43,337 matches
-
al spiritului decât cel trăit de suprarealism - nu va fi obligat el, oare, să-și scoată pălăria în fața lumii evenimentelor, pentru a aboli un trecut supus cauțiunii?" Adeziunea la dictatura proletariatului e privită, astfel, cu mari reticențe, pe linia unei gândiri ce refuza domnia și justificarea "Rațiunii", proclamată și de burghezie, și impusă contra a ceea ce ea considera drept "arbitrar, balet al omului și al dorințelor sale, al omului și al miturilor sale, al omului și a propriei sale libertăți"... Suspiciunea
Istrati, Fondane și revoluția by Ion Pop () [Corola-journal/Journalistic/12263_a_13588]
-
desigur, mai bine timpului său". În 1927, Fundoianu consideră, așadar, ideologia sovietică ce tindea - cum știm foarte bine astăzi - să controleze prin oficinele sale externe și spațiul cultural francez, în strânsă relație cu concepția sa mai largă despre ecuația literar-social, gândire liberă și structuri economice, libertate interioară și constrângeri venite din afară, dinspre doctrinele care, prin natura lor, sunt tentate să dicteze asupra comportamentului individual, subordonând până la anulare orice tendință "irațională", de eliberare din tiparele doctrinare. În ce-l privește pe
Istrati, Fondane și revoluția by Ion Pop () [Corola-journal/Journalistic/12263_a_13588]
-
și în Occidentul capitalist, de pe poziții filosofice, în care latura afectivă nu poate avea decât o pondere secundară. Până la data când asista la Congresul parizian "pentru apărarea culturii", modelat după concepție comunist-stalinistă, el se exersase însă serios în spațiul unei gândiri de substanță existențialistă, redevabilă în speță rusului Leon Șestov, pentru care "evidențelor" gândirii raționale, categoriilor sale, trebuiau să i se opună "categoriile vieții". În eseul dedicat maestrului său în Conștiința nefericită, ce urma să apară în 1936, din care tocmai
Istrati, Fondane și revoluția by Ion Pop () [Corola-journal/Journalistic/12263_a_13588]
-
avea decât o pondere secundară. Până la data când asista la Congresul parizian "pentru apărarea culturii", modelat după concepție comunist-stalinistă, el se exersase însă serios în spațiul unei gândiri de substanță existențialistă, redevabilă în speță rusului Leon Șestov, pentru care "evidențelor" gândirii raționale, categoriilor sale, trebuiau să i se opună "categoriile vieții". În eseul dedicat maestrului său în Conștiința nefericită, ce urma să apară în 1936, din care tocmai am citat, el scrie: Nimic din ceea ce este istoric nu are dreptul la
Istrati, Fondane și revoluția by Ion Pop () [Corola-journal/Journalistic/12263_a_13588]
-
are dreptul la conceptul de adevăr etern, iar rațiunea și cunoașterea, deși stăpâni absoluți, nu sunt, la urma urmei, decât moduri ale acestei istorii". Și, ceva mai departe: "Omul să fie restabilit în totalitatea sa; să nu se mai numească 'gândire' ceva ce îl ucide, ci numai ceea ce îl face să trăiască; cunoașterea să nu mai însemne moarte, ci numai viață, omul să nu aibă numai datoria de a se resemna, dar și dreptul la disperare; să aibă în general toate
Istrati, Fondane și revoluția by Ion Pop () [Corola-journal/Journalistic/12263_a_13588]
-
concluziile despre comunicarea teatrală devenind o consecință a căutării adevărului despre lumea originilor. înțelegerea omului și pe urmă înțelegerea teatrului determină călătoriile și experimentele scenice ale lui Artaud și autoarea analizează unitățile și punțile de comunicare din universul complex al gândirii despre teatru al unuia dintre cei mai interesanți teoreticieni ai săi. într-o lume unde cunoașterea și recunoașterea multiculturalismului servește relativizării moralei și conceptelor, demersul multicultural al lui Artaud se îndreaptă în direcția contrarie, a regăsirii unității pierdute, "revendicarea de la
O Utopie by Magdalena Boiangiu () [Corola-journal/Journalistic/12360_a_13685]
-
teatru al unuia dintre cei mai interesanți teoreticieni ai săi. într-o lume unde cunoașterea și recunoașterea multiculturalismului servește relativizării moralei și conceptelor, demersul multicultural al lui Artaud se îndreaptă în direcția contrarie, a regăsirii unității pierdute, "revendicarea de la acea gândire mitică și magică a cărei logică refuză să separe reprezentarea de eficacitate". Cercetând societățile primitive Artaud caută modalitățile de comunicare capabile să treacă dincolo de diferențele culturale și refuză "progresul" care a despărțit cuvântul de acțiune, cuvântul de gândire. Când se
O Utopie by Magdalena Boiangiu () [Corola-journal/Journalistic/12360_a_13685]
-
de la acea gândire mitică și magică a cărei logică refuză să separe reprezentarea de eficacitate". Cercetând societățile primitive Artaud caută modalitățile de comunicare capabile să treacă dincolo de diferențele culturale și refuză "progresul" care a despărțit cuvântul de acțiune, cuvântul de gândire. Când se îndreaptă spre lumea originilor, el constată că "adevăratele tradiții nu progresează pentru că ele reprezintă punctul de vârf al oricărui adevăr. Unicul progres ce se poate înfăptui constă în conservarea formei și a forței lor". Acest progres/tradiție e
O Utopie by Magdalena Boiangiu () [Corola-journal/Journalistic/12360_a_13685]
-
vreme în mișcarea suprarealistă, el se va recuza din două motive: cantonarea pe un plan strict literar și opțiunea pentru o acțiune rămasă la nivelul strict al materialității faptelor. "Văd toate operațiunile spiritului dezagregate de acest apel suprem, toate aspectele gândirii, toate formele sufletului îmbrățișate și reînsuflețite de acest curent subteran și nu doar o defilare de imagini poetice și nimic altceva, presărate prin ceea ce s-a convenit să se numească texte suprarealiste. Nu suntem poeți, sau dacă da, atunci suprarealismul
O Utopie by Magdalena Boiangiu () [Corola-journal/Journalistic/12360_a_13685]
-
om explică, probabil, multe dintre "ciudățeniile" individului (în adâncurile din om se găsesc zăcăminte destul de fetide), dar și fertilitatea operei sale preluate în sistemele de creație ale teatrului modern. Artaud respinge și psihanaliza: acolo se "măsoară doar suprafețele sentimentelor și gândirii", el nu va vedea niciodată în psihanaliză calea prin care omul se poate regăsi pe sine. După Artaud inconștientul rămâne, odată cu trupul, prizonierul poverii apăsătoare a societății, a moștenirii ei culturale și nu de pe canapeaua psihanalistului începe calea reîntoarcerii la
O Utopie by Magdalena Boiangiu () [Corola-journal/Journalistic/12360_a_13685]
-
aduse de dezordine. Așa că, atunci când vorbește despre epidemia salvatoare, Artaud intuiește perfect schema tradițională: refacerea unei dezordini - sau, dacă vrem, vindecarea după o vătămare organică". Monique Borie examinează cu acribie și cu o cunoaștere internă a spațiului cercetat toate sursele gândirii și fantasmelor lui Artaud: modelul Heliogabal, modelul oriental, Mexicul și gândirea sintetică, culturile magice. Toate acestea colaborează, în cele din urmă, la ceea ce Artaud și-ar dori să fie actorul, teatrul. în acest capitol cercetătoarea realizează sinteza datelor expuse cu
O Utopie by Magdalena Boiangiu () [Corola-journal/Journalistic/12360_a_13685]
-
perfect schema tradițională: refacerea unei dezordini - sau, dacă vrem, vindecarea după o vătămare organică". Monique Borie examinează cu acribie și cu o cunoaștere internă a spațiului cercetat toate sursele gândirii și fantasmelor lui Artaud: modelul Heliogabal, modelul oriental, Mexicul și gândirea sintetică, culturile magice. Toate acestea colaborează, în cele din urmă, la ceea ce Artaud și-ar dori să fie actorul, teatrul. în acest capitol cercetătoarea realizează sinteza datelor expuse cu atâta sistem până acum: ținta mânuirii tuturor semnelor și a implicațiilor
O Utopie by Magdalena Boiangiu () [Corola-journal/Journalistic/12360_a_13685]
-
în realitatea mediatică a zilei și prin judecățile sale care pot fi foarte bine opera unui eseist sau a unui memorialist. Construcția este ca și inexistentă, ea fiind, ca într-un jurnal, oarecum aleatorie, în funcție de agenda zilei și de fluxul gîndirii autorului (vag narator, pentru că multe fapte sunt reproduse tel quel). Într-un roman, fie el și postmodern, toate aceste colaje din presă și judecăți metatextuale asupra religiei, istoriei, politicii și științei ar fi putut fi, eventual, cadrul menit să acorde
Gray is beautiful? by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/12348_a_13673]
-
bătătura factologică la nivelul agorei teoretice? Inapetența pentru idei a atâtora dintre "practicienii" scenei culturale românești? Se prea poate. Dar mai e, cu siguranță, ceva: "Manifestul" lui H.-R. Patapievici e una dintre cele mai tăioase declarații anti-amatorism, anti-provincialism de gândire, anti-segregație estetică, anti-intoleranță, anti-izolaționism, anti-rea-credință, anti-gregarism, anti-nombrilism scrise în România. Deplângând inexistența unei culturi publice de înaltă ținută, autorul coboară la rădăcina lucrurilor: drama ar proveni din felul în care este înțeleasă la noi cultura și ideea de cultură, un
Mission: Impossible by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/12345_a_13670]
-
nu "cultura generală", se poate discuta. Dar că majoritatea produselor culturale românești sunt marfă inertă, pare a fi, în această logică, o axiomă. Ceea ce contestă autorul nu este valoarea culturii de la noi, ci proasta ei plasare în raport cu marile curente de gândire contemporană. Cei proveniți din spațiul științelor pozitive nu scapă nici ei maladiilor naționale. Și cum ar scăpa, când în revistele de specialitate românești "tonul este mohorât, fraza boantă, lexicul imposibil, autismul profesional fără scăpare"? Așadar, problema e mai largă. Specialiști
Mission: Impossible by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/12345_a_13670]
-
preexistent, a fost să absolutizeze kitsch-ul, să-l aducă pe culmi încă neatinse pînă la ele, materializate în aneantizarea vieții private și înlocuirea ei prin universul concentraționar. Formula kitsch-ului totalitar exclude per se orice manifestare de independență de gîndire, orice distanță, orice îndoială, chiar sub formele benigne ale scepticismului și ironiei. în mentalitatea kitsch-ului totalitar, omul care (își) pune întrebări este dușmanul nr. 1. Cuvintele (limba de lemn) ascund contrariul lor, urîtul și tristețea poartă masca frumuseții și
Cîte ceva despre kitsch by Gina Sebastian Alcalay () [Corola-journal/Journalistic/12368_a_13693]
-
și ieșirea din convenție se petrece sub ochii spectatorului, nimeni nu-l obligă pe acesta să creadă că tot ceea ce vede e adevărat, dar e chemat să se raporteze la ceea ce i se povestește, printr-un atac adresat nu doar gândirii, ci și simțurilor. Nu sunt puțini cei care refuză acest gen de teatru, resimțind procedeele regizorului ca pe o agresiune și un impediment în satisfacerea orizontului de așteptare, al unei plăceri estetice calme. Pentru obișnuiții discotecilor și amatorii de capodopere
Un rege vagabond by Magdalena Boiangiu () [Corola-journal/Journalistic/12384_a_13709]
-
iese tîrziu, după vîrsta de 40 de ani, intrînd de-a dreptul în proză prin nuvelele din Vîrstele tinereții (1967). În mitologia lumii literare, în contul lui Paul Georgescu figurează și o condamnare la moarte în timpul regimului antonescian. Rămîne adeptul gîndirii marxiste, dar este permanent obsedat de "hahalerism", de scîrbavnicul "cameleonism rentabil" și devine tot un "grefier al stărilor morale", un Istoriograf lucid al Platoneștiului "îndemonit". Judecînd după numărul mare de cărți publicate (toate parabole vătuite autobiografic), teama lui pare să
Octombrie by Gabriela Ursachi () [Corola-journal/Journalistic/12405_a_13730]
-
lucrurilor într-un spațiu restrîns, fac din scris o terapie declarată. Se descătușează prin Rîsu-Plînsu oricărei filosofii, trecînd cuvintele prin toate măsurile sitei sociale. Se "golănesc" savant în expresii de argou intelectual, însușindu-și de bunăvoie condiția de "histrioni ai gîndirii". În Geamlîc, Paul Georgescu se autocăinează prin vocea unui metanarator hîtru: "Bietul narator omniscient! Cunoaște niște oameni, niscai fapte, vorbe, încearcă sa le lege prin ipoteze, și cînd e convins că a reușit, paf, poftim, se întîmplă una neîntîmplată de-
Octombrie by Gabriela Ursachi () [Corola-journal/Journalistic/12405_a_13730]
-
memoria codurilor bizantine nu se manifestă prin transferuri și prin mimetism în relație cu pictura murală, prin statica formei și prin transpuneri de drapaje (așa cum încercaseră, la vremea lor, Mestrovici și Paciurea), ci prin intuirea structurilor intime ale formei în gîndirea plastică de sorginte orientală. Murnu deposedează volumul de orice încărcătură parazitară, de tot ceea ce ar putea compromite stricta necesitate a mesajului, și reține doar ideea generatoare și cîmpul său expresiv. Ca și în pictură, aceleași angulozități și definiții sumare conferă
Despre unitate și treime by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/12388_a_13713]
-
beneficiarul limbilor cu porecla "tânărul Titulescu", și despre suprarealista Daciana, singurii juni de aparat cât de cât vizibili. Vorba lui Alex. Ștefănescu: cum naiba poate fi om tânăr pesedist?! Și totuși, nu mă abțin să nu citez o mostră de gândire avansată, așa cum a fost produsă de gurița poetică a d-șoarei Daciana Sârbu la demiterea din funcție a unui subordonat: "Au mai fost niște nereguli care nu s-au confirmat, dar care probabil că se vor confirma după controlul pe care
Democrația ca o mlaștină by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/12440_a_13765]
-
fost niște nereguli care nu s-au confirmat, dar care probabil că se vor confirma după controlul pe care îl vom face!" Sigur, Daciana e tânără și frumoasă, așa c-ar fi o impietate să-i cerem prea multe. Dar gândirea trădată de cuvintele sale e veche de tot și necesită comentarii. Dacă la douăzeci și ceva de ani ți-ai însușit în așa măsură limbajul lui Nikolski, Drăghici și Postelnicu, ale căror "controale" făceau să vorbească și pietrele, înseamnă că
Democrația ca o mlaștină by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/12440_a_13765]
-
atesta pînă la urmă o incontestabilă unitate, Cioran e înfățișat pe fațeta tinereții sale fragede. Student în primul an de facultate, la 18 ani, se afundă pînă-n gît în lecturi precumpănitor filosofice care nu-l satisfăceau, în schimb îi stimulau gîndirea proprie pe o cale ce se dorea din capul locului cît mai diferențiată. Ion Dur publică o seamă de texte inedite, provenite dintr-o ,ladă" cu manuscrise (mai ascunde oare și alte surprize?), deținută de fratele Aurel, texte întruchipînd primele
Despre Nae Ionescu și Cioran (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/12447_a_13772]
-
din partea unor indivizi care, pur și simplu, nu pricep modul de folosință al vieții. Li s-a dat prospectul dar nu l-au înțeles. Și cum există un singur mod de folosință " cu optimism, cu succes social, cu participare, cu gîndire pozitivă etc. - înseamnă că faimoasa diversitate, unicitatea fiecărui individ rămîn de fapt vorbe goale. Paradoxul unei societăți care îi disprețuiește pe cei trecuți la categoria învinșilor nici nu este atît de paradoxal. Ea înlocuiește doar o fostă presiune socială cu
De la interdicția de a fi trist la obligația de a fi singur by Dinu Flămând () [Corola-journal/Journalistic/12462_a_13787]
-
în spațiul artei românești, pe care doar vecinătatea lui Brâncuși sau, mai curînd, o anumită convergență a operei lor, ca să ne referim doar la reperele imediate,îl salvează din excesiva singurătate la care părea condamnat prin însuși metabolismul subtil al gîndirii sale și îl plasează într-o tipologie artistică din ale cărei resurse s-au hrănit, mai mult sau mai puțin vizibil, nenumărate energii ale artei europene și din care au derivat tot atîtea aspirații și ideologii. Este vorba de acel
Ultimul Mattis Teutsch by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/12435_a_13760]