1,154 matches
-
trupei idiș din Vilna (director: Iacob Șternberg), desfășurată o vreme la București, în cadrul programului „Dramă și comedie” susținut de A.I. Zissu și Ion Călugăru. Modestele experimente futuriste publicate ici-colo în revistele de avangardă rămîn simple curiozități ludice. În schimb, estetica expresionistă nu a rămas fără consecințe asupra textului dramatic. Potrivit folclorului avangardist, textele lui Urmuz ar fi fost „interpretate” încă din anii neutralității prin cafenele de actori nonconformiști (în frunte cu George Ciprian). Happening-urile sincretice ale grupării Contimporanul au avut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
comediei. Legendă” de A.I. Zissu (în Integral, nr. 2) sau „Comedia în patru acte” semnată de Sergiu Dan și Romulus Dianu (în Contimporanul, nr. 96-97-98) se înscriu, timid, în linia experimentelor lui Marinetti & Co. Gruparea „Poesis”. Primele ecouri ale teatrului expresionist în România Despre difuziunea expresionismului în teatrul românesc interbelic a spus deja ce era de spus Ov.S. Crohmălniceanu în competenta monografie comparatistă dedicată fenomenului în speță. Defazajul față de centrul de emergență al curentului - Europa Centrală - este marcat: „Cîteva spectacole cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
precum Contimporanul (unde în nr. 28 din 1923 este reluat apelul „Pentru directorii de teatru, actori, scriitori și toți iubitorii de artă dramatică” al lui Friedrich Sternhal din Der Neue Merkur, cu un comentariu însoțitor de F. Aderca). „Revoluția teatrală” expresionistă a fost promovată în mod susținut prin intermediul altor publicații: Rampa, Revista vremii, Gîndirea și, sporadic, Adevărul literar și artistic. Principali promotori: Ion Sân-Giorgiu, Em. Cerbu, Felix Aderca, Ion Marin Sadoveanu. O mențiune specială merită în context grupul informal „Poesis” care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
G. Ciprian, n.m.) Grupul își propunea ca, printr-o serie de conferințe și scurte interpretări ilustrative, să contribuie la o înnoire radicală a vieții noastre teatrale. E mai mult decît semnificativ faptul că primele expuneri ei le consacră mișcării dramatice expresioniste. Despre Wedekind vorbește Eugen Filotti, despre Strindberg - A. Dominic, despre Georg Kaiser și Hasenclaver, Ion Sân-Georgiu. Conferințele intră imediat în centrul atenției generale; ziarele dau despre ele ample relatări; lumea intelectuală le discută; revistele literare la rîndul lor se simt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
pp. 24-25). Foarte eterogen, grupul reunește intelectuali și artiști dornici de racordare la „spiritul modern” al momentului imediat postbelic. Unii au însă la activ stagii studențești la Berlin și Viena în perioada războiului (cînd iau contact direct cu grupările artistice expresioniste). Mulți se vor regăsi pe terenul grupărilor „specifiste” (Gîndirea, Viața românească). În fapt, inovația expresionistă a fost asimilată mai ales pe filiera autohtonizantă a gustului pentru „misterele păgîne”, pentru cosmic, primitiv, arhaic, stihial ș.a. Altfel spus - ca expresie modernă esențializată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
al momentului imediat postbelic. Unii au însă la activ stagii studențești la Berlin și Viena în perioada războiului (cînd iau contact direct cu grupările artistice expresioniste). Mulți se vor regăsi pe terenul grupărilor „specifiste” (Gîndirea, Viața românească). În fapt, inovația expresionistă a fost asimilată mai ales pe filiera autohtonizantă a gustului pentru „misterele păgîne”, pentru cosmic, primitiv, arhaic, stihial ș.a. Altfel spus - ca expresie modernă esențializată a „fondului identitar ancestral”. În pofida anunțurilor repetate privind reprezentarea pe scena teatrelor românești a unor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
fost asimilată mai ales pe filiera autohtonizantă a gustului pentru „misterele păgîne”, pentru cosmic, primitiv, arhaic, stihial ș.a. Altfel spus - ca expresie modernă esențializată a „fondului identitar ancestral”. În pofida anunțurilor repetate privind reprezentarea pe scena teatrelor românești a unor dramaturgi expresioniști, primele spectacole de acest gen (cu piesele Nju de Ossip Dymov și Pelicanul de Strindberg) au fost montate la București abia în 1922 de către regizorul german Karlheinz Martin și primite cu ostilitate în presă (calificativele „demență”, „puerilitate” etc. apar frecvent
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
dramaturgii l-a jucat Victor Eftimiu, ca director al Teatrului Național în perioada 1921-1925; acesta era pe atunci apropiat de cercurile socialiste și de membrii grupării Contimporanul. A existat în anii ’20 și o „recoltă” destul de substanțială de texte dramatice expresioniste sau cu tentă expresionistă: Zamolxe (1921), Tulburarea apelor (1923), Daria (1925), Fapta (1925), Meșterul Manole (1927) de Lucian Blaga, Trei cruci (1928) de Isaia Răcăciuni, Anno Domini (1927) de Ion Marin Sadoveanu, Lupii de aramă și Meșterul de Adrian Maniu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Victor Eftimiu, ca director al Teatrului Național în perioada 1921-1925; acesta era pe atunci apropiat de cercurile socialiste și de membrii grupării Contimporanul. A existat în anii ’20 și o „recoltă” destul de substanțială de texte dramatice expresioniste sau cu tentă expresionistă: Zamolxe (1921), Tulburarea apelor (1923), Daria (1925), Fapta (1925), Meșterul Manole (1927) de Lucian Blaga, Trei cruci (1928) de Isaia Răcăciuni, Anno Domini (1927) de Ion Marin Sadoveanu, Lupii de aramă și Meșterul de Adrian Maniu, Sam (1928) și Grup
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
de G. Ciprian. Majoritatea au rămas însă nejucate, doar ultima fiind reprezentată cu mare succes în țară și în străinătate (mai exact spus: la Budapesta și la Berlin). Despre o dramaturgie de avangardă nici nu poate fi vorba, deocamdată: nota „expresionistă” a pieselor sus-menționate nu are nimic radical. Abia Capul de rățoi (1940), puternic influențată de comicul absurd urmuzian, va aduce un autentic nonconformism novator. Tot Urmuz va „cataliza”, ceva mai tîrziu, geneza singurei piese scrise în limba română de către Eugen
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
au rămas în sertarele autorului... Expresionism iudaic. Trupa de teatru idiș din Vilna Stabilită din 1924 la București prin eforturile lui A.I. Zissu, trupa de teatru idiș din Vilna a adus cu sine - pe filiera culturii ruso-germane - o autentică experiență expresionistă în regia de teatru din România interbelică. Actorii Iosif Bolov, Iacob Weisliz, Hana Braz, Liuba Kadison, Beniamin Ehren-Krantz, Alexandr Stein, Judith Lares, Hana Mogel, Miriam Orleska, Haim Brakasch, Iosif Kalmen, Samuel Scaftel, Helene Gottlieb, Aizic Samberg repurtaseră numeroase succese în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
notițe” îi consemnează conștiincios manifestările. Încă din nr. 2 putem citi următoarele informații: „ansamblul rătăcitoarei trupe din Vilna se stabilește în țară, după o epocă de turneu prelungit. Se fixează cu program, care nu mai oscilează între melodramă și pictură expresionistă, aparent. Prospectul lansat zilele trecute e precis. Noua grupare tinde să se îndrume pe căile inovațiilor moderne. Nici compromis cu lipsa de gust; nici compromis cu prostul gust”. Conducerea sa e asigurată de Iacob Șternberg - director artistic, A. Mazo - director
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
noastre. Mister, în care ritmul mașinei, sunetul sirenei, suferința cotidiană, sforțarea noastră spre libertatea colectivă și bucuria mîntuirei să devie sensul și menirea teatrului subiectiv al epocei noastre” (I.M. Daniel, „Teatrul”). Optimismul futurist se asociază, în acest caz, cu obsesia expresionistă a „transformării” omului. Într-un articol destul de încîlcit („Despre public”), F. Brunea pleda pentru implicarea activă a spectatorilor în actul teatral, cu argumente „proletare” de genul: „Am văzut la un teatru de suburbie un lucrător care, în timpul reprezentației, după fiecare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
ne trimite programul întîiului lui spectacol. S’a jucat: Les Femmes que font refondre leurs maris adaptare de Pierre Laurent; La Baraque Pathétique de Emile Malespine și La mort joyeuse de Evreinoff”. Tot aici, alături de o semnalare a unor piese expresioniste de război ale lui K. Liebmann, o informație adiacentă: „Tragedie romaine en 2 époques, o piesă primită de la Malespine. Simplicitate clasică, sinteză la limită. De altfel, în viitorul nostru spectacol vom reprezenta de Malespine La Baraque Pathétique”. Nici această piesă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
e de schimbat, nu altceva afirmase E. Lovinescu...). Fuga de banal pentru a bifa „modernismul” se manifestă - potrivit lui Const. I. Emilian - prin „trivializarea” imaginilor. Perspectiva sa conservatoare identifică însă mai rapid decît cea a criticilor mai liberali diferența specifică - „anarhică”, expresionistă - a lui Fundoianu față de „tradiționalismul” tematic. Nu e de mirare că Ion Vinea este considerat „figura cea mai plină dintre literații anarhici”; „îndelungata activitate beletristică” (proba devoțiunii față de artă) și colaborarea la „cele mai multe publicații contemporane - vreo 16 la număr”, unele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Peyre, îl trece printre cei mai celebri artiști inovatori, alături de Strawinsky, Cézanne, Rousseau le Douanier”. Poetica brâncușiană (cu aspirația ei către primitivism) exprimă „aceeași năzuință de spiritualizare specifică cubismului și expresionismului plastic, dar și anarhismului poetic”, prezentă și în „nuanțările expresioniste” din operele unor artiști prețuiți, precum Paciurea sau Oscar Han. Citînd articole din Gîndirea semnate de O.W. Cisek, N. Crainic, O. Han sau interviuri din Mărturia unei generații de F. Aderca, C.I. Emilian face unele apropieri corecte între opera
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
W. Cisek, N. Crainic, O. Han sau interviuri din Mărturia unei generații de F. Aderca, C.I. Emilian face unele apropieri corecte între opera lui Luchian și cea a lui Cézanne și Van Gogh, între Pallady și Matisse, între Iser și expresioniști, precizînd că toți aceștia „au manifestat o anumită rezervă, o reală cumințenie”, deși au manifestat „unele înclinări extremiste”. Cu aceasta, Const. I. Emilian se oprește asupra unui articol-reper din Gîndirea, „Arta plastică românească” de Francisc Șirato: refuzul mimesisului, spiritualizarea materiei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
optica lovinesciană apare manifestă. „Ahasver modern” bîntuit de „neliniști metafizice”, „eseistul reputat din Cărți și imagini din Franța” e fixat într-o formulă pe care critica ulterioară o va nuanța - cel mult - în sensul unei mai acute sublinieri a caracterului expresionist: „Rimbaud, Horațiu, Francis Jammes și Baudelaire își dau întîlnire în versurile acestui poet, în care patriarhalitatea sufere și se voia violentată” (idem., p. 271). În finalul comentariului despre volumul Plante și animale al lui Ilarie Voronca, este apreciat primitivismul rafinat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
poetice”, explorarea de sine împinsă pînă la „extrema rațiunii umane”, concluzia în privința lui Blecher fiind aceea că „punctul de plecare”, nu forma, „îl apropie de Urmuz, singularizîndu-l în literatura noastră” (sic!). Sînt de evidențiat și lecturile în cheie suprarealistă sau expresionistă ale unor poeți moderniști. Proza lui Bacovia este interpretată, în mod inedit, pe această linie devenită cu adevărat productivă abia prin anii ’70: „Transcriu numai poema „Tîrziu”, pentru excepționala ei calitate de invocare a unei stări de halucinație și care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
le încărca de imagini și viziuni turburi sau măcar de colori, a le scoate însă din orice mișcare utilitară, iată metoda. Descîntecul se face o cantilenă grotescă, fabula o etică simulată de imagini”. Regăsim aici punctele de vedere ale artiștilor expresioniști de la Gîndirea, ale „primitiviștilor” moderni, ale lui Ion Vinea și Marcel Iancu, Lucian Blaga și Ion Barbu. „Absurditatea” alăturărilor din capitolul „Dadaiști, suprarealiști, hermetici” al Istoriei... apare astfel pe deplin motivată. Ca și încadrarea în „grupa suprarealiștilor” a prozei mateine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
dar și altor comentatori străini ai avangardismului românesc „există, în literatură, ca și în cultura populară din România, o întreagă tradiție a absurdului” (Serge Fauchereau, „Dada éxistait avant Dada”, în Phantomas, Belgia, nr. 125-127, 1974, pp. 3-5). Recuperarea poststalinistă. Dadaist, expresionist, suprarealist, existențialist, absurdist, oniric. Precursorul modern „absolut” Pe filiera indicată de Ion Vinea și sugerată de avangardiștii de la unu, în Istoria... sa, Călinescu făcuse o apropiere hazardată între Urmuz și suprarealism: „Suprarealismul român este, prin Urmuz, anterior celui francez și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
scrisului său e la antipodul modului spontan al dicteului automat” (Semne și repere, Ed. Cartea Românească, București, 1971, p. 306). În opoziție cu cei care văd în Urmuz un precursor al suprarealismului, Nicolae Balotă îl consideră mai degrabă afin imaginarului expresionist: „Ironia și umorul urmuzian îl apropie pe acesta mai curînd de expresionismul formelor contrastante decît de avangarda suprarealistă. Ricanare, grotesc, patos degradat la schime, țipăt înăbușit, recunoști atîtea semne ale sensibilității expresioniste în prozele lui Urmuz. Nu vrem să subsumăm
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Nicolae Balotă îl consideră mai degrabă afin imaginarului expresionist: „Ironia și umorul urmuzian îl apropie pe acesta mai curînd de expresionismul formelor contrastante decît de avangarda suprarealistă. Ricanare, grotesc, patos degradat la schime, țipăt înăbușit, recunoști atîtea semne ale sensibilității expresioniste în prozele lui Urmuz. Nu vrem să subsumăm aceste proze categoriilor unei estetici expresioniste, dar între structurile expresioniste și cele suprarealiste ale imaginarului, primele sînt cele de care se apropie mai mult ficțiunea urmuziană” (op. cit., p. 173), dar îl recomandă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
apropie pe acesta mai curînd de expresionismul formelor contrastante decît de avangarda suprarealistă. Ricanare, grotesc, patos degradat la schime, țipăt înăbușit, recunoști atîtea semne ale sensibilității expresioniste în prozele lui Urmuz. Nu vrem să subsumăm aceste proze categoriilor unei estetici expresioniste, dar între structurile expresioniste și cele suprarealiste ale imaginarului, primele sînt cele de care se apropie mai mult ficțiunea urmuziană” (op. cit., p. 173), dar îl recomandă ca precursor al literaturii absurdului. În fapt, autorul polemizează aici cu adepții „onirismului” urmuzian
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
curînd de expresionismul formelor contrastante decît de avangarda suprarealistă. Ricanare, grotesc, patos degradat la schime, țipăt înăbușit, recunoști atîtea semne ale sensibilității expresioniste în prozele lui Urmuz. Nu vrem să subsumăm aceste proze categoriilor unei estetici expresioniste, dar între structurile expresioniste și cele suprarealiste ale imaginarului, primele sînt cele de care se apropie mai mult ficțiunea urmuziană” (op. cit., p. 173), dar îl recomandă ca precursor al literaturii absurdului. În fapt, autorul polemizează aici cu adepții „onirismului” urmuzian. Principalul critic vizat este
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]