1,047 matches
-
trecând la comuna Hârja. În 1968, comunele Hârja și Grozești au fost transferate județului Bacău, reînființat, și au fost din nou comasate sub numele de Oituz, nume luat și de satul de reședință (Grozești). Alte două sate apărute între timp, Hatmani și Pistioaia, au fost atunci desființate și comasate cu satele Oituz, respectiv Hârja. În comuna Oituz se află "Monumentul eroilor cavaleriști din Primul Război Mondial", monument memorial sau funerar de interes național, opera lui Vasile Ionescu-Varo, ridicat în 1924 pe
Comuna Oituz, Bacău () [Corola-website/Science/300687_a_302016]
-
de soție pe Catrina de Valea Seacă, iar nunta a făcut-o în Câșlegile Crăciunului, și a fost mare veselie câteva săptămâni, fiind cununați chiar de Iacov, patriarhul Țarigradului. La începutul secolului al XIX-lea satul a intrat în stăpânirea hatmanului Constantin Palade, și existau atunci 103 case din cărămidă, 87 din bârne și șase din stuf. Prima biserică probabil că a existat mult înainte de 1778, dată la care a luat ființă Parohia Valea-Seacă, așa cum reiese din Schematismul Misiunii Catolice din
Valea Seacă (Nicolae Bălcescu), Bacău () [Corola-website/Science/300710_a_302039]
-
ulterioară a Hotinului a fost dominată de luptele dintre puterile creștine dornice de expansiune (mai întâi Polonia, apoi Rusia) și Imperiul Otoman. Turcii au suferit două înfrângeri decisive în secolul al XVII-lea în fața oștilor Uniunii Polono-Lituaniene: în 1621 în fața Hatmanului Jan Chodkiewicz și din nou în 1673 în fața regelui polonez Ioan III Sobieski. Imperiul Otoman a ocupat în cele din urmă cetatea, anexând-o de la statul Moldova în anul 1711 după Marele Război al Nordului, iar în perioada 1711-1812, Hotinul
Hotin () [Corola-website/Science/300761_a_302090]
-
de sultanul Osman al II-lea (1618-1622), au pornit de la Adrianopole către frontiera cu Polonia. Turcii, după ce au obținut victoria în Bătălia de la Țuțora (17 septembrie - 7 octombrie 1620), au sperat să cucerească Ucraina ocupată de Polonia. Comandantul Uniunii Polono-Lituaniene, hatmanul lituanian Jan Karol Chodkiewicz a traversat Nistrul în septembrie 1621 cu aproximativ 35.000 soldați și s-a așezat în Cetatea Hotinului, blocând drumul oastei otomane. Sosirea a 40.000 cazaci zaporojeni sub comanda hatmanului Petro Konașevici a ajutat la
Hotin () [Corola-website/Science/300761_a_302090]
-
de Polonia. Comandantul Uniunii Polono-Lituaniene, hatmanul lituanian Jan Karol Chodkiewicz a traversat Nistrul în septembrie 1621 cu aproximativ 35.000 soldați și s-a așezat în Cetatea Hotinului, blocând drumul oastei otomane. Sosirea a 40.000 cazaci zaporojeni sub comanda hatmanului Petro Konașevici a ajutat la obținerea victoriei antiotomane. Hatmanul lituanian i-a ținut pe turci în câmp deschis timp de o lună întreagă, până ce prima zăpadă din toamnă l-a determinat pe Osman să-și retragă forțele reduse. Victoria a
Hotin () [Corola-website/Science/300761_a_302090]
-
Chodkiewicz a traversat Nistrul în septembrie 1621 cu aproximativ 35.000 soldați și s-a așezat în Cetatea Hotinului, blocând drumul oastei otomane. Sosirea a 40.000 cazaci zaporojeni sub comanda hatmanului Petro Konașevici a ajutat la obținerea victoriei antiotomane. Hatmanul lituanian i-a ținut pe turci în câmp deschis timp de o lună întreagă, până ce prima zăpadă din toamnă l-a determinat pe Osman să-și retragă forțele reduse. Victoria a fost obținută de Polonia cu sacrificii, cu câteva zile
Hotin () [Corola-website/Science/300761_a_302090]
-
ținut pe turci în câmp deschis timp de o lună întreagă, până ce prima zăpadă din toamnă l-a determinat pe Osman să-și retragă forțele reduse. Victoria a fost obținută de Polonia cu sacrificii, cu câteva zile înainte de asediu, bătrânul hatman lituanian a murit de epuizare în cetate la 24 septembrie 1621. Forțele Uniunii au trecut apoi sub comanda lui Stanisław Lubomirski. Bătălia, descrisă de scriitorul Wacław Potocki în celebra sa operă "Transakcja wojny chocimskiej", a marcat sfârșitul unei lungi perioade
Hotin () [Corola-website/Science/300761_a_302090]
-
Cândești este un sat în comuna Vernești din județul Buzău, Muntenia, România. Satul Cândești este atestat la 1580, prin unele acte de proprietate ale epocii, pe moșia familiei Cândeștilor. Pe la 1820, hatmanul Mihăiță Filipescu a ajuns proprietar al unei părți din moșia Cândeștilor și a adus aici țărani din alte sate, înființând un sat cu numele de Cândeștii de Jos (sau Filipești), în care a și zidit o biserică la 1825. Satul
Cândești, Buzău () [Corola-website/Science/300803_a_302132]
-
împreună cu vreo 300-400 de joimiri aflați la Cetatea Neamț au atacat chervăsăraia turcească și l-au ucis pe capugiul ce venise pentru ridicarea tributului către Poartă, pentru a obține mazilirea domnitorului. Constantin Duca l-a numit pe Antiohie Jora ca hatmanul; acesta a strâns o oaste și i-a atacat pe joimiri, alungând garnizoanele poloneze din mănăstirile Agapia, Secu și din Schitul Hangu. În ajutorul polonezilor a venit o oaste de mercenari moldoveni condusă de căpitanul Turculeț. Acesta din urmă a
Cetatea Neamț () [Corola-website/Science/300811_a_302140]
-
de la Karlovitz (1699) s-a stabilit ca polonezii să părăsească cetățile și mănăstirile din Moldova, iar turcii se obligau să nu refacă cetățile din Moldova. Cu toate acestea, abia în timpul domniei lui Antioh Cantemir (1705-1707), o armată moldovenească condusă de hatmanul Lupu Costachi a fost trimisă la Suceava și la Neamț și i-au alungat pe polonezi din țară. În timpul războiului austro-turc din 1716-1718, armatele austriece ale împăratului Carol al VI-lea de Habsburg (1711-1740) trecuseră în țările române, dorind să
Cetatea Neamț () [Corola-website/Science/300811_a_302140]
-
criticul Nicolae Ciobanu, nuvela este fidelă textului din ""Istoria imperiului otoman"" a lui Dimitrie Cantemir (paragrafele CXLIX-CLXIII). În această nuvelă, acțiunea se petrece ""pe la sfârșitul lui septemvrie 1686"", când o oaste poloneză în frunte cu Ion Sobiețki, regele Poloniei, și hatmanii Iablonovski și Potoțki, ajung în fața cetății. În fortăreață se aflau în acel moment 19 plăieși trimiși de ispravnicul de Neamț pentru străjuire. Dorind să pună mâna pe averile pe care bănuia că domnitorul le-a trimis aici, Sobieski poruncește asedierea
Cetatea Neamț () [Corola-website/Science/300811_a_302140]
-
făgăduința de a fi lăsați liberi să plece la casele lor. Văzând că din cetate ies numai șase oameni, din care trei duceau pe umeri pe alți trei care erau răniți, Sobieski hotărăște să-i spânzure, dar este oprit de hatmanul Iablonovski care-i spune că ""acești viteji n-au făcut decât datoria lor, datorie patriotică și vrednică de toată lauda, și că au avut norocirea a câștiga făgăduința marelui Sobiețki că vor fi slobozi și nesupărați"". Regele îi eliberează, le
Cetatea Neamț () [Corola-website/Science/300811_a_302140]
-
o suprafață de aprox.100 ha.) cresc arbori specifici acestei zone și anume: gorun, stejar și mult plop sau tei. Conform unei legende locale (bazată, totuși, pe un hrisov de la Petru Rareș), satul ar fi fost întemeiat de un anume hatman Bârzea pe la începutul sec. al-XV-lea dar prima atestare documentară indubitabilă ne vine de la "24 ghenar 7003" (1495) cu ocazia împărțirii unei moșteniri între succesorii lui Sima Rugină, făcută și întărită în prezența domnitorului Ștefan cel Mare. Satul mai apare în
Bârzești, Vaslui () [Corola-website/Science/301862_a_303191]
-
care există pe teritoriul acestui sat este ""Podul de Piatră"" (numit în unele documente vechi și "Podul Înalt", fapt care a dat naștere la diverse speculații privind locația bătăliei de la Vaslui), construit (conform pisaniei epigrafice din partea vestică a sa) de hatmanul Gavriil Coci și cneaghina Liliana ""în zilele fratelui meu Ioan Vasile Voievod, în anul 7144"" (1636). Datorită construcției sale solide, podul a fost funcțional fără întrerupere (susținând chiar și tancurile armatelor din cel de-al doilea război mondial) până în anii
Cănțălărești, Vaslui () [Corola-website/Science/301870_a_303199]
-
pentru ultima dată apare ca mare logofăt, la 18 septembrie . Anterior, la 20 mai 1713, făcândui-se o danie în satul Văleni de pe ambele maluri ale Bârladului, de la Gligorie Bumbar și fratele său Ursu, fiii Trofanei și nepoții lui Dumitrașco Frunteș . Hatmanul Antiohie Jora mai apare ca martor, la 4 iunie 1703 , pentru ca la 24 decembrie 1703 să se afle în cea mai înaltă funcție din aparatul de stat al Țării Moldovei, mare logofăt, făcându-i-se danie moșia unor răzeși din
Văleni (Viișoara), Vaslui () [Corola-website/Science/301919_a_303248]
-
1490, când într-un hrisov dat de Ștefan cel Mare, printre bisericile întărite Episcopiei de Rădăuți, se afla și „a 13-a biserică, la Bainți, cu popă”. În 11 aprilie 1598, Mărica Hăsăneasa, fata Nastei, nepoata Cristei, dar și văduva hatmanului Orăș, schimba, cu nepoata sa, Elinca, o treime din satul Bainți pentru părți din alt sat. În 10 martie 1607, Crista își înzestra fata, Nasta, jupâneasa lui Macri armaș, cu această moșie. În 15 iunie 1638 se mai atestă două
Baineț, Suceava () [Corola-website/Science/301927_a_303256]
-
Vasile Lupu Vodă, le vor hotărnici trei boieri. În 4 noiembrie 1745, Dumitrașco Bainschi dăruiește nepotului său, Ion Flondor, fiul lui Șerban Flondor, partea din Baineț moștenită de la tatăl său, „Vasile Bainschi, ce se trage de pe moșu’ (deci, bunicul) Orăș hatman”. În 22 iulie 1758, Ioan Flondor, mazil de Cernăuți, și Ilie Stroici își disputau satul Bainți la Divan. Consemnat în „Consignațiunea lui Enzenberg” din 15 decembrie 1778 sub numele de Bainți, cu trei emigranți transilvăneni, satul Baineț avea, în 1776
Baineț, Suceava () [Corola-website/Science/301927_a_303256]
-
martie 1783, în fața Comisiei cezaro-crăiești de delimitare a proprietăților în Bucovina, Ioniță Flondor declara că stăpânește întreg satul Bainți, moștenit de la strămoșul lui, Dumitraș Bainschi, care îl primise zestre, când s-a însurat cu fata lui Nicolai, nepotul lui Orăș hatman. În 1787, câteva din cele optzeci de familii germane, provenite din Renania, din Bavaria și Baden-Württemberg, s-au stabilit la Baineț (Bainze). În 1843, satul Baineț avea 286 locuitori ortodocși, dar postul de paroh era vacant. În 1876, când satul
Baineț, Suceava () [Corola-website/Science/301927_a_303256]
-
o distanță de 15 km est de municipiul Fălticeni, pe drumul spre Pașcani. În centrul satului Dolheștii Mari se află biserică cu hramul Sfintei Cuvioase Parascheva, ctitorita de boierul Șendrea la 1481. „Cavaler leal” („ein retlicher ryter” în Cronică moldo-germană), hatmanul Șendrea din Dolhești era unul dintre dregătorii cei mai iubiți și apreciați de Ștefan cel Mare, fapt întărit și prin căsătoria să cu Maria, sora renumitului domnitor. În perioada 1479-1481, el a deținut importantă funcție de portar al Cetății de Scaun
Dolheștii Mari, Suceava () [Corola-website/Science/301947_a_303276]
-
îndepărtate în timp: corpul principal (pronaos, naos și altar) sunt din secolul al XV-lea, iar pridvorul și turla-clopotniță în stil rusesc aparțin secolului al XIX-lea. Specialiștii presupun că frescă de la biserica Sfântă Cuvioasa Parascheva datează din anul morții hatmanului Șendrea, 1481, fiind opera cunoscutului zugrav Gavril Ieromonahul, cel care a realizat extraordinară pictură interioară de la Bălinești, ctitoria boierului Ioan Tăutu, în 1494. Ea a fost descoperită în anul 1927 de profesorul Ion D. Ștefănescu, după ce a înlăturat stratul de
Dolheștii Mari, Suceava () [Corola-website/Science/301947_a_303276]
-
data. 1561 - Alexandru Lăpușneanu dăruiește Mănăstirii Pobrata (Probota) satul Dolhești de pe Șomuz, cu moară de apă și cu tot venitul pe care îl are. 1642 - Grigore Ureche menționează satul Dolhestii Mari în Letopisețul sau, cu ocazia descrierii morții și înmormântării hatmanului Sendrea 1774 - recensământul din acel an menționează în sat 49 de familii la un numar de 42 case dintre care 15 erau puștii 1828 - Prin înființarea satului Dolhestii Mici, sătul Dolhesti își schimbă denumirea în Dolhestii Mari 1832 - Recensământul din
Dolheștii Mari, Suceava () [Corola-website/Science/301947_a_303276]
-
primii 24 de ani a funcționat mai mult prin case particulare închiriate. Prima învățătoare a fost Dna Maria Irimescu-Oescu. În primul an au învățat aici 73 de fete. 1928 - Profesorul Ion D. Ștefănescu descoperă în pronaosul Bisericii portretul votiv al Hatmanului Sendrea. Acest portret era acoperit de un strat gros de văr alb, datat din secolul al XIX-lea. 15 octobre 1933 - se înființează corul din Dolhestii Mari 8 noiembrie 1933 - s-a inaugurat o casă de sfat și citire într-
Dolheștii Mari, Suceava () [Corola-website/Science/301947_a_303276]
-
din Dolhestii Mari este laureat al Festivalului Corurilor de Cameră " Gh. Dima" din Brașov 1979 - se asfaltează șoseaua principala Pentru mai multe detalii, informații și fotografii interesante va recomandăm să citiți "Monografia satului Dolhestii Mari" scrisă de învățătorul Petru Sandovici Hatmanul Sendrea, Portarul Sucevei, cumnatul lui Ștefan cel Mare, înmormântat în Biserică din sat (? - m. 1481 în Bătălia de la Râmnic) Satul este deservit de linia de cale ferată Dolhasca - Fălticeni prin Halta Dolhestii Mari. Există câteva linii de microbuz leagă satul
Dolheștii Mari, Suceava () [Corola-website/Science/301947_a_303276]
-
coroana poloneză nu a fost niciodată returnată în întregime. Deși inițial Petru Rareș a obținut câteva victorii și ocupase aproape în întregime Pocuția, în final a fost învins în Bătălia de la Obertin (22 august 1531) de către oastea poloneză condusă de hatmanul Jan Tarnowski. Prin politica sa independentă, Petru Rareș își atrase însă mânia turcilor, la acea dată în plină expansiune spre centrul Europei. Trei fapte au cântărit mult în hotărârea sultanului Soliman I "Magnificul" (1520-1566) de a-l detrona pe voievodul
Petru Rareș () [Corola-website/Science/299144_a_300473]
-
încep să dețină posesiuni pe teritoriul Moldovei, iar moldovenii pe cel al Poloniei. Sfârșitul sec. XVI și începutul sec. XVII marchează creșterea influenței polone pe teritoriul României, mai ales datorită lui Ieremia Movilă, care a fost întronat în 1595 cu ajutorul hatmanului polon Jan Zamojski. Toate cele patru fiice ale lui Movilă au fost căsătorite cu poloni. Aceste legături au făcut ca mulți poloni să slujească la curtea lui Ieremia Movilă: numai garnizoana polonă din Iași număra atunci cca 3000 de oameni
Polonezii din România () [Corola-website/Science/299195_a_300524]