2,324 matches
-
Însă Împăratul proaspăt ales ridică mâna dreaptă și toți soldații tăcură. Pe un ton afectuos, el declară că, din patrimoniul imperial, dăruia fiecărui luptător din legiuni nu treizeci, ci șaptezeci și cinci de denarii. Porunci apoi ca și această donație să fie gravată pe o monedă. — Și, de asemenea, o sută douăzeci și cinci de denarii pro capite pentru acei vigiles ai Romei și pentru cei din cohortele urbane, pe care, din păcate, Tiberius i-a uitat în testamentul lui. La fiecare anunț se auzeau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
-l din vârful buzelor. Se expusese iremediabil în ziua aceea. În schimb, senatorul Annius Vinicianus, având experiență istorică și un spirit caustic, își distra colegii spunând că modul cel mai sigur de a nu realiza un lucru era să-l gravezi solemn pe o lespede. Între timp, entuziaștii populares subliniau că tânărul Împărat nu îl pomenise nici măcar o dată pe Tiberius. Nici ca să-l laude, nici ca să-l blesteme. Singura amintire rămasă în urma lui sunt cei ce se întorc din exil sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
aduni“, spuse cremonezul Lucius Arruntius, senatorul care se opusese alegerii sale, obținând prima răzbunare. În amintirea acelei legi, Împăratul puse să se bată o monedă din bronz care avea să găsească mulți imitatori în istoria revoluțiilor, deoarece pe ea era gravat pileus-ul, boneta frigiană care o împodobea pe Diana Libertas, zeița sclavilor, în templul ei de pe Aventinus, și care era chiar simbolul sclavului devenit om liber. Poporul a înțeles îndată imaginea și a îndrăgit-o. Unora însă le-a pricinuit o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
pricinuit o mare nemulțumire. — Unii refuză să accepte moneda aceea, spuse mohorât Sertorius Macro. E un semn rău. Pentru cel de-al treilea împărat al Romei, aceste amintiri aproape incoruptibile, risipite de hazard, pe care le-a lăsat despre sine gravate în bronz, în argint și în aur își aveau originea în nesiguranța cu privire la viitor. „În război, în răzmerițe se distrug biblioteci, plăci comemorative și statui. Mai apoi, istoricii interpretează, rescriu, cenzurează evenimentele. Însă oamenii adună, păstrează și ascund monedele.“ Libertul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
să scriu. Dar scrierile sunt fragile; cu un singur gest, le poți arunca pe foc“. Era primăvară, vremea când privighetoarea cântă în ultimele ceasuri ale nopții. O ascultase cu ochii închiși până când cântecul ei încetase. Se gândise că, probabil, Augustus gravase istoria sa în bronz și în marmură în urma unor asemenea gânduri, și își promisese lui însuși: „Voi scrie pe pietrele templelor, asemenea vechilor phar-haoui“. În noaptea aceea luase ființă marele său proiect egiptean. Și, așa cum a intuit, nici un istoric nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
premoniție. Păstră amintirea pentru sine și-i spuse Miloniei: — La Iunit Tentor am pus să se ridice un monument în cinstea tatălui meu: o sală mare, cu tavanul sprijinit pe douăzeci și patru de coloane înalte. Am poruncit ca acolo să fie gravată povestea lui Julius Caesar și a Cleopatrei, și a fiului lor ucis prin trădare de Augustus. Iar acum noi doi vom merge acolo. Milonia tremura ușor; Împăratul o strânse în brațe și o întrebă dacă îi era frig. Ea clătină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
strălucitor. Iar în jur, două maluri de granit și deșertul, care e galben, ca un leu. Numai că porticul unde vei păși tu când vei coborî nu era terminat; am poruncit să-l facă. Și am mai poruncit să se graveze numele meu pe el. VII A DOUĂZECI ȘI PATRA ZI A LUNII IANUARIE, ÎN SALA ISIACĂ ...puterea e un tigru ghemuit, singur, pe o stâncă... Subtila artă a dezinformării „Ce greșeală am făcut în acea zi de martie“, se gândea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
imediat, s-o facem bucăți, s-o topim într-un cuptor înainte s-o ascundă careva... Saturninus bea și își consulta notițele. Discursul acela nenorocit din prima zi, pe care l-ați aplaudat și voi și pe care l-am gravat în piatră pe Capitolium... Asiaticus încercă să-l liniștească. — Trimitem patru oameni cu bâte de fier. Or să facă bucăți placa aceea într-o clipă. Atunci interveni intrigantul Annius Vinicianus, care, după eșecul conspirației din Gallia, încerca să-și aline
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
nouăsprezece veacuri din ziua când Silius a trimis acest dar unui prieten de departe, au fost găsite, în timpul săpăturilor efectuate la mormântul unui războinic - pe nume Hoby - dintr-o îndepărtată insulă daneză, două cupe prețioase din argint pe care era gravat, în greacă, numele artistului, „Chirisopos“, și apărea o surprinzătoare dedicație a unui tribun roman: „Caius Silius“. Barbarul Hoby a vrut să fie puse în mormântul său, ca simbol al unei păci dificile. Insula Planasia. Pe această mică insulă, numită astăzi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
ei să se construiască o parcare. Printre rămășițe aveau să se găsească fragmente de marmură, cărămizi vechi, bucăți de fresce... Res gestae. De-a lungul secolelor, aproape toate lespezile de bronz și de marmură pe care Augustus a vrut să graveze istoria sa pentru eternitate, reproduse din porunca sa în toate provinciile imperiului, au căzut pradă lăcomiei unor necunoscuți. Mai întâi a fost distrusă și, probabil, aruncată într-un cuptor de var lespedea enormă de la Roma, din care s-au păstrat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
de marmură gol pe dinăuntru. Făcea parte din monumentul funebru al Agrippinei și conținea urna cu cenușa ei, deoarece pe el se află o inscripție dictată, cu siguranță, de fiul său ajuns împărat. În partea de sus, mare, disproporționat, este gravat un singur cuvânt: „OASELE“, ceea ce rămâne în urma unei suferințe nemeritate, a morții prin înfometare, după cum ne sugerează cuvântul. Viața femeii este evocată prin intermediul tuturor numelor rudelor sale imperiale, inclusiv al fiului care ținuse urna la piept: „...Agrippinei, fiica lui Agrippa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
energia cu care, mulți ani mai târziu, a luptat atunci când fiul său Nero a poruncit să fie ucisă. Darurile votive pentru Zeița Mamă Isis și micuța Bastet. Când la Lugdunum s-a născut fiica împăratului, inventarul bogatelor daruri a fost gravat pe o piatră din templul de pe lacul Nemorensis, întru veșnică amintire: coliere, brățări, veșminte de mătase, sistre, vase pentru arderea parfumurilor. Piatra a fost descoperită după multe veacuri, fără ca pe moment să se înțeleagă originea ei. Edificiile egiptene necunoscute. Visul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
de câine, biciul, un kopesh cu lama curbă la cingătoare. Împăratul înveșmântat astfel oferea zeiței cu o mie de nume, Isis Mirionima, corabia sacră. Dar basorelieful nu era terminat; chipul nu putea fi recunoscut, iar numele imperial roman nu fusese gravat în cartușe. Girolamo Segato a cercetat imensele ruine. Nisipul acoperise pardoseala, scările, soclurile pilaștrilor și coloanelor, se adunase în mici dune la baza zidurilor și în porticuri. Templul nu era foarte înalt, dar avea o lungime colosală. În Egiptul antic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
susținut de treizeci și două de coloane imense, se întindea de-a lungul întregii laturi dinspre apus, până la intrarea vechiului templu închinat zeiței Isis. Pe latura dinspre răsărit, construcția gigantică rămăsese neterminată: blocuri de granit zăceau acolo de secole. Cineva gravase însă în piatră numele constructorului: tânărul împărat Gajus Caesar Augustus Germanicus; nimeni nu s-a dus în insula aceea îndepărtată pentru a îndeplini porunca senatorilor și a o distruge. „Salve, Isis, salve, regină...“ Vreme de încă cinci secole după moartea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
obeliscurile dărâmate. Unul dintre ele fusese adus de la lacul sacru Sais. Poate fi văzut și astăzi: inventivitatea barocă l-a așezat pe spatele elefantului din piața Minerva. Un alt obelisc a fost descoperit în apropiere de piața San Macuto; hieroglifele gravate pe el spun că a fost sculptat de marele Ramses al II-lea. A fost plasat în fața Panteonului lui Agrippa, care între timp fusese transformat în biserică. Alte obeliscuri continuau să zacă însă îngropate, iar când au fost scoase la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
ceapă prăjită. N-au rival. Au trecut deja două ore de când am mâncat gogoșile. Ai chef de un hot dog nasol, plin de chimicale și de substanțe cancerigene care dă cincizeci la sută șanse de o indigestie ușoară sau chiar gravă mâine dimineață? —Dă-l Încoa, zise Sam. Da’ al meu să aibă surplus de substanțe cancerigene. Găsiră un vânzător de hot dog, și Sam Îi sugeră lui Ruby să ochească o bancă liberă cât timp stă el la coadă. După
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2001_a_3326]
-
acești oameni nu știau ce este o șoaptă, pentru că nu puteau concepe răul pe care îl putea face un sunet nepotrivit. În schimbul duhorii de putregai a fricii umane era mirosul insipid al transpirației. Răul nu mai era decât o mână gravată pe un oblon. Totul era pus la punct cu dibăcie și împodobit de mâini profesioniste, dar nimic nu era adevărat. Nimic nu era la fel de rău ca în mintea mea. Am ieșit din casă și am stat câteva momente cu spatele la ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
-
barbă niște scuze jenate. Lăsă toate ziarele pe masă. Când ieși din restaurant frigul se Întețise. Umbrele serii se simțeau deja În aer, deși nu erau Încă decât orele după-amiezii. Asfaltul crăpat, porțile de fier forjat dintre care multe aveau gravate pe ele cuvântul „Sion“, firmele prăvăliilor și ale atelierelor, elevii de la școlile religioase, agențiile imobiliare, casele de caritate, șirul lăzilor de gunoi din fața clădirilor, dealurile care se vedeau În depărtare printre curțile neîngrijite - totul era Învăluit În diferite nuanțe de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
inaugurarea vilei „Hackler-Halde“, cum își numea deja proprietatea, în ciuda invitațiilor trimise. Și Hackler luă o înghițitură din whisky-ul scoțian vechi de treizeci de ani, pe care îl adusese chiar el, cântărind în mână paharul de cristal pe care era gravată o betonieră. Mereu și mereu reveneam la fereastră, ne uitam la ogoare și câmpii, la casele țărănești ale căror acoperișuri ne priveau de sub pomii fructiferi, ne prelungeam privirile spre pădure, din care, atunci când ploua, se ridicau fuioare de ceață și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
vederea atunci, în biroul de recrutare, și anume S-ul dublu, m-a speriat atunci la fel cum încă mă mai îngrozește acum, după șaizeci de ani, chiar în momentul în care îl scriu? Pe foaia de ceapă nu e gravat nimic din care s-ar putea citi vreun semn de spaimă sau chiar de groază. Mai degrabă voi fi privit Waffen-SS ca pe o unitate de elită, care era aruncată în luptă de fiecare dată când trebuia astupată vreo spărtură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
Gemenii zbierau individual sau simultan, la care cel de acum înainte tată și-a lăsat după cea de-a treizecea sa zi de naștere o mustață pe oală, ceea ce în decursul anilor a avut drept urmare multe autoportrete, desenate în creion, gravate cu acid pe plăci de cupru, tipărite cu piatră de Solnhof ca litografii: eu, cu mustață și cochilie de melc în ochi; eu, față-n față cu calcanul; eu, cu cuie de sicriu și pasăre moartă; eu, cu șobolanul din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
obiect de Îmbrăcăminte, cu toate conotațiile sale rasiale. E greu să-i urmărești dâra luminoasă. Dacă pentru o clipă zeii ne-ar meni elocvența și talentul lui, am șterge tot ce a fost mai Înainte și ne-am limita să gravăm o singură vorbă nepieritoare: Loomis. O artă abstractă Cu riscul de a răni nobila susceptibilitate a oricărui argentinian, indiferent de orientarea caracteristică sau culoarea sa, mă văd obligat să depun mărturie că orașul nostru, nesătul magnet al turiștilor, poate - În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
Înaintea ochilor. Bâjbâi prin Întuneric, căutând dulăpiorul și pipăind de-a lungul peretelui. Atinse un cilindru. Oxigen? Nu, era prea mare - probabil că era un extinctor. Unde era dulăpiorul? Continuă să pipăie peretele. Unde? Simți cutia metalică, cu crucea roșie gravată În relief pe capac. O deschise și-și vârî mâinile Înăuntru. Petele plutitoare din fața ochilor se Înmulțeau. Nu mai avea prea mult timp. Atinse cu degetele sticluțele, pachetele moi cu feșe. Nici o butelie cu aer. La naiba! Sticluțele căzură pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2313_a_3638]
-
adidași Tod, pe care Jeffy mi-a reamintit că nu trebuie să-i port vreodată la serviciu. Mi-am aruncat pe un umăr o geantă moale din piele roșie și am observat imediat cele două litere „C“ care se intersectau, gravate pe partea din față, dar asta nu era nici pe departe pe atât de frumoasă precum cea din piele ciocolatie de la Celine, pe care am aruncat-o pe celălalt umăr. O manta lungă, stil militar, cu nasturii enormi, specifici Marc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
Și uită-te aici. Îi făcu un semn spre castronul Întors, iar Helen Îl ridică. Sub el, pe un șervețel dantelat, era o portocală. Kay muncise la ea o jumătate de oră cu vîrful unui cuțit pentru legume: pe coajă gravase LA MULȚI ANI. Helen zîmbea ca lumea, iar buzele ei uscate se deschideau ușor deasupra micilor dinți albi. — E minunat. — „L-ul“ e cam bulit. — Deloc. Ridică portocala și și-o aduse la nas. De unde-ai făcut rost de ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]