2,319 matches
-
neînțelegere din partea lui Chatman, care a fost probabil cauzată de o formulare imprecisă din textul versiunii originale a Situațiilor narative (1955). Aceasta prezintă interes în relație cu redefinirea situațiilor narative. Chatman presupune că persoana, modul și prezența naratorului în lumea ficțională reprezintă cele trei elemente constitutive ale situației narative 147. Persoana și identitatea spațiilor de existență (prezența naratorului în lumea ficțională), totuși, sînt doar doi termeni diferiți pentru unul și același element constitutiv. Acest lucru a fost discutat anterior în amănunt
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
1955). Aceasta prezintă interes în relație cu redefinirea situațiilor narative. Chatman presupune că persoana, modul și prezența naratorului în lumea ficțională reprezintă cele trei elemente constitutive ale situației narative 147. Persoana și identitatea spațiilor de existență (prezența naratorului în lumea ficțională), totuși, sînt doar doi termeni diferiți pentru unul și același element constitutiv. Acest lucru a fost discutat anterior în amănunt. Elementul "perspectivă" lipsește din lista lui Chatman 148. Teoria narativă concepută de mine pe baza situațiilor narative se distinge de
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
un fenomen remarcabil, aproape șocant"150. Oricum ar putea fi explicat acest fenomen uimitor (voi reveni la el ulterior), el nu modifică faptul fundamental al identității spațiului naratorului la persoana întîi și al celui din care fac parte celelalte personaje (ficționale) din roman. Holden își începe narațiunea în felul următor: Dacă vreți într-adevăr să aflați ce s-a întîmplat, probabil c-o să întrebați în primul rînd unde m-am născut, cum mi-am petrecut copilăria mea amărîtă, cu ce s-
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
vin aici să mă potolesc 151. Dacă încercăm să transpunem această narațiune la persoana întîi într-una la persoana a treia, adică să desființăm uniunea de persoană dintre personajul principal și narator și să introducem un narator situat în afara lumii ficționale a personajelor (non-identitatea spațiului naratorului și al celui al personajelor)152, întîmpinăm imediat mari dificultăți. Dacă obiectivul acestei transpuneri este o narațiune la persoana a treia auctorială precum Tom Jones sau Bîlciul deșertăciunilor, atunci rolul naratorului la persoana întîi, Holden
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
la persoana a treia auctorială precum Tom Jones sau Bîlciul deșertăciunilor, atunci rolul naratorului la persoana întîi, Holden Caulfield, trebuie să fie transferat către două personaje, și anume către unul de pe scena acțiunii și către un narator situat în afara realității ficționale. Pentru un asemenea narator, totuși, sistemul de valori juvenil, simplificat al lui Holden ar fi la fel de nepotrivit ca și stilul său, suprasaturat de jargon adolescentin. Dacă stilul ar fi transpus într-unul aparținînd unui adult, s-ar crea un hiatus
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
sa de la un fragment narativ destul de lung la un pasaj dialogat de dimensiuni destul de mari și apoi înapoi la pasajul narativ 177. În sfîrșit, întrebările referitoare la semnificația temporală a trecutului epic și la orientarea temporală a cititorului în lumea ficțională nu au primit răspunsuri complete, întrucît nu avem la dispoziție nici o informație cu adevărat creditabilă, adică verificabilă. O comparație cu alte media precum filmul și televiziunea ar putea fi utilă aici. Nu rareori apar situații aflate la graniță tocmai în cadrul
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
este în nici un fel obligatorie pentru cititor"192. Pe lîngă problema subiectiv/obiectiv, un postulat important este implicat aici. Pentru Forstreuter, naratorul la persoana întîi nu mai este în primul rînd o portavoce pentru autor, ci mai degrabă un personaj ficțional independent. Această recunoaștere a caracterului ficțional al naratorului la persoana întîi a fost premergătoare recunoașterii naturii ficționale a naratorului la persoana a treia 193. Caracterul ficțional al naratorului la persoana a treia nu a fost recunoscut unanim pînă la mijlocul anilor
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
cititor"192. Pe lîngă problema subiectiv/obiectiv, un postulat important este implicat aici. Pentru Forstreuter, naratorul la persoana întîi nu mai este în primul rînd o portavoce pentru autor, ci mai degrabă un personaj ficțional independent. Această recunoaștere a caracterului ficțional al naratorului la persoana întîi a fost premergătoare recunoașterii naturii ficționale a naratorului la persoana a treia 193. Caracterul ficțional al naratorului la persoana a treia nu a fost recunoscut unanim pînă la mijlocul anilor '50. Conștientizarea faptului că naratorul la
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
implicat aici. Pentru Forstreuter, naratorul la persoana întîi nu mai este în primul rînd o portavoce pentru autor, ci mai degrabă un personaj ficțional independent. Această recunoaștere a caracterului ficțional al naratorului la persoana întîi a fost premergătoare recunoașterii naturii ficționale a naratorului la persoana a treia 193. Caracterul ficțional al naratorului la persoana a treia nu a fost recunoscut unanim pînă la mijlocul anilor '50. Conștientizarea faptului că naratorul la persoana întîi și cel auctorial la persoana a treia erau amîndoi
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
mai este în primul rînd o portavoce pentru autor, ci mai degrabă un personaj ficțional independent. Această recunoaștere a caracterului ficțional al naratorului la persoana întîi a fost premergătoare recunoașterii naturii ficționale a naratorului la persoana a treia 193. Caracterul ficțional al naratorului la persoana a treia nu a fost recunoscut unanim pînă la mijlocul anilor '50. Conștientizarea faptului că naratorul la persoana întîi și cel auctorial la persoana a treia erau amîndoi personaje ficționale-narator și, în consecință, asemănătoare într-un punct
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
acest punct important, totuși, a stat în calea perceperii diferențelor reale dintre narațiunea la persoana întîi și cea la persoana a treia. Din moment ce eul narator este un rol-narator creat de autor, Kayser consideră că acesta nu este identic cu personajul ficțional a cărui istorie a vieții este narată la persoana întîi, ci este, în schimb, o întrupare a funcției narative a autorului: "Naratorul la persoana întîi al unui roman [...] nu este nicidecum continuarea directă a personajului care narează. Este mai mult
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
eul" mai bătrîn, mai matur și mai înțelept în calitate de narator, și "eul" în calitate de erou, încă prins complet în situația sa existențială. Este o anumită ironie în faptul că același teoretician care a stabilit în sfîrșit autonomia naratorului auctorial ca personaj ficțional s-a străduit totodată să-l priveze pe naratorul la persoana întîi de o parte substanțială a personalității sale autonome, și anume continuitatea esențială dintre "eul" naratorial și "eul" eroului dintr-o poveste. Un lucru care ar putea explica perspectiva
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
narațiunea la persoana întîi, publicate de K. Forstreuter, B. Romberg, M. Henning și alții. Opoziția dintre narațiunea la persoana întîi și narațiunea la persoana a treia, precum și opoziția subiacentă dintre identitatea și non-identitatea spațiilor de existență ale naratorului și personajelor ficționale reprezintă încă niște probleme de interes imediat pentru autorii contemporani. Cîțiva dintre aceștia au găsit în aceste aspecte ale narațiunii un cîmp amplu pentru inovații care sînt tot atît de ingenioase pe cît sînt de îndrăznețe. În romanele din literatura
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
persoana întîi și narațiunea la persoana a treia pot fi explicate de teoria narațiunii. Încercarea de a găsi bazele acestei diferențe structurale în teoria narațiunii trebuie să pornească de la opoziția dintre identitatea și non-identitatea spațiilor naratorului și personajelor unei narațiuni ficționale. Trăsăturile distinctive ale narațiunii la persoana întîi, pe de-o parte, și ale narațiunii la persoana a treia, pe de altă parte, derivă din această opoziție. Deja există un număr de tentative de a formula fundamentul teoretic al acestei distincții
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
a treia este într-adevăr vizată aici. Naratorul la persoana întîi este prin definiție un "narator necreditabil", ca să împrumutăm terminologia lui Booth 214. Natura necreditabilă a naratorului la persoana întîi nu este, totuși, bazată pe calitățile sale personale ca figură ficțională, e.g. caracter, sinceritate, dragoste de adevăr etc., ci pe baza ontologică a poziției naratorului la persoana întîi în universul narațiunii. Prezența unui asemenea narator în lumea personajelor ficționale și înzestrarea acestuia cu o individualitate care este de asemenea determinată fizic
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
persoana întîi nu este, totuși, bazată pe calitățile sale personale ca figură ficțională, e.g. caracter, sinceritate, dragoste de adevăr etc., ci pe baza ontologică a poziției naratorului la persoana întîi în universul narațiunii. Prezența unui asemenea narator în lumea personajelor ficționale și înzestrarea acestuia cu o individualitate care este de asemenea determinată fizic conduce la o limitare a orizontului său de percepție și de cunoaștere. Din acest motiv el poate avea numai o perspectivă subiectivă și, prin urmare, doar condițional validă
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
validă a întîmplărilor narate. Această credibilitate condițională nu este suficientă în calitate de criteriu, totuși, pentru că unii naratori auctoriali la persoana a treia Lockermann trece cu vederea acest aspect 215 sînt doar condițional credibili, din moment ce ei, la rîndul lor, sînt considerați personaje ficționale create de autor și echipate cu o anumită personalitate individuală. Numai naratorul omniscient care nu întîmpină restricții ar trebui exclus din această descriere a rolului naratorului. Totuși, din toate motivele practice, nu există nici un narator care să fie pe deplin
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
care distinge narațiunea la persoana întîi de narațiunea la persoana a treia. Principala diferență dintre un narator la persoana întîi personalizat și un narator la persoana a treia auctorial se găsește în faptul că cel dintîi aparține realității reprezentate, lumii ficționale în care trăiesc personajele; acest lucru nu este valabil și pentru cel de-al doilea. Naratorul la persoana întîi se distinge de naratorul auctorial la persoana a treia prin prezența sa fizică și existențială în lumea ficțională. Cu alte cuvinte
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
realității reprezentate, lumii ficționale în care trăiesc personajele; acest lucru nu este valabil și pentru cel de-al doilea. Naratorul la persoana întîi se distinge de naratorul auctorial la persoana a treia prin prezența sa fizică și existențială în lumea ficțională. Cu alte cuvinte, naratorul la persoana întîi este "întrupat" în lumea personajelor. Naratorul la persoana a treia auctorial ar putea spune, de asemenea, "eu" în relație cu el însuși, însă nu e întrupat nici în interiorul, nici în afara lumii ficționale. Trăsăturile
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
lumea ficțională. Cu alte cuvinte, naratorul la persoana întîi este "întrupat" în lumea personajelor. Naratorul la persoana a treia auctorial ar putea spune, de asemenea, "eu" în relație cu el însuși, însă nu e întrupat nici în interiorul, nici în afara lumii ficționale. Trăsăturile personale pot, desigur, să devină vizibile și într-un narator auctorial, de aceea criteriul credibilității este aplicabil și acestuia însă respectivele trăsături de personalitate nu sînt legate de existența fizică și de corporalitatea acestuia. Situația este oarecum diferită în
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
și nivelurile de profunzime ale structurii narațiunii. Acest lucru poate fi demonstrat prin analiza deicticelor spațio-temporale, adică a funcției acelor cuvinte, în primul rînd pronume și adverbe, care îl ajută pe cititor să se orienteze în spațiul și timpul lumii ficționale în narațiunea la persoana întîi și în narațiunea la persoana a treia. Acest lucru poate fi ilustrat prin enunțul care deja a fost folosit ca exemplu de Karl Bühler și citat din nou de Hamburger în vederea demonstrării particularităților deictice ale
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
plimbat agale prin Forum toată ziua, acolo [...] "Aici" ar putea fi folosit la fel de bine"220. Hamburger nu este de acord cu acest lucru, pentru că o asemenea explicație presupune existența unui narator personalizat cu orientare spațio-temporală proprie. În cazul unui narator ficțional (la persoana a treia), susține Hamburger, doar sistemul de orientare al personajelor dintr-un roman va fi un factor decisiv, nu și acela al naratorului sau al funcției narative. Însă explicația lui Hamburger este contrazisă atunci cînd aceasta folosește exemplul
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
trăiește: "Probez poveștile ca pe niște haine"247 Chiar și numai disponibilitatea rolurilor alternative la persoana întîi plasează romanul într-o categorie corespunzătoare persoanei a treia, chiar dacă persoana a treia nu este stabilită întotdeauna gramatical. Puterea de a controla personajele ficționale este un privilegiu rezervat doar naratorului auctorial. Un narator la persoana întîi precum "eul" din Numele meu fie Gantenbein, care pretinde totuși această putere de control, trece cu un pas mai aproape de poziția unui narator auctorial. Este foarte semnificativ faptul
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
cu un pas mai aproape de poziția unui narator auctorial. Este foarte semnificativ faptul că diferența structurală dintre narațiunea la persoana întîi și narațiunea la persoana a treia este deosebit de proeminentă acolo unde schimbările referinței pronominale și controlul auctorial asupra lumii ficționale sînt îmbinate. Între anumite limite, este posibil ca un narator auctorial să-și modifice realitatea ficțională pe care o narează. Naratorii auctoriali victorieni din romanele-foiletoane cruțau ocazional un personaj ficțional din mîinile soartei amenințătoare ca reacție la rugămințile cititorilor, schimbînd
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
dintre narațiunea la persoana întîi și narațiunea la persoana a treia este deosebit de proeminentă acolo unde schimbările referinței pronominale și controlul auctorial asupra lumii ficționale sînt îmbinate. Între anumite limite, este posibil ca un narator auctorial să-și modifice realitatea ficțională pe care o narează. Naratorii auctoriali victorieni din romanele-foiletoane cruțau ocazional un personaj ficțional din mîinile soartei amenințătoare ca reacție la rugămințile cititorilor, schimbînd destinul acestuia în ultimul moment. Un narator la persoana întîi care încearcă un lucru asemănător periclitează
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]