1,339 matches
-
astfel, cum Începea să cânte muzica, se apuca de dans. Mașa trebuia să-i țină isonul, altfel bătrâna intra În isterie. În oraș, ieșea În pantalonași scurți și se tundea după ultima modă. Cheltuia o groază de bani pe toate fleacurile, intrând din magazin În magazin. „E timpul să recuperez, Îi spunea Mașei, tot ce-am pierdut...“ Acasă, seara, se parfuma și se Îmbrăca În rochii vaporoase, făcând zeci de piruete În fața oglinzii din dormitor. De unde avea atâta energie, Mașa nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
În jurul orei șapte seara. Fulgerător, Înțelese realitatea. Atena nu venise Încă acasă. Ce se putuse Întâmpla...? Suficient de Îngrijorat, se pomeni În stradă cu ochii fulgerând În toate direcțiile, cu speranțe optimiste. În mod sigur fata, pierde timpul admirând cine știe ce fleacuri. Tranversă strada intrând În piață, În timp ce producătorii Îl ademeneau cu produsele lor agricole. Făcând Înconjurul pieții și cercetând cu atenție fiecare persoană zări mai lateral o mașină blindată a miliției, iar doi caralii Îmbrânceau agresiv un tânăr să intre În
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
să-ți povestesc necazul cu acel imbecil paroh...!” Tony Pavone avea emoții bine Întemeiate. Cunoștea prea bine faptul: atunci când un obiectiv se află În atenția trepădușilor anumitor organe de partid ori ale guvernului, situația era delicată. Lingăii blidelor, din orice fleac de nimic făceau mare tărăboi cu scopul de-a dovedi superiorilor vigilența lor. Acești indivizi aveau dreptul de viață ori moarte a acelui nefericit căzut În disgrație, efectiv, nu mai avea cine să te salveze de-a fi trimes la
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
telefon favoare ce-i fu refuzată amenințător. “Atâta timp cât ești În cercetări penale, nu ai voie să contactezi pe nimeni...! Răspunde la Întrebare ori vrei să pierdem toată noaptea cu tine...!?” - se rățoi primul milițian. “Tony Pavone răspunse forțat. “Dacă pentru fleacul acesta mă țineți În tensiune de azi dimineață fiind oprit chiar să-mi cumpăr o bucată de pâine ei bine, pierdeți timpul...! Pot vedea delegația emisă de instituția mea pentru a merge În Bază și a ridica materiale...?” “A fost
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
Când ieșea pe stradă, viața nu era goală. În acest timp oamenii chitiți, agresivi, puși pe treabă, volitivi făceau cum făcea omenirea În mod normal. Dacă mai toți umblau ca sub vrajă, somnambuli, circumscriși de, Înhățați de scopuri nevrotice minore, fleacuri, indivizi precum Sammler erau doar cu un stadiu mai avansați, stârniți nu de scopuri, ci de consum estetic al mediului Înconjurător. Chiar de erau insultați, Îndurerați, undeva sângerând, neexprimând pe larg nici o mânie, nici strigând de tristețe, ci traducând durerea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
Ne naștem Între picioarele mamei, apoi persistăm spre exterior. Una e să vezi arhipelagurile siderale, dar să te cufunzi În ele, Într-un univers lipsit de zi, lipsit de noapte, ei, asta, vedeți, face ca adâncimea mării să pară un fleac, leviatanul să nu fie decât un mormoloc - Intră Margotte - picioare scurte, groase, rapide, eficiente, dar ștergându-și mâinile inept și pe fustă și pe șorț - spunând: — O să ne simțim mai bine după ce mâncăm ceva. Pentru dumneata, unchiule, am salată de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
se descotorosească de asemenea chestii - gâlcevi, procese, isterii, astfel de micimi de doi bani. Alte minți puternice negau că se putea face acest lucru. Susțineau (precum Freud) că cele mai vajnice instincte erau direct implicate În exact asemenea chestii, fiecare fleac fiind simptomul unei boli adânci prezente la o creatură a cărei Întreagă soartă era o boală. Ce să te faci cu asemenea lucruri? Absurde ca formă, dar posibil reale? Dar posibil nereale? Eliberarea din această situație devenise imperativă. Și de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
spuse el coborîndu-și glasul, oarecum ușurat, dar parcă aștepta ceva. Uitați! CÎtă lume pleacă tot timpul undeva. Fiecare are un țel... un număr fantastic de țeluri... De aceea Îmi place să stau aici și să privesc. Dacă te agăți de fleacuri, rămîi În urmă... și toți merg și merg fără pic de odihnă. Ce s-ar Întîmpla dacă și-ar pierde ținta și ar fi puși În situația de a-i privi pe ceilalți cum merg? Numai cînd mă gîndesc la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
Dacă reușesc să găsesc pe cineva care să le creadă, simt că vor deveniadevăruri. Am obosit, Însă..... Vreau să mărturisesc totul... pe onoarea mea! Vă rog să-mi Înapoiați fotografiile... N-au nici o legătură cu domnul Nemuro, sînt doar niște fleacuri care mă fac să mă simt și mai rușinat. Nu i-am răspuns. VÎrtejurile de oameni erau Îmboldite de ținte nevăzute sub cerul Întunecat, În noapte... neonul prinse să ofteze... o sărbătoare a Întunericului pentru fugari prefăcuți care, oricît și-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
fusese confruntată cu un război mondial - primul război - din care abia ieșise, după cum dovedeau datele de apariție de pe reviste. „Anul trecut la vremea aceasta, gândi, ne aflam în sufragerie, iar el era cu noi, râdea, vorbea zgomotos despre toate câte fleacuri sunt. Acum... Un judecător trebuie să fie... El este.” Deodată, pe umeri, mâinile ei, „Ana!” șoptii, în timp ce domnișoara Marga Popescu povestea, veselă, amintiri din studenție. După alte câteva ore simții înălțându-se sau prăbușindu-se peste noi (nu mai rețin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
doamna Pavel mi le revându pe credit în rate. Marinarul era încă în puterea vârstei și visa - naiv - viitoare curse, acum spre Pacific, - „doar s-a terminat războiul” spunea, „și-am să vă aduc, vorbi doamnei Pavel, sumedenie de asemenea fleacuri orientale, care acolo se vând la tarabă”. După un sfert de oră începură „cafeluțele” doamnei Agripina, servite de Ana, deși pentru această deschidere fusese poruncită sora ei, dar Ana se oferi în locu-i, prilej, neinterpretabil, de-a mai lipsi din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
nu se mai săturase de dragoste. Cetea romane și cânta, sara, cu glas tremurat, melodii arzătoare; când vorbea, întorcea ochii pe dos, dădea din cap, își umfla nările și își subția buzele; dar cuconul Gheorghieș nu vroia să știe de fleacurile acestea: după ce-și bea cafeaua, adormea în jâlț gândindu-se la galițele lui colorate. Alți vecini erau: Th.Th. Gavrilescu, grefierul, care totdeauna, după ce lua leafa, se întorcea în trăsură cu capu-n piept; Ioniță Mărculescu, secretarul primăriei, care era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
Cui îi place, așa s-o ieie... Cam greu, tată... Picherul își sorbea încet paharul de vin și se întorcea holbat la dânsa: —Ce-ai spus? Zestre? parale? Da’ ce? eu cu lux te-am învățat? Să nu-mi spui fleacuri, că eu nu știu multe... Cui îi place, așa să te ieie... Ai înțeles? Eu umblu prin ploi, eu umblu pe vremea rea, vai de capul meu... și încă să-ți fac zestre?... Tu să fii cuminte, atâta... Îi avea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
Cadutei, dar, taticule, are o grămadă de fini. M-am așezat alături de ea, pe canapea, bucurându-mă pe furiș de mângâierile unei mame... De-acum, atât eu cât și cartea mergeam ca pe roate. Distracția asta cu cititul e un fleac. Teoria mea e că whisky-ul poate să dea o mână de ajutor. Whisky-ul e secretul lecturii fără durere de cap. Ori la mijloc a fost pricina asta, ori Ferma animalelor e o lectură nefiresc de ușoară... Singurul lucru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
ea era rece. Da, micuța Selina, iar s-a întors roata în favoarea ei. În speranța că visul mi se va împlini, am dus-o să-i dau de băut la restaurantul Kreutzer. Și, în timp ce Selina trăncănea plină de vervă despre fleacuri, ștromeleagul meu îmi ajunsese până la buric. Șampanie, carne din plin, vin cât cuprinde. Tot tacâmul. Am dus-o înapoi la oceag conducând mașina în viteză, cu îndemânare, deși eram beat. N-a vrut să se culce cu mine. Din chestia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
de puțin respect. Aprind lumina. Nu se întâmplă nimic. Mă uit prin acest magazin al nevoilor, la rafturile cu reviste, la cabinele personale, la ghereta întunecată a îngrijitorului ticsită de bani. Mă simt deconspirat, foarte nervos, mă sperii din orice fleac, dar ceilalți sunt clienți grăbiți, aflați în pauza de masă, clienți care își satisfac imediat dorințele și plăcerile. Mie nu-mi place ceea ce vreau. Ceea ce vreau nu mai are de prea multă vreme nici o tangență cu ceea ce îmi place și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
și de aceea au bugete diferite, impozite diferite și așa mai departe. Martina a zâmbit și m-a aprobat cu o mișcare a capului. A râs din nou și râsul ei părea să exprime fericirea sau resemnarea. Filosofia e un fleac, mi-am spus eu. — Bun. Atunci să trecem la altceva, am propus eu. Dar ea s-a ridicat brusc, schimbată la față. — O, nu, exclamă ea. Unde e Shadow? Iată un lucru care mă preocupă și pe mine. Shadow nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
a transformat într-un adevărat dezastru, așa cum ți-ai putut da seama deja. Am terminat o sticlă juma’ de scotch și am înghițit cele nouăzeci de tranchilizante. O vreme, m-am simțit al naibii de minunat. Năzbâtia asta cu sinuciderea e un fleac. Am început să aștept. Apoi m-am simțit invadat de spaimă. Era ca o contracție - ca și cum lumea s-ar fi mărit și înnegrit pe măsură ce eu mă micșoram și păleam. Taticule, mi-am spus eu, am nevoie de ceva de băut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
Nimic nu mi-ar face mai multă plăcere decât să elucidez problema rochiei. Adevărul e că în ultimul timp numărul partenerilor de conversație a fost destul de limitat, iar ocazia de față este pur și simplu irezistibilă. Problema rochiei este un fleac. Realitatea e că atunci când te-am pescuit din mare, veșmintele dumitale erau un pic jilave, ca să nu zic ude - ca să nu zic de-a dreptul fleașcă. Și adevărul e că propria mea garderobă pare a fi oarecum limitată. Așa că, una
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
oasele feței îndrăzneau să-și poarte blănurile fără să privească agitate în jur după activiști vegetarieni înarmați cu vopsea roșie și priviri furioase. Galeria Wellington contrasta cu toate magazinele de bijuterii pe lângă care abia trecusem, cu vitrine pline ochi cu fleacuri strălucitoare pe care bărbații bogați să le dăruiască amantelor lor ca premiu de consolare pentru că nu se căsătoresc cu ele. Galeria lui Duggie era mare, albă și aproape goală, cu excepția unor picturi uriașe în ulei ale unor chei de instalator
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
multe ori) și orice discuție prelungită cu ei mi se părea pierdere de timp. Dar dincolo de aceste mofturi de ins țâfnos rămâne marea lumină a prieteniei care ne-a unit în anii noștri tineri și care și acum, în pofida acestor fleacuri de izmeniri ale mele (și poate nu numai ale mele), încă ne luminează sufletele, ne spuzește nostalgiile. Rămâne tonic sentimentul că suntem împreună, literar, orice am face, orice am crede, oricum ne-am socoti că suntem sau am vrea să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
un autor lipsit de talent. Îi cunoșteam, i-am cunoscut destul de bine pe colegii mei. Cunoscându-i, nu am mers decât alături de foarte puțini. Nu mă interesau, oricât de apreciați sau de bine situați erau, odată cu trecerea timpului. Acestea sunt fleacuri, nimicuri ale conjuncturilor și ale feluritelor jocuri. Știam că mulți dintre ei, odată cu trecerea timpului, vor trăda sentimentul acesta pur al generației, vor lovi, vor mușca, se vor dezice. Se vor ploconi, vor îngenunchea la primul pumn de bani azvârlit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
și toate celea, Îți aduci aminte? Fermín clătină din cap afirmativ. Uite cum stă treaba, toate celea sînt pentru diletanți. Căsătoria și familia nu sînt altceva decît ceea ce facem noi din ele. Altminteri, nu-s decît un sălaș de ipocrizie. Fleacuri și pălăvrăgeli. Însă, dacă există dragoste cu adevărat, din aceea despre care nu trăncănești și n-o răcnești În cele patru zări, din aceea pe care o resimți și o dovedești... — Dumneata Îmi pari un alt om, Fermín. — Asta și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
al dumitale e un talent, iar dumneata mi-l ții aici, mort de lehamite, să scuture praful de pe gîngăniile dintr-un magazin de doi bani. — E o prăvălie cumsecade, don Ricardo, iar băiatul dovedește o anumită iscusință, cu toate că e obraznic. — Fleacuri. La ce colegiu Îl duceți? — Păi, merge la școala din... — Astea-s fabrici de salahori. În tinerețe, talentul și geniul, dacă sînt lăsate de izbeliște, se răsucesc și-l Înghit pe cine le are. Trebuie canalizate. Sprijinite. Mă Înțelegi, Fortunato
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
vreodată), Jacinta vorbea cu Dumnezeu de una singură, pe la colțuri, fără să-l vadă și fără să spere că el se va deranja să-i răspundă, pentru că pe lume exista multă suferință și, la urma urmei, problemele ei erau niște fleacuri. Toate monologurile sale cu Dumnezeu sfîrșeau cu același subiect: nu-și dorea În viață decît un singur lucru, să fie mamă, să fie femeie. Într-o zi ca atîtea altele, pe cînd se ruga În catedrală, se apropie de ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]