1,521 matches
-
de aceea, nimeni, nici un copil, nu îndrăznește să sară gardul și să fure gutuile, care se sfrijesc și cad, putrezite. Dar nu se atinge nimeni de ele. Lângă portiță, pe care o deschide, numai noaptea, câte o fată care se furișează pentru nevoi tainice (câte o sarcină nenorocită, câte o vrajă de legat sau dezlegat dragostea), doarme tot timpul un motan negru. S-a petrecut odată o întâmplare cu acest motan, i s-a întâmplat lui Dumitru... Dumitru care bate crâșmele
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
Bacău, dacă astfel de producții suprarealiste sunt cumva nocive. Nu știu, lumea era antrenată... până și Bacovia era de față, în statuia lui; am sperat că poetul își va extrage făptura din bronzul în care este încastrată și se va furișa undeva, fiindcă astfel este "greu de trăit pe pământ". Dar a rămas cu soarta lui de revoltat abulic. Festivalul continua... "trăiască primarul!"... Trecerea de la "concret" la starea de reverie constituie un mister tulburător. Reveria nu este efect al unor acte
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
întâlneau la Mascan"... Și așa mai departe... Personajele de pe terasă își aminteau de balurile de la prefectură; de politețe și politețuri, de lungile rochii și de pălăriile doamnelor, despre... Multe, bune și rele, erau evocate cu o tristă nostalgie. M-am furișat, am plecat, eu eram din altă lume, din altă parte... * M-am retras mai încoace, către prezent, pentru ca demult nu-i mai înțelegem pe acești oameni cu obsesiile lor desuete. Nu mai înțelegem sentimentalismul, care ni se pare siropos. "Situațiile
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
ceva din mine nu s-a despărțit niciodată definitiv de România și, În ciuda experiențelor amare de dinainte și În special de după Revoluție, cu tot tacâmul de șicane, continui să revin. De ce? Pe nesimțite, din cauza glumei lui Pleșu, mi s-a furișat În minte proverbiala declarație a lui Lăpușneanu: „Dacă voi nu mă vreți, eu vă vreau!“. Ce legătură are cu Întrebarea? Devenit aproape un fel de To be or not to be autohton, citatul Îi sună familiar oricui, chiar dacă i-am
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
la braț și cu biletele În mână la Ateneu, Îl găseam afară pe Mitică (Urmuz), vechiul nostru prieten, acum președinte de tribunal, așteptând și pândind ocazia să intre ca altădată, pe gratis, prin contrabandă, Învoin du-se cu controlorii sau furișându-se prin mulțime și făcându-le semn că biletul e mai la urmă. Ultima oară ne-am găsit amândoi În fața vitrinei lui Socec, când mi-a vorbit de un dicționar germano-român pe care Îl avea În gând și În care
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
și-adu cea un client În odaia ei) m-au convins că va fi existând totuși, În umbra tăcută a dimineților lor târzii și fără altă Întrebuințare decât somnul (somnul cel rău, abrutizant și nereparator, din plină zi), un gând furișat peste perna lor mult căznită și care va fi semănând uneori cu cel creștinesc, cu ceva, adică, amintind de lupta grea și fără succes Împotriva păcatelor acestei lumi, grămădite și ispășite de o singură ființă răstignită pe o cruce, dar
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
ca un preludiu plăcut care acum se apropia în mod firesc de un sfârșit dezastruos. O privea cu un dispreț pe care ea nu-l merita. Acum speranța era ca un pui cu tot cu pene, cuibărit în suflet. Înfricoșată, tremurând, se furișă ca o umbră într-o altă cameră înaintând în întuneric, deschizând ușa fără zgomot. Se trezi rugându-se: ,,Doamne, dă-mi putere să rezist, să cred că am visat și că totul este un coșmar.” Nu voia să recunoască faptul
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
și arăta ca o ființă nehrănită, epuizată de suferința celor șase luni de spitalizare. Buzele îi erau albe ca varul, iar ochii îi erau duși în fundul orbitelor. Nicky, când își văzuse frățiorul zăcând fără suflare, nu avusese nici o reacție. Se furișase lângă sicriul celui mic, îi băgă un degețel în guriță, apoi începu să îl dezbrace, să îl descalțe de papucei. La privirea acestui tablou rămăsese suprinsă, iar gestul lui nu știa cum să îl califice. Era atât de trist să
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
data asta verbal: poate să rămână și mama copilului. - Veniți cu mine doamnă. O duse într-un salon unde erau numai copii nou-născuți în pătuțuri mici, inclusiv al ei. Pentru prima oară plânse lângă o fereastră până la epuizare, apoi se furișă lângă pătuțul lui Alin, încercând în felul ei să se facă mică și invizibilă din pricina prezenței ei acolo unde nu era permis adulților. La un moment dat, Carlina simțise că nu mai putea rezista să stea atâtea ore în picioare
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
verii noștri, Manuil și Alexis, de care eram îndrăgostită -, ne-am ascuns în ruinele palatului Blacherne, împreună cu șobolanii, înspăimântați și ei; ne-am mirat chiar, crezusem că toți fuseseră mâncați în lungul asediu. Înveșmântați în zdrențe ca cerșetorii, ne-am furișat în noapte, pe străduțe dosnice, fugeam, căutam să ne strecurăm printr-o spărtură a zidului, fugeam cât mai departe de coșmarul ce se chema acum "Stambul". Călcam îngroziți peste cadavre, nu vedeam pământul de stârvuri. Îmi stăruie și acum, în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
glasul. Da' numai ce și-a slobozit Măria sa "opincarii" în luptă, că le-a înghețat zâmbetul pe buze și li s-a pleoștit musteața! Că Ștefan... continuă ea, dar, brusc, se întrerupe cuprinsă de panică. Măria sa Doamna... șoptește și repede furișează alăuta sub bancă și, de prea mult zor să pornească vârtelnița, răvășește feșile pe jos. Voichița se ridică în picioare, spăsită, cu ochii în pământ. N-ai prea avut spor, Voichițo, constată Maria cu o dojană îngăduitoare reținându-și un zâmbet
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
de la Iancu de Hunedoara, l-a zdrobit la Crasna, dar Aron-Răspopitul a fugit și s-a oploșit în grațiile craiului Cazimir. Bogdan-Vodă n-a apucat să domnească nici doi ani. Fratele Aron, cu o bandă de tâlhari lehi, s-a furișat și l-a descăpățânat mișelește la nunta însângerată de la Răuseni. Au trecut anii, am crescut și... și a venit rândul meu să împlinesc blăstămul Mușatin cum era hotărât. Eu, Ștefan-Pribeagul, vin cu ajutorul muntenesc al Domnului și vărului Vlad Țepeș Drăculea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
cuvinte... Oblonul se zbătea zgâlțâit de viscol. Un clopot bătea undeva departe. E Crăciunul doar... "Cu sfinții odihnind Hristoase..." Călugării, cu lumânări, cântând, cădelnițând, părăsesc paraclisul. Ce face Maria? întreabă în șoaptă Țamblac ștergându-și cu dosul mâinii câteva lacrimi furișate printre crețurile obrajilor. Ștefan, buimac, ca trezit dintr-un somn greu, nu înțelege. Ce face Maria? Maria?... șoptește răgușit. Maria?... N-a vărsat o lacrimă. Am rugat-o. Plângi... Te rog, Maria, plângi... Nici un cuvânt. Împietrită. Nici o lacrimă... Nu mai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
maldăr de țoale pe care le aruncă într-o cărucioară pe două roți. Să trăiești, Savastiță! se dă la ea moșneagul cu plosca. Să trăim, să trăim! îi răspunde acru, în răspăr, bătrâna, văzându-și de treabă. Pe după bojdeucă, se furișează tiptil un moșneag înarmat până-n dinți, cu un coif mâncat de rugină, cu arc și tolbă la spinare, toporișcă la brâu, ghioagă ghintuită pe care mai mult o târăște prin pulbere. Dumnezeule!!! țipă Savastița. Iar?!... Nu te vezi?! Hodorogule!! Bătrânul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
în ochi, adânc: Unchiule... Și de-a fi și-a fi... Rogu-te, ai grijă de Maria, de copii și... și de Voichița. Să le fii un adevărat părinte, cum mi-ai fost și mie... Vlaicu își șterge o lacrimă furișată prin crețurile obrajilor și bolborosește: Făgăduiesc, fiule. Da' să ai grijă... Ștefan ridică hrisovul cu amândouă mâinile, solemn, tulburat. Și, ca printr-o minune, clopotele Sucevei prind iar să bată, făcând clipa și mai solemnă. Voi să stați mărturie pentru
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
pe creștet și cu glas tremurat îngână: Fii binecuvântat, Ștefan al Moldovei. Iisus fie cu tine... Ștefan se ridică... Îi zâmbește... Îi face un semn de bun rămas... Și pleacă încet șchiopătând... Daniil, în prag, își mai șterge o lacrimă furișată printre crețuri și strigă: Să te întorci sănătos, Ștefan al Moldovei! Fâlfâie de bun-rămas... Ușa deschisă scârțâie... Apoi, un galop... Și ciocârlia... Daniil își suflă nasul în cârpa de oblojeală. Se lipește cu spatele de ușa dată de perete și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Trebuie să plecăm Înainte de a sosi Adalbrecht și Eglord. — Cum, Eglord nu e aici? se bucură Adelheid. Unde s-a dus? — Nu știu, numai Satana Îi știe de urmă. Cine știe ce fărădelege pune iar la cale! Au plecat amândoi, s-au furișat noaptea ca niște tâlhari, după ce s-a dus și blestematul de popă, cu escorta sa Înarmată. Ușurată că Eglord nu era prin preajmă, fiica lui Bertold Îl urmă pe pietrar de-a lungul curții, la o depărtare potri vită. În
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
niște nenorociți fără căpătâi aceia care mă caută... Sunt oameni Îndemânatici, care se pot strecura oriunde și află totul. Astăzi am aflat nume noi: noul maestru de vânătoare al ducelui Bertold, ministerialul din Sölden și soția sa, care s-au furișat În casa Zähringer ca să o spioneze. În privința aceasta stăpânul nostru a fost Întotdeauna neprevăzător și ușuratic. Cei doi joacă un rol foarte important În intriga ce s-a țesut, căci prin ei conspiratorii află tot ce se Întâmplă la castel
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
femei, pentru legat snopii și adunat în clăi. Cât m-am rugat să mă ia și pe mine la grâu! Am scâncit chiar, dar degeaba. Când se pregătea căruța și mama punea de-ale mâncării în coș, eu m-am furișat și m-am vârât în palcul cu fân, al cailor, de sub jiț. Căruțașul, Silvestru Clemenciuc a înhămat caii, s-au urcat femeile în spate și mama pe jiț și au pornit. Ce fericită eram! Fânul din palcă mirosea adormitor și
ÎNTÂMPLĂRI NEUITATE... DIN SATUL MEU, COSTIŞA by RĂDUŢA VASILOVSCHI-LAVRIC () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1232_a_1872]
-
la ochi. Lumina a dispărut, dar i-am simțit prezența pe mâini. Mi-am frecat ochii, molcom, lenevos. În mădulare simțeam o oboseală plăcută. Când am deschis ochii, mi-am dat seama că soarele dimineții scăpase dârlogii unei raze care, furișată printre perdele, își găsise de hârjoană cu pleoapele mele...M-am uitat nedumerit în jur, rămânând cu privirea la masa de lucru, unde ceva mi-a atras atenția...Ceasul deșteptător trona maiestuos pe un manuscris frumos orânduit...Pe coperta manuscrisului
Ruga de seară by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91713_a_92842]
-
un bărbat tânăr, între douăzeci și douăzeci și cinci de ani, agreabil la înfățișare. Nu rareori manevra mea reușea, iar concesivul vecin dădea semne de acceptare, ba chiar de colaborare, ceea ce mă umplea de adevărată fericire, sporită de teama ce mi-o furișa în trup conștiința riscului de a fi respins, poate și bruftuluit. Această teamă mă împiedica să-mi privesc partenerul când se reaprindea la sfârșit lumina și mă ridicam, plecând de acolo comme si de rien n’était... Cinematograf, ca teren
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
mi-a dat totuși un motiv de ciudă. Ordonanța, un băiat pirpiriu, dar drăguț, care până atunci se opusese tentativelor mele particulare, dormea dus, după-amiaza, în odaia lui, pe când bătrâna - ai mei fiind plecați - citea sau împletea liniștită pe terasă. Furișându-mă la patul soldatului adormit (cu gura căscată ca le dormeur du val al lui Rimbaud, dar ușor zumzăitoare, și nu cu picioarele în purpurii săbiuțe, ci în papuci de pâslă kaki), tocmai reușisem cu mare precauție să-l deschei
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
aud încă pașii mitropoliților cărturari, ai lui Asachi și Alecsandri, ai lui Eminescu și Creangă, trec încet fără să deranjeze Poni, Hasdeu, Conta și Negruzzi, Titu Maiorescu, V. Pogor și Th. Rosetti, se plimbă meditativ Sadoveanu, Ibrăileanu și Călinescu, se furișează umbrele lui Cobălcescu, Octav Mayer, Ion Ionescu de la Brad, Coandă, Mangeron, Bârsănescu și Petre Andrei, recită în șoaptă Topîrceanu, M. Codreanu și Otilia Cazimir, pe lângă ei narează și apostrofează frații Teodoreanu, pictează pe undele de aer Tonitza, Băncilă, Craiu, Hotnog
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1462_a_2760]
-
deveneau chiar ca niște metafore la amicii adevărați și atunci o țuică fiartă bine-i mai prindea. Ce figură inconfundabilă acest Valer Mitru! Cine își mai amintește de el? Cum să nu, încă mulți dintre noi probabil îl mai văd furișându-se pe pavajele care-l conduceau spre cele trei locuri cu destinații precise, de parcă neîndurătoarele Parce i-ar fi stabilit cu exactitate capetele de drum, unul la Radio, altul la Tipografie, celălalt și ultimul spre garsoniera sărăcăcioasă de pe "Cuza Vodă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1462_a_2760]
-
știindu-se admirată de orice ființă sensibilă la splendoare, a ajuns în cuvânt (cuvinte-perle), în artă (opere-perle, decoruri arhitecturale), în știință (piese componente în aparatura medicală etc.), podoabe indispensabile femeii (gâtul și urechea cu perle) și unde nu s-a furișat! Insignifiantul fir de nisip care a agresat molusca (scoica) de pe fundul apei, după secreții suprapuse a ieșit o piatră (semiprețioasă), care încăpută pe mâna iscusită a bijutierului ia forma mărgăritarului cu reflexe sidefii mirifice. Și ce vecini semantici și-a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1462_a_2760]