1,559 matches
-
doar acolo unde sunt posibile cele cu sens devin posibile și cele lipsite de sens, în ultimă instanță cele absurde. Am putea privi această chestiune și altfel. Oare omul nu ia uneori el însuși cu asalt propria sa ființă și ființa oricărui alt lucru? Nu devine el însuși profund indiferent și generator de indiferență, în toate accepțiunile cuvântului? Sensul impus în manieră silnică, violentă, ce desfigurează tot ce întâlnește în sfera sa, nu este un sens absurd? Cred că tocmai acesta
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
pasiune 164-176 pathos 23, 165, 168, 169 (n. 169) principiu ~ al bivalenței 61 (n. 48) ~ al identității 76, 152, 169, 178 ~ al noncontradicției 55-62, 76, 161-162 ~ al rațiunii suficiente 76, 153-156 ~ al semiozei nelimitate 49 ~ al terțului exclus 47, 76 ființa ca ~ 65-67, 130 privire ~ contemplativă 67, 114 ~ de secundă instanță 9- 10, 16, 20, 28-30, 65, 69, 103, 116, 126-128, 149, 195-196 (vezi și „joc secund“) ~ neutră sau indiferentă 11 (n. 1), 86, 123-124 ~ speculativă 10, 15 (n. 5), 67
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
1). Nu știi prea bine de unde vine, însă când constați că „valorile cele mai înalte se devalorizează“, că „lipsește răspunsul la întrebarea «de ce?»“, știi că deja este de față (§ 2). În fața ușii nu mai așteaptă acum o instanță glorioasă, precum ființa ca atare, nici ceva ce ar fi mai presus de ființă, binele însuși. Dimpotrivă, acolo vei întâlni tocmai nimicul, cu puterea și semnele sale, odată cu voința omului de a institui noi și noi valori în această lume. Căci îi netezește
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
doar acolo unde sunt posibile cele cu sens devin posibile și cele lipsite de sens, în ultimă instanță cele absurde. Am putea privi această chestiune și altfel. Oare omul nu ia uneori el însuși cu asalt propria sa ființă și ființa oricărui alt lucru? Nu devine el însuși profund indiferent și generator de indiferență, în toate accepțiunile cuvântului? Sensul impus în manieră silnică, violentă, ce desfigurează tot ce întâlnește în sfera sa, nu este un sens absurd? Cred că tocmai acesta
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
pasiune 164-176 pathos 23, 165, 168, 169 (n. 169) principiu ~ al bivalenței 61 (n. 48) ~ al identității 76, 152, 169, 178 ~ al noncontradicției 55-62, 76, 161-162 ~ al rațiunii suficiente 76, 153-156 ~ al semiozei nelimitate 49 ~ al terțului exclus 47, 76 ființa ca ~ 65-67, 130 privire ~ contemplativă 67, 114 ~ de secundă instanță 9- 10, 16, 20, 28-30, 65, 69, 103, 116, 126-128, 149, 195-196 (vezi și „joc secund“) ~ neutră sau indiferentă 11 (n. 1), 86, 123-124 ~ speculativă 10, 15 (n. 5), 67
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
este, gândind bine, o impulsie sinistră. (În momentul suprem al iubirii, femeia are în brațele ei un pitecantrop!) Și tot atunci a murit și prietenia ei, când, conștient sau inconștient, a simțit că a încetat de a fi pentru tine ființa pur spirituală, că-i vrei ființa fizică, orice declarație de amor, oricum ar fi exprimată, tacit sau prin cuvinte, fiind, în esența ei, o cerșire a corpului, considerată de femeie, fie că consimte sau nu, ca o "propunere rușinoasă"! Admirația
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
cu atenție, țiganca era Întradevăr tânără, destul de frumoasă. La ce folos...? Pielea țigăncei rivaliza cu un negru profund având Înprăștiate pe Întrecul corp tot felul de bube unele vindecate cu semne evidente, altele În curs de apariție Încât Întraga ei ființă genera un miros specific, ucigător.În aceste cumplite momente, Tony Pavone Își zise: În mod sigur costitue un demențial act, dacă voi profana acestă citadelă a Împuțiciunii...!! Iar florăreasa În poziție provocatoare Îl aștepta. Așteptare zadarnică deoarece omul de alături
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
militar. Era ziarist. Nu era ceea ce se presupunea a fi. Nici Sammler nu era. Ce era Sammler nu putea formula foarte clar. Uman, Într-un mod oarecum schimbat. O ființă umană pe punctul de a dobândi libertatea de a nu ființa uman. Nu la asta voia Sammler să ajungă În bucătărie, vorbind lui Lal și doamnelor despre divorțul de orice stare umană? Să mergi cu jalbă la Dumnezeu ca să te dezlege de atenția lui? Zilele mele sunt o suflare 1. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
societate bolnavă. mai bine am juca ruleta rusească a sorții care ne desparte. lasă-mi mie glonțul deznădejdii ia libertatea, ia iubirea, uită amăgirea și fugi. din mine va curge uitarea... 30.01.2013 renăscută... mă învălui în căldură desfaci ființa prin fanta iubirii piatra lunii o așezi în trup. dai lumină sufletului. înfloresc la fiecare respirație a morților ce nu le-am trăit. mă simt iubită foarte iubită! ești sângele meu fărâmă prin timp amprentă renăscută. unesc palmele într-o
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
trebuie să-l înghiți și pe George Lesnea etc. Singurul imperativ ne-negociabil era cel despre construirea comunismului. De aceea la o alternativă nu m-am gândit decât la modul: dacă nu vrei comunism, atunci pleci într-o țară care ființează potrivit altui imperativ. Comunismul părea să fie un destin fatal. În copilăria mea nici măcar nu părea înspăimântător o dată ce se vedea că îi ridică „pe cei de jos” în procesul de trecere de la fântână la chiuvetă, de la o copilărie cu ocupația
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
mărturisesc o ignorare involuntară, nu exista pur și simplu, era supramodalitatea instinctuală a ființei de a simți, ca un dat accesibil, apropierea Anei. Dar ce-a fost, gândeam, cu visul acela - căci vis a fost - sau fața unei realități nebănuite, ființând deasupra noastră. Toți erau străini de toate acestea. Mă întrebasem atunci și în serile ce urmară dacă și ea era străină sau nu. Dacă da, atunci a fost un simplu vis, născut în somn de mintea mea înfierbântată. Am citit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
din obișnuitele ei sindrofii, în camera de lângă sufragerie, mobilată printre altele, cu cele două fotolii cu huse vernil cumpărate de curând și canapeaua joasă cu cuvertură lânoasă pe care stăteau acum comod așezate femeile, trei ale acelei după-amiezi, părând a ființa dincolo de evenimentele și politica vremii. Se aflau însă la curent cu întâmplările câte erau, cu știrile oficiale și zvonurile circulând prin oraș, mai ales zvonurile, spre care vădeau o sete nativă mărită aici de fabulația tradițională a ținutului. Doamna Pavel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
implicit, și sărăcia noastră de iluzii. În momentul acela își trase mâna de sub omoplații mei, și, sprijinită în cotul drept, își ridică într-o rână trupul, că, aplecată asupra mea, care mă simțeam acum prizonierul ei, îmi stăpâni în străfulgerare ființa: - Cine sunteți, cu adevărat, domnule judecător? N-o sărutasem până atunci, îmi înfrânai pornirea: m-am felicitat, aș fi avut impresia în momentul acela - nu știu exact, era o ceață - că aș fi trădat ceva. Cine sunteți? repetă întrebarea. - Cel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
însumi. Mai e ceva: problema conștiinței, care e fundamentală. Dar față de cine? Față de tine însuți, bineînțeles. Ideea de moralitate va prima întotdeauna, pentru că derivă de la Dumnezeu ca singură măsură a faptelor noastre, care ne-a fost dată încă de la naștere, ființând deci înainte de orice educație sau evoluție. Știm încă de copii, ca un dat al ființei, ce e bine și ce e rău, că, de pildă, n-ai dreptul să ucizi. Să distrugi viața pe care nu tu ai creat-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
ce este esențial se întâmplă numai o dată în viață; va crește lângă tine destinul fiicei tale, dar mai norocos decât al tău, mult departe de tine, de câmpia aceasta fericită-nefericită. Eu, la numai câțiva zeci de kilometri de tine, voi ființa mai departe în cea mai iluzorie profesiune, căutând să mă conving mereu că împart dreptate, că mai e nevoie de mine, de cei câțiva ca mine în societatea aceasta cenușie trăind o agonie fără sfârșit, în care nimeni nu mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
colorată, în care la fiecare trei cuvinte se asociau sudălmi stranii și două ori trei vocabule dintre cele mai rușinoase. În societatea bună, în adunări politice ori academice, asemenea vorbe și expresii n-au căpătat drept de cetățenie niciodată de când ființează regatul. Adevărul este - știu și eu - că în comitete restrânse și intime, în anume momente de euforie, ele explodează totuși, făcând evidentă legătura cu un trecut nu tocmai depărtat de stare primară; însă oricare dintre atari onorabili vorbitori ar face
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
dea importanță, să alunge neliniștea pe care i-o provocaseră și acum, când era treaz, vorbele acelea ce-i tulburau somnul de luni de zile. Acum nu trebuia să fie cuprins de neliniște. Trebuia să-și folosească toată știința, toată ființa ca să învingă moartea. Nu se pricepea la vrăji, nu era Velunda și nici Proculus, maestrul lui în arta medicinei și un mag deosebit de puternic. Își făcea treaba în liniște, ajutat de fată. Curăță rănile cu vin amestecat cu ulei - primul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
Viorel Surdoiu Poporul din care sunt parte scrie în carte s-a născut între două lupte între viață și moarte (spune Blandiana un popor vegetal) condamnat la viață mortal cu rădăcini aeriene Și aripi de pământ între vânt și cuvânt ființând blând flămând mereu de aer îndrăgostit de sânziene precum Eliade Și de balade Și de cules stele prin fân din lacrimi bacoviene făurind castele
ARIPI DE PĂMÂNT. In: Aripi de pământ by Viorel Surdoiu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/376_a_596]
-
nu privesc aceeași realitate ca și mine; ceea ce le lipsește este acea lipsă de fermitate și consistență în comportament, care se încăpățânează bovinește să nu lipsească din peisajul lor rutinar - un soi de realitate dislocată care se reorganizează în trăiri, ființează în pseudorealități individuale... S-ar zice că o pasiune criminală și inexplicabilă caută să se exprime grație acestor lipsuri misterioase. ...cum aș putea însă să o desființez... Data 2, ...cred că astăzi am descoperit rețeta fericirii mele și totodată cea
Absconditus. In: CATALOG Sincretismul artelor 1 by Georgiana Artenie, Antonela Vieriu, Madalina Tîmpău () [Corola-publishinghouse/Imaginative/425_a_945]
-
realității fără ca el să piardă ceva. Experiența poetului dovedește că el nu poate accepta această ruptură în lume între realitate și cuvânt. Cuvântul la poet este întrupat, este îngropat în lucruri și ori amândouă cunosc față de slavă, adică rămân să ființeze amândouă, ori 30 dispar, de aceea lumea poetului are întotdeauna acoperire în aurul cuvintelor sale atunci când el este poet adevărat. El nu‐și permite să dezvolte o lume abstractă în cântul său, o lume care și‐a luat adio de la
Mama. In: OMAGIU MAMEI by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1073]
-
pentru om realitate. Fără nume un lucru ori un ținut este sălbatic, apoi odată numit el intră în familiaritatea omului și începe să acumuleze viață dintr‐a omului, devine depozitar de energii, planuri, vise și amintiri omenești, lucrurile încep să ființeze în așa fel că inaugurarea lor înseamnă apropiere a unei realități umane. Limbajul lucrurilor, cântecul lor trebuie însă să‐ l rostească omul pentru că numai el îi poate descifra sensul natural demn de‐a fi asimilat în alți oameni. Rostul acestei
Mama. In: OMAGIU MAMEI by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1073]
-
ele se țese o punte, dacă vrei, dar ea nu distruge existența timpurilor trecute și viitoare în care alegem să nu intrăm. Tu s-a întâmplat să cazi într-un continuum istoric diferit, în care insula Calf - și noi toți - ființăm. Locul din care vii nu știe nimic despre noi. — Deci sunteți cu toții niște stafii, spuse Vultur-în-Zbor. Iar eu sunt nebun. Asta vrei să zici? Văd lucruri și locuri care nu există. — Iată, într-adevăr, o perspectivă excesiv de deprimantă, comentă Virgil
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
existat! îl contrazise Elfrida cu încăpățânare. — Draga mea, spuse iritat Gribb, cum poți pretinde că totul a încetat să mai fie timp de o secundă și, în același timp, spui că așa a fost? Termenul e legat de existență. Ne-ființa nu poate exista, prin urmare acel moment nu poate să fi existat. Arăta plin de sine și satisfăcut de demonstrația sa. Vultur-în-Zbor hotărî să nu mai insiste. Gribb nu era omul cu care să poți discuta. Elfrida păru să-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
DE PÅMÂNT Poporul din care sunt parte scrie în carte s-a nåscut între douå lupte între viațå și moarte (spune Blandiana un popor vegetal) condamnat la viațå mortal cu rådåcini aeriene și aripi de påmânt între vânt și cuvânt ființând blând flåmând mereu de aer îndrågostit de sânziene precum Eliade și de balade și de cules stele prin fan din lacrimi bacoviene fåurind castele
Aripi de påmânt by Viorel Surdoiu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/866_a_1590]
-
una din fiicele lui Constantin Brâncoveanu). Doamna Anastasia este ctitoră la Agapia, ei datorându-i-se casele și beciul mănăstirii. În anul 1682 scaunul mitropolitan se va muta cu ajutorul doamnei Anastasia la Biserica Albă cu hramul Întâmpinarea Domnului. Mitropolia va ființa aici până în anul 1834. La 15 iunie 1695 doamna Anastasia „a ținut să se menționeze că a terminat biserica destinată a fi catedrală mitropolitană și a înzestrat-o cu veșmintele și odoarele necesare”<footnote Ibidem, p. 538 footnote>. Deoarece după
Cetăţuia lui Gheorghe Duca Istorie, cultură şi spiritualitate ortodoxă. In: etăţuia lui Gheorghe Duca Istorie, cultură şi spiritualitate ortodoxă by Daniel Jitaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/503_a_738]