1,212 matches
-
mai minunat ca o după-amiază de vară calmă, fără vânt, când nu se clatină nici o frunză, iar lumina se filtrează prin crengi. Stai culcat în iarbă, ascultând zumzetul insectelor care ciuruie liniștea, privești bucățile de cer ce se văd prin frunzișul unui copac, simți în nări mirosuri amețitoare, ești fericit și nu știi pentru ce. Nu-ți mai trebuie nimic în afară de ce ești. Totul e extraordinar de simplu, într-un fel, vara m-a ajutat să obțin prin simțuri ce nu
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
dădeau o stare aparte: mirosul ploii, mirosul de frunze arse, mirosul de iarbă cosită și... aici a râs, mirosul de baligă. I-am propus să facem o plimbare și a acceptat. Era o toamnă minunată, blândă, cu cer melancolic și frunzișuri arămii. Pe drum, mi-a mărturisit că toamna suferea de come sentimentale, iar eu am luat, firește, vorbele ei ca pe o încurajare indirectă. A doua zi, am ieșit din oraș, să ne bucurăm de pustietatea luminoasă a câmpurilor. S-
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
ochiul unui copil, umplîndu-i de sânge. În acel moment, toți au înțeles că asistaseră la un avertisment. Și, în locul curiozității, a apărut panica. Acum, pescărușii, veniți, se pare, de pe țărmul misterioasei mări de la miazănoapte, dorm, când se lasă întunericul, în frunzișurile rododendronilor, iar în zori, de cum se luminează cerul, se pornesc să facă ocoluri repezi deasupra acoperișurilor, devenind din ce în ce mai agresivi, fără ca nimeni să-și poată explica de ce. Dar, mai ales, faptul că "vîntul din sud" nu mai aduce deloc praf mărește
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
care fuseseră găsite în casă. Nu era el omul care să accepte adevărurile trecute drept definitive. Faptul că bagheta funcționase cu o săptămână în urmă nu însemna că funcționează și acum. O testă de la o fereastră mare, îndreptând-o spre frunzișul de sus al copacului din preajmă. Nici un sunet, nici o lumină vizibilă nu se revărsă, dar partea superioară a copacului se prăbuși la pământ, pe poteca de jos. Czinczar simți satisfacția unui om a cărui logică s-a dovedit corectă. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85069_a_85856]
-
mult mort decât viu. Abia reintrat în torpoarea orașului cu asfaltul topit, am primit un telefon vesel și fericit de la Rodica. Abia aștepta să ne reve dem. Și ne-am și revăzut a doua zi, prin Ciș migiul năpădit de frunziș gras, cu iarba proaspăt cosită. Ne plimbam de mână, când - nu mă-ntre bați de ce - am început să-i povestesc toată aventura mea din tabără, în detaliu, de parcă i-aș fi povestit-o vreunui amic la o halbă de bere
De ce iubim femeile by Mircea Cărtărescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/589_a_971]
-
incertitudini de lungă durată. -M-a luat valul? întrebă ea. -Apa sau valul? precizai eu. Apoi plecă fericită, promitând să revină cât de curând. Dimineața următoare am dejunat singur. Cerul era la fel de albastru ca de obicei, briza răscolea marea și agita frunzișul palmierilor așezați ca santinelele în fața hotelului. Am coborât pe plajă. Linda era acolo, în picioare, o siluetă superbă pe nisipul auriu. Era îmbrăcată într-o rochie de vară foarte lejeră cu dungi bleu roz și albe. Vântul de vară îi
AGENT SECRET, CODRIN by LUMINI?A S?NDULACHE () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83872_a_85197]
-
între noi! A întors apoi spatele și a plecat grăbită. Nu eram decis dacă să o însoțesc sau nu. În cele din urmă, am aprins o țigară și am decis să mă îndrept spre casă. M-am uitat atent prin frunziș, am zărit o rază puternică, care a dispărut brusc. Când m-am apropiat, am vazut doar un binoclu imens și un bărbat care părea surprins că mă vede. După duș, m-am întors gol în pat pironindu-mi ochii în
AGENT SECRET, CODRIN by LUMINI?A S?NDULACHE () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83872_a_85197]
-
cu căruciorul, el cu mâinile în buzunare. Din spate arată exact ca... Pun pariu că are ochii verzi. Mă întorc către copil. Pui pariu că are ochii verzi ? Copilul continuă să se uite peste umărul meu spre o lume de frunziș verde și nu-mi răspunde. Mă opresc la semafor. Copilul scâncește. Nu-i place lipsa de mișcare. Îl bălăngănesc cu căruciorul pe loc. E fericit. Toma trece pe roșu și dispare în mulțime. Sunt sigură că el a fost, deși
100 de zile. In: Poveşti cu scriitoare şi copii by Ioana Morpurgo () [Corola-publishinghouse/Imaginative/801_a_1775]
-
dar uneori le face. Un alt glas, mult mai așezat și mai puternic vine tot de afară: ─ Ana, Ana, sunt și eu pe aici, bătrânul stejar secular de pe vremea lui Ștefan cel Mare, eu, prietenul vacanțelor tale petrecute la bunici. Frunzișul meu verde bogat s-a dus din cauza omizilor și a otrăvurilor din pământ și din aer. Noi, arborii cu frunziș bogat, strângem de obicei praful și otrăvurile din aer, nu le lăsăm să ajungă în plămânii oamenilor și ai celorlalte
Ticuță Reporterul by Eugenia Grosu Popescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91767_a_107350]
-
și eu pe aici, bătrânul stejar secular de pe vremea lui Ștefan cel Mare, eu, prietenul vacanțelor tale petrecute la bunici. Frunzișul meu verde bogat s-a dus din cauza omizilor și a otrăvurilor din pământ și din aer. Noi, arborii cu frunziș bogat, strângem de obicei praful și otrăvurile din aer, nu le lăsăm să ajungă în plămânii oamenilor și ai celorlalte viețuitoare. Fabricăm, în același timp, oxigenul cel dătător de viață. Dar acum s-a sfârșit, pentru că noi ne-am vestejit
Ticuță Reporterul by Eugenia Grosu Popescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91767_a_107350]
-
plâns.) Ana vrea să-l liniștească: Aveți răbdare, stimate Arbore secular. Știu de la unii de vârsta dumneavoastră că Oxigenul, Hrana, Iubirea și Informația ne țin pe toți în viață. În curând va fi din nou bine și veți avea iar frunziș verde, bogat! Arborele se liniștește: Dacă tu spui, așa va fi. Mai faceți o schiță, copii? Cum o vedeți voi pe zmeoaica Lăcomia? Desenați-o aici: Apropo, copii, să vă spună și Ticuță ceva, din mintea lui: voi știți povestea
Ticuță Reporterul by Eugenia Grosu Popescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91767_a_107350]
-
niciodată cifra exactă -, ostateci, duceau o viață lugubră în periferiile luxuriante și îndepărtate. O viață lugubră pentru că ei considerau Gorgzid-ul ca un oraș provincial și se simțeau jigniți. Gosseyn zărea unele dintre casele lor, splendide locuințe ascunse printre arbori și frunziș veșnic verde, case care ocupau dealuri întregi, se târau până în văi și se pierdeau în depărtări cețoase. Gosseyn întoarse încet spatele priveliștii. De un minut, sunete ciudate ajungeau la el de la ușa opusă. Se îndreptă într-acolo, conștient că întârziase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85126_a_85913]
-
și s-o iau pe jos spre casă. — Ești mult prea serios. Camionul o luă pe străzi largi, între grădini năpădite de buruieni, apoi intră pe o alee care cotea printre tufărișuri. în lumina farurilor pelice de promoroacă luceau prin frunzișul întunecat. McPake claxonă, apoi opri în fața unui conac impunător și toți coborîră. Conacul era o clădire pătrată cu două etaje, cu acareturi și o seră pe laturi. Tufișurile de zahă, ilice și rododendroni care o înconjurau îi dădeau un aer
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
care nu semăna deloc arhitectural cu clădirea din care ieșise. în partea aceasta, ușa avea panouri adîncite și mîner, plafonul era mărginit de o cornișă somptuos decorată cu mlădițe de acant, mai era și un bovindou înalt, de unde se vedea frunzișul coroanei unui castan și, dincolo, o casă veche din piatră. Restul încăperii era ascuns de șevalete cu picturi mari ale încăperii. Picturile păreau mai vii și mai curate decît realitatea, și o tînără blondă, înaltă și frumosă stătea înclinată în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
același timp, cu toate simțurile în alertă. Trunchiurile celor trei arbori aflați în raza sa vizuală păreau trei zgârie-nori. Își aminti că faimoșii arbori venusieni puteau atinge ― se zice ― o înălțime de o mie de metri. Privi în sus, dar frunzișul era de nepătruns. Și, în timp ce stătea așa, cu capul dat pe spate, băgă de seamă că zgomotul care-l trezise, acum încetase. Surprins, își coborî privirea și tocmai când voia să se întoarcă, deasupra lui se auzi un pleoscăit. Un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85125_a_85912]
-
că și văzu o licărire slabă, undeva, în stânga sa. Mai întâi era o vagă reflecție, dar apoi, pe măsură ce se apropia, intensitatea luminozității se mărea. În cele din urmă se contură o oază de lumină care împestrița cu stropi de lumină frunzișul și iarba. Valul luminos se revărsa din niște ferestre enorme practicate în trunchiul unui arbore situat la liziera pădurii. Gosseyn se opri în umbra protectoare a unui tufiș și privi la ferestrele supraînălțate. Încă din roboplan, în ciuda exploziei de mânie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85125_a_85912]
-
membrii unei expediții au descoperit întâm plător o pădure care crește într-o peșteră subterană. Pădurea, formată din copaci foioși, înalți și atât de deși, încât a fost nevoie de topoare speciale pentru a se putea croi un drum, are frunzișul verde, în care clorofila se formează fără ca razele soarelui să pătrundă în peștera subterană. 11. Zenobia îmi devansa gesturile și intențiile; nu știu dacă punctul ei de vedere coincidea cu al meu, deși s-ar putea spune că nu trăiam
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
niciodată cifra exactă -, ostateci, duceau o viață lugubră în periferiile luxuriante și îndepărtate. O viață lugubră pentru că ei considerau Gorgzid-ul ca un oraș provincial și se simțeau jigniți. Gosseyn zărea unele dintre casele lor, splendide locuințe ascunse printre arbori și frunziș veșnic verde, case care ocupau dealuri întregi, se târau până în văi și se pierdeau în depărtări cețoase. Gosseyn întoarse încet spatele priveliștii. De un minut, sunete ciudate ajungeau la el de la ușa opusă. Se îndreptă într-acolo, conștient că întârziase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85123_a_85910]
-
același timp, cu toate simțurile în alertă. Trunchiurile celor trei arbori aflați în raza sa vizuală păreau trei zgârie-nori. Își aminti că faimoșii arbori venusieni puteau atinge ― se zice ― o înălțime de o mie de metri. Privi în sus, dar frunzișul era de nepătruns. Și, în timp ce stătea așa, cu capul dat pe spate, băgă de seamă că zgomotul care-l trezise, acum încetase. Surprins, își coborî privirea și tocmai când voia să se întoarcă, deasupra lui se auzi un pleoscăit. Un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85122_a_85909]
-
că și văzu o licărire slabă, undeva, în stânga sa. Mai întâi era o vagă reflecție, dar apoi, pe măsură ce se apropia, intensitatea luminozității se mărea. În cele din urmă se contură o oază de lumină care împestrița cu stropi de lumină frunzișul și iarba. Valul luminos se revărsa din niște ferestre enorme practicate în trunchiul unui arbore situat la liziera pădurii. Gosseyn se opri în umbra protectoare a unui tufiș și privi la ferestrele supraînălțate. Încă din roboplan, în ciuda exploziei de mânie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85122_a_85909]
-
simțise de fapt niciodată o scânteie electrică -, simți că-l furnică din cozoroc până-n vârful ghetelor. Se apropie puțin de cele două și parfumul de lămâiță îl învălui ca o primăvară. Parcă albul zăpezii era dintr-o dată verde și pe frunzișul verde vedea flori albe de lămâiță, cu miez galben. — Mamă, de ce e singur băiatul ăla mic și slab? Și de ce-i îmbrăcat așa? o auzi că întreabă, iar mama o smuci și-i făcu semn să tacă. Dacă mai înainte
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
retrasă de la stradă, pe un teren foarte frumos aranjat. Florile și arbuștii se iveau în mod iscusit dintr-o serie de intrânduri în abundența de stânci care alcătuiau cea mai mare parte a împrejmuirii. Un ecran masiv din plante cu frunziș verde luxuriant pornea cam de la treizeci de metri de intrarea clădirii, ascunzând-o cu totul vederii. Trecând pe sub bolțile de verdeață, ajunse curând la o intrare care se forma gradual, începând ca un gard nu prea înalt, ce se ridica
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85067_a_85854]
-
un acasă, dar se abținu de la întrebări. Venea toamna și pe lângă garduri creșteau arțari cu frunzele roșii, între pâlcuri de duzi și mesteceni cu trunchiul alb. Veterinarei îi plăcea ca și lui să vadă copaci în câmpie și s-audă frunziș tors de vânt. Oricum, în tăcerea lipsită de apărare a câmpului, ca o palmă întinsă, ei puseseră ziduri și forfotă, plănuind că așa ar fi trebuit. Acum chiar știa: Veterinarei îi plăcea, ca și lui, să stea singură, deși ranch
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
epopeea de la început, se simțea ca un Ulise al câmpiei, care își uitase drumul de întors. De aceea nu-și amintea dacă e un hoinar sau e exilat. Se uitase din nou spre Eleonor și-o văzuse mișcându-se prin frunziș. Înțelese deodată ce îl nedumerea: Eleonor nu îmbătrânise deloc, avea același amestec de drăgălășenie jucăușă și de viclenie drăcească. De femeie și de pisică, de jucărie și de duh sumbru. Deschisese larg ușa și din capătul scărilor o striga pentru
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
primească nepoții. De câte ori ceața de plumb și uraniu se lăsa peste Teheran și se înecau respirând, își spuneau unul altuia: „Mai e doar puțin până în Lavasan“. Acum, ea ajunsese. Era în zori și aburii de dinainte de răsărit se ridicau din frunzișuri, ca niște scutece ale soarelui care urma să se nască. Totul părea împrospătat și voios, se auzeau păsări, iar Ghazal se-ntrebă, cu fruntea în pumni: „Doamne, cum mă lași să mor astăzi?“. Așa cum se așteptase, nu fusese vreo judecată
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]