725 matches
-
răspunde pozitiv printr-un antiglobalism pugnace, cu toate că În interviuri se declară solidar În spirit cu liberalismul. Occidentalii sînt niște animale dizgrațioase grevate de degenerescență biologică și morală. Senzația lui Michel În mijlocul lor este aceea de vomă - amintind aici de vîscosul existențialist al lui Sartre, pe care Houellebecq Îl și parafrazează la un moment dat: “Jandarmeria este este un umanism”. Discursul occidentalilor a ajuns la stadiul de verbiaj lipsit de noimă. De aceea Houellebecq citează, pentru a le dovedi inanitatea, fragmente de
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
lor afișată este tocmai una din formele de manifestare a acestei voințe de epatare, de scandal, de exploare a frontierelor pe care umanul le are În comun cu animalul. Este o literatură În același timp psihologizantă și marcată de teza, existențialistă, a divorțului dintre lume (societate, doxa) și individul aflat În plin conflict Între inconștient și supraeu. Noi ne oprim la doi dintre ei: Frédéric Beigbeder, al cărui ultim roman Au secours pardon tocmai a ieșit pe piață (iunie 2007), și
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
pune În scenă un „eu” aparent bolnav psihic, deși foarte lucid În ceea ce face. În fond, aparența lui de maniac sexual nu face decît să sublinieze discrepanța Între individ (autoficțiunile sînt povestiri ale unor oameni singuri) și societate, conform modelului existențialist despre care am vorbit. Autoficțiunea franceză ridică mereu la rang ontologic această incompatibilitate, perpetuînd astfel ideea omului revoltat și a misiunii eliberatoare a literaturii ca document existențial al individului excepțional. Scriitorul este mereu un individ excepțional, măcar pentru că, scriindu-se
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
francez. A fost, În primul rînd, Simone de Beauvoir, care, În cel de-al doilea volum din Al Doilea sex, a inserat un capitol intitulat „Lesbiana”, puțin apreciat Însă de liderele mișcării feministe de la sfîrșitul anilor 1960. Totuși, abordarea ei „existențialistă” reușește să circumscrie problema identității lesbiene: „Dacă există multă provocare și de afectare În atitudinea lesbienelor, aceasta se Întîmplă pentru că n-au nici un mijloc de a-și trăi situația firesc. [...] Comportamentul celorlalți o aduce pe lesbiană de fiecare dată În
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
urmează Însă nu are acțiune. Se mai Întîmplă foarte puține lucruri - totul se petrece de-acum În narator. Miza evidentă rămîne subiectul, definit În raport de excludere cu ceilalți și deci singur În fața provocărilor propriilor pulsiuni. Ca și pentru fenomenologii existențialiști post-hegelieni, fundamentul alterității este conștiința ei. Vrînd să-l elibereze din chingile dialecticii spiritului, Gilles Deleuze a numit omul „mașină dezirantă”, dar pentru naratoare a atare regresie e acum cu neputință. După moartea lui A***, mai mult sau mai puțin
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
evacuează, pe cît poate, umanul - „bolnav”, fără a ceda tentației de a-l „Înlocui” cu inumanul (adică de a lăsa să intre pe fereastră ceea ce scosese pe ușă). În plus, pentru că „omul”, În sensul realismului clasic, pozitivist, sau al umanismului existențialist, devenise de ceva vreme sediul unei tumori maligne, Îl elimină pe cît poate din scrierile sale - și am aici În vedere mai ales prozele sale. Nici pe acesta nu-l Înlocuiește cu un Supraom, sau cu vreun Subom (deși, dacă
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
nu atît eșuase, cît Își Încheiase misiunea de asanare cu care fusese investit. În romanele acestea minimaliste reapare, chiar dacă În situații și decoruri frugale, protagonistul, eroul - unul al noilor timpuri, desigur - singur, ancorat undeva, nesigur, În marginea lumii. Este eroul existențialist care și-a pierdut teza sau, mai degrabă, dacă ne gîndim la romanul etic din anii 1930, eroul care și-a văzut tezele practic Împlinite și, departe de a jubila, se rersemnează cu ideea, finală, a inutilității tezelor În general
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
scurte angoase Înghesuite Într-un cotlon de conștiință. Boli psihice, am spune, dar e prea mult: manifestarea unor urme, consecințele psiho-fiziologice ale unei absențe: doar o muscă - prea puțin pentru a fi ceva. Singur, protagonistul romanului minimalist, avatar al celui existențialist, reîncepe să trăiască. Pe nepusă masă, se Îndrăgostește, Își redescoperă corpul. Departe de a fi, În această descoperire, singur: dacă Toussaint scrie În 2003 un roman despre iubirea pierdută, Dominique Noguez, dominat și el În anii 1980 de prevalența tehnicii
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
divin) permite autorului un număr de referințe ironice, implicite, la meseria de scriitor, la voga etnologiei și, mai ales, la deviații psihice supradimensionate până la absurd (numele lui Eugène Ionesco nu poate fi ocolit, dar aici este vorba de un absurd existențialist pus În ramă). Într-un alt roman, din 1999, Opera postumă a lui Thomas Pilaster motivul dublului se regăsește exploatat de-a lungul unui demers ludic și livresc totodată (la fel se Întîmplă și În Démolir Nisard, 2006). Dualitatea se
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
o succesiune de fulguranțe, pentru ca din șirul lor să se poată trăi fără umbra suicidului, fără ca dimensiunea umană a vieții să poată fi prea mult - supărător sau poate tragic - comparată de protagonist cu aceea transcendentă, așa cum se Întâmpla cu romanul existențialist. Primul personaj din galeria imperturbabilor macho echenozieni intră repede În pielea lui Mersault, ucigând În două reprize trei oficiali americani aflați pe drum Între Quito și Bogota, ale căror mutre Îl intrigau. Pentru ca apoi, plictisit, să se Întoarcă la Paris
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
lui Baudelaire, care inaugurează de fapt modernitatea literară franceză. Retrospectiv, lucrurile s-au Întîmplat foarte repede. Voința de originalitate a crescut o dată cu ascunderea originii. Revendicările metafizice ale literaturii franceze, din partea avangardei nihiliste, a celei de stînga umaniste, a romanului etic, existențialist și apoi a Noului Roman, pînă la vizionarismul maximalist al lui Houellebecq, au fost rînd pe rînd respinse de Istorie, ultima dovadă că Lumea nu ține seama de literatură, ci numai invers, literatura se agață de Lume, o investește sau
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
nu se poate comenta decât faptul că eu gândesc. A fost utilizat și de Fichte, care interpreta kantianismul ca fiind centrat de opoziția eu/non-eu (într-o reluare a polarității subiect-obiectă. Referințe majore la eu reapar în gândirea fenomenologică și existențialistă a secolului XX, de exemplu în „egologia” lui Jaspers și cea a lui Husserl (1994Ă. Eul (ego-ulă stă la baza unei mari și tradiționale probleme filosofice, lansată de Platon, privitoare la existența celuilalt, al alter-ego-ului. Martin Buber a dezvoltat ideea
Tulburările de personalitate by Mircea Lăzărescu, Aurel Nireștean () [Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]
-
mobilă și schimbătoare, mai ales în a doua jumătate a acestui veac, fapt ce necesită tot mai multe și variate adaptări la noi situații, spontaneitate și ingeniozitate pentru schimbare, maleabilitate, frecvente reorganizări interioare ale psihismului. În acest context, personaliștii și existențialiștii europeni au încercat să vorbească despre autenticitate și angajare, ca fațete ale responsabilității etice. Dar, în lipsa unor doctrine mai coerente această mișcare s-a pierdut în comentarii morale cazuistice, într-o „morală a ambiguității”. Explozia informațională se însoțește de modificarea
Tulburările de personalitate by Mircea Lăzărescu, Aurel Nireștean () [Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]
-
Eminescu: Valori stilistice în episodul Greciei antice din „Memento mori” de M. Eminescu de Liliana Trâpcea, Eminescu despre limba de Gh. Bulgar, Eminescu la „Familia” de Lucian Drîmba, Motivul lumii că teatru în creația eminesciana de Grațian Gal, Mihai Eminescu, existențialist avant la lettre de Ioan Babă, dar și analizele literare consacrate unor scrieri ale lui Mihai Eminescu, Tudor Arghezi și Liviu Rebreanu. Șunt cercetate și diferite aspecte din viața și opera lui Vasile Alecsandri, B. Fundoianu, Iosif Vulcan, Traian Chelariu
CERCETARI DE LIMBA SI LITERATURA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286167_a_287496]
-
vorbește pentru prima dată după multe secole despre o esență, despre o natură intrinsecă, despre „frăția speciilor”, despre un fel de natură animală (a kind of animal nature) (Maslow, 1965a, 1967b). Această poziție este, după Maslow, în profund contrast cu existențialiștii europeni, în special cu Sartre, pentru care omul este în întregime propria sa proiecție, în întregime doar produsul propriei voințe arbitrare și neinfluențate. Pentru Sartre și pentru toți cei pe care i-a influențat, sinele devine o alegere arbitrară, o
Știința învățării. De la teorie la practică by Ion Negreț-Dobridor, Ion-Ovidiu Pânișoară () [Corola-publishinghouse/Science/2361_a_3686]
-
tindea foarte mult să facă o filosofie de viață din nevroza obsesiv convulsivă în care se afla ceea ce Maslow numise „vidul experimental” (experimental emptiness), absența „vocilor-impuls” din interior (impulse voices from within) (Maslow, 1967a, 1967c). Psihologii americani umaniști și psihiatrii existențialiști i se păreau lui Maslow într-o mai mare măsură mai aproape de psihodinamiști, precum Kurt Lewin, decât de Sartre. Experiențele clinice i-au condus la conceperea ființei umane ca având o esență, o natură biologică, o calitate de membru în
Știința învățării. De la teorie la practică by Ion Negreț-Dobridor, Ion-Ovidiu Pânișoară () [Corola-publishinghouse/Science/2361_a_3686]
-
să fii bărbat?”; ceea ce implică descoperirea de sine, acceptarea de sine și construcția sinelui; mai degrabă descoperim lucruri despre asemănarea și unicitatea oamenilor, decât o decizie de tip Sartre, dacă să fii bărbat sau femeie. O diferență clară față de viziunea existențialistă pe care Maslow a descoperit-o privește deosebiri în declanșarea experiențelor culminante (peak experiences) între sexe. Experiențele culminante mistice, estetice, poetice ale bărbatului pot veni, de exemplu, dintr-un meci de fotbal. Un fotbalist relata că, atunci când a marcat și
Știința învățării. De la teorie la practică by Ion Negreț-Dobridor, Ion-Ovidiu Pânișoară () [Corola-publishinghouse/Science/2361_a_3686]
-
poate împiedica să-ți satisfaci nevoile. Pe lângă această condiție umană generală, există perioade din viață, cum ar fi copilăria, bătrânețea sau boala, când pentru satisfacerea nevoilor proprii, depinzi în cea mai mare măsură de ceilalți. „Infernul sunt ceilalți”ne spun existențialiștii (Sartre, 1964). Când celălalt refuză să-ți recunoască nevoile sau în cunoștință de cauză le tratează cu violență, prin comportamente ce se înscriu într-un registru mergând de la ignorare, manipulare, până la atac fizic, celălalt este infernul. Pe de altă parte
VIOLENTA, TRAUMA, REZILIENTA by ANA MUNTEANU, ANCA MUNTEANU () [Corola-publishinghouse/Science/804_a_1761]
-
să fii musca ce scutură hârtia lipicioasă"486. Aș vrea să adaug că foarte abundentă critică kafkiană nu s-a preocupat totuși în manieră sociopoetică de spațiul familial și de interacțiunile sale, deși i-a explorat opera în toate sensurile (existențialist, teologic, psihanalitic, politic etc.), nu s-a îndreptat pentru a o înțelege spre ceea ce era mai imediat, fundalul recurent și care sare în ochi într-atât încât nu îl mai vezi, și anume spațiul domestic și familial. Mi se pare
Despre ospitalitate: de la Homer la Kafka by Alain Montadon () [Corola-publishinghouse/Science/84946_a_85731]
-
Asociația „Printemps des poètes“ și Societatea de Studii Benjamin Fondane onorează memoria lui Beniamin Fundoianu (1898-1944), scriitor evreu de origine română, care, instalându-se în Franța în anii ’20, și-a scris opera principală în limba franceză. Poet, eseist, filosof existențialist, Beniamin Fundoianu a murit tragic în lagărul de la Auschwitz. La edițiile anterioare, ICR Paris a acordat acest premiu lui Petr Kral, scriitor de origine cehă, în 2006, și lui Abdelwahab Meddeb, scriitor de origine tunisiană, în 2007. În 2008, premiul
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2212_a_3537]
-
lor mai degrabă prăpăstios, poemele lui Dinu Flămând nu eșuează într-un melodramatism ieftin. Poetul își tratează angoasele cu superioritate, rațional, cu o atitudine olimpiană. Implicit sau explicit în poemele sale apar trimiteri livrești către marii filozofi ( Platon, Heidegger, Descartes, existențialiștii), raționamentele sînt, adesea, surprinzătoare și strălucitoare, versurile au, în conturarea poemului, precizia unor incizii, aproape nici un cuvînt nu este inutil, iar complexitatea ideatică a poemelor nu poate fi demonstrată fără citarea integrală a acestora. Dinu Flămând caută și găsește de
Un olimpian al angoaselor by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/13707_a_15032]
-
a-și da pe față misoginismul. Piesa de referință a volumului, "Uraaa! Îmi refac viața", aduce în arenă un proaspăt divorțat, tentat de a-și analiza și contextualiza noua poziție, de a-și evalua trecutul, libertatea eului, viitorul, ca un existențialist sadea. Dar vai, inevitabilul se petrece. Lucidul și avizatul nostru erou într-o banală dimineață, în cel mai prozaic decor, are revelația "femeii unice". După un scurt filaj, urmează atacul, adică dialogul, ceva între Ionesco și Băieșu. Rezultatul? Aveau o
Umor negru pentru zile negre by Geo Vasile () [Corola-journal/Journalistic/16628_a_17953]
-
p. 17-18). Este de-a dreptul impresionantă toată această galerie de maniaci, obsedați de tot felul, sadici, monomani, piromani, care se perindă prin fața cititorului-spectator, "omuleți de sticlă" pe care autoarea îi aduce în scenă cu un scop vădit polemic; miza existențialistă și agresivitatea tehnicii literare se îmbină armonios și confirmă pe deplin această dublă vocație polemică (la nivel estetic și "estetic"). În ceea ce privește esteticul, piesele Iuliei Petrescu ne trimit cu gândul la o întreagă tradiție a genului (este vorba de teatrul absurd
Ithaca, estetica și "est-etica" by Catrinel Popa () [Corola-journal/Journalistic/16629_a_17954]
-
Pillat, în al cărui scris poate fi detectat un soi de textualism avant la lettre, Al. Vona înlocuind curajos personajul cu individul, Pavel Chihaia scriind destul de camusian - credea Ion Negoițescu - Blocada, am fi avut, așadar, un val de prozatori poate existențialiști, poate mai apropiați de experiment, interesanți în orice caz, apți să ducă mai departe realizările prozei din perioada interbelică. Contextul politic sumbru a frânt însă ultima generație normală din literatura noastră făcând loc aberației proletcultiste. Al. Vona este, alături de Pavel
Recuperări by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/13105_a_14430]
-
trăirii nemijlocite, al confesiunii existențiale fără menajamente. Dacă acestor elemente le mai adăugăm și iconografia obsesiva, în centrul căreia se găsește o feminitate exuberanta și polimorfa, pe jumătate narcisiaca, pe jumătate compensatorie în consecință unor posibile proiecții traumatice, planul vital, existențialist, se conturează cu o și mai mare claritate. Din multe puncte de vedere, la acest nivel, Mirela Trăistaru se întîlnește cu mitologia eului feminin și cu setea inepuizabila de a glosa în jurul lui din pictură Claudiei Todor. Dar spre deosebire de Claudia
Gestul crud si reveria culturală by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/17682_a_19007]