780 matches
-
nu eram chiar un porc. Sincer, nu-mi mai aduceam aminte când mâncasem ultima dată. Niciodată nu-mi era foame. Ideea de a mânca ceva mă speria de moarte. Știam că n-aș fi în stare. Mă simțeam înghețată. De parcă gâtlejul îmi era înfundat și niciodată nu voi mai fi în stare să înghit ceva. Nu-mi venea să cred că mi se întâmplă așa ceva. Pentru că întotdeauna avusesem un apetit foarte robust. În perioada sarcinii fusese mai mult decât robust, fusese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
atent la ce spune comentatorul, știa unde se petrec toate, urmărea doar imaginile, înfiorându-se ca de fiecare dată când era martorul unei nenorociri, simțind mai întâi un gol rece alunecându-i în stomac, apoi ridicându-i-se brusc în gâtlej, se stăpânea cu toate puterile să nu vorbească în acele clipe în care glasul i-ar fi tremurat sub imperiul emoției și să nu arate nici ce simte și chipul îi era aproape nepăsător, cu o sprânceană ușor ridicată, urmărind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
mai mult de spaimă, nu de dureri, parcă îi ieșeau globii ochilor din orbite de durere. Dar, în întunericul subțiat de sclipirile lunii noi, a reușit să se întoarcă pe o parte, să apuce batista de sub pernă, să scoată din gâtlej și să scuipe sputa care o sufoca, să-și șteargă buzele ude și fierbinți; n-a mai fost în stare de altă mișcare, nici cât să întindă mâna până la soneria de la marginea patului, să cheme o soră. Rămăsese pironită locului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
umăr împunsăturile zvâcnite ale bețișorului ce-l îndemna să răspundă. Dar toate erau inutile, pentru că nici una din amintirile astea nu reușea să rămână cu el și pierea și mușchii obrazului îi palpitau nervos, gustul de cocleală îi cuprindea gura și gâtlejul și el aluneca absorbit de un gol cu margini lustruite. „Stai o clipă! Stai o clipă!“ Se simțea ca un pește în aer. Era convins că așa s-ar simți un pește în aer. Prin urmare, nu era înnebunită de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
ce e vorba? O nouă carte? întrebă Graham servindu-se cu încă o porție de orez. Cam așa ceva. Graham a citit prima ta carte, spuse Joan. Nu-i așa? — Am început-o. Luă o îmbucătură imensă și o îndesă pe gâtlej cu puțin vin. Dar n-am putut să merg mai departe de primele două capitole. Îmi place sinceritatea ta, am spus, dar mândria nu m-a lăsat să mă opresc aici. Pot să te întreb de ce? Păi, drept să spun
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
curs de engleză pentru străini. — Bineînțeles, Miranda. Emily a sunat la toate numerele din... — Și Înțelegi că domnul Lagerfeld a spus că va putea fi găsit la telefonul lui mobil tot timpul cât se află la Paris? Fiecare mușchi al gâtlejului Îi era Încordat În strădania de a‑și menține vocea calmă și măsurată. — Păi nu, nu avem nici un număr de mobil pe listele noastre, așa că n‑am știut că domnul Lagerfeld are un telefon mobil. Dar Emily vorbește chiar În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
nevoie de mine - și nici nu avea pe altcineva pe lume - iar eu nu fusesem de găsit nicăieri. Sughițurile Încetaseră, dar lacrimile continuau să Îmi curgă pe obraji ca niște râuri fierbinți, mânioase, și aveam impresia că cineva Îmi zgâriase gâtlejul cu piatră ponce. — Da, e tot În spital. O să fiu foarte sincer cu tine, Andy. Nu suntem prea siguri că o să‑și revină. — Ce? Ce tot spui acolo? Vrei să‑mi spui În sfârșit ceva concret? — Scumpo, am vorbit deja
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
urlă. Apoi urmează etapa „sudorii de sânge“, care presupune „o mumificare progresivă a corpului inițial viu“. Limba se umflă în așa hal încât se strecoară dincolo de maxilare. Pleoapele se crapă și globurile oculare încep să plângă cu lacrimi de sânge. Gâtlejul este atât de umflat încât respirația devine dificilă și provoacă senzația neclară, dar îngrozitoare, de înec. În final, pe măsură ce soarele absoarbe inexorabil și ultima picătură de apă din corp, nu mai rămâne decât „cadavrul viu“. Mi-am închipuit eu că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1879_a_3204]
-
de frunziș cînd cineva a trecut iute printre ferigile gigantice. O pereche de mîini brutale m-a apucat de umeri și m-a izbit de balustradă. Buimăcit, m-am prăbușit În genunchi, cu o fîșie de piele Înfășurată strîns În jurul gîtlejului. O respirație greoaie, puțind a whisky, mi-a acoperit fața. Am apucat fîșia de piele și am Încercat să-mi eliberez gîtul, dar m-am simțit Învîrtit pe deasupra podelei ca un juncan prins cu lațul și doborît de un priceput
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]
-
de ulei special pe care-l folosesc strangulatorii profesioniști. Precis i-a mai atacat pînă acum și pe alții În același fel. — Un ucigaș profesionist? E remarcabil că mai aveți glas. Doamna doctor Hamilton spune că nu v-a afectat gîtlejul. — E greu de explicat, domnule inspector, spuse Paula. Cu buzele strînse, arătă spre vînătăile lăsate pe gîtul meu de degetele atentatorului. Atacul o șocase. Ea, cea atît de ageră la minte și niciodată În situația de-a rămîne fără replică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]
-
Paseo Maritimo. MÎna lui o Înșfăca din cînd În cînd pe a mea ca să cîrmească Porsche-ul pe lîngă vreun scuter În derivă, făcîndu-mă să-i simt policarul și indexul supradezvoltate, de tenisman profesionist, aceeași combinație care-și lăsase amprenta În gîtlejul meu. Degetele, precum cheile, aveau o semnătură unică. Ședeam lîngă omul care mă strangulase pînă aproape să-mi dau sufletul, și totuși mînia mea cedase deja În fața unor emoții mult mai confuze: nevoia de răzbunare și curiozitatea referitoare la motivațiile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]
-
nimeni!) și să mă eliberez măcar așa de furia asta neputincioasă pe care o strânsesem în mine. însă ochii mei păreau să nu aibă habar despre ce înseamnă cuvântul „plâns“ și refuzau cu îndărătnicie să ia seama la greutatea din gâtlej, care urca și tot urca, nemiloasă. (Ce să însemne asta, Edo? Se spune că atunci când ochii nu pot plânge înseamnă că ai orbit. Oare să fi orbit fără să-mi dau seama, Edo? Nu, bineînțeles că nu, bineînțeles că iar
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
decât cerul cel posac, undeva deasupra a tot și a toate, unde nu mai aveam nevoie de nimic altceva. Apoi însă, tot muzica m-a trântit jos, ca pe un balon spart, lăsându-mă cu balastul gânduri lor mele în gâtlej. Și atunci, exact când eram trântită la pă mânt, te-am văzut, Edo. (Te-am numit Edo - un nume inventat de mine atunci, pe loc -, nu mă întreba de ce.) Am auzit un ciocănit la ușă. M-am ridicat, în cămașa
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
prevestitor a ceva nou și impla cabil în viața mea. Până la urmă, îmi iau inima-n dinți, trag aer adânc în piept și mă privesc în oglindă, fremătând toată de emoție. Un zvon de cântec neștiut mi se suie în gâtlej și încep să fredonez, fără să știu prea bine ce, închizându-mi ochii și dansând prin cameră. Tocmai atunci aud liftul oprindu-se la etajul nostru și încep să dârdâi. Or fi venit ai mei mai devreme de la teatru, nu
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
absoarbă toate nuanțele. — Aha! rostise ea, într-un târziu. Bobo înghițise din nou în sec. O cunoștea suficient de bine pe Clara ca să-și dea seama ce se ascunde în spatele acelei scurte exclamații. O gheară nevăzută i se înfipsese în gâtlej și totuși con tinuase, neclintit, să pună sare pe rană: — Vrea să se dddes-tindă. Spune cccă atunci cccând e cu-cu tine e ten-si-o-nat și asta îl o bbbosește... și-l ppplictisește. Ddar eu... Acum, conform scenariului pe care și
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
Ce-i cu schița aia de portret de pe scaun, Bobo? Bobo se ridică cu greutate și se întoarse cu fața spre ea, pri vind-o mut și simțindu-se privit de ea până în străfunduri. Un scâncet neauzit i se opri în gâtlej. într-un târziu, Clara își drese glasul, continuând să vorbească la fel de răgușit. — Până de curând mi se părea că lucrul cel mai fascinant care mi se poate întâmpla este să înclin după bunul meu plac balanța dintre ficțiune și realitate
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
cursă. Pentru prima dată după mulți ani, gândurile ei deveniseră niște mustangi, care își încordau periculos mușchii și mugeau cu boturile spumegânde, bătând din copite, iar mugetele lor ră sunau insuportabil în mintea ei, ca niște urlete care mureau în gâtlej, asfixiindu-se singure. N-ar fi putut spune când anume își dăduse seama că acel portret era portretul ei, o înfățișa pe ea, și era identic cu portretul pe care ea îl primise cândva cadou de la Eduard și pe care îl
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
vomă. Nu mai găsea nimic îmbietor în ea, ci doar ceva gre țos de obscen. Se sforțase, la ieșirea din bloc, să verse tot, să de șerte toată amăreala care o cuprinsese, dar nu izbutise. Amă reala îi rămăsese în gâtlej, așa cum migrena îi rămăsese în cap, țiuitoare. — Uite-așa mai aflu și eu lucruri despre tine! Cu toate că nu mi te închipui în ruptul capului ascultând prostii din alea... Muzică progresivă! Hm! Bănuiesc că te luai și tu, normal, după alte
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
să scoată la lumină și la viață nouă pe goldăneșteanul apatic, indolent, înapoiat și recalcitrant: Ke,ke,ke,ke! He,he, he, he! Însă, cam cincizeci la sută dintre găzarii-oaspeți râdeau cu glasuri groase: Ho,ho,ho,ho!... Și din gâtlejuri, le ieșeau valuri de aburi grei. Ca să nu petreacă și el asemenea cazne, de a ședea ascuns în miasmele din groapa ritiratei strămoșești sau de a se pitula pe sub șură, în podul casei, în cotețul porcilor, cu miros la fel de asfixiant
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
și îi făcu vânt lui Marin Tărniceru, înapoi în post. Degrabă, comandă Nataliei, bucătăreasa-șefă, Janei, Mariței, Cătălinei, Zenoviei, Catrinei, Carolinei, Bertei, cea sfioasă și bălaie, să umple masa de garafe pline ochi și împodobite cu salbe de floricele, împrejurul gâtlejurilor prelungi. Se grăbiră să execute comanda, în cinstea copilei, care intra pe poartă, recent creștinată, împreună cu alai de femei, nădușite și roșii în obraz, de osteneală și de mulțumire. Nănașa o corpolentă rumenă, sinceră, cu ochi verzi, doamnă de Capitală
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
nu-i de pe aici, așa îmi pare... A, dumnealui?..., a mormăit, complice, Iov, ațintindu-și căutătura către tovarășul său, cu plete crețe. După ce a cumpănit în minte, cine știe ce gânduri, răspunse cu un glas răgușit, care parcă-i venea din străfundurile gâtlejului: Știi, dumneata? Dânsul e Profet! Vartolomei nu se miră decât în sinea lui, cugetările fiindu-i cam acestea: Apăi, că de asta mașina albă, cu gura zăbrelită, așa, cum se vede, îmi pare Chitul din Biblie: Chitul uriaș al mării
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
o pâlnie în mână și cu o carafă de șampanie tot atât de mare ca și cele folosite la ceremoniile marilor competiții automobilistice de la Monte Carlo. Silit de aplauzele de stadion ale obștii de cheflii, Vladimir acceptă să i se monteze în gâtlej o pâlnie albastră, pe care cei doi bufoni revărsară un șuvoi de șampanie, în amestec cu deliciosul Rom-Havana-Club. Într-un târziu de noapte, Svetlana, un zdrahon de femeie, în sarafanul mov de rigoare, fostă, înainte de Revoluție, șefă de sindicat în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
-le pe patul ascuns sub baldachinul somptuos, știa că nu-i lipsește mare lucru din sumă. Căută din privire obișnuita tavă cu pahare, pentru a avea o măsură a cantității de curaj pe care simțea nevoia să o dea pe gâtlej. Îi veni ideea să se amuze, bând alternativ din bărdaca plină și din paharul de sticlă: ca în anecdota aia, cu bețivul care avea un prieten marinar, plecat în cursă departe, departe, pe necuprinsul oceanelor și cu care, în sens
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
ei, sugera, permanent, performanțe de dans baroc, aparținând unor dansatori versați, îmbrăcați în straiele vremii și atingeri de mâini descoperite, cu mișcări având imediat conotații extrem de senzuale. Ciocni, mulțumind cu un surâs și, deplasându-și capul pe spate, aruncă pe gâtlej jumătate din conținutul paharului. Nu-și drese vocea, cum fac băutorii versați, și fețișoara nu i se crispă câtuși de puțin de agresiunea alcoolului. Îndată, oferind foarte natural o pildă de artă a comunicării, Melanie recompuse, ca într-un clip
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
exces chimic. Un dezechilibru pe care mă gândeam că l-aș putea atenua cu un suc de portocale. Așa ceva nu băusem În noaptea de dinainte. Dar acum Îmi intrase-n cap: suc de portocale, suc de portocale, gâlgâindu-mi pe gâtlejul Înecat de flegmă groasă. Pedalam din nou. Aș fi vrut să scuip, așa, la repezeală, peste umăr, din goana bicicletei. M-am abținut Însă: m-a inhibat viziunea mucilor mei pe asfalt. La ce mă gândeam și eu! După Întâmplarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1895_a_3220]