1,278 matches
-
concluziile lucrării sale, Reynolds (1989) a avansat câteva idei originale cu privire la utilizarea limbajului metaforic în teoria curriculumului. El susține utilitatea abordării teoriilor curriculare ca pe niște „povești”, „fabule” sau „parabole”150. Explorarea lor ar trebui desfășurată având în vedere criteriul fenomenologic enunțat mai sus: „eul” versus „non-eul” dezvăluite de lectură. Atare explorări hermeneutico-fenomenologice ar conduce nu numai la decriptarea erorilor și intereselor ascunse pe care le conțin teoriile curriculumului, ci și la descoperirea unor noi direcții de dezvoltare a curriculumului. Ar
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
personale, găsirea propriei identități 152. Într-adevăr, „vocea proprie” a lui William Reynolds a răsunat puternic în teoria postmodernă a curriculumului de-a lungul ultimului deceniu al secolului XX. În acest răstimp s-au auzit și „ecourile” majore ale hermeneuticii fenomenologice în câmpul curriculumului educațional: Robert K. Brown (1991)153; Tetsuo Aoki (1986, 1990, 1991, 1992, 1993)154; Max van Manen (1990, 1991)155; Margaret Hunsberger (1989, 1992)156; Dennis Sumara (1992, 1994)157 ș.a. 15.3.7. Cherryholmes și utopia
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
zeilor, Așa grăit-a Zarathustra, Știința veselă, Nașterea tragediei), Søren Kierkegaard (Era prezentă, Jurnalul seducătorului ș.a.). Între „precursori” și „promotori” - ca moment de cotitură în istoria medernismului și pregătirea „revoluției” postmoderniste - trebuie așezați Edmund Husserl (fenomenologia) și Martin Heidegger (hermeneutica fenomenologică). Promotorii, ca mari personalități ale postmodernismului, sunt considerați: Jean-François Lyotard (cu teoria „crizei marilor povestiri”); Michel Foucault (Istoria nebuniei în epoca clasică); Gilles Deleuze (Știința logicii, Anti-Oedip. Capitalism și schizofrenie); Jacques Derrida (Gramatologia; teoria „deconstrucției”, teoria „diferenței și diferanței” ș.a.
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
până la pensionare (1928). A murit la 27 aprilie 1938. În ciuda ostilității cu care l-a înconjurat regimul nazist, n-a vrut să se expatrieze. În timpul vieții a publicat doar câteva opere importante: Idei pentru o fenomenologie pură și o filosofie fenomenologică (Ideen zu einer reinen Phänomenologie und phänomenologischen Philosophie, 1913). În 1928, discipolul său Martin Heidegger i-a editat Prelegeri despre fenomenologia conștiinței interne a timpului (Vorlesungen zur Phänomenologie des inneren Zeitbewusstseins). Pensionarul Husserl publică apoi, succesiv: Logică formală și transcendentală
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
a conștiinței. Din păcate, științele educației, cantonate în experimentalism agresiv și pozitivism insolent, au întârziat asimilarea fenomenologiei - cea mai adecvată metodologie de abordare a fenomenelor și proceselor educaționale care, prin definiție, sunt conștiente. Dar pedagogia viitorului va fi o știință fenomenologică sau, dacă nu, va rămâne o simplă maimuțăreală experimentalistă care nu merită atributul de știință! 104. Elevul lui Edmund Husserl, Martin Heidegger este probabil cel mai mare filosof al secolului XX. Nu putem reda, în spațiul restrâns al unei note
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
viitorul arhiepiscop, i-a recomandat lucrarea lui Franz Bretano Despre semnificația multiplă a ființării la Aristotel (Über die manigfache Bedeutung des Seienden bei Aristoteles, 1862). Este lectura de adolescență care l-a marcat profund și care a dat impulsul cercetărilor fenomenologice ulterioare. În 1909 și-a început studiile academice la Universitatea din Freiburg, unde l-a putut asculta pe Husserl. Așa a ajuns în contact cu a doua carte care i-a marcat cariera: Logische Cercetări logice (Untersuchungen). Heidegger însuși a
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
pe Rickert la conducerea Catedrei de filosofie, întrucât acesta a plecat la Heidelberg pentru a ocupa catedra lăsată liberă de Windelband. Este o schimbare semnificativă care i-a permis lui Heidegger să lucreze nemijlocit cu Husserl și să exerseze metoda fenomenologică. Practic, Heidegger a devenit asistentul lui Husserl. „Husserl a fost cel care m-a inițiat într-o treptată învățare a «vederii» fenomenologice: ea cerea abandonarea utilizării neexersate a unor cunoștințe filosofice laolaltă cu renunțarea la a apela la autoritatea marilor
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
o schimbare semnificativă care i-a permis lui Heidegger să lucreze nemijlocit cu Husserl și să exerseze metoda fenomenologică. Practic, Heidegger a devenit asistentul lui Husserl. „Husserl a fost cel care m-a inițiat într-o treptată învățare a «vederii» fenomenologice: ea cerea abandonarea utilizării neexersate a unor cunoștințe filosofice laolaltă cu renunțarea la a apela la autoritatea marilor gânditori. Dar eu mă puteam despărți cu atât mai puțin de Aristotel și de ceilalți gânditori greci cu cât mai rodnică mi
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
unor cunoștințe filosofice laolaltă cu renunțarea la a apela la autoritatea marilor gânditori. Dar eu mă puteam despărți cu atât mai puțin de Aristotel și de ceilalți gânditori greci cu cât mai rodnică mi se arăta familiaritatea crescândă cu vederea fenomenologică pentru interpretarea scrierilor aristotelice. Firește, nu mi s-a relevat dintr-odată ce urmări hotărâtoare avea să aibă reînnoita concentrare asupra lui Aristotel. Exersând eu însumi, predând și învățând în preajma lui Husserl vederea fenomenologică și încercând, în cadrul seminarului, o înțelegere nouă
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
mi se arăta familiaritatea crescândă cu vederea fenomenologică pentru interpretarea scrierilor aristotelice. Firește, nu mi s-a relevat dintr-odată ce urmări hotărâtoare avea să aibă reînnoita concentrare asupra lui Aristotel. Exersând eu însumi, predând și învățând în preajma lui Husserl vederea fenomenologică și încercând, în cadrul seminarului, o înțelegere nouă a lui Aristotel, în anul 1919, atenția mi s-a îndreptat din nou spre Logische Untersuchungen, mai ales spre cea de a șasea Cercetare din prima ediție.” (Biemel, op. cit., p. 30) În anul
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
cu adevărat «vie»” (Ființă și timp, ed. cit., p. 235). 118. Înțelegerea demersului lui van Manen reclamă folosirea unui index minimal de termeni husserlieni și heideggerieni care însă nu poate fi redat aici din motive lesne de priceput: aceste concepte fenomenologice își câștigă tâlcurile - adesea multiple- numai în contextul operelor lui Husserl și Heidegger. 119. N. McEwen, „Phenomenology and the Curriculum: The Case of Secondary-School Geography”, Journal of Curriculum Studies, 12 (4), 1980, pp. 323-340. 120. Van Manen, „Practicing Phenomenological Writing
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
de a simți nu implică existența lumii exterioare și nici pe cea a propriului meu corp, ea este totodată indubitabilă și distinctă de corp: prin urmare ea poate fi acceptată în interiorul gîndirii. Cum ea trece cu succes proba indubitabilității, dimensiunea fenomenologică a senzației și imaginației este introdusă pe bună dreptate în noțiunea de gîndire. În elaborarea criteriului indubitabilității gîndirii, ordinea meditației a produs o noțiune de gîndire cu totul independentă de înțelegere. De fapt nu este vorba de o simplă lărgire
Cartesianismul ca paradigmă a "trecerii" by Georgia Zmeu () [Corola-publishinghouse/Science/471_a_1370]
-
cu totul independentă de înțelegere. De fapt nu este vorba de o simplă lărgire a domeniului gîndirii, ci de o veritabilă modificare a noțiunii ei: ceea ce constituie esența gîndirii nu mai este plasat în anumite facultăți privilegiate, ci în dimensiunea fenomenologică a unei facultăți obișnuite, în aparența simțirii ca și în cea de a înțelege și de a vrea. În consecință, noțiunea de gîndire pe care am dobîndit-o înlocuiește definitiv prima noțiune, devenind un rezultat permanent și ireversibil al progresului meditativ
Cartesianismul ca paradigmă a "trecerii" by Georgia Zmeu () [Corola-publishinghouse/Science/471_a_1370]
-
poate concepe o infinitate de forme și esența corpurilor este intelectul care, depășind imaginația și simțurile, rămîne să întemeieze realitatea exterioară, fundamentîndule totodată pe cele două, fără să le excludă însă. Exemplele amintite au generat două tipuri de interpretări: cea fenomenologică a lui Maurice Merleau-Ponty și critica acesteia realizată just de F.Alquie. În textele ce conțin exemplele menționate, Descartes precizează: .) Senzația în sine nu este nimic, iar perceperea obiectelor reale, fizice, oferă informații distorsionate în absența intervenției gîndirii. Ele dobîndesc
Cartesianismul ca paradigmă a "trecerii" by Georgia Zmeu () [Corola-publishinghouse/Science/471_a_1370]
-
sunt oameni adevărați”.) Este limpede că scopul ambelor exemple din Meditația a II-a nu vizează doar explicarea percepției sensibile prin intermediul judecății, așa cum a presupus Maurice Merleau Ponty. Ceea ce a urmărit Descartes așa cum bine a înțeles F.Alquie negînd interpretarea fenomenologică, este mult mai mult: pentru a cunoaște lumea exterioară, corporală, toate actele ce-i mediază accesul, trebuie să se fundamenteze pe gîndire ca intelecție pură. Aceasta este aidoma unei oglinzi care captează lumina soarelui, reflectînd-o apoi înlăuntrul eu-lui și luminîndu-l
Cartesianismul ca paradigmă a "trecerii" by Georgia Zmeu () [Corola-publishinghouse/Science/471_a_1370]
-
diversitatea sensibilului decât spre a se măsura, a se tempera și a se temporiza în mod ontologic. Putem deci să tragem această concluzie: că o lectură a Cogito-ului ce pleacă de la subiectul transcedental, cum este cazul de pildă a lecturilor fenomenologice ale lui Descartes, va fi întotdeauna dispusă să separe în mod abstract manifestatul fenomenal, oricare ar fi acesta și substanța ca fundament, pe cînd ambiția lui Descartes era poate alta, aceea de a gîndi gîndirea, inventivitatea umană, mai curînd decât
Cartesianismul ca paradigmă a "trecerii" by Georgia Zmeu () [Corola-publishinghouse/Science/471_a_1370]
-
a obstrucției traiectului faringo-nazal, atât în cazul când acesta este închis, cât și deschis. Potrivit tulburărilor clinice individualizate în cele trei mari categorii de sindroame congenitale sau dobândite, mecanismele de producere a rhinolaliei, angajează terapeutul în explicarea etiopatogenetică neurofiziologică și fenomenologică, activitate pe care autoarea cărții a stăpânit-o și aplicat-o diferențiat la un înalt nivel deontologic. Ca un important aspect științific, din punct de vedere psihopedagogic și terapeutic este faptul că a remarcat la acești copii - spre deosebire de debilul mental
RHINOLALIA ŞI TERAPIA EI STUDII ŞI CERCETĂRI by Margareta Tomescu () [Corola-publishinghouse/Science/91625_a_93000]
-
se situează la nivelul efectorilor periferici prin afectarea suflului și a modelării lui în cavitățile supraglotice faringobuco-nasale, sonorizarea cuvintelor emise având o importantă încărcătură de elemente cu valoare aleatorie în comunicare. Tulburările rhinolalice se înscriu astfel din punct de vedere fenomenologic în bucla comunicării, pe mișcările fono-articulatorii implicate în mecanismele de emitere, determinând scăderea gradului de inteligibilitate al mesajului transmis. Ele intră în categoria tulburărilor instrumentale, pe primul plan situându-se simptomele de la periferia limbajului ca: alterări ale rostirii, manifestări vocale
RHINOLALIA ŞI TERAPIA EI STUDII ŞI CERCETĂRI by Margareta Tomescu () [Corola-publishinghouse/Science/91625_a_93000]
-
1966), fie în tratatele de fiziologie a fonației - R. Husson (1962), Gîrbea și Cotul (1967) și mai recent Launnay și Borel Maisonny (1972). În toate aceste lucrări încercările de a delimita simptomatologia specifică rhinolaliei se rezumă mai mult la precizări fenomenologice (nasologice) decât la abordarea ei din perspectiva activității reeducative complexe. Aceasta pare explicabil, deoarece prin etiologia determinantă, rhinolalia a constituit preocuparea disciplinelor medicale - oto-rinolaringologia descrie simptomatologia nasonanței pe fondul diferitelor boli ale nasului și laringelui - chirurgia stomatologică în același sens
RHINOLALIA ŞI TERAPIA EI STUDII ŞI CERCETĂRI by Margareta Tomescu () [Corola-publishinghouse/Science/91625_a_93000]
-
de articulare, prin munca de terapie funcțională, reușind să aducă vorbirea la pragul normalității, deși din punct de vedere teoretic, dimensiunile dintre văl și peretele posterior al faringelui nu permit aceasta. Din studiile efectuate reiese că diagnosticul de rhinolalie este fenomenologic și nu etiopatogenetic. Orice vorbire pe nas este etichetată rhinolalie, indiferent de cauzele, factorii, condițiile și mai ales indiferent de relațiile care există între limbaj, vorbire și funcționalitate psihică. Acest fenomen îmbracă o patologie complexă și diversă a manifestărilor verbale
RHINOLALIA ŞI TERAPIA EI STUDII ŞI CERCETĂRI by Margareta Tomescu () [Corola-publishinghouse/Science/91625_a_93000]
-
sau ale cuvintelor dintr-o limbă (214; p.251). Dar dacă acest gen de studiu este irelevant în genere pentru componentele unei limbi, în manifestările patologice cu care se repetă aceeași abatere de la normal este semnificativă din punct de vedere fenomenologic. 5.2. Determinarea statistică a erorilor de la pronunția normativă. Frecvența și ordinea frecvenței. Pentru a determina statistic erorile de la pronunția normativă în cazul acestor subiecți, am întocmit o hartă a tulburărilor fonoarticulatorii din care am extras datele statistice necesare studiului
RHINOLALIA ŞI TERAPIA EI STUDII ŞI CERCETĂRI by Margareta Tomescu () [Corola-publishinghouse/Science/91625_a_93000]
-
date care rezultă dintr-o activitate îndelungată de cooperare practică a diverși specialiști, în scopul precizării aspectelor clinice și patogenice, precum și a direcționării unei terapii adecvate și complexe. Din cercetările efectuate reiese că rhinolalia se înscrie din punct de vedere fenomenologic în bucla comunicării, pe motricitatea fonoarticulatorie implicată în mecanismele de emitere, ceea ce duce la scăderea gradului de inteligibilitate al mesajului transmis. Simptomatologia se situează la nivelul efectorilor periferici prin afectarea suflului și a modelării lui în cavitățile supraglotice, faringobuco-nasale, sonorizarea
RHINOLALIA ŞI TERAPIA EI STUDII ŞI CERCETĂRI by Margareta Tomescu () [Corola-publishinghouse/Science/91625_a_93000]
-
celor care vin, respectiv pleacă din comunitate. Fără a eluda relevanța plecărilor din comunitate, pentru aceasta devin mai relevanți cei care vin. Care ar mai fi baza pe care să se construiască sentimentul obligației față de ei în absența oricărei legături fenomenologice? De ce să îl sprijin eu în promovarea propriului său bine? Steeves consideră că este greșită interpretarea ca o adiție a celui care vine în comunitate. Noii membri ar fi mai degrabă actualizări decât adiții, iar binele lor nu reprezintă "bine
by Tudor Pitulac [Corola-publishinghouse/Science/1067_a_2575]
-
întemeiată și pentru constructe foarte cuprinzătoare, cum ar fi Uniunea Europeană, de exemplu. Relevanța contextuală deosebită pe care o are pentru noi această temă ne face să o abordăm, deși excede maniera în care concepem comunitatea în cadrul acestei lucrări. Spre deosebire de comunitățile fenomenologice care s-au format în absența unui proiect normativ, UE a pornit pe baze contractuale, ca și comunitate normativă. Este și aceasta o manieră de operaționalizare a ideii liberale că oamenii își construiesc propriile comunități, stabilind criteriile conform cărora îi
by Tudor Pitulac [Corola-publishinghouse/Science/1067_a_2575]
-
și comunitate normativă. Este și aceasta o manieră de operaționalizare a ideii liberale că oamenii își construiesc propriile comunități, stabilind criteriile conform cărora îi selectează pe cei care să facă parte din comunitatea lor. Și chiar dacă nu neagă întemeierea comunităților fenomenologice, Steeves este totuși mai încrezător în capacitățile celor fenomenologice de a oferi beneficiile comunității. În cazul UE, care a renunțat de ceva timp la sintagma Comunitate Europeană, grupul este mai degrabă construit decât descoperit, membrii fiind mai degrabă adăugați decât
by Tudor Pitulac [Corola-publishinghouse/Science/1067_a_2575]