2,559 matches
-
în competiția pentru putere. Sub semnul hermeneuticilor suspiciunii, cauționate simultan de Karl Marx și de Friedrich Nietzsche, se glosează incontinent pe seama sensurilor exclusive sau absente, a confruntării dintre text și cititor, dintre autor și critic ș.a.m.d. Modelele unei hermeneutici alternative de orientare irenică - interesate mai curând de plenitudinea sensurilor, de supraabundența interpretărilor nonbeligerante - nu trebuie inventate ab nihilo. S. le redescoperă în critica culturală din veacul al XIX-lea: Mathew Arnold, John Ruskin, Oscar Wilde, cărora le dedică unele
SPARIOSU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289809_a_291138]
-
special, extrem de tensionat, și în cadrul unei religii al cărei mesaj originar rămâne fundamental apocaliptic. Nu întâmplător acest mit care apare în „versiune integrală” la primul teolog creștin este susținut de un întreg eșafodaj de pasaje din Scriptură. Aspectul de „construcție hermeneutică” al mitului nostru trebuie avut permanent în vedere. Ca „religie a Cărții”, creștinismul nu poate nicidecum „să promoveze” o credință pe care Biblia nu o poate legitima. Orice „mit” creștin - în sensul pe care l‑am explicat deja în „Cuvântul
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
parte a tradiției creștine diavolului (Apoc., Iustin etc.), devine aici prietenul omenirii, iar Demiurgul, principalul său dușman. Irineu respinge această exegeză, negându‑i legitimitatea. În capitolul 27 (1‑2) al cărții a II‑a, el enunță principiul, singurul valabil pentru hermeneutica creștină, potrivit căruia orice pasaj obscur sau ambiguu din Scriptură trebuie citit și descifrat în lumina pasajelor clare: O minte limpede, circumspectă, cucernică și iubitoare de adevăr se întoarce către lucrurile pe care Dumnezeu le‑a pus la îndemâna oamenilor și
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
după ce a fost izgonit din rai. Așadar, ținând cont de faptul că Adam a supraviețuit încă nouă sute treizeci de ani greșelii sale, este limpede că o „zi a lui Dumnezeu” însumează o mie de ani. Irineu se înscrie pe linia hermeneutică reprezentată de Iustin, dar deschisă de textele iudaice intertestamentare (Jub. 4, 30). În afară de tradiția „zilei Domnului”, el asimilează o altă tradiție, cea care stabilește durata lumii la o „săptămână milenară”, adică la șase mii de ani și care apare în
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
Logosului ca vector integrator, a cărui manifestare este spirituală, în cazul profeților veterotestamentari, sau materială, în Întrupare. Misiunea exegetului se reduce la reperarea și ordonarea pasajelor din Scripturi care au legătură evidentă cu venirea Anticristului. Fiind cel care structurează trama hermeneutică a discursului pe baza materiei prime oferite de textele sfinte, exegetul are permanent grija de a nu interveni la nivelul conținutului propriu‑zis. Dumnezeu se descoperă pe sine acolo unde dorește și cum dorește. Tratatul va lua în discuție douăsprezece
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
o comunitate care se confruntă cu grave probleme politice și religioase. Aceste întrebări sunt legate de credința milenaristă, de raportul dintre parusie și persecuții, de sensul răbdării și al martiriului, de raportul dintre mesia iudeu și mesia creștin. Strategia sa hermeneutică rezidă în identificarea referirilor la Anticrist și la predecesorii săi în diferitele fragmente ale Vechiului și Noului Testament. De Christo et Antichristo este un imens dosar de testimonia despre adversarul eshatologic și sfârșitul istoriei, dosar organizat după structura unui discurs
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
propriu‑zisă, bine structurată și clar definită. Ei practică în mod obișnuit improvizația, în limitele îngăduite de tipologia tradițională, și acceptă foarte adesea sensul literal. „Alexandrinii” - în speță Clement și Origen - formați la școala polemicii antignostice, dispun de o metodă hermeneutică extrem de bine pusă la punct și extrem de omogenă. Improvizația, în limitele tradiției, practicată de „asiatici” este înlocuită, în cazul „alexandrinilor”, cu o improvizație „artistică”, de virtuozitate, al cărei sens nu este autentificat de o tradiție, ci de o logică alegorică
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
care se apropie de adevărul mântuitor. Interpretul trebuie să aspire în permanență, independent de rezultatele pe care le‑a obținut deja, la descoperirea unui uerior sensus et firmior („un sens mai adevărat și mai sigur”). Astfel, pentru Origen, a cărui hermeneutică este totdeauna un proces interogativ, niciodată încheiat, al sensurilor multiple ale Scripturii și în același timp, așa cum am spus, un proces de „cristificare” a sufletului, anticriștii sunt interpretările false, limitate, autosuficiente și în consecință, nerodnice pentru viața spirituală. Anticristologia se
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
Ieronim. Ediția propusă de M. Dulaey pornește de la confruntarea celor două tradiții, una creată de Victorin, cealaltă de Ieronim. Înainte de a aborda secțiunea anticristologică propriu‑zisă, este important să spunem câteva cuvinte despre valoarea Apocalipsei pentru Victorin, despre metoda sa hermeneutică și despre structura comentariului. Origen consideră Evanghelia după Ioan rezumatul și, totodată, încununarea Scripturilor. În cazul lui Victorin, locul acesta este rezervat Apocalipsei transmise sub numele apostolului „cel iubit”. Ce reprezintă deci, foarte exact, această carte pentru exegetul nostru? „Apocalipsa
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
lui Moise sunt ridicate” (5, 2). De asemenea, Apocalipsa recapitulează toate profețiile anterioare: per hanc scripturam coniungit omnes priores prophetas. Dar Cristos este și Cuvântul întrupat în cuvintele Scripturii. Doctrina teologică a recapitulării presupune deci, în egală măsură, o doctrină hermeneutică, perfect complementară. În cazul lui Irineu, hermeneutica se subordonează teologiei, prin aceea că justifică, o dată în plus, unitatea divină (Dumnezeul lui Isus vorbește de asemenea prin gura profeților). În cazul lui Victorin, lucrurile se schimbă, în sensul că hermeneutica dobândește
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
asemenea, Apocalipsa recapitulează toate profețiile anterioare: per hanc scripturam coniungit omnes priores prophetas. Dar Cristos este și Cuvântul întrupat în cuvintele Scripturii. Doctrina teologică a recapitulării presupune deci, în egală măsură, o doctrină hermeneutică, perfect complementară. În cazul lui Irineu, hermeneutica se subordonează teologiei, prin aceea că justifică, o dată în plus, unitatea divină (Dumnezeul lui Isus vorbește de asemenea prin gura profeților). În cazul lui Victorin, lucrurile se schimbă, în sensul că hermeneutica dobândește o oarecare autonomie în raport cu teologia. Deși derivat
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
doctrină hermeneutică, perfect complementară. În cazul lui Irineu, hermeneutica se subordonează teologiei, prin aceea că justifică, o dată în plus, unitatea divină (Dumnezeul lui Isus vorbește de asemenea prin gura profeților). În cazul lui Victorin, lucrurile se schimbă, în sensul că hermeneutica dobândește o oarecare autonomie în raport cu teologia. Deși derivat originar din principiul teologic, principiul sau teoria recapitulării devine într‑o oarecare măsură autosuficient, funcționând la nivelul strict al textului. De aici și posibilitatea unui discurs metodologic. Regula hermeneutică a recapitulării sau
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
în sensul că hermeneutica dobândește o oarecare autonomie în raport cu teologia. Deși derivat originar din principiul teologic, principiul sau teoria recapitulării devine într‑o oarecare măsură autosuficient, funcționând la nivelul strict al textului. De aici și posibilitatea unui discurs metodologic. Regula hermeneutică a recapitulării sau a repetării, sistematic invocată în cadrul comentariului, este definită astfel: „Autorul nu are intenția de a spune că aceste evenimente s‑au petrecut de două ori; ci, dat fiind că acestea se vor petrece o singură dată, este
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
4) cap. 10-11: îngerul cu cartea în mâini; Isus deschide cartea; 5) cap. 11-19: secvența eshatologică; Anticristul‑Nero; 6) cap. 20-22: cele două învieri, judecata și împărăția de o mie de ani. În această secțiune este ilustrată pe larg teoria hermeneutică a recapitulării. Potrivit acesteia, pasajele în care se vorbește de martorii săptămânii eshatologice sunt nu mai puțin de trei: 7, 2; 11, 2‑4 și 14, 6‑8. În primul verset (7, 2) citim: „Și am văzut un alt înger
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
Penultimul semn premergător apariției Anticristului este propovăduirea Evangheliei la toate neamurile, despre care se vorbește la Mt. 24,14. Chiril menționează acest semn, fără însă a se opri asupra lui, încercând o oarecare jenă în a duce mai departe analiza hermeneutică a problemei, așa cum face Augustin, de pildă, câteva decenii mai târziu, sau Origen, câteva decenii mai devreme. Într‑adevăr, nimic nu putea dovedi că Evanghelia s‑ar fi transmis în toată lumea și, cu atât mai puțin, că mesajul lui Cristos
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
sunt cernute de critica textuală. Înainte de a aborda cele două opere menționate, se impune să amintim principiile exegezei lui Ieronim, precum și atitudinea sa față de Biblie, în general, și față de Vechiul Testament, în special. Să începem prin raportarea sa la Biblie. Atitudinea hermeneutică a lui Ieronim își are originile în activitatea sa de traducător. Revizuirea cărților Noului Testament mai întâi, apoi a celor din Vechiul Testament, întreprinsă la îndemnul papei Damasus, a marcat profund și definitiv abordarea sa scripturistică, în sensul unei relativizări din ce în ce mai
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
de NT, iar aceste realități devin, la rândul lor, imagini profetice (de prim rang) pentru realitățile eshatologice. VT „transferă”, dacă putem spune astfel, conținutul său profetic NT. Această secțiune prezintă un dublu interes. Mai întâi, Augustin expune aici schema sa hermeneutică capabilă să descifreze profețiile eshatologice. Ulterior, pe baza acestei scheme, faimoasa profeție despre tÕ bdšlugma tÁj ™rhmèsewj atribuită prin tradiție figurii tiranului eshatologic, este sustrasă, după cum vom vedea, contextului anticristologic, o dată pentru totdeauna. În ceea ce privește „modelul său ternar”, Augustin se inspiră
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
său ternar”, Augustin se inspiră chiar din materialul oferit de Evanghelii. Metoda sa, dacă putem vorbi de o metodă proprie, se întemeiază pe o lectură atentă și care nu ține seama de dosarul de mărturii, lectură dublată de o abordare hermeneutică destul de laborioasă. Spre pildă, faptul că în Mt. 24,3 (convorbirea de pe Muntele Măslinilor) ucenicii adresează simultan lui Isus trei tipuri de întrebări, nu scapă ochiului său avizat: „Și șezând el pe Muntele Măslinilor, s‑au apropiat de El ucenicii
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
însuși caracterul demersului său, el ne oferă cel mai bun rezumat al cercetării pe care aproape am încheiat‑o. În al doilea rând, Theodoret practică o metodă exegetică mixtă, reușind să împace, pentru prima dată în istoria creștinismului vechi, principiile hermeneuticii școlii alexandrine cu cele ale școlii antiohiene. Aceasta înseamnă că tipul său de interpretare evită atât alegorismul prolix și excesiv, cât și literalismul brut și arid. Discursul său anticristologic, deși marcat, după cum vom vedea, de anumite prejudecăți ideologice (antiiudaism, antipăgânism
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
pe analiza psihologiei lor. S. operează cu diverse metodologii ale anilor ’60-’70 din secolul trecut, totuși se conturează o manieră personală, axată pe investigarea structurii de adâncime a textului, pe discernerea rețelelor și a structurilor simbolice, într-o abordare hermeneutică și comparatistă. Problematica, temele și motivele asupra cărora se insistă ar fi eul (inițierea în sine), erosul și conjuncția sa cu tanaticul ori cu esteticul, antinomiile cunoașterii sau ale ființei - rezolvate tot prin „soluția morții”. Lucrarea Liricul și tragicul (1983
SORESCU-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289798_a_291127]
-
neliniștea de tip acedía a lui Arghezi. Tocmai de aceea, în urmărirea uneia din temele „lirice tragice” predilecte în poezia română, și anume întâlnirea dintre Hypnos și Thanatos, autoarea vede „suspendarea antinomiilor” și, poate, cel mai provocator capitol este o hermeneutică a „spiritului” poeziei argheziene, înțeles ca unul daimonic (în sens goethean) și dedublat, sfâșiat de tragicul unei tensiuni (așteptare ori fugă) „fără deznodământ”. În Lumea, repovestită (2000) sunt reluate temele predilecte de cercetare, într-o scriitură critică alertă, mobilă, pe
SORESCU-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289798_a_291127]
-
lumină tipologia personajelor (mai ales personajele în oglindă, cuplurile), tematica (imaginile-cheie), nivelurile și structura - „nodurile” din rețeaua simbolică a operei. Critica arhetipală, simbolismul numelui, al culorii sau al numerelor, semiotica simbolurilor antropologice sau literare se împletesc într-o complexă întreprindere hermeneutică, purtând pecetea unei gândiri fecunde. SCRIERI: Dicționar de termeni literari (în colaborare), București, 1976; Structuri tematice și retorico-stilistice în romantismul românesc (1830-1870) (în colaborare), îngr. și introd. Paul Cornea, București, 1976;Interpretări, București, 1979; Liricul și tragicul, București, 1983; Reinventând
SORESCU-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289798_a_291127]
-
nici să certifice direct aceste experiențe, ci să le situeze În centrul unei hărți totale a experienței, unde vocația lor de ghid e mai puțin ambiguă decât „mistagogia” cu care ni le propune 1. Nu ar trebui uitat Însă că hermeneutica creatoare propusă literar de Eliade și acceptată teoretic de Culianu, istoric al religiilor și autor de literatură fantastică, trimite vădit la celălalt versant: ceea ce este banal și obișnuit, ceea ce este prin definiție nefantastic, nu e mai puțin un produs și
[Corola-publishinghouse/Science/2270_a_3595]
-
magic: manuscrisul nu a fost regăsit, dar În amonte de suma acestor probleme Îi putem depista profilul ascuns printre problemele generației. Interpretarea pe care o desfășor aici nu va aparține Însă premiselor exegetice eliadiene, iar dintre toate, cel mai puțin „hermeneuticii creatoare”, pe care de altminteri aici i-o aplică din plin lui Honigberger tocmai pentru că o exegeză istorică 1 lipsea cu desăvârșire 2 pentru publicul românesc. Nu ar fi ușor să trecem În revistă toate efectele culturale ale acestui mecanism
[Corola-publishinghouse/Science/2270_a_3595]
-
Eliade a ținut o conferință despre „România și Orientul”, pe care și-o amintea pe larg În Memorii 3, el nu era mai puțin postulatoriu, aplicând - Într-un fel, chiar și fără să distingă momentul istoric al acestei probleme - o „hermeneutică creatoare” care invalida arbitrar o bună parte din șansele pe care le avea istoria propriu-zisă de a fi cândva scrisă 4, chiar dacă astfel Își contrazicea o rapidă și mai corectă afirmație din 1930: „foarte interesante observații s-ar aduna cercetând
[Corola-publishinghouse/Science/2270_a_3595]