700 matches
-
Pujmanová, Oameni la răscruce, București, 1957 (în colaborare cu Lucia Mantu și Mihai Pop); Mihail Șolohov, Soarta unui om, București, 1957 (în colaborare cu Lucian Renert); A.S. Novikov-Priboi, Căpitan de rangul I, București, 1958 (în colaborare cu Paul Ionescu și Galic Buruiană); Țveatko Kaftangiev, Legea prieteniei, București, 1959 (în colaborare cu N. Stoian); Anatoli Râbakov, Stiletul, București, 1959 (în colaborare cu Petre Bucșa); Ilia Vergasov, În munții Tauridei, București, 1959 (în colaborare cu Gh. Masleanca); Menelaos Ludemis, Cerul se înnnourează, pref.
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287127_a_288456]
-
indo-europene - deci și În slavă - elementul *sú funcționează doar ca prefix; astfel, ar fi fost posibilă doar secvența *Sú-vel-. Nu este mai convingător nici rezultatul confruntării, limitate doar la elementul radical, cu alte teonime indo-europene, cum ar fi vedicul Varuña-, galicul Vellaunos și nordicul antic Ullr; de fapt, din punct de vedere formal, singura alăturare satisfăcătoare este cu letonul velis „spirit (al unui mort)” și lituanianul Vélsxe "Véls", numele unui demon, deși, pe de altă parte, nu există În izvoarele noastre
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
obțină cetățenia romană trebuiau să renunțe la religia părinților. Apoi Tiberiu, printr-un decret al senatului roman, a „eliminat” (Pliniu, Naturalis historia, XXX, 13) druizii, profeții și vracii galezi: așadar, conducătorii romani, Înțeleseseră că druizii erau stâlpul religiei și culturii galice. Însă aceasta „eliminare” nu trebuie să fi fost definitivă din moment ce succesorul lui Tiberiu, Claudiu, a fost cel care s-a apucat să dea cetățenie tuturor galilor pentru „a aboli definitiv”, cum spune Suetoniu, acea religie de o „cruzime feroce”. Spre
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
necesită deci o folosire conjugată a unui ansamblu de izvoare eterogene: a) mărturii ale autorilor greci și romani; b) materiale figurative indigene; c) mărturii epigrafice indigene și romane; d) materiale de origine precreștină În texte din perioada creștină. 2. PANTEONUL GALIC ANTICTC "2. PANTEONUL GALIC ANTIC" Atunci când scriitorii latini și greci scriu despre divinitățile celților continentali, nu le păstrează aproape niciodată numele indigen, ci operează așa-numita interpretatio latina (sau graeca), dând fiecăreia numele divinității romane sau grecești cu care credeau
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
conjugată a unui ansamblu de izvoare eterogene: a) mărturii ale autorilor greci și romani; b) materiale figurative indigene; c) mărturii epigrafice indigene și romane; d) materiale de origine precreștină În texte din perioada creștină. 2. PANTEONUL GALIC ANTICTC "2. PANTEONUL GALIC ANTIC" Atunci când scriitorii latini și greci scriu despre divinitățile celților continentali, nu le păstrează aproape niciodată numele indigen, ci operează așa-numita interpretatio latina (sau graeca), dând fiecăreia numele divinității romane sau grecești cu care credeau ei că se identifica
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
atingă de ofrande; pentru această faptă au stabilit ca pedeapsă o moarte Îngrozitoare Însoțită de chinuri (De bello galico, VI, 17.). Din punct de vedere obiectiv este imposibil să stabilim cu certitudine din acest fragment al lui Cezar căror divinități galice le corespund cei cinci zei majori amintiți mai sus, deși cunoaștem, mai ales din surse epigrafice, numele multor divinități galice. Totuși, reflecția este posibilă; de asemenea, există și o identificare certă. Între cele cinci divinități există una feminină, Minervaxe "Minerva
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
17.). Din punct de vedere obiectiv este imposibil să stabilim cu certitudine din acest fragment al lui Cezar căror divinități galice le corespund cei cinci zei majori amintiți mai sus, deși cunoaștem, mai ales din surse epigrafice, numele multor divinități galice. Totuși, reflecția este posibilă; de asemenea, există și o identificare certă. Între cele cinci divinități există una feminină, Minervaxe "Minerva"; În acest caz putem fi siguri că ne aflăm În fața unei informații inovatoare În ceea ce privește tradiția inițială indo-europeană, având În vedere
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
Și dacă este adevărat că În Irlanda se jura pe zeii propriului trib, este la fel de adevărat că, uneori, se jura pe „zeii principali”, adică, evident, pe zeitățile principale preamărite pe Întreaga insulă. Spuneam mai sus că multe dintre numele zeităților galice ne sunt cunoscute mai ales din tradiția epigrafică, dar și prin intermediul unor autori clasici care nu s-au lăsat prinși de practica interpretării. Acesta este, de exemplu, cazul lui Lucanus care păstrează, probabil din Înclinație spre exotism, numele indigene a
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
mai ales din tradiția epigrafică, dar și prin intermediul unor autori clasici care nu s-au lăsat prinși de practica interpretării. Acesta este, de exemplu, cazul lui Lucanus care păstrează, probabil din Înclinație spre exotism, numele indigene a trei mari divinități galice: et quibus immitis placatur sanguine diro Teutatesxe "Teutates" horrensque feris altaribus Esusxe "Esus" et Taranisxe "Taranis" Scythicae non mitior ara Dianae („Teutatis cel crud, care, fiind neîndurător, este Îmbunat cu sânge, Înfricoșătorul Esusxe "Esus" cu altarele necruțătoare și templul lui
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
rectius: Toutatisxe "Toutatis") apare la dativ (Toutati) În câteva Înscripții latine din Gallia; Esusxe "Esus" este unul dintre zeii amintiți pe monumentul nautae Parisiaci (Duval, 1987, II, 1, p. 14); Taranisxe "Taranis" (rectius: Taranusxe "Taranus") este atestat Într-o inscripție galică citată de Duval (1987, I, p. 27). Însă dincolo de nume, Lucanus nu ne oferă nimic despre natura reală a acestor zei. Ne aflăm astfel În fața unei dificultăți serioase, care se repetă aproape constant: unele izvoare ne dau numele indigene ale
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
de Duval (1987, I, p. 27). Însă dincolo de nume, Lucanus nu ne oferă nimic despre natura reală a acestor zei. Ne aflăm astfel În fața unei dificultăți serioase, care se repetă aproape constant: unele izvoare ne dau numele indigene ale zeilor galici, dar nu le clarifică funcțiile, În timp ce altele vorbesc despre funcții, dar nu dau nume; fără să fie realizată o fuziune organică Între cele două categorii diferite de izvoare, o reconstrucție substanțială, nu doar nominală, a panteonului respectiv, rămâne aproape mereu
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
o fuziune organică Între cele două categorii diferite de izvoare, o reconstrucție substanțială, nu doar nominală, a panteonului respectiv, rămâne aproape mereu imposibilă. Doar În câteva situații norocoase ajungem la o definiție reală și completă a vreunui personaj al panteonului galic. Acesta este cazul zeului pe care Cezar Îl numește Mercurxe "Mercur" și În care poate fi recunoscut patronul tuturor meșteșugurilor. În Irlanda, zeul Lugxe "Lug" primește epitetul samildánach „cel care deține toate meșteșugurile”, iar acesată prolifică stăpânire a tuturor activităților
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
care i-a permis să intre a fost că la Tara nu exista nimeni care să stăpânească toate meșteșugurile. Putem considera sigură ecuația conform căreia Mercurxe "Mercur" (la Cezar) Îi corespunde irlandezului Lugxe "Lug"; iar pentru că acesta Îi corespunde zeul galic Lugusxe "Lugus", atunci Mercur = Lugus, cu toate particularitățile funcționale evidențiate mai sus. Totuși, combinațiile de acest tip sunt rare. Trebuie să se țină cont Însă că, cel puțin În unele cazuri, identificările zeităților celte cu cele grecești și romane nu
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
spus În ce fel, o legătură cu scrierea, fiindcă alfabetul irlandez se numește ogam, iar inventarea sa este pusă pe seama unui personaj numit Ogmaxe "Ogma", fiind astfel greu să ne gândim că asemănarea cu Ogmios este pur Întâmplătoare. 3. DIVINITĂȚILE GALICE ȘI DIVINITĂȚILE INSULARETC "3. DIVINITĂȚILE GALICE ȘI DIVINITĂȚILE INSULARE" În ciuda dificultăților metodologice pe care le-am expus mai sus, Încercarea de a identifica divinitățile galice cu cele ale panteonului insular, pe baza unor elemente comune de natură diversă, care sunt
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
cu scrierea, fiindcă alfabetul irlandez se numește ogam, iar inventarea sa este pusă pe seama unui personaj numit Ogmaxe "Ogma", fiind astfel greu să ne gândim că asemănarea cu Ogmios este pur Întâmplătoare. 3. DIVINITĂȚILE GALICE ȘI DIVINITĂȚILE INSULARETC "3. DIVINITĂȚILE GALICE ȘI DIVINITĂȚILE INSULARE" În ciuda dificultăților metodologice pe care le-am expus mai sus, Încercarea de a identifica divinitățile galice cu cele ale panteonului insular, pe baza unor elemente comune de natură diversă, care sunt identificate unul câte unul, este o
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
fiind astfel greu să ne gândim că asemănarea cu Ogmios este pur Întâmplătoare. 3. DIVINITĂȚILE GALICE ȘI DIVINITĂȚILE INSULARETC "3. DIVINITĂȚILE GALICE ȘI DIVINITĂȚILE INSULARE" În ciuda dificultăților metodologice pe care le-am expus mai sus, Încercarea de a identifica divinitățile galice cu cele ale panteonului insular, pe baza unor elemente comune de natură diversă, care sunt identificate unul câte unul, este o practică uzuală a cercetătorilor. De exemplu, a existat În Galia o divinitate care, În inscripțiile latine, era identificată cu
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
care are mulți cai”, Grannus - căruia, după cum știm de la Dio Cassius (LXXXVII, 15, 5), Caracalla i s-a adresat În van ca să fie vindecat -, Bormanusxe "Bormanus" (nume care face aluzie la apele termale), Maponosxe "Maponos", „copilandrul” etc. Corespondentul irlandez al galicului Maponos trebuie să fie, opiniile concordă, Mac ind ógxe "Mac ind óg" „Tânărul Copilandru”. Tatăl său era Dagdaxe "Dagda", „Zeul cel Bun”, cea mai importantă dintre zeitățile irlandeze, iar mama sa, Boannxe "Boann" („cea care dăruiește vaci șcredincioșilor săiț”), soția
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
va muri: primul viu este, așadar, și primul mort și astfel poate dobândi cu ușurință valența de divinitate legată de moarte; același lucru s-a Întâmplat În India cu Yamaxe "Yama" (și În Iran cu Yimaxe "Yima"). Acest Dis Pater galic, a cărui denumire indigenă nu o cunoaștem, este identificat cu zeul irlandez Donnxe "Donn", „Întunericul”, o divinitate minoră care locuiește În Tech Duinn, de-a lungul coastelor irlandeze unde trebuie să ajungă toți morții. Însă și această identificare este destul de
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
tot ceea ce au realmente În comun cele două divinități este conotația funebră generică. Mai putem da un exemplu de astfel de identificare discutabilă. Minervaxe "Minerva" care apare la Cezar a fost confruntată cu zeița irlandeză Brigitxe "Brigit", doar pentru că zeița galică era patroana tuturor meșteșugurilor, iar cea irlandeză, conform „Glosarului lui Cormac”, ar fi avut două surori cu același nume (Însă, de fapt, este vorba despre triplarea aceluiași personaj), care se ocupau una de medicină, iar cealaltă de metalurgie. După cum se
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
care nouă ni se par insuficient fondate, se bazează pe un element unic și generic, cum ar fi o informație etimologică sau faptul de a activa În domenii aproximativ analoage, În timp ce unica identificare ce pare cu adevărat convingătoare, cea a galicului Lugusxe "Lugus" cu irlandezul Lugxe "Lug", comportă o serie amplă și sigură de elemente care merg de la identitatea etimologică la extinderea atestată a cultului și la paritatea funcțiilor. Dar, așa cum spuneam, astfel de cazuri nu sunt frecvente. Spre deosebire de religia germanică
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
care, printre altele, le atribuie druizilor o doctrină religioasă - metempsihoza - bine cunoscută și În cultura greacă. Însă, cel puțin În privința metempsihozei, această suspiciune este cu siguranță nefondată, fiindcă ea este clar atestată și În Britania. Într-adevăr, există două texte galice (Angar kyfyndawt și Kat Godeu) care, deși scrise În plină perioadă creștină, exprimă aceeași credință, ba chiar Într-o formă mult mai radicală, pentru că nu admite doar metempsihoza Între om și om - pe care o predicau druizii din vremea lui
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
mod limitat, fiind foarte conștienți de eficacitatea ei, dar și de caracterul inuman al acesteia. Așadar, după cum am observat deja, Întârzierea culturală a popoarelor celte este evaluată În funcție de termenii culturii greco-romane. 7. PHARMAKÒS ÎN RELIGIA GALICĂTC "7. PHARMAKÒS ÎN RELIGIA GALICĂ" Am amintit deja mai sus că, În plină epocă istorică, la marginea lumii grecești se practica o formă aparte de sacrificiu uman, despre care avem informații clare din șase fragmente de la Hipponax (5-10, Masson ed.) care făceau parte dintr-o
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
pharmakòs sau țapul ispășitor era aruncat de pe un munte. Este clar că acest sacrificiu nu se referă la cetatea greacă Marsilia, din secolul I d.Hr. (trebuie să se țină cont că primul izvor este Petronius), ci mai degrabă la neamurile galice care locuiau În jurul cetății (de altfel, Servius vorbește despre un obicei al galilor). Ajungem astfel la concluzia că anumite triburi galice din Provence practicau ritul pharmakòs. Este vorba despre un rit necunoscut celorlalte popoare celtice și este ușor de presupus
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
din secolul I d.Hr. (trebuie să se țină cont că primul izvor este Petronius), ci mai degrabă la neamurile galice care locuiau În jurul cetății (de altfel, Servius vorbește despre un obicei al galilor). Ajungem astfel la concluzia că anumite triburi galice din Provence practicau ritul pharmakòs. Este vorba despre un rit necunoscut celorlalte popoare celtice și este ușor de presupus că acesta ar fi fost Împrumutat, la urma urmelor, din Asia Mică, prin intermediul unor comercianți. Faptul că aceștia erau sau nu
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
un tip de sacrificiu uman care nu era potrivit pentru a demonstra barbaria specifică și exclusivă a celților. De altfel, poate nu este o Întâmplare nici faptul că izvoarele clasice nu vorbesc despre ritualul decima, bine atestat de diferite inscripții galice din Galia Narbonensis (unde apare formula dede bratou dekanten - „dedit grate decimam”), ritual care, după toate probabilitățile, a fost cunoscut de gali de la grecii din Marsilia și care avea inconvenientul de a nu sugera nimic nepotrivit sau necivilizat. 8. LUMEA
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]