1,019 matches
-
xe "Transilvaniei"Transilvaniei au fost uciși din ordinul guvernului fascist pronazist maghiar. În acest context, se confirmă aprecierea generală că evreii din România au pierdut În tragedia Holocaustului aproximativ 350.000 de suflete, deci aproape jumătate din populația lor. Dar grozăvia Holocaustului nu s-a materializat doar În numărul mare de victime, ci și În situația precară a Întregii populații evreiești din România, În statutul inferior al acesteia În cadrul statului român. După căderea regimului xe "Antonescu"Antonescu, supraviețuitorii evrei ai Holocaustului
Evreii din România în perioada comunistă. 1944-1965 by Liviu Rotman () [Corola-publishinghouse/Science/1969_a_3294]
-
unei cascade, repejunea cea zgomotoasă a unui torent sau șiroi, strigătele și țipetele unui norod Întărîtat sau Îngrozit; urmările unei puteri grozave, precum cutremurile pămîntului, erupțiile sau izbucnirile vulcanice, o răscoală Între elemente, o ardere a unei cetăți, fulgerele și grozăvia trăsnetelor; din faptele omenești, izbirea a două oștiri, un monument vechi sau de o mărime și Înălțime urieșească, ruinile unei zidiri Însemnate sau ale unei cetăți ce ne aduc aminte veacurile care au trecut peste dînsele și care vor mai
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
bolile subtile ale creatorului. Chiar și În durerea cea mai neagră, scrisul lui este jovial, În tragedia cea mai atroce se găsește cîte o vorbă drăguliță, o dalbă silabă care să trădeze pleniludinea afectivă a celui ce așterne pe hirtie grozăviile trecutului și ale prezentului. Crede Bolintineanu În eficacitatea scrisului său? Uneori pare a se Îndoi de puterea literaturii de a aduce pe oamenii epocii la măsura nobilă și demnă a istoriei. Dar, văzînd fervoarea pe care o arată În decepția
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
a nu fi lăsat deoparte În viitoarele combinații politice. Liniștea scrisului este o slabă scuză. Nu-i trebuie prea mult lui Alecsandri pentru a și-o găsi. Paulina și toți ceilalți i-o pregătesc cu fidelitate. Ca să scape, așadar, de grozăviile iernii („am vrut să scap de plictiselile iernii, și, pentru a izbuti, m-am apucat de o mare dramă istorică În versuri” - mărturisește poetul la 5 februarie 1879 prietenei Lucia Duca), Alecsandri face literatură. Scrisul merge ușor. Întrebarea dacă va
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
Trăiește doar În amintire prin efortul unei imaginații fidele. Acum, În exil, poetul este În căutarea unui peisaj asemănător. „Caut cerc peste tot locul vrun pustiu, vro adîncime”, spune exilatul sentimental, „oțărit” de bucuriile lumii, Îngrețoșat de tot. Caută vreo „grozăvie, vreun loc Întunecat să se afunde În durere... și nu află. Fuga nu rezolvă nimic dacă „amurezata” nu-i aproape. Este limpede că exilul nu c o soluție de salvare pentru omul Îndrăgostit. d) Obiectele, peisajul exilului amoros mai vin
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
pentru a participa la evenimentele pasiunii. „Ceriul se deschide” adesea În poeme, „Înfocații planiți” iau parte la muncile omului Îndrăgostit. Puterile cerești, Îngerii, planetele, stihiile toate și chiar „un comit” traversează galaxia erotică Conachi: „Ceriule Înalte, Înfocați planiți, Toți cu grozăvie mă Împotriviți...” Am semnalat deja participarea semnelor cerești la drama pasiunii erotice: fulgerul, tunetul... Fără să fie un obiect predilect, cum e la romantici, luna răsare des și În poezia lui Conachi. La 7 iulie 1846 Îi dedică un poem
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
vin de oferit prietenilor, sau vreunui călător în trecere, dar el nu băuse decât apă proaspătă din ulcică, în pauzele de lucru sau când se întorcea din vreo preumblare prin piață. Avusese un petic de vie aridă pe Monte Consolino: grozăvia stihiilor făcuse din ea un hat de mărăciniș gălbejit iar ultimele ploi torențiale ce-au durat aproape douăzeci de zile, au nimicit-o. Soarele, înnăbușitor, după lungile zile de ploaie cu clăbuci, făcuse restul, terciuind butucii. Lui Geronimo îi păruse
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
pe neașteptate, au fost atacate de o puzderie de tarantule ieșite din puțuri secătuite, din mărăciniș, din crăpături de stânci, din cariere de piatră, din pârloage, din case coșcovite și lăsate de izbeliște. Câțiva dintre noi au asistat la acea grozăvie: tarantulele putrezeau una-ntr-alta și la trecerea lor lăsau în urmă niște bale purulente și un miros de nedescris. La un moment dat au dispărut fără urmă. Acest lucru se repetă de ani și ani, dar la început nimeni
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
aripile lui solzoase, de liliac. Nu știu ce denumire să găsesc pentru celelalte zgomote. Aș putea să zic că erau înfricoșătoare, numai că frica are un ritual al ei, nu ai dreptul să-ți fie frică oricum. Și, în plus, frica precedă grozăvia și, adesea, rămâne în urma ei. Zgomotele acestea nu o precedau, erau grozăvia însăși. De altfel, așa a început totul. Eram mulți, îngrămădiți pe priciuri, într-o celulă de la subsol. Deodată unul dintre deținuți a sărit în picioare și a răcnit
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
Aș putea să zic că erau înfricoșătoare, numai că frica are un ritual al ei, nu ai dreptul să-ți fie frică oricum. Și, în plus, frica precedă grozăvia și, adesea, rămâne în urma ei. Zgomotele acestea nu o precedau, erau grozăvia însăși. De altfel, așa a început totul. Eram mulți, îngrămădiți pe priciuri, într-o celulă de la subsol. Deodată unul dintre deținuți a sărit în picioare și a răcnit spre ceilalți : «Bandiților, trădătorilor !». De fapt, nu către toți, o parte erau
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
știi nici măcar încotro cazi, nu știi dacă într- acolo e miezul pământului, un alt miez sau doar un vuiet surd. Acela e abisul sau, mai bine zis, neantul. E greu să definești neantul drept condiție umană. Tocmai în asta constă grozăvia acestei experiențe : nimic nu mai e înăuntrul tău, nici măcar tu însuți nu mai ești acolo. Imaginează-ți : apostolul cel tânăr așteptând, ceilalți aruncând cu pietre în el, căci, acolo unde se află, ei nu se mai știe ce este păcatul
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
o dădu la o parte și se apropie de masă. Îl prinse pe Coltuc de umărul bont și-l scutură. Corpul beteag se răsuci la acest nou imbold și se rostogoli, ca un butuc, pe podea. Abia atunci Melania înțelese grozăvia și se năpusti spre fratele ei, chemându-l pe nume. Cum el nu răspunse decât cu restul de spumă care-i sufocase gâtlejul și care, în rostogolire, îi cursese nestingherit pe bărbie, Melania nu mai știu ce să facă decât
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
piept, îl păstră îndelung, de parcă voia să-l lase să cotrobăie prin toate firidele corpului, apoi îi dădu drumul încet, cu buzele țuguiate, șuierând. Maestrul începu să-și adune cutiile. — Bine că s-a terminat pe ziua de azi. Cine știe ce grozăvii îți mai treceau prin minte. — Grozăviile sunt în mintea ta. Numai că n-ai curajul să duci lucrurile până la capăt. Trage și tu adânc aer în piept, ține-l până te cercetează cu de-amănuntul și dă-i drumul încet
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
să-l lase să cotrobăie prin toate firidele corpului, apoi îi dădu drumul încet, cu buzele țuguiate, șuierând. Maestrul începu să-și adune cutiile. — Bine că s-a terminat pe ziua de azi. Cine știe ce grozăvii îți mai treceau prin minte. — Grozăviile sunt în mintea ta. Numai că n-ai curajul să duci lucrurile până la capăt. Trage și tu adânc aer în piept, ține-l până te cercetează cu de-amănuntul și dă-i drumul încet. Să vezi ce galben o să iasă
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
erau adesea aiurea). Acordul se strică brusc atunci când, într-o bună zi, Tudorel veni transfigurat la față, cu o mulțime de ziare în mână, și vesti gâfâind celorlalți: - Germanii au intrat în Praga!1 - Oo, se indignă doamna Ioanide, ce grozăvie!Fiica părea ea însăși emoționată ca și mamă-sa, dar privind cu coada ochiului către Tudorel nu spuse nimic. Ioanide scrută cu mare răceală bizarul entuziasm al lui Tudorel. - Mă rog, zise el, am impresia că te bucuri de o
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
și mi-a indicat una mai pozitivă, ingineria. După aceea, fiind îndemnat, am început să mă specializez și în arhitectura propriu-zisă și să construiesc. Am colaborat de pildă la Ministerul Lucrărilor Publice ("O oroare!" exclama Ioanide), la Palatul Cercului Militar ("Grozăvie!" se scandaliza Ioanide). Evident, nu pot să afirm că nu mă simt în largul meu în arhitectură, aspirația mea intimă a fost totuși pentru o ocupație intelectuală mai subtilă, cum ar fi literatura, filozofia. Pentru asta trebuie răgaz, mai puține
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
din nord-vestul Europei. După toate probabilitățile, Gavrilcea transmisese din străinătate un cuvânt de ordine, iar Tudorel avusese plăcerea de a-l depune personal. . - Mi s-a spus, forță nota madam Pomponescu, că dacă nuconsimți tu, vor chema pe Ioanide! . - Ce grozăvie! se cutremură madam Pomponescu-mamă.Un oarecine de pe stradă! Pomponescu se schimbă la față, fiindcă această ipoteză i se părea posibilă. Dacă Ioanide ar fi fost de față la dialog, cu toată supărarea lui, ar fi râs. El, ministru! Nu știa
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
isprava lui Ioanide. - Ia ascultă, Jean, intră în chestiune madam Pomponescu-consoartă, nu ți se pare că te-ntreci cu amabilitatea față de Ioanide? Pomponescu tăcu, posomorât. G. Călinescu - Cu siguranță își bate joc de tine.Pomponescu își mușcă mustața. . - E o grozăvie! interveni madam Pomponescu-mamă, așase fac bisericile creștine? . - Cum poți permite tu, ca ministru, lui Ioanide să-ți rîdăîn nas și să strice estetica orașului? Neapărat trebuie să-l împiedici. Altă dată, chiar alterat sufletește, Pomponescu s-ar fi sprijinit pe
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
unei familii domnitoare incomode, spre a fi lichidați nu importă cum. Noi suntem "pedepsiți". Dar și asta, după opinia mea, este o prostie. Suferința morală are un sens dacă trăiești mai departe, spre a putea să-ți dai seama de grozăvia ei. Ar fi rezonabilă dacă spiritul ar supraviețui și ar nota felul rușinos cum a trecut din ordinea istorică în cea eternă. În scurt, pedeapsa cu moartea este o reminiscență din epocile profund spiritualiste, în care osânda era considerată ca
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
o garanție a eternității, ca argument în timp pentru faptul că timpul nu ne poate constrânge. Însă când timpul a început să nu îmi mai ajungă, când lumina crepusculului a început să intre în odaia vieții mele, am înțeles ce grozăvie făcusem: ca la școală, lăsasem totul pe ultima clipă, dar "ultima clipă" nu mai era preziua tezei, ci ceva cu adevărat implacabil, pentru care nu exista recurs, grațiere sau amânare. Acum nu mai puteam să mă cert singur, ca în
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
prăpastia vieții lui și că, într-o bună zi, vălul care o acoperă se va da la o parte. Noi, în schimb, trăim cu ideea că prăpastia este a altuia și de cele mai multe ori asistăm la spectacolul ei sub forma grozăviilor care ne-ajung la urechi sau a celor la care sîntem puși să asistăm în fiecare seară, la scară planetară, prin intermediul televiziunii. Dar vorba lui Ionesco: "nu există scăpare". Să ai curajul să notezi tot ce-ți vine în minte
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
atunci. Sânt din nou aici, stau la aceeași masă, dar sânt supusul timpului meu și stau în genunchi în fața lui. Am sosit la Heidelberg la această întîlnire cu timpul, la această întîlnire cu trecerea lui. 12 septembrie O zi după grozăvia din America. Din nou senzația de răscruce a omenirii, de criză a speciei umane. Spun "din nou" pentru că bănuiesc că la fel au simțit de fiecare dată toți cei care, ca și mine, dar în vremea lor și în alt
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
vag. Deodată, mă aude spunîndu-i Monicăi că n-am reușit, azi dimineață, să "intru" în Simfoniile 2 și 3 ale lui Brahms. În două clipe apare la telefon. Vorbește precipitat: "Gabriel, nu se poate, te rog fii atent, e o grozăvie ce spui! Simfoniile lui Brahms... Imposibil! Sânt supreme..." ― "Virjil, intervine Monica. Lasă omul în pace! Nu i-au plăcut și gata!" ― " Nu se poate, doamnă!" se aude din colțul camerei, unde între timp "Virjil" și-a reluat locul. Nu se
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
bate inimioara lui Lydi când se enervează pe porumbei atunci n-ai mai spune atâtea trăznăi. ERNA: Eu zic că pe lumea asta toate ființele trebuie bine tratate. Eu sunt prima care se revoltă când la televizor se arată toate grozăviile de pe lume. Dar asta servește unui scop bun, așa cum a spus și președintele țării în ultima lui cuvântare, că el se va angaja pentru pace și pentru iertare. Am zis mereu că iertarea este prima chestie în lumea asta. Eu
by Werner Schwab [Corola-publishinghouse/Science/1078_a_2586]
-
de slăbiciune pentru plăcere. Herrmann al dumitale, această existență despicată, doamnă Wurm, eu aș putea să împietresc de fericire! Semenii dumitale produc fără să se gândescă o tortură mortală. (Herrmann plânge cu capul pe masă) DOAMNA KOVACIC: Asta e o grozăvie îngrozitoare, da, totul e... a degenerat, cum se spune. DOAMNA GROLLFEUER: Dar, doamnă Kovac, asta e limba, reacția bruscă a limbii venită din păsărescă, această vedenie vorbitoare, știați asta, nu ar fi trebuit unui om, unei neliniști de decenii, unei
by Werner Schwab [Corola-publishinghouse/Science/1078_a_2586]