KorAP: Find »[drukola/base=hun & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...26 27 28 ...58 >

1,441 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555

altă direcție decât cea așteptată. Etius nu păruse deosebit de impresionat de necazurile prin care trecuse și nici interesat în vreun fel de ceea ce-i spusese în legătură cu Balamber ori cu lupta eroică pe care Gundovek, Chilperic și Frediana o duceau împotriva hunilor. Chiar și descrierea devastărilor pe care războiul le producea în Sapaudia părea să-l fi lăsat indiferent. Apoi raportul său fusese întrerupt de intrarea în încăpere a lui Fereolus, care în mod evident venise cu vești importante; Etius se dusese

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
al nostru, de ochiul binevoitor al divinei Providențe. Acum ascultă-mă bine: după cum știi, în Galii există multe forțe pe care, dacă le-am uni, ar fi posibil să adunăm la un loc o mare armată, capabilă să se opună hunilor. Miliții barbare, cele mai multe, dar legate de noi prin tratate precise de alianță: vizigoții din Aquitania, înainte de toate, pe urmă francii din Belgica, dar și alanii din Cenabum Aureliana, saxonii de pe Loira... — Și burgunzii... adăugă Sebastianus. Pentru un moment, chipul lui

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
și poate și eu m-aș fi comportat în același mod. în orice caz, la resentimentele lui Gundovek o să ne gândim mai târziu. E un bărbat inteligent și va înțelege. Ceea ce contează e victoria finală. De altfel, după câte știu, hunii și gepizii părăsesc chiar acum Sapaudia și se îndreaptă către miazănoapte. Către miazănoapte, înțelegi? Și aici ajungem la ceea ce ne interesează. îi făcu semn lui Sebastianus să se apropie de birou, pe care, fără ezitare, îl goli de toate hârtiile

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-mi că în Galii sunt încă oameni dispuși să se lupte. L-am trimis înapoi, dându-i cuvântul că până la jumătatea lui iunie voi fi acolo cu armata mea. Aureliana, crede-mă, e locul potrivit pentru a-i strivi pe huni. Având forțele noastre unite cu ale lui Teodoric, îi vom putea ataca, strângându-i între noi și cetate. Cucerit, Sebastianus întrebă: — Pot să te întreb care va fi rolul meu? Flavius Etius strânse un moment buzele, măsurându-l gânditor. — Rolul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
era al tuturor - spunea mereu - și trebuie să fie din nou al tuturor“ Și mai spunea: „Frecușurile dintre Atila și Valentinian al III-lea nu ne privesc, dar, dacă va fi război, Atila o să fie pentru noi un aliat util. Hunii sunt altfel decât ceilalți barbari, fiindcă sunt nomazi: pe ei nu-i interesează proprietatea pământului, de aceea dacă o să ne ajute, n-o să trebuiască pe urmă să ne păzim de ei, fiindcă nu vor fi un pericol pentru noi“. Lui

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
plecă pentru moment privirea, apoi, cu un efort evident, începu din nou să vorbească: — Da. Eudoxiu îi cunoștea cam pe toți capii bagauzi ale provinciilor invadate sau oricum știa cum să intre în contact cu ei. I-am ajutat pe huni în toate felurile, dar pe urmă eu... Văzând că se întrerupe, Etius trase cu ochiul spre Sebastianus și îl îndemnă pe celălalt să continue: — Pe urmă?... Zi mai departe, Divicone, ofițerul meu trebuie să știe totul despre tine. — Pe urmă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
să continue: — Pe urmă?... Zi mai departe, Divicone, ofițerul meu trebuie să știe totul despre tine. — Pe urmă eu n-am mai vrut. Ochii săi de câine își luară un aer umil, aproape implorator. Eu... eu sunt un bun creștin. Hunii sunt păgâni și fac lucruri... da, fac lucruri înfiorătoare! Și nu numai ei, întări, ridicând glasul și aprinzându-se la față. Mai întâi de toate, aliații lor; da, turingienii! Ei sunt îngrozitori: la Divodorum l-au ucis și pe episcop

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
de bagauzi. Credeam că în anii din urmă generalii mei au făcut ceva ordine prin părțile acelea, dar e clar că m-am înșelat. Eudoxiu și-a trimis acolo complicii ca să-i ridice pe toți spre a-i ajuta pe huni. Ba, poate s-a dus chiar el acolo. Cel puțin, după spusele lui Divicone, asta avea de gând să facă. El, în schimb - făcu din nou semn spre bagaud - cunoaște multă lume prin părțile acelea și are destulă trecere printre

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
Eudoxiu. O să plecați chiar mâine. O să te însoțească și un ofițer încercat de origine galică, care cunoaște mai bine mentalitatea acelor oameni și de aceea îți va fi de ajutor. O să-l cunoști mâine. O să le povestiți atrocitățile săvârșite de huni, iar tu o să promiți în numele meu ce ți-am spus, cu toată autoritatea ce o vei avea în virtutea statutului tău de Comes și Prim-consilier al lui Magister militum. însă tu și ofițerul de care îți spuneam aveți și o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
și viguroasă. Era un comandant de turma din cavaleria de elită, originar din Treveris și doar cu câțiva ani mai tânăr decât el; nu-i lipsea, cu siguranță, nici experiența militară, căci luptase, ca și el, împotriva vizigoților și a hunilor, ba mai mult, se putea mândri cu o campanie în plus: aceea împotriva bagauzilor. încă din primul moment, între ei se instală între ei o simpatie reciprocă, ce îi ajută pe amândoi să întreprindă cu ceva mai mult optimism acea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
din cauza armamentului - să înfrunte armatele barbare. Cu toate acestea, recunoștea că era vital să-i desprindă de Atila, căci, dacă nu s-ar fi dovedit utili romanilor pe câmpul de luptă, ar fi fost în schimb de mare ajutor regelui hunilor, dat fiind că îl puteau conduce printr-un teritoriu necunoscut lui, asigurându-i susținerea armatelor și ajutându-l puternic la cucerirea cetăților. Sebastianus se mulțumi să constate cu amărăciune că faptul că trebuia să se facă apel la asemenea aliați

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
neamul său. — Sigur, răspunse Maliban. Am mulți prieteni în garnizoană și o să fiu bucuros să-i întâlnesc, chiar dacă nu e nici o glorie și nici o plăcere să te lupți în cetate. Noi, alanii, suntem călăreți, un popor din câmpie. — întocmai ca hunii, așa-i? Maliban se ridică, de astă dată, deodată în capul oaselor și, încrucișându-și picioarele, scuipă cu dispreț, aruncându-i lui Metronius o privire mânioasă și amenințătoare. — Să nu spui asta, romanule! Hunii sunt niște animale! Sunt drojdia pământului

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
un popor din câmpie. — întocmai ca hunii, așa-i? Maliban se ridică, de astă dată, deodată în capul oaselor și, încrucișându-și picioarele, scuipă cu dispreț, aruncându-i lui Metronius o privire mânioasă și amenințătoare. — Să nu spui asta, romanule! Hunii sunt niște animale! Sunt drojdia pământului! Fără caii lor sunt nimic, mănâncă câini și când luptă ocolesc totdeauna înfruntarea om la om cu sulița și sabia. Tot ce au e furat de la alții! Noi știm să lucrăm aurul, să făurim

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
o să ne spui acum. Bagaudul răspunse fără să-și desprindă ochii de la sabia lui Metronius. — E la Aureilana... A intrat ca un fugar puțin înainte de asediu... — Și de ce? — Trebuie... înghiți în sec; o să caute să deschidă porțile, ca să poată intra hunii. Cei doi ofițeri schimbară o privire plină de îngrijorare. Sebastianus mai întrebă câți oameni avea cu el Eudoxiu pentru acea acțiune. Chinuit de Metronius, care, ținându-l de păr, îi trăgea capul înapoi și îi împungea gâtul cu lama, Eucherius

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
calm, merse până în locul rezervat oratorilor, chiar în fața faunului. Vorbi îndelung, povestind despre călătoria sa cu Eudoxiu, despre discuția pe care o avuseseră cu Atila, despre acordurile încheiate între acesta și capul Bagaudiei. Apoi continuă, povestind despre atrocitățile comise de huni și de aliații lor, cu mai multe amănunte decât cele istorisite în fața lui Flavius Etius. înfierbântat de cele ce istorisea, făcea mereu câțiva pași, ba încoace, ba încolo. Sebastianus fu izbit de elocvența sa și constată că ea părea să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
Din prea mare vina mea! Da, fraților, da, tovarăși, și nu trebuie să credeți că numai clarissimi au căzut sub săbiile lor însângerate. Nu, nu trebuie să credeți asta, fiindcă nu e așa nu a fost niciodată așa. Ei - despre huni vorbesc - nu fac absolut nici o distincție între bogați și săraci, între aroganți și cei umili și cu frica lui Dumnezeu între păcătoșii înrăiți și servii Domnului nostru: sunt ca un uragan care mătură totul în calea sa, sunt demoni de la

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
ucid doar pentru plăcerea de a o face. înțelegeți acum de ce vă întreb dacă n-ar fi cazul să revedem hotărârea pe care am luat-o. Am aprobat, de fapt, propunerile lui Eudoxiu fiindcă toți cei de aici speram că hunii ne vor ajuta să ne cucerim libertatea, în vreme ce acum e sigur că ei vor doar să facă din noi niște sclavi. Soarele apusese deja înapoia unor dealuri îndepărtate și câțiva băieți aprinseseră torțele, a căror lumină pâlpâitoare proiecta reflexe curioase

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
se apere. A fost întotdeauna căpetenia noastră, o mare căpetenie, vă spun, și n-o să fiu eu cel care îl trădează. — Dar nu înțelegi, replică Divicone, că el ne-a trădat pe noi? Aștepți, poate, să simți pe grumaz călcâiul hunului ca să înțelegi greșeala pe care am făcut-o? Eudoxiu nu mai e cel pe care îl știați. Trăind printre asasinii aceia, a devenit un dușman al lui Dumnezeu, barbar ca și ei, ba chiar mai mult, până la a viola chiar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
se ridică un om corpolent, cu craniul ras și un chip ce părea tăiat în granit. înfigându-și degetele în centura de piele, observă: — Dar dacă și tu spui adevărul, nu înțeleg ce putem face noi ca să-i înfruntăm pe huni. Se spune că sunt mai mult de o sută de mii, poate chiar de două ori pe atât. Sunt arcași pricepuți, au armuri frumoase și cai minunați. Și noi ce ar trebui să facem? Să luptăm cu ei, cu astea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
au trecut pe aici mai înainte: nu caută doar pradă, vrea să vă spulbere și lasă numai moarte și pustiu în urma lui. Dar nu trebuie să credeți că e de neînvins. în Sapaudia i-am văzut pe burgunzi rezistând vitejește hunilor și copleșindu-i în câteva ocazii. Sunt un popor odios și feroce, asta așa e, dar nu sunt deloc de neînfrânt. Magister militum înaintează de la Narbonense cu armata sa. Iar în fața acestui dușman comun, el cheamă sub însemnele sale pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
Vizigoții, alanii, saxonii, francii vor fi cu el; vreți, deci, ca numai barbarii să fie cei care se luptă pentru pământul vostru și pentru supraviețuirea voastră? De fapt, luptându-vă, aveți numai de câștigat și nimic de pierdut; căci, dacă hunii înving, puteți deja să vă considerați morți cu toții, însă, dacă învingem noi în bătălie și îi alungăm din Galii, o să fiți răsplătiți cu iertarea și, pentru cine o să vrea, cu siguranța unui viitor. După cum văd eu lucrurile, nu ar trebui

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
râsete. Ambarrus zâmbi satisfăcut, dar, cu o mișcare largă a mâinii, îl făcu să tacă pe cel care-l întrerupsese. — Dar eu, reluă, spun numai atât: Divicone are dreptate când spune că am luat hotărârea de a-i ajuta pe huni fără să știm ce fel de oameni sunt. Eu cred că e adevărat tot ce povestește, fiindcă știu că e incapabil să mintă. Voi știți bine: nu sunt, cu siguranță, un bun creștin și am săvârșit în viața mea nedreptăți

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
Voi știți bine: nu sunt, cu siguranță, un bun creștin și am săvârșit în viața mea nedreptăți de tot felul; dar nu am profanat niciodată tabernacole și nu am ucis niciodată un copil. Și atunci, vă spun că, dacă acești huni sunt dușmanii Domnului nostru, eu nu o să fiu de partea lor. Eu nu știu ce a găsit Eudoxiu la Atila ăsta, dar știu că dacă acest principe barbar e un asasin de copii, care-i ucide și îi jefuiește pe săraci laolaltă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
lor, în sate, sunt expuși pericolului. Și, pe urmă, mai e ceva. Țăranii sunt cei mai buni prieteni ai noștri; vrem să-i lăsăm la cheremul acestor barbari? Mai mult, vrem să fim chiar noi cei care-i conducem pe huni cu arma în mână în casele lor, care sunt, multe dintre ele, chiar casele noastre, ca să le taie gâtul fiilor lor, adică, și fiilor noștri, soțiilor noastre, surorilor noastre? Nu, vă zic: ar fi o nebunie. Dar nu putem să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
lor, care sunt, multe dintre ele, chiar casele noastre, ca să le taie gâtul fiilor lor, adică, și fiilor noștri, soțiilor noastre, surorilor noastre? Nu, vă zic: ar fi o nebunie. Dar nu putem să stăm numai să privim; dacă acum hunii sunt principalul nostru dușman, trebuie să-i alungăm. Iar dacă pentru a-l alunga pe acest Atila, va trebui să ne batem, ne vom bate, iar dacă pentru a ne bate va trebui să ne aliem cu împăratul, ei bine

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]