940 matches
-
cât un foton este mai energetic cu atât șansa de a fi absorbit scade și astfel fotonii mai puțin energetici tind să fie primii absorbiți. În regiunile exterioare ale nebuloasei, majoritatea fotonilor de energie mică au fost deja absorbiți iar fotonii rămași de energie mare dau naștere temperaturilor mai mari. Nebuloasele pot fi descrise ca "materie legată" sau "radiație legată". În primul caz nu există destulă materie în nebuloasă pentru a absorbi toți fotonii ultravioleți emiși de stea iar nebuloasa vizibilă
Nebuloasă planetară () [Corola-website/Science/307281_a_308610]
-
energie mică au fost deja absorbiți iar fotonii rămași de energie mare dau naștere temperaturilor mai mari. Nebuloasele pot fi descrise ca "materie legată" sau "radiație legată". În primul caz nu există destulă materie în nebuloasă pentru a absorbi toți fotonii ultravioleți emiși de stea iar nebuloasa vizibilă este complet ionizată. În cel de-al doilea caz nu există destui fotoni ultravioleți emiși de steaua centrală pentru a ioniza tot gazul înconjurător și frontul de ionizare se propagă în exterior înspre
Nebuloasă planetară () [Corola-website/Science/307281_a_308610]
-
descrise ca "materie legată" sau "radiație legată". În primul caz nu există destulă materie în nebuloasă pentru a absorbi toți fotonii ultravioleți emiși de stea iar nebuloasa vizibilă este complet ionizată. În cel de-al doilea caz nu există destui fotoni ultravioleți emiși de steaua centrală pentru a ioniza tot gazul înconjurător și frontul de ionizare se propagă în exterior înspre învelișul neutru circumstelar. Deoarece majoritatea gazului dintr-o nebuloasă planetară tipică este ionizat (ex. o plasmă) efectele câmpurilor magnetice pot
Nebuloasă planetară () [Corola-website/Science/307281_a_308610]
-
Fluorescenta este fenomenul de emisie a unui foton în urmă dezexcitării unui atom sau a unei molecule de pe o stare energetică superioară pe una inferioară, de exemplu S1 -> S0. În fluorescenta nu are loc schimbarea stării excitate din singlet în triplet, cum se întâmplă în fosforescenta. Atomii sau
Fluorescență () [Corola-website/Science/308675_a_310004]
-
din singlet în triplet, cum se întâmplă în fosforescenta. Atomii sau moleculele pot fi excitați fie prin absorbție de unde electromagnetice de o anumită lungime de undă fie prin ciocniri cu alte particule( ex.: electroni). De obicei lungimea de unda a fotonului emis este mai mare, astfel având energie mai mică față de energia absorbita. Fluorescenta diferă de fosforescenta prin durată în care se emite lumină și, eventual, prin procesul prin care se produce dezexcitarea atomului( la fluorencență tranzițiile electronilor de pe un strat
Fluorescență () [Corola-website/Science/308675_a_310004]
-
diferite domenii, în fiecare termenul definind o noțiune diferită. În știință, termenul efect de observator se referă la schimbări pe care actul observației le va efectua asupra fenomenului observat. De exemplu, pentru ca noi să "vedem" un electron, trebuie ca un foton să interacționeze cu el, iar această interacțiune va schimba calea acelui electron. De asemenea, este teoretic posibil ca alte mijloace de măsurare, mai puțin directe, să afecteze electronul; chiar dacă electronul este pus într-o situație în care observarea lui este
Efect de observator () [Corola-website/Science/308723_a_310052]
-
lungime de undă duală, de și . Operează la cu o durată a impulsului de . Lumină împrăștiata este primită de două detectoare (verde și infraroșu) iar semnalul verde este colectat atât în modul analogic, cât și în cel cu numărare de fotoni. LIDARul a fost pus în funcțiune la mijlocul solului 3 (29 mai 2008), înregistrând primul profil atmosferic de suprafață de pe altă planetă. Acest profil a indicat praf bine amestecat în primii kilometri ai atmosferei lui Marte, unde stratul superficial a fost
Phoenix Mars Lander () [Corola-website/Science/308747_a_310076]
-
și alți fizicieni ca Alfred Lande), principiul incertitudinii este înțeles astfel: la nivel elementar, universul fizic nu există într-o formă determnistă — el există ca o colecție de probabilități, sau potențiale. De exemplu, distribuția de probabilitate produsă de milioane de fotoni trecând printr-o fantă de difracție poate fi calculată cu ajutorul mecanicii cuantice, dar calea exactă a fiecărui foton nu poate fi prezisă prin nicio metodă cunoscută. Interpretarea Copenhaga susține că nu poate fi prezisă prin "nicio" metodă, nici măcar cu instrumente
Principiul incertitudinii () [Corola-website/Science/308245_a_309574]
-
într-o formă determnistă — el există ca o colecție de probabilități, sau potențiale. De exemplu, distribuția de probabilitate produsă de milioane de fotoni trecând printr-o fantă de difracție poate fi calculată cu ajutorul mecanicii cuantice, dar calea exactă a fiecărui foton nu poate fi prezisă prin nicio metodă cunoscută. Interpretarea Copenhaga susține că nu poate fi prezisă prin "nicio" metodă, nici măcar cu instrumente de precizie teoretic infinită. Această interpretare a fost pusă sub semnul întrebării de Einstein când a spus " Nu
Principiul incertitudinii () [Corola-website/Science/308245_a_309574]
-
la 300 °C rezultă hidrogen și elementul inițial iod. Cu toate că ciclul termochimic are un randament relativ mare (până la 50 %) mai există probleme nerezolvate în ceea ce privește procedurile și materialele utilizate. Ideea de bază este utilizarea directă a radiației solare prin absorbția energiei fotonilor de către componentele ce intră în reacție. În acest caz sunt necesare materiale senmiconductoare al căror nivel energetic este suficient de mare pentru ca prin absorbția cuantelor de lumină, să poată capta electroni din moleculele de apă ceea ce va conduce în cele
Fabricarea hidrogenului () [Corola-website/Science/307810_a_309139]
-
, notată cu formula 1, este o constantă fizică fundamentală care reprezintă unitatea naturală de acțiune (energie × timp) în mecanica cuantică. Ea a fost introdusă de Max Planck ca factor de proporționalitate între energia și frecvența unui foton, conform relației formula 2 În calculele teoretice se folosește curent constanta Planck redusă (numită și constanta Dirac) formula 3 (pronunțare "h barat"), care este factorul de proporționalitate între energie și frecvența unghiulară (pulsație): formula 4 are dimensiune de energie înmulțită cu timp, care
Constanta Planck () [Corola-website/Science/308369_a_309698]
-
a stat la baza legii lui Planck privind radiația corpului negru a fost că radiația electromagnetică emisă de un corp negru poate fi modelată ca o mulțime de oscilatori armonici cu energie cuantificată de forma: formula 9 este energia cuantificabilă a fotonilor de radiație cu frecvența (Hz) de formula 10 sau viteza unghiulară (rad/s) de formula 11 (omega). Acest model s-a dovedit extrem de precis, dar a furnizat un punct de blocaj intelectual pentru teoreticienii care nu înțelegeau de unde a apărut cuantificarea energiei
Constanta Planck () [Corola-website/Science/308369_a_309698]
-
izolați - un singur nucleu înconjurat de unul sau mai mulți electroni legați. Din acest motiv nu se studiază formarea moleculelor, nici nu se examinează atomii în materiale solide sau în materie condensată. Se studiază procese precum ionizarea și excitarea de către fotoni sau coliziunea cu particule atomice. Modelarea atomilor în izolare nu pare realistă, însă atomii din gaz și plasmă interacționează între ei după un interval de timp enorm în comparație cu procesele atomice studiate. Astfel, atomii pot fi considerați izolați. Fizica atomică oferă
Fizică atomică () [Corola-website/Science/308413_a_309742]
-
mică decât energia de ionizare el poate trece într-o stare de excitare, adică într-o stare energetic permisă în acel atom. Electronii aflați într-o stare de excitare se dezexcită, revenind la starea fundamentalăi prin emisia de energie electromagnetică (fotoni). Cunoașterea configurației electronilor într-un atom are aplicații în înțelegerea structurii tabelului periodic al elementelor. De asemenea, aceste date se folosesc pentru descrierea legăturilor chimice ale moleculelor. Deasemenea e utilă în explicare proprietăților laserelor și a semiconductoarelor. Un sistem mecanic
Fizică atomică () [Corola-website/Science/308413_a_309742]
-
rezultat în urma reacțiilor chimice este eliberat în atmosferă prin porii frunzelor. Ciclul Calvin (descoperit de Melvin Calvin) reprezintă o serie de reacții biochimice, care au loc în stroma organismelor fotosintetice, în timpul fazei de întuneric. În cadrul acestui proces, energia cinetică a fotonilor este transformată în energie chimică de legătură. NADPH și ATP sunt compușii care conduc la cel de al doilea stadiu al fotosintezei (sau ciclul Calvin). În acest stadiu, glucoza este produsă folosindu-se dioxid de carbon din atmosferă. Au trebuit
Fotosinteză () [Corola-website/Science/303166_a_304495]
-
că are loc în natură. Explicația rezultă din faptul ca reacția are loc în prezența radiației solare, de unde vine și entropia de fotosinteză. Dar în bilanțul energetic trebuie să se țină seama de creșterea mare de entropie in timpul absorției fotonilor de catre plante, aceasta compensează diminuarea dezordinii din timpul reacției. Pe ansamblu entropia crește, entalpia liberă se micșorează și se respectă asfel principiile termodinamicii, în reacția de fotosinteză. Astfel, poate fi explicată nedumerirea lui Schrödinger că „organismul se hrăneste cu entropie
Fotosinteză () [Corola-website/Science/303166_a_304495]
-
la nivelul particulelor obișnuite. Până în prezent, există două efecte care se propagă aparent cu o viteză mai mare decât lumina: Unitatea Alcubierre (sau Unitatea Warp) și traversarea unei găuri de vierme , iar tahionul ar putea fi un al treilea. Un foton ce străbate o barieră cuantică (de potențial) prin efectul de tunel se deplasează aparent mai repede decât lumina. La fel, prin efectul EPR, doi fotoni proveniți de la o aceeași sursă se comportă într-o manieră corelată, continuă să interacționeze și
Tahion () [Corola-website/Science/302560_a_303889]
-
și traversarea unei găuri de vierme , iar tahionul ar putea fi un al treilea. Un foton ce străbate o barieră cuantică (de potențial) prin efectul de tunel se deplasează aparent mai repede decât lumina. La fel, prin efectul EPR, doi fotoni proveniți de la o aceeași sursă se comportă într-o manieră corelată, continuă să interacționeze și după emisie. Dacă unul dintre ei suferă o schimbare a stării, ea va fi preluată automat de celălalt, iar interacțiunea pare a fi instantanee. În ceea ce privește
Tahion () [Corola-website/Science/302560_a_303889]
-
interacțiunea slabă, care la rândul ei este responsabilă pentru radioactivitate și care acționează asupra tuturor particulelor de materie cu spin 1/2 (de exemplu: protonii sau neutronii), dar nu acționează asupra particulelor cu spin 0, 1 sau 2 (cum sunt fotonii sau gravitonii ). Interacțiunea slabă nu a fost înțeleasă bine până în 1967, când Abdus Salam de la Imperial College, Londra, și Steven Weinberg de la Harvard au propus teorii care unificau această interacțiune cu forța electromagnetică, la fel cum Maxwell a unificat electricitatea
Boson () [Corola-website/Science/302670_a_303999]
-
Abdus Salam de la Imperial College, Londra, și Steven Weinberg de la Harvard au propus teorii care unificau această interacțiune cu forța electromagnetică, la fel cum Maxwell a unificat electricitatea cu magnetismul, cu 100 de ani înaintea lor. Ei sugerau că în afară de foton mai există alte trei particule cu spin 1, numite colectiv bosoni, vectori masivi care purtau interacțiunea nucleară slabă. Aceștia au fost numiți W (pronunțat W plus), W (pronunțat W minus) și Z (pronunțat Z zero), iar fiecare are o masă
Boson () [Corola-website/Science/302670_a_303999]
-
un motiv oarecare, s-ar putea observa bila numai la energii joase, observatorul ar putea crede că există 37 de tipuri diferite de bile. În Teoria Weinberg-Salam, la energii mult mai mari de 100 GeV cele trei particule noi și fotonul s-ar comporta în mod asemănător. Dar la energii mai joase ale particulelor, care apar în majoritatea situațiilor normale, această simetrie între particule ar fi distrusă. W, W și Z ar căpăta mase mari, făcând ca forțele pe care le
Boson () [Corola-website/Science/302670_a_303999]
-
Neutrinul și antineutrinul se obțin prin dezintegrarea beta (formula 5 și respectiv formula 6): Sunt cunoscute trei tipuri de neutrin: Fiecare neutrin, la interacțiunea cu alte particule, se poate transforma numai în leptonul asociat. Neutrinii sunt la fel de răspândiți în Univers ca și fotonii și sunt creați în: dezintegrarea beta, captura electronilor și cea a miuonilor, la dezintegrarea particulelor elementare. Totuși, proprietatea specifică a neutrinului este interacțiunea sa deosebit de slabă cu materia: este cea mai slabă interacțiune din toate interacțiunile cunoscute ale fizicii nucleare
Neutrin () [Corola-website/Science/302671_a_304000]
-
nivelelor energetice ale electronului, proporțional cu intensitatea câmpului magnetic exterior. Vaporii metalelor alcaline din celulele rezonatoare sunt excitate de lumina monocromatică ce provine de la o lampă încărcată cu același tip de vapori. Acest procedeu face posibilă absorbția de energie de către fotoni și trecerea lor într-o stare energetică superioară, producând în paralel un maxim în spectrul de absorbție a luminii în celula fotosensibilă. Acest fenomen are loc în lipsa câmpului magnetic . Dacă asupra celulei rezonatoare se aplică un câmp magnetic, despicarea datorată
Potasiu () [Corola-website/Science/302745_a_304074]
-
fotosensibilă. Acest fenomen are loc în lipsa câmpului magnetic . Dacă asupra celulei rezonatoare se aplică un câmp magnetic, despicarea datorată efectului Zeeman creează noi niveluri energetice, superioare nivelelor excitate de lumina monocromatică, din care electronii nu mai pot fi excitați de către fotonii luminii monocromatice incidente. Analiza spectrului de absorbție, prin măsurarea despicării nivelelor energetice și folosirea formulei frecvenței Larmor, conduce la determinarea cu foarte mare precizie a intensității câmpului magnetic.. Un aliaj de potasiu și sodiu este o substanță lichidă la temperatura
Potasiu () [Corola-website/Science/302745_a_304074]
-
O soluție, aceea a criptografiei cu cheie publică, se bazează pe anumite probleme matematice complexe că timp de calcul (cum ar fi factorizarea numerelor întregi), pe când criptarea cuantică se bazează pe legile mecanicii cuantice. Dispozitivele care folosesc criptarea cuantică utilizează fotoni individuali, si se bazează fie pe principiul lui Heisenberg sau pe principiul legăturii cuantice. Incertitudine: Actul de a măsura este o parte integrantă a mecanicii cuantice, nu doar un proces extern și pasiv, ca în cazul fizicii clasice. Este deci
Criptare cuantică () [Corola-website/Science/302978_a_304307]