1,501 matches
-
scrâșnet de omăt sub călcătură de om... „Cineva se apropie tiptil de bordei” a gândit lotrul. I-a șoptit hangiței: ― Tu stai ascunsă sub ogheal, că eu mă duc la ușă, să văd ce e... Hangiul mergea cu pas mare, gâfâind. Când a ajuns în fața bordeiului, s-a oprit. A ridicat cocoșul puștii, a pus mâna pe clanța ușii și... a deschis-o!... În aceeași clipă, un zvâcnet scurt i-a smuls pușca din mână. A urmat o lovitură în moalele
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
parcă se întețise. După un timp, a plecat. La un moment dat, și-a dat seama că pușca mortului a rămas acolo unde acesta a căzut. A pornit aproape alergând spre acel loc...Durerea din umăr n-o mai simțea. Gâfâind, a ajuns, dar cum să găsești o biată pușcă sub nămeții așezați cu nădejde? A căutat o nuia și cu ajutorul ei a răscolit omătul palmă cu palmă... După multă vreme, nuiaua s-a agățat de cureaua puștii... Dar... Ce să
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
tare mult. Mâinepoimâine îți vine și feciorul - a vorbit Dumitru din ușă. ― Să-ți fie gura aurită. Mergeți sănătoși și să-i găsiți bine pe toți cei dragi - le-a urat crâșmarul. Când au ajuns în gară, o locomotivă obosită gâfâia în capul unei garnituri de tren. ― Todiriță dragă, frumos ne-ar fi stat să-i facem din mână doar... Că trenul nu știe de șagă. Își umflă cazanul cu aburi de dă pe dinafară și își ia tălpășița... Și vorba
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
chinuit tot timpul cât a fost concentrat... În clipa următoare, o lovitură de ciomag dată cu amândouă mâinile de-a lungul spinării bărbatului care se afla deasupra muierii a făcut să țâșnească un urlet ca de fiară din gura acestuia... Gâfâind de furie, Todiriță a strigat la bărbatul care se zvârcolea pe jos: ― Ridică-te, potaie, că de aici nu mai ieși viu!!! Când al lui Cocostârc a reușit să se ridice, ciomagul lui Todiriță l-a lovit fulgerător de două
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
lui ca pe varză. Cine cunoaște terenul mai bine ca ei? Și aici suntem în Cotu Donului. Întocmai ca într-o palmă deschisă, care... odată se închide!. Am nimerit taman în gura lupului - a vorbit Dumitru. Tocmai atunci a sosit gâfâind un curier: ― Domnule sergent major, este ordin să vă prezentați la comandantul bateriei, domnul căpitan Coasă. ― Am înțeles - a răspuns Dumitru, gândind: „Ceva nu este în regulă. Putea să ne convoace prin telefon...Dar uite că nici n-am apucat
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
verific dacă...” ― Todiriță, vezi dacă telefonul cela mai are viață. După câteva clipe, a venit răspunsul: ― Îi mut, Dumitre! „Asta era”. ― Vedeți, poate capătă glas amărâtul cela de telefon. Mă duc să văd ce ordine sunt. După o alergătură bună, gâfâind, a intrat la comandantul bateriei. ― Să trăiți, domnule căpitan! În adăpost se aflau și ceilalți comandanți de tunuri. Căpitanul, cu chip înnegurat, a vorbit scurt: ― Am primit ordin să pornim spre vest. Scopul: să asigurăm aripa dreaptă a diviziei. Pregătiți
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
m-ai putea ajuta dacă mi-ai răspunde la câteva întrebări. Conklin zise: — Sunt tip săritor, nu-i așa, Violu’? Individul tot ridica și cobora bățul, iar încheietura mâinii îi zvâcnea când câinele se încorda în aer. Violu’ mârâia, scheuna, gâfâia. Danny își dădu seama ce se întâmplă și se fixă asupra fundurilor de pahar. Violu’ scăpă un ultim mârâit/ scheunat/ gâfâit, descleștându-și apoi colții și căzând la pământ. Conklin râse. — Văd că n-ai nici un pic de simț al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
mai lupte. Cearșaful de satin roz și sudoarea îi uneau peste tot. Buzz se întoarse pe-o parte, cu un deget încolăcit în jurul încheieturii mâinii lui Audrey, ca să rămână uniți în timp ce își trăgea sufletul. Opt ani fără țigări și tot gâfâia ca un câine de curse, iar ea zăcea acolo calmă și nemișcată. O venă de pe dosul brațului fetei zvâcnea sub degetul lui, singurul indiciu că încă mai ardea pe dinăuntru. Pieptul lui se umflă. Încercă să se gândească ce să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
alergă înapoi în casă. Trase plapuma mare de pat, îl înveli pe Niles, cu tot cu pistol, în ea, îl aburcă pe umăr și se întoarse la Vicky, unde încuie cadavrul în portbagaj, îndoindu-l de mijloc în jurul roții de rezervă. Apoi, gâfâind, leoarcă de sudoare și tremurând, se întoarse la Audrey. Stătea pe closet, goală, și fuma. O jumătate de duzină de mucuri erau împrăștiate pe jos. Baia era cufundată într-un nor de fum. Arăta ca o femeie de pe Marte: lacrimile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
știe că l-ai furat. Audrey icni. — Asta nu-i corect! Apoi: — Nu trebuie să mă vezi așa! Buzz se gândi că Fritzie K. se apropia, așa că o înșfăcă pe leoaică și o cără afară, la mașina ei. Îi spuse gâfâind: — Ia-o spre Ventura pe autostrada Pacific Coast. Eu o să fiu în spatele tău. Nu e Beverly Wilshire, dar e un loc sigur. Audrey întrebă: — Cinci minute, cât să împachetez? Buzz îi răspunse: — Nu. Audrey: — Of, căcat! Chiar îmi plăcea în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
prea puțin din bust rămas întreg. Pe banderolele ce legau bancnotele scria „Beverly Hills Federal”. Păreau a fi cel puțin trei miare, în pachete de câte cinci sute - toate la o lungime de braț. Buzz rezistă tentației. Mal se întoarse gâfâind. Îl aștepta o mașină. Un sedan alb, ultimul model. Buzz lovi cu piciorul un teanc de bani, care ateriză pe o monogramă brodată pe mâneca mortului: „F.G.” — Beverly Hills Federal. De-acolo a retras Loftis banii? — De-acolo. Vuiet de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
albă aici pus aceleași întrebări acu’ douăj’ de minute. Spus lor, spun vouă, Roland curat, nu mai vinde heroină nicicum. Ochii mișelului poposiră pe telefon. Buzz îl smulse din priză și-l aruncă de pământ. Mal alergă spre scări. Buzz gâfâi agitat pe urmele lui, ajungându-l din urmă pe culoarul de la al patrulea etaj. Mal stătea în mijlocul coridorul, ce duhnea a putred. Avea pistolul scos și arătă spre o ușă. Buzz își recăpătă suflul, scoase pistolul și se postă în fața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
să creadă despre ei. Nemairăbdîndu-l inima să-i vadă certîndu-se, le strigă de sub salcâm, cu gând împăciuitor: ― Ce e, fiilor, ce s-a întîmplat între voi, de vă certați atât de amarnic? Pungașii se opriră o clipă din ceartă și, gâfâind, veniră lângă popă. ― Ce să fie, cinstite părinte? Mai nimica, toată... Iaca, prietenul meu spune că sfinția-ta ai la piciorul drept șase degete, iar eu îi spun că nu se poate una ca asta la o față bisericească, și
Cișmigiu Comp by Grigore Băjenaru [Corola-publishinghouse/Imaginative/295561_a_296890]
-
Încercau să rămână În luptă. - Ultima poruncă a fost să menținem pozițiile! strigă bătrânul comis. Nimeni nu dă Înapoi nici un pas! Unul din curieri se Întoarse În flancul stâng, cu vești rele. - În jurul voievodului e o luptă cumplită! spuse el, gâfâind. Căpitanul Oană se bate la sabie ca un nebun! Apărătorii sunt Încercuiți! - Nu ne lăsa, Doamne... murmură și comisul Toader, asemeni spătarului Albu. În tine ne e nădejdea, Dumnezeule, că Îți Înălță măria sa mănăstiri În toată Moldova... În partea centrală
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
Pietro. Adună oștenii În curtea cetății, pregătește-i de plecare În trei minute! - De plecare... unde, căpitane Petru? se auzi vocea gravă a lui Ștefan, care ieșise din cameră la auzul pașilor de pe coridor. -Spre nord, măria ta! spuse Pietro, gâfâind. Spre Cetatea Neamțului, unde ești apărat de oastea Moldovei! -Săgeata era roșie... spuse Apărătorul care alergase În urma lui Pietro după ce dăduse poruncile de adunare. Nu galbenă. - Nu Înțeleg, spuse voievodul, privindu-i pe amândoi. Ce săgeată roșie? Ce săgeată galbenă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
putea face nimic, fiindcă nu va ști unde ești, iar drumul din Istanbul până În Balcani durează cel puțin trei săptămâni. Cineva urcă scările În grabă. Pe ușă intră unul din războinicii lui Ogodai. - Nici unul nu mai e În viață, spuse gâfâind războinicul. - E bine, răspunse Ogodai. Nimeni nu va ști nici unde suntem. - Luați prizonierul. Duceți-l În sala de tortură. Pregătiți focul. Oană fu luat de mâini și târât pe coridor. Simți durerea din umăr, dar și o senzație nouă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
-le ușor, ace subțiri de lemn Între degetele de la picioare. Cosmin Întinerise cu cel puțin zece ani. Era efectul tratamentului și al bucuriei. - Vreau să spun... adică... m-am tot gândit... . Ușa se deschise vijelios și Alexandru apăru În prag, gâfâind. Privi o clipă spre tatăl lui, apoi spre Erina, făcu un pas Înapoi și Închise ușa la loc. Ștefănel ridică o sprânceană, a nedumerire. Din bucătărie venea un miros imbietor. Atunci de ce nu intrau? - Psssst! Șopti fratele său, ducând mâna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
pe loc. Când ieși din birou peste un minut, ca să-și ia ziua bună de la Lina, doamna Eliza și Nory erau plecate și Trubadurul cu mâna pe ușa întredeschisă vorbea cu Lina. Nu-i auzi nici glasul, nici vorbele. Lina gâfâia tare. Figura tânără și ștrengărească a lui Lică era asprită și contractată. Era aprins la față și, cu bucla căzută peste ochi, părea un cocoș necăjit cu creasta vânătă. Fu numai o clipă. Dete pe spate freza, cu mâna subțire
Fecioarele despletite by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295608_a_296937]
-
abur ud. In dreptul Ateneului, cei doi mergeau înaintea ei. Hallipa cu pasul vânătorului ostenit de goană, care duce la culcuș prada. Eliza agățată de brațul lui Doru. târând pantofii strimți, părea prin igrasie o rață de baltă, un vânat gâfâind, cald și bleg. Amândoi ar fi vroit să ajungă. Ea stând aproape pe loc, refu-zînd sa mai înainteze, cuprinsă de nevoia poposirei, el domolindu-și graba. 129 FecoarSe dosplet.te, Conceit din muzica de Bau., Diurnul ascuns Mini se aștepta
Fecioarele despletite by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295608_a_296937]
-
care trece. Moti Lal ține umbrela deasupra englezului care își fixează cortul în piroane, destul de aproape de el încât să-i stea în drum, fără însă a reuși să-l ferească în totalitate de ploaie. Lui Forrester îi scapă o înjurătură, gâfâind, și prin minte îi trece un singur gând: care va să zică, e tânără! Picăturile de ploaie se preling din tavan și-i cad în poală, lăsând pe mătasea roșie urme negricioase. Amrita își ridică fața în sus și scoate limba. Ploaia răpăie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
fac pieptul să răsune. Nu este normal. Cu toate astea, funcționează. Cu adevărat! Cu adevărat! Chiar funcționează! Apoi urmează un urlet final, un orgasm regal și fiecare picătură din el valorează aur. Din punct de vedere politic. Imediat o imobilizează, gâfâind între scobitura gâtului și umărul femeii. Ea îl fricționează pe spate. El își revine, îi ține o mică prelegere cum că nu trebuie să se mai îndoiască vreodată de el, o atinge ușor pe față cu palma de câteva ori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
capul, dar privirile îi erau rătăcite. - E un caz unic, pronunță cu o încântare șuierătoare paralelipipedul din stânga: ZEUL VITEZEI. Propun ca vestigiile minții lui să fie amplificate, traduse și exprimate de vocea umană. Un piezodifuzor roșu de deasupra lui Homer gâfâi: - Ce se întâmplă cu mine? Ce vreți de la mine? - Foarte bine! râse Zeul Concentrării. Vei primi răspuns la toate întrebările pe care ni le vei pune și chiar la acelea pe care nu vei ști să le pui. - Nu vrem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85062_a_85849]
-
precum cele ale chinezoaicelor. Picioarele încep să mă doară. Trecem prin luminișuri înconjurate de bambuși și copaci mai mari. Cu fiecare cotitură, cărarea devine mai îngustă și treptele mai alunecoase. Eunucul-șef Shim ne zorește, și toate fetele încep să gâfâie. În momentul în care sunt convinsă că am ajuns într-o fundătură, se dezvăluie pe neașteptate o priveliște spectaculoasă. Mi se taie respirația în fața mării de acoperișuri aurii care se întinde brusc în fața mea. Pot vedea în depărtare masivele portaluri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
genunchii și gleznele pentru a rămâne în poziția care trebuie. — Continuă. Patroana se întinde și echilibrează tava cu ouă de sub mine. E nevoie de timp pentru a ajunge la perfecțiune. — Eu nu am timp. Îmi legăn fundul și încep să gâfâi: Zece zile e tot ce am la dispoziție. — Trebuie să fii nebună să crezi că poți stăpâni trucul în zece zile. Nu m-aș afla aici dacă n-aș fi nebună. Numai o nebună s-ar aștepta să poată să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
porumbeii din înaltul cerului trimițînd muzica fluierelor pe care le poartă. — Este amiază, mă aud spunând. — Și suntem în mormântul tău, răspunde el, îngropându-și fața la pieptul meu. — Ia-mă! Îmi înfășor brațele în jurul lui. El se trage înapoi, gâfâind: — Nu, Orhideea. — De ce? De ce nu? Nu vrea să-mi explice, însă continuă să mă refuze. Îl implor. Îi spun că nu am dorit niciodată un alt bărbat. Că am nevoie de mila și compasiunea lui. Că vreau ca el să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]