752 matches
-
ia de nevastă - pentru banii tatălui ei, cum știa prea bine -, iar ea era o femeie mai degrabă urâtă, fără prea mulți pretendenți. Emmett o ceru de nevastă, ea acceptă și se așeză la casa ei cu acest tânăr antreprenor feroce, grangur în devenire în domeniul afacerilor imobiliare, pe care, încetul cu încetul, a ajuns să-l urască și cu care a început să se războiască pasiv, adunând informații. În primii ani ai căsniciei lor Georgie locuia în apartamentul de deasupra
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
pământul îmbibat de ploi. Iarba creștea cu o putere uimitoare, ca un incendiu care se pregătea să cuprindă porțile, gardurile, casele, totul. Și nu numai iarba. Arbuștii, copacii, întreaga vegetație părea cuprinsă de un fel de delir, de o demență feroce. Flori carnivore apăruseră prin curți, dar și fluturi și șobolani care fugeau de ele. Numai furnicile nu scăpau; erau prinse și devorate. Copacii vuiau acum ca o mare, frunzișurile lor deveniseră imense, formau valuri și umpleau întreg orașul de o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
convingă că totul avea să fie în regulă. Și probabil că totul ar fi fost în regulă, dacă n-ar fi fost decât ei doi. Problema era că existau niște complicații gigantice sub forma celor doi copii mici și a ferocei lor mame și nici unul dintre aceste personaje nu avea să dispară. Oh, Aaaaaalison, dorința mea e sinceră... Muzica se stingea, când Luca s-a îndepărtat de ea cu un pas, ca să mulțumească printr-o reverență pentru aplauzele privitorilor, și atunci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
firavă) a dandy-lor eterni. Cel puțin așa Îi vor socoti, peste ani, câțiva dandylogi Împătimiți. Despre von Kaunitz, Barbey d’Aurevilly nu se poate stăpâni să nu comenteze, Într-un apendice la o notă din opul dedicat lui Brummell, egoismul feroce, modul nonșalant cu care prințul Wenzel Anton von Kaunitz-Rietberg Își compune zilnic „maiestuoasa frivolitate” a unei toalete. Nimic nu-l poate smulge de la complicatul și prelungul ritual al Îmbrăcatului, parfumatului, pudratului. Nici măcar agonia și moartea protectoarei sale, Însăși Împărăteasa Austriei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
intrau prin saloane Într-un nor de parfum. Dacă n-ar fi fost Învăluiți de miresme, cu siguranță că li s-ar fi simțit mirosul de sânge”2. Frumoșii spilcuiți erau maeștrii asasinatului politic, În războiul declarat nu mai puțin ferocilor sans-culottes. Arta stiletului mânuit cu diabolică plăcere și cu o desfătare de-a dreptul estetică se va transmite și ea, stilizată sau nu, atât dandy-lor reali, cât și celor deveniți personaje În veacul următor. După cum o altă ciudățenie a Muscadinilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
cele mai imprevizibile culori, e drept, toate stinse, baston de bambus, o orhidee la butonieră, un aer solemn-rigid), dar și Înșelătoarea apariție a unui diletant Însetat de glorie. O spune cu cinism Jean Lorrain, el Însuși dandy „de o inteligență feroce, prinț al pederastiei și al măgăriei fără antidot”2. Pentru el, Marcel Proust e „unul dintre acei tinerei din lumea bună care suferă de literatură, de slăbiciuni elegiace, de mici nimicuri de eleganță și subtilitate, de tandreți vane, de flirturi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
vrednice de dispreț. „Astaghfirullah! Astaghfirullah! Dumnezeu să mă ierte!“ zbiera el la simpla menționare a unui vin, a unei crime sau a unui strai femeiesc. A fost o vreme când oamenii îl luau peste picior, cu amabilitate sau în chip feroce. Taică-meu mi-a mărturisit că se întâlnea adesea, cu mult timp înainte de nașterea mea, cu o bandă de prieteni, vinerea, chiar înainte de rugăciunea solemnă de la amiază, în prăvălia unui librar aflată nu departe de Moscheea cea Mare, ca să facă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
toate, o spun cât se poate de firesc, din moment ce tocmai numele acestei fiare sălbatice aveam să-l port vreme de opt ani încheiați în Italia. Se cuvine totuși să precizez că cei din zonele reci sunt cu mult mai puțin feroci decât cei din zonele calde. La Fès, când vrei să-l faci să tacă pe un lăudăros, îi spui: „Ești la fel de curajos ca leii din Agla cărora le mănâncă vițeii coada“. E adevărat că în localitatea cu acest nume, e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
de predestinarea pe care i-a dat-o Dumnezeu? Profetul n-a spus altceva musulmanilor. În pofida acestor concordanțe, mi-era cu neputință să urmez, în această privință, înclinațiile rațiunii mele. Între Luther și Leon al X-lea se angajase un feroce duel, iar eu nu puteam da dreptate unui necunoscut în dauna omului care mă luase sub aripa sa și care mă trata de acum ca și cum mi-ar fi fost părinte. Nu eram, firește, singurul căruia papa îi spunea „fiule“, însă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
chiar a scris vreo douăzeci. Fără nici o pregătire științifică, a abordat antropologia și etnografia, încadrînd tot ce știa - și nu știa mult - într-un sistem de o întristătoare, sterilă rigiditate. Dominat de ambiția sistemului, însuflețit de o putere de muncă feroce, condus de câteva idei fixe - a scris o viață întreagă, în cele mai felurite domenii, de la folclor și pedagogie până la istoria literară și politică, și cele peste două sute de tomuri nu cuprind decât o parte din aceasta activitate titanică. Talentul
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
generație, după ce poate cu mii de ani În urmă curentul rece și puternic dinspre Polul Sud Îi azvîrlise pe coastele arhipelagului pe cei mai Îndepărtați strămoși ai lor, viața nu prezenta alte pericole decît acela al rechinilor Înfometați sau al ferocelor orci, de care știau să scape În apă grație vitezei lor drăcești. CÎnd unul dintre masculi Îmbătrînea, altul mai tînăr venea de Îndată să-i revendice haremul, iar cînd bătrînul era În cele din urmă Învins, se retrăgea tîrÎndu-se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
Ingeniosului hidalgo castilian și captivat de peripețiile acestuia, Își slăbise vigilența la care Îl supusese În permanență pe Georges, bucătarul, care, chiar În clipa În care Îi servea o strachină cu ouă de broască-țestoasă, Încercase să-l Înjunghie printr-o feroce lovitură de cuțit În inimă. Pesemne că tremuratul mîinii care ținea castronul i-a atras atenția lui Oberlus În clipa În care a apărut În colțul ochiului său, căci printr-o reacție instinctivă și felină făcu un salt Înapoi, iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
Oberlus și punîndu-l la pămînt, grație acelui impuls și faptului că era mai Înalt și mai solid. Se rostogoliră prin nisip pînă cînd ajunseră În apă, Încercînd să se rănească reciproc, lovindu-se, mușcîndu-se și trăgîndu-și șuturi, Într-o Încleștare feroce și disperată, fără noblețe și stil, cu josnicia și furia cîinilor vagabonzi care abia așteaptă să se facă bucăți. Portughezul era fără Îndoială, mai Înalt și avea o constituție incomparabil mai puternică, deși era slăbit, dar Oberlus era mai agil
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
aveți un sex impresio nant!“ În pofida geniului său, marele Sigmund nu a reușit să o elibereze pe Marie Bonaparte de frigiditate. Psihanaliza, ce mană cerească pentru ea! Într-o scrisoare către René Laforgue, Marie mărturisește: „Inconștientul meu este o bestie feroce, care mugește, zgârie și își înfige dinții, în fine, e tot ce se poate închipui mai înspăimântător! Noroc că animalul ăsta abominabil și-a găsit îmblânzitorul.“ „Îmblânzitorul“ era Freud. În preajma lui, Marie Bona parte își află rațiunea de a fi
Singurătatea lui Adam: despre neîmplinire şi alte regrete by Claudiu Soare () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1325_a_2713]
-
că puteau fi smulse din somn fără să reacționeze cu o iritare excesivă, și era foarte posibil ca situația complicată să sfârșească prin a se rezolva în modul cel mai fericit pentru fugarii îngrijorați, dacă n-ar fi fost intransigența feroce a ministrului apărării, care a pus, simplu, piciorul în prag, Fără ordinul meu nu trece nimeni, a spus el. Așa cum, desigur, v-ați dat seama, comitetul uitase de el. Se va spune că un ministru al apărării nu e totul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
exotică de pe altă planetă și, cu capul lui mic și perfect, cu chipul de culoarea mierii, cu membrele lui prelungi și suple, era întruparea desăvârșită a unui individ plăpând și ușor de dominat, a fătălăului. Dar era în el ceva feroce, un soi de idealism neobișnuit care respingea vanitățile și dorințele care ne fac pe noi, ceilalți, atât de vulnerabili la ispitele lumii. Pentru binele lui, speram că se va răzgândi în ce privea moștenirea. Speram că va începe să gândească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
ci motivația căutării ei. Absența riscului transformă fericirea în plictiseală. Fericirea nu rezistă planificării. Munca fizică - o fericire destul de ușor de procurat. Primul strat al fericirii rămâne ghiftuiala. Boema - această fericire dezordonată.. Fericirea poate supraviețui numai apărată de un egoism feroce. Nu se știe cine e cel mai fericit : cel care și-a ratat visurile, ori cel care le-a finalizat. Singurul defect al fericirii e că nu are simț practic. Epocile fericite nu rezistă prea mult pe retina istoriei. Societatea
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
az‟ dimineață, din zori, am tot împarțât „bucurii“ de‟aestea în toată comuna, da‟ mai am distuli, ioti aici! și-i arătă tașca plină. Dar Anton nu-l mai asculta... El se gândea, că întâlnirea cu lupul rapace, ori mistrețul feroce, o cunoștea... știa la ce să se aștepte, și, era prea sigur pe mâna și pe ochiul lui; dar, întâlnirea cu turcu era altă treabă... - Apăi, măi Antoane, eu m-oi duci, că mai am mult di umblat!... Sănătati lu
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
putut urina la trei metri distanță, fără să bănuiască măcar că acolo, chiar sub picioarele lui, se ascundea un om. în fiecare dimineață, când jeepul se apropia din nou de sebhka, s-ar fi spus că două sentimente duceau o luptă feroce în forul său interior: teama de a zări figura nemișcată în același loc și teama de a nu o mai zări. în fiecare dimineață, pe locotenentul Razman îl încerca mai întâi o senzație de furie și neputință, ce-l determina
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
apropie încet, rumegând lujerii din grara, până când aproape că putea să le scuipe în bot și, în momentul exact, ridica brațul înarmat și le împușca în inimă. Așa sfârșise și cu un enorm ghepard care îi devora caprele, un animal feroce, sângeros și viclean, ce părea că presimte pericolul sau că era protejat de o ființă malefică, care ataca păstorul dezarmat când își păzea turma și dispărea ca înghițit de pământ când sosea Gacel cu pușca lui. De acea, stătuse îngropat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
Pe suprafața valurilor se distingea clar amenințătoarea înotătoare dorsala a uriașului rechin care venea de-a dreptul spre ei. Dintr-o singură mușcătură, ar fi putut zdrobi chila uriașului catamaran că pe o simplă scobitoare. Într-adevăr, era Teatea Maó, ferocele Rechin Alb, creatură cea mai sângeroasă de pe planetă, coșmarul navigatorilor din Pacific, care preferau să înfrunte cel mai teribil ciclon decât să întâlnească fiara cu o mie de dinți precum cutițele. Era acolo, învârtindu-se încet în jurul fragilei ambarcațiuni, pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
bucată de oțel înfipta în inimă. Săbiile și lăncile spaniolilor le cauzară pierderi teribile celor care nu contau decât pe ghioage și pe măciuci de os cu care să se apere. De fapt, inegala bătălie se transformă într-un masacru feroce, în care mai ales cei patru războinici care li se alăturaseră pe insula vulcanică demonstrară o cruzime și un sadism de-a dreptul aberante. La căderea nopții, nici un singur Te-Onó apt de luptă nu mai rămăsese în viață, în timp ce femeile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
pretutindeni, părînd să aibă în privința asta exercițiu. Năpădiră la catedră, astupînd catalogul cu caietele lor, se urcară pe pervazul ferestrelor, în picioare pe bănci, iar cei mai mulți se trîntiră cu burta pe podea. Fiecare își dobîndea locul cu bușaie și amenințări feroce. Într-un cotlon de lîngă sobă, altul ridicase genunchii ca pe-o masă la gură. În chip obișnuit stigmatizați de către învățătorul lor, șapte copii se ridicaseră în picioare: niciunul nu știa să scrie. Dealtfel chiar cea mai bună școlăriță de
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
mai periculos decât crezi, fetițo. Mult mai crud decât bănuiești... un joc al minții, calcul și fantezie. O minte mobilă, cu circuite fine, delicate. Îmi lipsește, e-adevărat, caracterul. Egoismul și orgoliul și securitatea umilei și deosebitei mele persoane ? Cruzime feroce, să știi... un adversar care te onorează. Ai să înțelegi mai târziu. Camera intra într-o beznă tot mai compactă. Nu se distingea nimic, doar traiectul întortocheat al cuvintelor, vocea îngroșată de băutură, răgușită, sticloasă, umedă, înotând în strănuturi, umflându
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
nebunia ei ! Dar pânzele sau cartoanele acoperite, în închisoare, de mâna osoasă, grăbită ar dovedi că se stabilise, eventual, o legătură reală ? Concentrată asupra vieții și morții dintr-însa, îl simțise înrudit, era oarbă și crâncenă, ca el, cu o feroce îndârjire !“ Tocurile cui împungeau trotuarul, pași inegali, deznădăjduiți, toctoc, toctoctoc, ritmul sincopat gonea și vorbele care se împerecheau și se rupeau brusc, după ezitări prelungite. „Înfăptuise atunci, smulgând dintr-însa, un scurt, dar durabil adevăr, o lume limpede și rece
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]