4,454 matches
-
de agent imobiliar, a lui Helen, mirosind a tapițerie de piele, nu se zărește nicăieri. Uitându-se la pantofii ei maro, la costumul pe comandă cambrat, cu pernițe la umeri, la hainele de păpușă cu nasturi enormi de topaz, la fusta scurtă, Mona zice: — Nu mă întreba cum de s-a putut întâmpla așa ceva. Își ridică în dreptul ochilor mâinile cu unghii negre date cu ojă roz și cu vârfurile albe. — Te rog să-i spunei doamnei Boyle că nu-mi convine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
caustică, într-o băltoacă verzuie. Dinții-i sunt niște cioturi sparte și însângerate; în gură i se cască niște hăuri. Își lipește fața de geamul cenușiu. Răsuflarea ei aburește sticla, iar mâna plină de sânge i se oprește pe șoldul fustei. — N-am vrut să mă mai întorc de unde plecasem, zice, la viața de dinainte de a te cunoaște. Își sterge și-și tot șterge pe fustă mâna plină de sânge. — Chiar dacă am toate puterile din lume. Trebuie să ajungem la un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
cenușiu. Răsuflarea ei aburește sticla, iar mâna plină de sânge i se oprește pe șoldul fustei. — N-am vrut să mă mai întorc de unde plecasem, zice, la viața de dinainte de a te cunoaște. Își sterge și-și tot șterge pe fustă mâna plină de sânge. — Chiar dacă am toate puterile din lume. Trebuie să ajungem la un spital, zic. Și Helen zâmbește cu un zâmbet însângerat și zice: — Păi suntem într-un spital. Nu-i vorba de ceva personal, zice. Avea nevoie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
el și Mona au de gând să omoare pe toată lumea și să devină Adam și Eva? Fiecare generație vrea să fie cea din urmă. Nu pe toată lumea, zice Helen. O s-avem nevoie și de niște sclavi. Își trage în sus fusta, cu mâinile pline de sânge ale lui Helen. Apucându-se între picioare, zice: — Poate ai timp de una mică cu mami înainte s-o mierlească. Și arunc din poală corpul lui Helen. Întregul corp mă doare mai mult decât m-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
N-am timp! Pleacă autobuzul arată actorul spre cursa în care au început să urce pasagerii. Portiera din spate a Daciei se deschide larg, făcîndu-și apariția mai întîi o pereche de cizme negre, frumos mulate pe picior, apoi poala unei fuste ce acoperă genunchii; o bluză albă, pe gît, arcuită ispititor la piept, un palton albastru închis cu guler mare din blana unei vulpi polare, a cărei coadă a ajuns căciulă o femeie mică de statură, ce vrea să-și completeze
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
cînd, aprinsă de-a binelea, fata se ridică de pe scaun, trădînd în ținuta ei încă acea cruzime proprie școlărițelor ce vor să pară mai mature decît sînt, își trece palmele peste fese, prelungind drumul lor în jos pînă la poala fustei, de care trage în speranța s-o mai lungească. Merge în față, rotește puțin scaunul de lîngă șofer, pe care stă, de obicei, ghidul, se așază căutînd o poziție cît mai comodă și-și aruncă dezinvolt piciorul drept peste stîngul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
aerul, parcă fără convingere, rămînînd neclintit, nedumerit ca și ochii fetei, întorși, în sfîrșit, spre șofer. Treci urgent pe locul dumitale! îi ordonă scurt șoferul. Fata se ridică și se întoarce la locul ei, uitînd să mai tragă de poala fustei. Tovarășul care nu are loc să vină aici, pe scaun anunță șoferul în microfon, umplînd cu vocea sa difuzoarele mașinii, acoperind ritmul chitarelor de parcă l-ar fi zdrobit. Mulțumesc, stau aici murmură Dorin. Cum doriți conchide șoferul. Valuri de fulgi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
a lăudat c-ai ținut niște prelegeri de-au mers la inima celor prezenți? Zău că... Dați-vă seama că nici n-aș fi avut cum... Găsea ea cum, prostule! se înfurie Săteanu. Dar dacă nu i-ai intrat sub fustă, intră-i în suflet, Mihăiță; ascultă-mă, nu te învăț de rău; femeia asta te apreciază. Acuși e Anul Nou. Dă-i telefon, un telefon nevinovat, să-i urezi cele cuvenite pentru noul an. Nici nu știi cînd o să ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
suflet, Mihăiță; ascultă-mă, nu te învăț de rău; femeia asta te apreciază. Acuși e Anul Nou. Dă-i telefon, un telefon nevinovat, să-i urezi cele cuvenite pentru noul an. Nici nu știi cînd o să ai nevoie de ea; fusta unei femei plasate undeva sus este cea mai bună protecție. Crezi că pe mine nu mă zburau de mult dacă nu era bătrînul Prisecan? Mă știe de la Iași, cînd venea în control. Pe Camelia a luat-o din Iași, era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
de la Iași, cînd venea în control. Pe Camelia a luat-o din Iași, era studentă la Medicină, l-a îngrijit cînd a avut un accident... Auzi, se apleacă Săteanu spre Mihai, să-i poată șopti pe cît de largă e fusta Cameliei, pe-atît de mare-i sufletul bătrînului... Și nu-i uită pe cei care i-au fost alături; iar eu i-am fost, l-am ajutat să termine la timp colectivizarea în două-trei județe. Prima carte cînd îți apare, mergi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
Am acceptat să ajuți la treabă, nu să mi te-ntinzi cu bărbatu-miu. Ia zi-i, ești bolnavă? De ce? Ca să știu, să-l tratez, că am doi copii... Fata stă chircită, băgată toată într-o ladă de citrice, cu fusta ridicată pînă la șolduri, un ciorap rupt de la genunchi în sus, răvășită la păr, smiorcăindu-și nasul din care se preling două șuvițe de sînge. Ieșită din minți, Sultana pune mîna pe-o scîndură de la o navetă cu sticle goale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
se descurce. De proști nu trebuie să-ți fie milă. Lazăre, mă uimești! șoptește fata. Mă uimești tu, care studiezi Astronomia chiar și pe viscol rîde încet Lazăr. Asta-i soarta tuturor îmbîcsiților cu știință, care, cînd dau de prima fustă, au impresia că-s în rai... Ce urît vorbești! Te spun soției mîine seară, la premieră. Crezi că nevastă-mea-i ca asta? o privește Lazăr luminîndu-se. Măcar atîta noroc am avut în viață... Ce-i între tine și profesor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
cultura doctoriței este o formă de spoială, o acumulare care nu a schimbat nimic în sufletul ei, dovadă întrebarea pusă lui Mihai dacă vrea să asculte o sîrbă... "Ce caut eu aici, în uzină, la o margine de lume, vînînd fuste, suportînd ignoranța?! O partidă n-am să fac cu fata lui Săteanu, și chiar de-aș face, nu-i o soluție... Cinstit cu mine însumi, așa cum m-a învățat Doamna Ana să fiu, trebuie să recunosc că gîndurile pentru Doina
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
umărul gol. O clipă, sub pleoapele căzute, paralizate și ele, Mihai are impresia că femeia răsturnată pe patul său e o schiță după "Nud"-ul lui Modigliani și, portretul înviindu-i clar în minte, deschide ochii plini de setea contemplării: fusta e în dezordine, iar de la fustă în jos, pînă sub genunchi, la cizmulițe, ciorapii stau perfect întinși. "Să nu-mi agăți ciorapii..." Rece, ca o găleată de apă turnată în creștet, mai vulgară acum decît orice vulgaritate în oricare clipă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
căzute, paralizate și ele, Mihai are impresia că femeia răsturnată pe patul său e o schiță după "Nud"-ul lui Modigliani și, portretul înviindu-i clar în minte, deschide ochii plini de setea contemplării: fusta e în dezordine, iar de la fustă în jos, pînă sub genunchi, la cizmulițe, ciorapii stau perfect întinși. "Să nu-mi agăți ciorapii..." Rece, ca o găleată de apă turnată în creștet, mai vulgară acum decît orice vulgaritate în oricare clipă a vieții, vocea femeii îl mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
în sus furoul cu sutien, îmbrăcîndu-l; face un pas, cît să se desprindă de marginea patului, tremură scurt picioarele iar poalele ridicate se rostogolesc pe coapse, acoperindu-le, lăsîndu-le să se reliefeze ispititor prin cafeniul pronunțat din care e făcută fusta. Ca și cum nu i s-ar fi întîmplat nimic, ci doar s-ar fi trezit acum din odihna de după prînz, Maria aruncă ochii ei frumoși roată, vede bluza aruncată peste blană și întinde mîna să o ia, născînd sub braț o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
o ia, născînd sub braț o scobitură cît urma unui sărut, care îl răscolește din nou pe Mihai. Abia cînd bluza este încheiată la toți nasturii iar palmele i s-au plimbat deja de două ori pe coapse spre poala fustei, s-o netezească, ochii femeii caută spre-ai lui Mihai, întîlnindu-i, obligîndu-i să suporte o privire lungă, amenințătoare. Am să te fac să regreți amarnic! spune ea încet, cu convingere. Cîteva clipe, Mihai se simte pierdut, reîntors la condiția de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
face o mișcare scurtă, aruncă paharul peste hîrtiile de pe masă, frînge țigara ca pe un băț, contractă nervoasă pumnul, din care, cînd îl deschide, ninge deasupra mesei cu fulgii tutunului; se ridică, scutură scurt genunchiul drept, să-și așeze poala fustei, apoi se întoarce cu fața spre ușă: Te rog, fii atît de bun și dă-mi blana! Palmele lui Mihai cuprind cu timiditate umerii femeii, abia atingîndu-i: Doamnă... spune vocea lui rugătoare. Te rog! se scutură Maria, să-i arunce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
fermoarul. Se retrage un pas, aruncă o clipă ochii spre Mihai, apoi, ca o revărsare totală a grației feminine, duce mîinile la spate și face un gest scurt, sigur, sprijinindu-și palmele pe șolduri, lăsîndu-le să lunece în jos, odată cu fusta, din care scoate pe rînd, ca într-un ritual, cîte un picior. Mihai cumpănește o clipă între a începe să se dezbrace și a veni s-o mai îmbrățișeze, conștient că trăiește un moment crucial, că, prinzînd viață în brațele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
ochiului, observă privirea mustrătoare a profesorului urmărind-o. "Cum poți privi așa, maestre, un spate atît de feminin?! gîndește Lazăr. Te pomenești că nu-ți plac fetele în blugi, că, dacă-mi amintesc bine, erai tare galant cu studentele." În fustă arată Lazăr în urma fetei, mai mult pentru a-l iscodi pe profesor cred că-i fermecătoare. Păcat! surîde el. Eu îs însurat, mîine-poimîine, copil... Băiat!, c-o mănînc pe nevastă-mea rîde el. Am și pus ochii pe niște mașini
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
Brîndușei Roman, la Comitetul P.C.R. Trebuie să aflu cum îl cheamă..." *** Cînd deschide ochii, trezit pentru că i-a fost atins piciorul din neatenție, Mihai o vede pe Maria chiar în fața sa, gata îmbrăcată, așezîndu-și partea de jos a bluzei, peste fustă, în jurul mijlocului. Dormeai tun, cum dorm călătorii în tren spune Maria simplu, firesc, pe tonul ei alb, de odinioară. Chiar mă-ntrebam dacă să te mai trezesc. Ast' noapte am fost la uzină se scuză Mihai, ridicîndu-se, intimidat de vocea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
în fața căruia își scotea pălăria toată Universitatea?! Numai să fac pe plac acestor brute?! Să-i dau satisfacție acestui bătăuș de mahala, care a fost dat afară din liceu pentru că scria prostii pe pereți, înjura și-și băga mîna pe sub fusta profesoarelor tinere cînd treceau printre rînduri?" Bine, mama, nu mai plînge a auzit-o pe Maria în spatele ei. Am să mă mărit cu el, altă soluție nu-i. Deși cred că și ăsta e angajat ca bătăuș, că dacă a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
a o aduce la acea incandescență emoțională, aprinzîndu-i ochii goi, făcînd-o să sară în sus de pe fotoliu ca apoi, după îmbrățișare, să redescopere în ea gesturile de profundă feminitate cu care să-și scoată, pe rînd, cu grație, picioarele din fusta lunecată spre genunchi iar vocea, modelată prin inflorescența simțămintelor redeșteptate, să-mi spună că patul în care urma s-o invit e egoist, pentru unul singur. Clipele acelea mi-au arătat că sînt rezerve mari, uriașe, în sufletul ei. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
-l menții viu. Un păcat bolnăvicios, un viciu la urma urmei, crezi că poate anula o valoare?! Rămasă numai în furou și cu cizmulițele în picioare, indiferentă la vorbele ce i se adresează, Maria întinde mîna să ia din dulap fusta. Mihai nu se poate abține să nu facă un pas spre ea, întinzînd brațele, parcă vrînd s-o atingă cu vîrful degetelor: Doamne, Maria, frumoasă mai ești! Surprinsă, de parcă acum l-ar fi observat prima oară, femeia întoarce ochii mari
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
le purtați în buzunare... adaugă și ia cu un gest sigur batista mototolită scoasă de Lazăr din buzunar, jenat de felul în care arată. Maria își desface haina de blană și începe să șteargă meticulos o pată de sînge de pe fustă. În cariera mea de ginecolog, spune adresîndu-se lui Mihai am avut parte de mulți plîngăcioși, agitați din prima clipă... Mulțumesc! șoptește, înapoindu-i barista lui Lazăr, apoi îl atenționează: Dar ca ai tăi, niciodată; mă dor timpanele... O clipă, cei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]