688 matches
-
tarele "păturii suprapuse", situația țărănimii) și sesizarea accentuării spiritului polemic, a verbului virulent, care îi atrage atâtea critici în epocă. Cu privire la stilul jurnalistului, Al. Oprea afirmă: "în raport cu evoluția creației poetice, care ajunge treptat (...) la o apolinizare a fondului dionisiac, cursul gazetăriei pare a fi invers: în prima perioadă domină trăsături apolinice este un Eminescu majestuos, patetic (dar cu o siguranță suverană), cu o ținută polemică elevată, trăsături care se vor surpa treptat sub năvala unor reacții pătimașe, a unei subiectivități exasperate
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
La sfârșitul anului 1870, cele două societăți se reunesc sub numele de "Societatea Academică Socială Literară România Jună din Viena", avându-l ca președinte pe Ioan Slavici, iar în funcția de bibliotecar pe Eminescu. Poetul își face intrarea pe tărâmul gazetăriei cu articolul "O scriere critică", publicat în 7/19 ianuarie 1870, în Albina condusă de Vincențiu Babeș, care sprijinea lupta românilor aflați sub stăpânire austro-ungară. Articolul reprezintă răspunsul pe care Eminescu îl dă în numele studenților români din Viena, la atacurile
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
legate de: legislația agrară, răscumpărarea căilor ferate, chestiunea dunăreană, propaganda catolică în țara noastră și situația românilor din provinciile aflate sub dominație străină. Referindu-se la subiectele dezbătute de jurnalist în această perioadă, D. Vatamaniuc afirmă: "Eminescu face la Timpul gazetărie cotidiană și răspunde, prin însăși natura lucrurilor, la problemele la ordinea zilei. Publicistica sa se constituie, astfel, într-un "jurnal" al unei epoci dintre cele mai dramatice din existența poporului nostru"222. Timpul își va înceta aparițiile în martie 1884
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
societatea românească în procesul ei de modernizare, uneori pripită, din a doua jumătate a secolului trecut"226. 3.3.4. Articolele din România liberă și Fântâna Blanduziei După o întrerupere de mai bine de cinci ani, Eminescu revine în spațiul gazetăriei în noiembrie 1888, prin colaborarea la România liberă. Revenirea pe terenul publicisticii este favorizată de schimbările care au loc pe scena politicii românești: în martie 1888, Partidul Liberal pleacă de la conducerea țării, fiind înlocuit de un guvern junimist, condus de
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
planul expresiei. Intrat în focul polemicilor, Eminescu nu evită însă nici formulările de o violență accentuată, astfel încât "locvacitatea nestrunită, virulența polemică, îndrăznelile lexicale profane, imagistica provocatoare se află etalate emfatic în publicistica sa"235. Dacă pentru mulți dintre reprezentanții pașoptiști gazetăria reprezenta o activitate conjuncturală, subordonată unui pragmatism imediat, pentru Eminescu ea devine o profesie, o responsabilitate, în demersul de educare a opiniei publice. De la evenimentele de politică internă la mutațiile din planul politicii internaționale, gazetarul surprinde prin documentarea serioasă a
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
care utilizează limbajul politic are legitimitatea de a face acest lucru), cât și de criteriul contextului (în anumite situații, discursul unui emitent dobândește caracter politic)254. Fără a-și declara adeziunea la ideologia vreunei grupări politice din epocă, Eminescu face gazetărie cotidiană, prezintă și analizează evenimentele timpului, își manifestă aprobarea/ dezaprobarea față de deciziile clasei politice, propune soluții la problemele economice ale țării, militează pentru drepturile țărănimii, făcând din paginile de ziar oglinda uneia dintre cele mai dramatice epoci din istoria poporului
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
a înțelege că numai nescriind încă pân-acum prin jurnale, nu mi-am putut netezi simțământul sub vorbe linse și lucii"256. Este exprimată în aceste rânduri una dintre primele profesiuni de credință pe care poetul le face în spațiul gazetăriei, dar și promisiunea unui verb care părăsește cărările bătute în favoarea unei expresii obiective și curajoase. Distanțarea de stilul gazetăresc cultivat de generația pașoptistă se face simțită, atât la nivelul temelor abordate, dintre cele mai variate și atingând probleme esențiale pentru
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
Eminescu strica multă hârtie, căci făcea multe corecturi mai ales în ceea ce privea alegerea vorbelor și ținea să dea la tipografie manuscriptul curat și citeț. Împrejurul mesei lui de scris era deci mereu plin de hârtii rupte"258. Pasiunea pentru gazetărie se simte în fiecare literă a articolelor eminesciene, în ciuda unor afirmații întâlnite în manuscrise: "Sunt strivit, nu mă mai regăsesc și nu mă mai recunosc. Aștept telegramele Havas ca să scriu, iar scriu de meserie, scrie-mi-aș numele pe mormânt
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
în parte. Vorbind despre unitatea și organicitatea publicisticii eminesciene, D. Vatamaniuc susține că: "Eminescu intră în activitatea publicistică în 1870, în epoca studiilor universitare, cu o concepție social-politică definitiv conturată și nu vom constata abateri de la ea pe întreg parcursul gazetăriei sale"299. Așa se explică constantele la nivel tematic, care străbat ca un fir roșu întreaga publicistică eminesciană, dincolo de accentele sesizabile într-o etapă sau alta a carierei jurnalistice. Variabilele țin mai degrabă de nivelul expresiei jurnalistice, care câștigă în
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
unei limbi curate, nepervertită de criteriul etimologismului sau de utilizarea abuzivă a neologismelor neadaptate, și convingerea gazetarului că limpezimea ideilor exprimate depinde de claritatea expresiei verbale utilizate. La nivelul genurilor jurnalistice abordate, Eminescu ne surprinde prin varietate și eclectism: "în gazetăria eminesciană ne întâmpină o devălmășie de "genuri" și formule: eseuri, pamflete, foiletoane, articole doctrinare etc."302, iar lista poate continua cu scrisori deschise, cronici teatrale, satire, studii lingvistice ș.a. Demersul jurnalistic argumentativ are la bază principiul veridicității, indiferent de repercusiunile
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
eminesciene? reprezintă o întrebare cu ecou în exegeza specifică. O astfel de interogație propune Dan Mănucă într-un articol din Cronica: Ce îl va fi atras totuși pe Eminescu în politică? Oare numai simpla și fireasca obligație a unei meserii, gazetăria, bine remunerate? Oare numai simpla pasiune pentru un domeniu atât de activ? Oare numai datoria de a se încadra cerințelor grupului de presiune care a fost Junimea?"331. Autorul articolului susține că nu afinitatea sau adeziunea la ideologia vreunei grupări
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
Bart, Christian, (1998), Le discours politique, Presses Universitaires de France, Paris. Lefter, Ion Bogdan, (1998), ""Poetul național" între comunism și democrație", în Dilema, nr. 265, p. 6. Liiceanu, Gabriel, (1992), Cearta cu filozofia. Eseuri, Editura Humanitas, București. Livescu, Cristian, (1997), "Gazetăria eminesciană spațiul comunicării nesubliniate", în Convorbiri literare, nr. 1, p. 17. Lovinescu, Eugen, (1972), Istoria civilizației române moderne, Editura Științifică, București. Lovinescu, Eugen, (1981), Istoria literaturii române contemporane, 3 vol., Editura Minerva, București. Maingueneau, Dominique, (1991), L'analyse du discours
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
vă crească aripi, București, 1995; Vremea întrebărilor, București, 1995; Aventuri solitare. Două jurnale și un contrajurnal, București, 1996; Poezii - Poems, ed. bilingvă, tr. Crisula Ștefănescu și Emily Chalmers, București, 1998; Drumuri prin memorie, București, 1999; Deșertul pentru totdeauna, București, 2001; Gazetărie de tranziție, București, 2002; Între crâșmă și biserică, București, 2003. Repere bibliografice: Victor Felea, „Umbra cuvintelor”, TR, 1970, 51; Zoe Dumitrescu-Bușulenga, „Mitologii subiective”, FLC, 1976, 3; Emil Manu, „Mitologii subiective”, SPM, 1976, 266; Nicolae Manolescu, „Mitologii subiective”, RL, 1976, 3
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288629_a_289958]
-
în când este alimentată și de Camil Petrescu ori de Mișu Fotino. De artele plastice se ocupă, alternativ, Tache Soroceanu, Aurel Broșteanu, Ion Sava, C. Vlad, iar de muzică, ocazional, Petru Comarnescu și Alfred Alessandrescu. Se introduc rubrici noi, precum „Gazetăria literară” (inițial iscălind aici un Ariel), „Așa și așa” (N. Crevedia), „Cărți redate în extrase” (sunt propuse îndeosebi memorii, biografii ale unor celebrități etc.). Destul de sărac este compartimentul articolelor pe teme de estetică ori de istoria literaturii. Mai frecvent sunt
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290365_a_291694]
-
selectarea „paginilor uitate”. De teatru se ocupă același B. Cecropide și, din când în când, Ion Floroiu și George Scrioșteanu. Cronica plastică e susținută de Lucia Dracopol-Negulescu, Mihail Gh. Constantinescu și D. Caselli. Fără dinamismul de altădată sunt vechile rubrici „Gazetăria literară”, „O samă de cuvinte”, „Bazar”, „Așa și așa”. Un efort în direcția conectării la actualitate se vădește însă în 1930, când se realizează o anchetă - Săptămâna poeziei - și un ciclu de interviuri luate de N. Crevedia. Menționabile sunt „cărțile
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290365_a_291694]
-
legată de... de... listele de bucate, scrise înfiorător, total ilizibil, avînd nevoie găseam eu găselnița de un Champollion pentru a le descifra. Ce putea să-l amuze mai mult pe Mărgărit, stîlpul restaurantului, decît poanta mea, cultă foc într-o gazetărie atît de...! Am fost, pentru prima dată, invitat la masa lui și stimat pururea. Doi. (reluat, reluat...) În același restaurant la aceeași masă, Mărgărit și... societatea. Printre comeseni, un notoriu al plasticii ieșene de-atunci, cu școală veche de belle-arte
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
în 1962 (Premiul Uniunii Scriitorilor). Colaborează la „Tânărul scriitor”, „Albina”, „Gazeta literară”, „Scânteia”, „Îndrumătorul cultural”. Înzestrat cu capacitatea de a surprinde pitorescul comportamental și lingvistic al țăranilor din zona Olteniei, V. a debutat ca dramaturg având în spate ani de gazetărie, în care, după propria-i afirmație, „întâmplările și faptele se adunaseră cu duiumul”. Atracția pentru teatru este dublată de ideea că reportajul, schița sau povestirea nu pot cuprinde mulțimea faptelor de viață. Majoritatea pieselor sale, scrise alert, pe scheletul unor
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290598_a_291927]
-
Făclia”, în redacția căruia va și intra imediat după obținerea licenței în filologie, abia târziu transferându-se în redacția revistei „Steaua”, unde lucrează până la pensionare (1987-1997). Debutul literar are loc în 1961, în revista „Steaua”, cu o schiță. Anii de gazetărie sunt extrem de fructuoși, C. publicând în paginile ziarului, aproape zilnic, reportaje și anchete sociale, fapt ce-i înlesnește o bună cunoaștere și înțelegere a realităților sociale din acei ani. Rodul activității gazetărești este volumul de debut Fata care spune Da
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285984_a_287313]
-
Facultatea de Litere și Filosofie a Universității bucureștene, iar un an mai târziu și la Drept, dar nu își va finaliza studiile. În schimb, va fi absolvent al unor cursuri de doi ani la Universitatea serală de marxism-leninism. Intră în gazetărie în 1945, ca redactor la „Tinerețea”, „Tânărul muncitor” și „Scânteia tineretului”. Trece secretar de redacție la „Gazeta literară” (1954-1956), redactor la „Scânteia” (1956- 1957), „Teatrul” (1957-1959) și din nou la „Gazeta literară” (1959-1960), colaborând și la alte publicații. Cofondator, alături de
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288173_a_289502]
-
Toma. O lună mai târziu, ei izbuteau să editeze Î.l., la care redactor responsabil era Șt. Bodnărescu, republicând o parte din materialul literar și politic aflat în revista litografiată. Prin program, noul periodic se situa în linia tradițională a gazetăriei din Transilvania și Bucovina, propunându-și să militeze pentru apărarea drepturilor naționale ale românilor, pentru dezvoltarea literaturii și valorificarea folclorului. S-au publicat poezii compuse sub influența liricii eminesciene, dar vădind, nu de puține ori, și înrâurirea versurilor lui Al.
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287539_a_288868]
-
al Adrianei Ghițoi pune în valoare "teatralitatea"29 ca pricipiu unificator al operei și demonstrează că o trăsătură fundamentală a caragialismului este transformarea publicisticii în literatură prin stilul îngrijit, concentrat, anecdotic, polifonic, esențialmente teatral. Explorând aceeași dimensiune a creației caragialiene, gazetăria, Ioana Părvulescu descoperă explicații atăt pentru actualitatea operei în epocă, cât și pentru rezistența ei în posteritate, în faptul că " formula lui Caragiale, arta lui poetică este ziarul"30, acesta reprezentând, de fapt, nivelul intermediar între realitate și sublimarea artistică
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
bătut... Elevul (cu multă mândrie națională): Cu draci! Profesorul (entuziasmat): Cu draci. Zic zău lui Dumnezău!...Merji la loc! Bravo prostovane! (Către inspector, care e transportat): Că-z doară iaște un școler eminike!10 O altă categorie de schițe satirizează instituția gazetăriei. Goana după senzațional înlocuiește orice principiu deontologic, iar informațiile sunt distorsionate, umflate, înflorite în funcție de necesități tipografice sau de cerințe ideologice, adevărul fiind determinat prin calcul de către cei avizați, familiarizați cu manevrele gazetărești: Dar iată sosește un băiat cu gazetele. Lumea
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
300 de destrăbălați, derbedei, haimanale". Atunci, zic eu, au fost la aceea întrunire 3000 și ceva de oameni, fel de fel, și mai așa și mai așa.11 Schițele Temă și variațiuni, Situațiunea Europei, Situațiunea, Politică, Succes etc. sunt consacrate gazetăriei politice bazate pe cabotinism și dezinformare. Groaznica sinucidere din strada Fidelității, dezvoltând motivul din Înfiorătoarea și îngrozitoarea și oribila dramă din strada Uranus, satirizează maniera tendențioasă de redare a știrilor lipsite de importanță, exagerate și transformate în mobiluri pentru scandal
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
biletele" sau "tabletele" pamfletarului Tudor Arghezi, articolele scandaloase, injurioase, la limita grobianismului din Săptămâna prin care "valetul ideologic"34 Eugen Barbu își exercita slugarnic sarcina autoasumată de "corifeu al adulării regimului impus de soviete"35 și, prin contrast, în extrateritorialitate, gazetăria proromânească și anticomunistă de înaltă ținută pamfletară a lui Pamfil Șeicaru. În privința caracteristicilor discursului publicistic românesc de factură pamfletară, s-au făcut notabile etapizări în funcție de stilul și limbajul specific marilor reprezentanți. În acest sens, cartea Ruxandrei Cesereanu, Imaginarul violent al
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
mai banale contexte, incidentul ,,Se-nțelege"etc. sunt elemente care dezambiguizează și facilitează traducerea acestui text care, literal, este elogiativ, străbătut de entuziasm. Exprimarea disprețului se face astfel cu eleganță, măgulitor, prin intermediul ironiei "urbane". Caragiale se detașează, așadar, de practica gazetăriei injurioase și de lumea zgomotoasă, "scoasă din țâțâni", veșnic amatoare de scandaluri, ,,revuluții" sau chefuri gălăgioase și impregnate de un mahalagism care îi repugnă. Violenței verbale și afirmației ostentative, Caragiale îi preferă subtilitatea ironiei care ,,joacă în satira socială a
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]