34,387 matches
-
ducă repede "la gropană cu cinci ulmi". Și după ce va muri, "din copita să-ți faci sapă./ Lîngă ulmi să-mi faci o groapă./ Și cu dinții să m-apuci,/ În tainița să m-arunci./ Ulmii că s-or clatină,/ Frunză ca s-o scutură,/ Trupul că mi-o astupa." Înțelege, deci, să se supuie morții. Dar după ce și-a pedepsit vrăjmașul, ucigîndu-l cum se cuvenea unui act hain. Distanță, se vede bine, e la dimensiuni astrale de comportamentul ciobanului moldovean
PE MARGINEA UNOR MITURI FONDATOARE by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/17679_a_19004]
-
explicată, că devine vlăguita de orice expresivitate. Orice posibilă surprindere a cititorului, orice strălucire se îneacă în balastul unei retorici care jonglează insistent și fără discernămînt cu conceptele mari (și cumplit de uzate): "De i-ar crește copacului/ din fiece frunză alte ramuri/ s-ar chema că înrămureste.// Toamnă,/ ne-am construit adăpost/ din durerea copacului dezrămurit// că așa comunicăm cu copacul/" ("Non-comunicare"). Dar nu doar un platonism nedezmințit și patetic, extras din Nichita Stănescu, ne zgîrie ochii și urechile de
Nici o provocare by Victoria Luță () [Corola-journal/Journalistic/17693_a_19018]
-
greco-roman antic, si intitulată Sub cerul clasic. În 1921 îi apare o antologie tematica: Poezia toamnei (București, "Viața Românească") în care poemele sunt grupate pe teme: Vine toamnă, Amurgul toamnei, Parcurile toamnei, Cules de vii, Toamna în codri, Păsări și frunze călătoare, Ploi și neguri, Glasul toamnei, Toamna și iubirea, Toamna și amintirea, Toamna și moartea, ceea ce creează o miscare dramatică - care răscolește și dă un interes deosebit tabloului autumnal sugerat prin poeme alese din operele poeților semănătoriști, simboliști și tradiționaliști
Voluptatea lecturii by Cornelia Pillat () [Corola-journal/Journalistic/17665_a_18990]
-
cinematograf și s-au scumpit donațiile; / moartea izbucnește din țevi ruginițe și-mi laudă barbă, / apoi mă alinta - / un tramvai înghețat a devenit titanul orașului, / iar eu fircălesc prostește/ aceeași pagina..." ( Oprește gîndul, aici!). Lumea se revelă că text ("textul frunzelor izvoraște iarăși pe buze"), nu numai pentru a sfidă textul poetic, ci și, compensator, pentru a-l reconfirmă în subsidiar, precum un etaj simbolic al propriei sale mizerii: "eu disting doar vorbele mocirloase / că un pămînt de rezervă..." (Fals de
Formă si existentă by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17692_a_19017]
-
primele fraze: În pustietatea ironică a cîmpiei, uneori mirajul e un poncif. De aceea, cînd se născu Francisco-Maria von Osberg, la ceasurile șase ale dimineții de 24 august 1899, nu se-ntîmplă nimic deosebit: erau doar o casă, tremurul arămiu al frunzelor în fața unei ferestre și un nor deasupra, ce părea o anamorfoza". Dacă n-ați ghicit, vă ajutăm: anagramați numele lui Osberg. Atenție și la alte enigme onomastice ale textului la care un dicționar de pseudonime v-ar fi util: Alberto
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/17704_a_19029]
-
succesive, pe care le cunoști: îmi aduc aminte, ca în discuții cu unii din țară trecători prin Heidelberg și care le-au auzit la BBC m-au găsit judicios (cele 4 texte au fost publicate integral în revistă lui Victor Frunză, "Alergătorul de la Marathon", nr. 2/1986)". Ori o rezervă la alt nume "greu": "Acum tocmai lucrez la texte despre ultimul român al lui petru Dumitriu, La Liberté (destul de mediocru: așa o fi fost oare totdeauna ca scriitor P.D. sau s-
EPISTOLELE MARELUI EXPERT by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17710_a_19035]
-
Barbu Cioculescu O femeie giganta se risipește pe bulevarde, unde pomi cu sandale de fier schimba de anotimp, indiferenți la prezența umană: "Un spirit intra în fiecare copac/ și-n fiecare frunză se simte acasă./ Vom ajunge undeva nu vom ajunge/ frunzelor nu le mai pasă" - Oriunde suntem acasă. Cand între fire și om s-a produs tocmai - sau este pe cale să se producă - ireparabilul, preludiu de apocalipsa, alarmă se iscă în
Doina Ispirescu: Câmpul de sare by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/17798_a_19123]
-
Cioculescu O femeie giganta se risipește pe bulevarde, unde pomi cu sandale de fier schimba de anotimp, indiferenți la prezența umană: "Un spirit intra în fiecare copac/ și-n fiecare frunză se simte acasă./ Vom ajunge undeva nu vom ajunge/ frunzelor nu le mai pasă" - Oriunde suntem acasă. Cand între fire și om s-a produs tocmai - sau este pe cale să se producă - ireparabilul, preludiu de apocalipsa, alarmă se iscă în însăși esență elementelor, în paralel cu pașii istoriei: Sfârteca ură
Doina Ispirescu: Câmpul de sare by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/17798_a_19123]
-
perechi de culori/ schimbându-și istoria în jocul unui apus./ Mai era prin preajmă și vântul/ mângâind craniile - până s-a dus" - Și un mormânt deschis. Viziune ironică a epocii consumiste ("Ce stupid e glasul mierlei sau șoaptă vântului în frunze,/ învechita poveste pentru morți./ Ce muzică-i în țăcănitul/ clapelor de calculator,/ în ritmul rappului, obsesia/ zilei până în noapte/ și noaptea până în zori" - Poezia se ascunde în țărâna), teama de un destin numeric ("strivit de mii de cuvinte sub cer
Doina Ispirescu: Câmpul de sare by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/17798_a_19123]
-
de poet doar dacă la rîndul sau acesta îl rostește pe poet (Cuvînt). Aceeași relație între poet și poezie, între a spune și a fi spus, în Cap sau pajura: poezia dezvăluie (tot prin violență - "sparge casele/ de bani de frunze/ ai copilăriei...") locuri secrete în care lumea se regăsește visata de către lumea poemului. Deși eul liric ar putea părea prea implicat în versuri, el nu se înfățișează niciodată ca atare, ci își înscenează situații sau tonuri melodramatice, cu ecou de
A privi, a scrie by Stefana Totorcea () [Corola-journal/Journalistic/17830_a_19155]
-
e degajata civilizația obscură a materiei însăși, imanenta ei enigmatic organizată, înflorita într-o grație umbroasa: "uite/ pămîntul că un melc/ cum își scoate coarnele//prin țarina reavăna/ i-o sănătate-n univers numai noi/ lirici bîjbîim// apele cresc repede/ frunză decade/ copacul adună cercuri lumești/ norii deasupra încuviințează/ trecerea toamnei// ți-ai lăsat privirea-n jos/ părul mătăsos și moale/ ispitele// totul în univers știe ce are de făcut" (Călătorie). De sub condeiul lui Luca Onul izvoraște un cu totul alt
Poeti bistriteni by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17827_a_19152]
-
redactor-șef adjunct la ziarul Ziua) aduce, prin ceea ce scrie, un curent de aer proaspăt în literatura tinerei generații de azi. Chiar și naivitățile sale stilistice, explicabile biografic printr-o prevalența a experienței gazetărești asupra celei literare, au farmec, ca frunzele uscate de pe hainele cuiva care a fost la vânătoare. Tânărul prozator ține cu tot dinadinsul, în fiecare moment, să fie el însuși. În mod paradoxal, tocmai această dorință de autenticitate duce la integrarea în textul propriu a unor reminiscențe livrești
AUTORI TINERI LA PRIMA CARTE by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/17859_a_19184]
-
pe lucruri cu o deznădăjduita voluptate, precum o ultima șansă a unei șalvari exterioare și totodată lăuntrice, ca într-o mistica a realului: "Corect că aerul dintre crengile copacilor/ oblic precum sclipirile ferestrelor, iată sînt singur, inconfundabil./ Urzica din rodos/ frunzele ei în mai multe culori/ azvîrl în eterul particular al pupilelor mele/ semne disperate care/ mă fac să nu dorm nopți întregi" (Cel mai bun naufragiat). Sau cu o înduioșătoare umilitate: "E dimineață trec prin camerele luminate de soare/ pijamaua
Spiritul si lucrurile by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17860_a_19185]
-
ducând în coarne vezica soarelui, măcelari cu părul vâlvoi murdari de suflete pe piepții salopetelor, icoana făcătoare de minuni, tomberonul, piei de miei cu inima de îngeri, domnișoara în curul gol printre admiratori fardați foști marinari, păsări oarbe împăiate cu frunze, mai mulți ochi băgând arhiva în sperieți, bijuterii false, lapislazuli, toarte, paftale, niscai matostate - acolo (...) în afara poemului: exilul în care pornim de-a-ndăratelea." (p. 37-38) Arbitrariul este ridicat la rangul de principiu ordonator, ca în producțiile suprarealiste, deși nu avem de-
Portretul scribului by Catrinel Popa () [Corola-journal/Journalistic/17212_a_18537]
-
enunțul "generația pierdută"? P. Ch.: În legătură cu sintagma "generația pierdută" voi aminti doar de cîțiva romancieri, scriitori ai unei unice cărți care, în mod firesc ar fi avut o altă desfășurare a înfăptuirilor lor. Astfel Mihai Villara, despre al cărui roman Frunzele nu sunt niciodată aceleași s-a scris prea puțin deși a fost reeditat, Theodor Cazaban, al cărui remarcabil roman Parages nu a fost încă tradus în românește, Alexandru Vona cu Ferestrele zidite, scris de asemenea cu patru decenii în urmă
Pavel Chihaia - Dacă aș fi ascultat de comuniști, nu mai eram eu, eram un altul" by Ileana Corbea () [Corola-journal/Journalistic/17164_a_18489]
-
unor păsări albastre ce se apropie de ireal..."), originalitatea comparațiilor, echivocul fermecător al frazelor pline de virtuozități stilistice nu pot anula artificialitatea despre care vorbeam. Orice peisaj are corespondent imedia tîn viața interioară a personajului care nu poate contempla o frunză, de pildă, în contextul ei ci dîndu-i interpretări de genul " Totul e atît de relativ...", tipice pentru adolescența egocentrică. Conversațiile întreținute de personaje sînt rupte de realitate, neverosimile și stereotipe. Generalitățile de tipul "Așa e și viața mea", banalitățile învățate
Despre cîteva note false by Georgeta Drăghici () [Corola-journal/Journalistic/17244_a_18569]
-
aș construi sau o culă olteană, stilizată gotic, sus, pe dâmb, sau un bordei bortelit în râpă, o chilioară de sihastru." (Inspirată ideea editorului de a reproduce imaginea unei cule oltenești pe coperta cărții!) Asemenea copacilor care au mii de frunze, pentru a dispune de o suprafață cât mai mare de contact cu aerul, Petre Pandrea își multiplică în numeroase direcții identitatea, își diversifică asprațiile, pentru a obține într-o viață de om maximum de trăire. Scrisul ca reacție la evenimente
UN SINONIM PENTRU FRENEZIE: PETRE PANDREA by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/17242_a_18567]
-
al mitificării, Nichita Stănescu se află într-o serioasă competiție cu Mihai Eminescu ; revistele de liceu nichitizează abundent, am văzut de curînd un exemplar al unui prestigios liceu bucureștean, liceenii se simt avangardiști și cîștigă premii cu poezii în stilul Frunză verde de albastru, un onorabil inspector financiar voia să mă convingă nu de mult că Nichita mînca și dormea poezește. E bine, e rău? Vorba lui Moromete, depinde de facultăți. Antologia realizată de Alex. Ștefănescu e foarte utilă, în scopuri
Carte în doi: Nichita Stănescu și Alex. Ștefănescu by Luminița Marcu () [Corola-journal/Journalistic/17262_a_18587]
-
a acestor idei, de o grație a inteligenței, convertită în valoare estetică. Iată, ca exemplu, poemul La infinit, remarcabil prin clara și eleganta tăietură de daltă cu care a fost scoasă din materia lingvistică ideea: " Am tot încercat să perfecționez frunze/ să storc marea din bobul de nisip/ să fac din ființa mea o zburătoare/ cu alt chip// am încercat să fac altceva/ dintr-o pasăre Phoenix uitată/ ce mi-a căzut într-o noapte pe ochi/ dintr-o dată// degeaba vrei
FRUMUSEȚEA IDEILOR by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/17260_a_18585]
-
surprinde, în primul rînd, autorul! "Poesia nu-ți dă voie să mori,/ să fii al nimănui,/ chiar dacă la sfîrșitul mileniului cei mai mulți s-au învățat/ să numere bani decît metri antici,/ poți, desigur, trece liniștit pe stradă,/ liniștea ta e o frunză presată între coperțile unei cărți/ pe care nici n-ai visat-o vreodată" (Poesia mirabilis - variantă). Proza (relatarea obiectivă) pe care și-o asumă versurile de o asemenea factură, pentru a-și exprima aderența la fața ingenuă a lumii, nu
Un lirism existențial by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17281_a_18606]
-
cu nostalgia "frumuseții" și a sufletului, ignorat, al acestei lumi. Personajul "băiatului cu camera video" filmează o pasare moartă, o femeie înghețată, fără adăpost, o pungă albă de plastic, umflată de vînt, "dansînd pentru tine" pe un trotuar pustiu, printre frunze ruginii, pe fundalul unui perete roșu ("E ca si cum Dumnezeu s-ar uita, o clipă, la tine")... American Beauty e un film provocator și melancolic, care poate fi citit și că o modernă "comedie" cehoviana: traseul "omului care moare stupid, după
American Beauty by Eugenia Vodă () [Corola-journal/Journalistic/17286_a_18611]
-
apă" (el tu). Între eul poetic și destinatarul poeziei se instituie un duet. Rezultatul e o restructurare, o limpezire, o fortificare reciproc avantajoase, pe ruinele unei armonii paradisiace, în raza unei suferințe ce-și poate găsi mîngîierea prin împărtășire: "cad frunze sub ochii închiși/ se șterg și se refac distanțe distruse/ îmbrățișînd locul pe mine mă adun/ ocrotind magic sufletul tău se întoarce/ atît de lin// miracol această găsire a semnelor stînd/ sub semnul căderii sub vîsle/ de care-ți dai
Poezia Constanței Buzea by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17316_a_18641]
-
cristale, albul ca simbol al imaculării inițiale ori redobîndite prin sacrificiu, aproximează atmosfera ei ce nu o dată năzuiește a se rosti pe un ambițios ton oracular: "mă nasc în fierul/ ce-mi prinde mîinile în lemn/ și din răni cresc frunze/ de ce, Doamne?// mă nasc în inima iernii/ fereastră spălată cu dimineți/ prin care alb priviți/ ce mai este de făcut/ ca lucrarea să fie gata/ la timpul promis/ de ce, Doamne?// mă naște Duminica luminii/ și orbii mă poartă de mînă
Înfășurat în "mantia damnării" by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17350_a_18675]
-
fixarea) fenomenalului în limbajul liric, tendința de autonomie a acestuia pe calea obscurizării, instaurarea Formei, "lăuntrul" flamboaiant al poeziei, mixtura, ca și inevitabilă, de ridicol și sublim pe care o implică postura poetului: "copaci de sînteți vouă vă vorbesc/ și frunzele n-o să vă mai cadă.// vreau să nu mă mai înțelegeți./ vreau să închid toate potecile/ ce duc la chilia cuvintelor mele -// tulbure e această zi ce face amintire/ pămîntescul lucrurilor fără formă./ eu le zăresc lăuntrul sortit să fie
Înfășurat în "mantia damnării" by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17350_a_18675]
-
fi lecția fundamentală pe care i-o dă calul eroului (sau eroinei) din unele basme românești: "Dacă o vei lua, te vei căi, dacă n-o vei lua, iar te vei căi; însă mai bine este să o iei". Pietricica, frunza sau cosița pe care a pierdut-o Cosînzeana. Sau orice le apare în cale, pe parcurs. Să-ți cunoști limitele, dar să le și transcenzi neîncetat - iată unul dintre paradoxurile ce marchează scurta noastră trecere. Cît despre diavolul care te
Faust, cavalerul și struțocămila by Mariana Neț () [Corola-journal/Journalistic/17343_a_18668]