856 matches
-
nu este capabil de evoluție. "Masca, scrie el în prima parte a Memoriilor sale, trebuie că-l năpăstuiește totdeauna pe actor, fie la bucurie, fie la tristețe; oricum ar fi, amorezat, mânios sau glumeț, se arată cu aceeași argăseală; degeaba gesticulează și-și schimbă vocea, nu va arăta niciodată, prin trăsăturile feței, cine sunt interpreții inimii, diferitele pasiuni care se zbat în sufletul lui." Dornic să creeze comedia de caracter într-o Italie pe care o consideră în întârziere față de celelalte
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
de ziare, către cerul albastru, de pictură surrealistă: "Singurătatea ca o ploaie-mi pare/Din nori, ea suie către înserare Și-n dimineți pierdute-n depărtare/ Suie la cer, statornicu-i lăcaș, / Și-abia din cer coboară pe oraș..." Recitam patetic, gesticulând, privindu-i în față pe cei care treceau în sens opus. îmi plăceau ruinele, casele pe jumătate dărâmate, pătrundeam în câte o cameră fără acoperiș, cu ziduri zugrăvite naiv (oribili palmieri căcănii, crenguțe albastru-decolorate, toate pe o tencuială căzută, fărâmițată
Travesti by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295574_a_296903]
-
Jack Devine își ridică privirea, speriat. —Cine, eu? Nu mai văd pe nimeni altcineva în jur sângerând, încercă Ashling să zâmbească. Jack Devine dădu violent din cap. Nu, nu... Mulțumesc, adăugă el hotărât. —De ce nu? interveni Calvin Carter. —Sunt bine, gesticulă Jack cu mâna sănătoasă. — Ia plasturele, spuse Calvin, pare o idee bună. Ashling ridică geanta pe genunchi și, cu un minim de efort de căutare, scoase o cutie de plasturi. Desfăcând capacul, căută unul și i-l întinse lui Jack
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2243_a_3568]
-
și oase, stând de vorbă cu o femeie care trimitea rotocoale de fum de țigară spre un cer superb, parcă pictat pe-o carte poștală. M-am apropiat de ei. Blanchard se sprijinea de o mașină fără însemnele poliției și gesticula către femeia încă preocupată de rotocoalele ei, pe care le scotea câte două-trei deodată. Cum mă apropiam, o vedeam din profil, cu capul dat pe spate, cu umerii arcuiți, și sprijinindu-se cu o mână de portiera mașinii. Părul arămiu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
spunea că ucigașul de copii trebuie să aibă „probleme de sănătate mentală“. Nu părea să se fi prins că nu fusese de nici un folos pentru identificarea lui Strichen. Și-aici am ajuns până acum, spuse Insch când ajunse la capăt, gesticulând specific și indicând spre interiorul camerei de anchetă. Inspectorul clătină aprobator din cap. — Mie mi se pare că nu prea ai nevoie de ajutor din partea noastră, spuse el, iar cuvintele sunară stins și grav, ușor punctate de un accent de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
Basarab În fluxul pestriț de lume ce curge spre Piața lui Manuc, ocolind Colțul Bărăției și, deodată, sunt cuprins de o ceață deasă, În care mă Înfășor ca Într-un manșon de vată; În jurul meu, se strigă, se vorbește, se gesticulează, dar nu mă atinge nici un sunet, parcă aș fi izolat de o materie invizibilă; mă aflu imers În oceanul de aer, fără să simt spațiul; doar timpul fâșâie În timpan; țiuie cu o viteză teribilă, mi se albesc perii din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
face, dușmani ai mei și-ai frumuseții, alături de toate suferințele, va rămâne mereu să vă sfideze gândul cel albastru a-l meu și doar al meu. 5 august 1965 E trupul tău, dar tu ești prea departe, e mâna ta gesticulând străin, e râsul tău, ecou plecat aiurea, e gândul tău agonizând senin. Nu te găsesc, oricât de mult te-aș strânge, printre femei, nebun, te fugăresc. Ascunsă-n trupul lor, tu fugi scârbită, când ele, din instinct, te murdăresc. 6
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
mînerele unui cărucior de lemn cu roți de fier. Deși căruciorul nu era Încărcat, mînerele aproape că-i scoseseră bărbatului brațele din Încheieturi. Le spuse ceva englezoaicelor care ședeau pe treptele de beton În rochiile lor de bumbac decolorate. În timp ce gesticula spre ele, omoplații păreau că i se desprind de spate, gata să zboare peste gardul de sîrmă ghimpate. — SÎnt aici, domnule Maxted! Jim Îl Împinse deoparte pe Richard Pearce și alergă pe pista de zgură pînă la blocul-dormitor. Văzînd căruciorul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
rândului de trei cabine de probă cu perdele trase. Judecând după strigătele care veneau din nișa pe care o ocupa Claudia, vorbea la telefon cu săraca Marta și Îi făcea viața un coșmar. La un moment dat, probabil că a gesticulat atât de larg Încât mâna ei prinse perdeaua, făcând-o să alunece pe bară. O trase Înapoi, aparent fără să-și fi dat seama că Ruby văzuse În cabină. Întregul incident cu mișcarea perdelei a durat o secundă, dar a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2001_a_3326]
-
văzut-o pe Ruby. — Pe unde ai fost? zise. Am Încercat să dau de tine toată după-amiaza, dar telefonul tău a fost Închis. Ai primit mesajul? Nu, bate... —OK, n-o să ghicești niciodată ce s-a Întâmplat, a Întrerupt-o, gesticulând din mâini. E cea mai uluitoare coincidență.... —Ce e? s-a Încruntat Ruby. Depista o aură ciudată la Fi. În ciuda entuziasmului prietenei sale, Ruby putea să observe neliniștea din ochii săi. Avea impresia bizară că Fi Încerca să o convingă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2001_a_3326]
-
dând colțul la cârciumă în strada principală. Conducea foarte încet, peste capacul radiatorului trona parbrizul, ștergătoarele alunecau pe sticlă, ștergeau fața bunicului și a tatei și eu vedeam un dialog mut și cât se poate de tensionat. Mașina opri. Tata gesticula, striga, și tata-mare se sprijinea de spetează, ținea mâinile pe volan, privea în față. Pe urmă se îndreptă cu o rotire rapidă spre tata și obrazul îi ardea de ură și mânie. Scotea cuvinte brutale, fără sunet pentru mine, care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
când am simțit telefonul vibrând lângă picior. Ed s-a ridicat și el alarmat. S-a întâmplat ceva? întrebă el. — Nu, nimic. E doar telefonul. Nu sunt obișnuită cu el. Cu colțul ochiului le-am văzut pe Maria și Lisa gesticulând animate spre mine. M-am holbat la telefon. Mesajul era simplu: TACI. ÎNTREABĂ-L DESPRE EL. E O ÎNTÂLNIRE, NU O ȘEDINȚĂ DE TERAPIE. Mulțumesc. Privind retrospectiv, îmi dau seama că ar fi trebuit să le spun prietenelor mele că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1939_a_3264]
-
că nu ne vom mai putea înțelege niciodată, din vina ei, deoarece a cugetat cu matricea. Atunci am resimțit durerea violentă din creștet. Omul cu capul de păstârnac îmi implantă în creier ciocul de aramă, clătinându-și zarzavatul țestei și gesticulând cu hulubele mâinilor întinse în spațiul negru cenușiu fixat ca un hotar în jurul tristeții mele, peste care nimeni nu va trece niciodată. Deși înotam în întuneric, un lampagiu trecu pe lângă mine în trap, să stingă singurul și cel din urmă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
Chiar dacă oamenii se vor iubi după moartea mea și războiul va dispare pentru totdeauna, acela care-și va ucide sufletul se va naște iar ca să trăiască și după mine și să moară într-un bordel, ajuns acolo din porunca sângelui. Gesticulam vorbind cu mine însumi, când m-am oprit la răspântia drumurilor înguste, înfricoșat de ideea dispariției mele. Ar fi un act arbitrar al destinului. Făcui socoteala anilor trăiți și cifra lor mi se păru prea mică, existența mea prea scurtă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
Susținea că și-a recăpătat graiul numai de câteva minute: din momentul în care a fost lovit de piatră. - „Sunt fericit”, exclamai în scurta pauză intervenită. - „Mă interesează enorm cauza subitei dumitale fericiri”, rânji dânsul, clătinându-și admirativ căpățâna și gesticulând cu amândouă mâinile: „Sunt opt ani de când mi-am pierdut graiul”, urmă el. În intervalul ăsta am rumegat mereu primele trei litere ale alfabetului. Învățasem chiar să le pronunț și hotărâsem să scriu o carte de o mie de pagini
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
asigure ceaiul, Între acte. Ada Rehan Întârzie puțin, poate intenționat, căci era limpede că Îi plăcea să Își facă o intrare specială. Era actriță din vârful pantofilor delicat croiți și până În creștetul cu coafură elaborată, zâmbind, fluturându-și genele și gesticulând expresiv În timp ce se scuza pentru Întârziere. Era Înaltă și frumoasă, și deținea ceea ce un critic numise „o voce de catifea“. După ce Își Încheie mica reprezentație, se scufundă În fotoliul cu spătar Înalt ce i se pregătise și luă o atitudine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
poziție de luptă. Ordine, strigăte acoperindu-se unul pe altul, căci acum tancurile împingeau peste marginea liniei de surpare căruțele cu cai în groapa de exploatare: le aruncau acolo ca pe niște vechituri. Acum văd un locotenent frumos foc cum gesticulează din turela deschisă ca și când ar vrea, cu mâinile goale, să facă loc pe direcția de tragere, văd țărani silezieni care nu vor să-și abandoneze bagajele, văd copii mici ca niște păpuși pe căruțele care alunecau într-o parte, văd
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
de speranță? De îndată ce filmul începe să curgă înapoi, iar acum se oprește, mă văd pe înserat - sau era noapte? - în fața porții încuiate a grădinii, atârnând ruginită și strâmbă în balamale. Fier forjat cu brizbrizuri, de care trag și tot trag. Gesticulând, cer să fiu lăsat să intru, înjur în gura mare mamă și soră, fluier cu două degete. Nu vine nimeni să deschidă poarta, măcar de două degete. Alte înjurături. Apoi din nou rugăminți, implorări, poate chiar lacrimi. Acum vreau să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
ce nu este. Nu este o navă spațială dintr-o altă civilizație. Ted, aflat În apropiere, Întoarse capul agasat. Era limpede că cei doi avuseseră deja o discuție pe această temă. — De unde știi? Întrebă Norman. — Un calcul simplu, răspunse Harry, gesticulând plictisit. De-a dreptul banal. Cunoști ecuația lui Drake? Norman o știa. Era una din supozițiile faimoase din literatura despre viața extraterestră. Și totuși spuse: — Amintește-mi-o tu. Oftând iritat, Harry luă o foaie de hârtie. — Este o ecuație
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2313_a_3638]
-
un soi de terarium populat cu specimene interesante și exotice. Această nouă lume Îi era la fel de străină cum i se păruse și oceanul Întunecat, văzut dinăuntrul habitatului. Îi urmări pe cei trei trântind cărțile pe lada de lemn, râzând și gesticulând pe parcursul jocului. Nu priveau deloc Înspre el și nici În direcția camerei de decompresie. Norman nu-i Înțelegea pe acești tineri. Oare nu trebuiau să fie atenți la desfășurarea decompresiei? I se păru că sunt prea tineri și neexperimentați. Concentrați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2313_a_3638]
-
ca primitiv: un dușman al liniștii și-un îndrăgostit de orgii. Cum poate sălbatecul din tine să lase gîndul limpede să-l subjuge? E chiar un atac direct asupra propriei potențe și fertilități. Ești masochist?” V. tînăr sare din fotoliu gesticulînd. Și gesturile lui sperie și mai tare pescărușii ce plutesc deasupra mării. „-Ce gînd, cît de adînc, venit din miracol ar putea umple suferința organică? Tu cînd tratezi un canceros îi ceri să facă apel la logică și rațiune? Crezi
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
totul. Ai urlat? Ai sfidat? Fîs! Te-ai chinuit, doar, aievea.” Doctorul mă privește o clipă mirat, apoi mă întrebă: „-De unde în tine, demolatorul, gîndurile astea? Asupra inutilității răului și a propriei vanități ai perfectă dreptate.” Și eu rîd gesticulînd fericit de jocul gîndurilor: „-Scăparea e să poți iubi. Exact ce eu nu mai pot. Aici sînt iremediabil pierdut.” Celălalt mă privește încruntat pe sub ochelari și-mi replică: „-Ar fi o nenorocire ca delirul pe care impotența asta ți l-
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
simțindu-mă absolut caraghioasă. Aveam o ușoară stare de disconfort fiindcă folosisem un termen de jargon precum „prafuri“. —Aăm, mi-a răspuns Anna cu gura plină până la refuz de ciocolată cu stafide și biscuiți și clătinând din cap. Umpărățiinguă! a gesticulat ea supărată spre Helen atunci când aceasta a început să sfâșie ambalajul mai multor batoane și pur și simplu să înghită totul pe nemestecate. Cumpără-ți singură, Helen, a reușit, în sfârșit, să se exprime, cu gura, momentan, golită. —Dă-mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
drăgălaș. Iar eu am primit pielea mătăsoasă și aurie. Ea a primit picioare subțiri. Eu nu. Eu am primit sâni. Ea nu. Ce-i cinstit e cinstit. Atenția ne-a fost atrasă de fereastra de la bucătărie. Mama ridicase perdeaua și gesticula și bătea în geam. — Ce vrea? a zis Anna somnoroasă. Cred că ne salută, am spus, ridicând încet capul de pe șezlong ca să mă uit la ea. —Salut, am zis amândouă moale și am salutat cu mâinile fără energie. Mama a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
arestaților. CÎteva nume bifate: „Sanchez, Dinardo“, „Carbijal, Juan“, „Garcia, Ezekiel“, „Chasco, Reyes“, „Rice, Dennis“, „Valupeyk, Clinton“. Toți cei șase caftitori de polițiști erau la răcoare. Vagabonzii din celula bețivilor Îi Întărîtau pe oameni. Stens ajunse la celula cu numărul 4, gesticulînd furios cu un box din bronz. Willie Tristano Îl țintui pe Exley de perete. Crum Crumley Îi Înhăță cheile. Polițiștii năvăliră În celule. Elmer Lentz, mînjit cu sînge, rînjea. Jack Vincennes lîngă biroul șefului de tură - locotenentul Frieling sforăia la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2036_a_3361]