6,099 matches
-
plin de sânge și cu piciorul atârnând, oferea o priveliște de-a dreptul deplorabilă, insă agresivitatea trăsăturilor lui, ura din ochii lui și, mai ales, hidoșenia tatuajelor care-i acopereau corpul îl făceau să pară o ființă apocaliptica, scapătă din Iad. Dintre sprâncene îi porneau două linii negre, care se lățeau pe masura ce urcau pe frunte și apoi coborau, în linie curbă, spre obraji, unde formau câte o spirală că un melc, în timp ce niște cercuri concentrice, de culoare purpurie, îi înconjurau buzele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
singurul gând coerent era acela că ea provocase nebunia și se simțea mândră de robia în care-l aruncase. Se răzbuna sleindu-l, îmbătându-l, furându-i sufletul. Zorile veniră peste ei ca niște demoni trimiși să-i aducă-n iad. Lumina abia născută a zilei le arătă dezastrul. Așternuturile boțite, trupurile goale și asudate, semne dezmățate a fărădelegii lor. Amintirea lui Ștefan o făcu să sară din pat și să-și caute în neștire hainele. Ochii lui Rosti o urmăreau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
Dumnezeule, se cruci Vanda, fata asta râde de noi! Mai diplomată, Anda se ridică, arătând astfel că discuția e încheiată. Te rog să te gândești bine la ce ți-am spus, altfel să știi că-ți vom face viața un iad. La îndemnul Luanei, Sanda plăti un arhitect care făcu schița construcției, angajă doi muncitori și începu lucrul. Oamenii săpară fundația și turnară cimentul. Întorși de la serviciu, conlocuitorii casei se îngălbeniră văzând ce se construise în lipsa lor. Până în seară, o liniște
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
de om. Simți o dorință nebună să facă țăndări fereastra și bucățile de sticlă, tăioase, ucigașe, să cadă asupra lui sfârtecându-l, reducându-l la tăcere pentru totdeauna. Îl voia pierdut, întins la pământ, produs al frunzelor moarte, suflet al iadului. Să-l uite, să nu-l mai iubească. Să nu-l mai știe acolo, atât de aproape de ea, martor al noii vieți pe care încerca să și-o clădească. Când Sanda apăru cu fetița în capătul aleii, Aniela se repezi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
Nici pentru acelea provocate de celălalt, cu încăpățânarea și vehemența de a sta proțăpit, zi de zi, sub fereastra ei. Simțămintele îi erau amestecate, gândurile lipsite de contur, îl voia pe Ștefan aproape dar nu cu ea, pe Radu în iad, dar nu mort. Te-am necăjit cu ceva? Îi plăcea vocea lui. Mai înainte de toate, o vrăjise cu tonalitatea joasă, hotărâtă, a glasului. În timpul dansului, acel prim dans menit să-i aducă împreună, îi vorbise întruna. Ea căutase zadarnic, în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
apropia de unul dintre ele. În cele din urmă, cu mare greutate reuși să silabisească: Me-mo-ri-a neș-tear-să a ti-pa-ru-lui. A doua zi la serviciu, se gândi mereu la plicurile lui Alexe, se gândi cu înverșunare și curiozitate. Ce muncă de iad! Regretă că refuzase să citească tăieturile din blestematul acela de plic. Toată după amiaza și-o petrecu prin magazine. Evita să se contemple în oglinzile mari, luminate din plin. Își cumpără un pulover din lână albastră mai mult pentru faptul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
strident, de la vecini se auzea aceeași melodie sufocantă: În pădurea deasă\ mândra stă și țeasă\ plânge și oftează\ că Ionel o lasă. Plecară târziu, mulțumiți de isprava făcută. Carmina tremura din toate încheieturile. Reveni în odaie. Parcă era într-un iad, câteva scrumiere pline, husele de pe canapea și fotoliu smulse, răsucite de fundurile celor doi soți, cești pline de zaț și mucuri înfipte, pahare, o întreagă devălmășie de cărți, acele cărți răvășite, niște obiecte în fond ce aparțineau acum unui executat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
faci să interacționeze unele cu altele într-un mod care să le facă să pară în același timp interesante, plauzibile, surprinzătoare, nostime și impresionante, zise Adrian, numărând pe degete epitetele. E ca si cum ai juca șah spațiu tridimensional, continuă el. E iadul pe pământ. Dumneavoastră ați duce dorul unei asemenea distracții? — Aș duce dorul produsului finit, veni răspunsul ei. Al satisfacției de-a fi creat ceva peren. Al impactului pe care-l ai asupra altor oameni. Da, dar cel mai adesea nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1918_a_3243]
-
dreaptă În față, sau frântă, pe alocuri, chiar o spirală sau o serpentină, ca Gutinul sau Gutâiul, tot un drac, care te duce la Borșa, Prislop, Iacobeni și mai departe la mănăstirile din Nord unde poți vedea cu ochii tăi Iadul, În caz că până acum n-ai ajuns să-l vezi. Nu avea mașină și nici măcar carnet de conducere, cum se mai Întâmplă uneori. Spiritul de prevedere, acel „Să Îl ai că nu se știe niciodată”, nu a călăuzit-o În viață
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
cred că mama i-a reproșat ceva. Sigur nu. Dar a lăsat-o cu tot cu copil în scutece, într-un București sub bombe și sub camuflaj și s-a repezit să ia urma Conservatorului refugiat. Gara de Nord era, în 4 aprilie, '44, iadul pe pămînt. Nu știu cum a reușit Etta să-l oprească să nu alerge la trenul de Lugoj. Poate cînd a văzut că, panicată, înnebunită de aglomerație, de strigăte, mă ținea cu capul în jos. S-au întors la hotel Opera, pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
parcul Copou, în chioșc, pe lună plină. Avea o fustă lungă, cu entre-deux-uri de dantelă. Trei volane. L-am rupt pe primul, de la tiv în sus. Pe-al doilea. Ce coapse fixe! Pe-al treilea, din talie. Ce buric de iad! Cînd și-a scos sutienul și mi l-a înfășurat de gît, lavalieră, am avut o erecție cît China. Haideți la un vin în trei, că mi s-a uscat cerul gurii. Ești cu mașina, Iordana? La Motel, unde altundeva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
sunete ale gureșelor din clanul păsăresc. Dornice de a ciuguli bob cu bob, noua zi. Și fiecare lume o conținea pe cealaltă, așa cum concentratele de hrană cuprind întreaga clasă de vitamine într-un grăunte. E Raiul, Mamă? Nu, e impresia Iadului despre sine. Două Mame, două Mioare călătoreau dinspre interior spre exterior și invers și pentru care toate de ce-urile au primit răspuns, Mamă, mi-e frică să intru pe această poartă! Nu-i nimic, e ca trecerea de la seceriș la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
copilăriei sau cu portativul tristeții părinților neînțeleși de copiii făcuți în clipa în care fulgerele le-au scurtcircuitat cu volții divini procreația. Se bea vodcă din cupele tăcerii împietrite a blestemaților de copii sau se priza cenușa sufletelor arse în iad a strămoșilor care atomizau în codul lor genetic electronii mai scăpătați, își volumizau viitorul pe un iaht evadat din lanțul spiralat al ADN-ului, ca să acosteze pe țărmuri mai liniștite și să aștepte un alt dezastru. Mama 1 și Mioara
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
de unde a plecat. Pentru că timpul-energie e curb, iar Cuvântul este una dintre cifrele Creației. Mioara își acoperi fața cu voalul, orbită de frumusețea adevărului. Dacă există ceva dincolo de toate, pe cine reprezintă? Pe cine trăiește? (Cu siguranță acum era în Iad, fiindcă era îmbrăcată cu perdeaua albă, așezată deocamdată ca o pelerină pe umeri, tiparele urmând a lua forma dorită.) Mioara avea permisiunea de a vedea mai departe. Îmi venea să îi spun: Pătrunzi pe un teren minat, nici eu nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
de prea mult creier, mârlanii acum brăileni reprezentau gena viitorului, acei extratereștri cu capul cât o geantă de voiaj de 50 de kg și trupul de copil subnutrit. Vocea lor era mult mai bine impostată decât a baritonilor celebri, din Iad, basul Petre Ștefănescu-Goangă îi invidia pentru asemenea forță datorată, de fapt, tutunului hibrid: 90% frunze de salcâm, ienupăr, cais și 10% tutun petala măcinată fiind destinată conducătorilor destinelor Brăilei. Mârlanii trecuseră de la săpunul de casă la deodorantul Malizia și de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
cu acceptul Primarului, a acoliților săi et Company, la maximum 123 de ani, brăileanul trăind cât cioara, quod erat demonstrandum!... Sigur, omul de rând habar n-avea, Brăila existând dintotdeauna sub un clopot divin, dar sigur, efect imediat simțit în Iad, pentru că foarte rar marfa păcatului ateriza aici, îngrijorare care stârni oarece panică în rândul dizidenților Universului. Se hotărî o masă rotundă, cu negocieri dure prin aruncarea în joc a tuturor cărților, dar Sfinția Sa și-a trimis avocați, economiști, psihologi și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
cei patru cavaleri simțiseră aceasta și ne-o expuseseră cu lux de amănunte ca urmare a urechiștilor Primarului, acoliților et company, se porniră represalii împotriva lor. Cargobot ceea ce văzu în viitor nu-i plăcu. Brăila va fi în stare de Iad, fraților! le șoptea el tuturor cunoscuților. Când? Dar Cargobot nu mai apucă să răspundă. Se retrase în cartierul lui de bromfagii din Piața Săracă, neștiind săracul cât era de luat în colimator. După care dispăru. Leana, împinsă de o picătură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
pe nisip formula începând cu prima literă a numelui Său și a cărei ultimă cifră-literă Îi strălucea pe frunte. Nu știu, Mioara! oftă El adânc în limba matematicii universale. Dacă aș fi în locul Tău, le-aș crea un altfel de Iad, pentru că ei au întrecut în șiretenie și pe Diavol. Ce fel de Iad, Mioara? Să se fure între ei, Doamne, să nu se înțeleagă nici la preț, nici la valoare, distrugându-se reciproc. Am să mă gândesc, Mioara, și am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
ultimă cifră-literă Îi strălucea pe frunte. Nu știu, Mioara! oftă El adânc în limba matematicii universale. Dacă aș fi în locul Tău, le-aș crea un altfel de Iad, pentru că ei au întrecut în șiretenie și pe Diavol. Ce fel de Iad, Mioara? Să se fure între ei, Doamne, să nu se înțeleagă nici la preț, nici la valoare, distrugându-se reciproc. Am să mă gândesc, Mioara, și am să supun la vot cu Bau, Ghiborț, Cargobot și Leana. Dar Leana! zise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
la celălalt, când ne vedea cerul și strada era plină de fluturi, vedeau și cei din nopțile în care îmi lipsea iubita mea pe care părinții nu au vândut-o ca pe o casă, acum am auzit că mănâncă în Iad bani și-și potolesc setea cu aur topit, cerându-i lui Lucifugo Rofocale, demonul care a inventat banul, tot mai mult aur și bancnote, bietul patron e îndrăcit de necaz, nu știe cum să scape de ei, mi-a spus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
e un șobolanoid! strigă Grasu. Le arătă cum se telescopează, devenind un laț cu unicul scop de prindere a Regelui Șobolanilor, ai cărui supuși invadaseră orașul și îi rodeau cu hămeseala lor cosmică rădăcinile uitării, semnalele S.O.S din Iad, senzația de apucat a ciungilor, fantoma de picior a șchiopilor, lacrimile morților. Și ne-am unit eforturile și hotărârea și pasiunea și speranța. Grasu, care era căpitanul și inventatorul, strigă înfocat, arătând spre est, spre un tunel luminat de iazurile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
astfel că asceții au acceptat dizidența și exilul din lașitate, orbiți de frumusețea femeii brăilence pe care n-au putut-o avea, Dumnezeu fiind mai ușor de cunoscut decât aceste dropii de Bărăgan, mai repede prinse decât aceste fiice ale Iadului cu trup divin, stoicii, reflectând de asemenea la cauza neputinței lor de a înrobi o asemenea frumusețe și de a o păstra, efectul fiind tentativa de a descifra cauza neputinței lor care va crea alt efect al renunțării, cauzalitate pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
Conștiința binelui făcut e un act de înălțare. Însușirea lui, un act de sabotare a gestului în sine. Binele se face pentru că există și nu-și cere recunoaștere. Răul se laudă, binele niciodată. O cale de autodistrugere dată de Demiurg Iadului, recunoașterea răului ca scop. Cauza morții sale definitive și a Morții. Mioara, suflet închis, își strânse cojile acestor gânduri într-o cutie, pe care, așezând-o printre lucruri, o însemnă pentru drumul spre Paris. Cât aveau să-i fie de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
de oameni, dormea în hambare vara, iarna în hrube, nimeni neavând de unde să afle secretul paternității depline asupra acestei făpturi nemoarte, nevii, deseori încarcerată în alcovul meu, în care predam arta iubirii unicului student desprins din Rai, dar cu însușirile Iadului. M-am înțeles cu tânărul înrobit după fata de miere și am îmbrăcat-o de asemenea în straie de grâu. E drept: când mergeau împreună prin oraș, roiuri de albine întunecau cerul, mai ales în preajma uneia, mai ales, pentru că mătasea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
au fost chemați rezerviști din casele de bătrâni, aziluri de nebuni și din canalizările orașului. Au fost angajați ieniceri din rândul dracilor, care, plătiți în valută, își vânzoleau ecusoanele capsate pe coadă, mândri de noua misiune, la care nici Talpa Iadului nu s-ar fi așteptat. Cert e că în partea adversă nu se simțea, psihologic, nicio cedare. Foșnind, luminând și vălurindu-se continuu, armata grâului nu voia să plece. Pe când reporterii au îmbâcsit ecranele cu știri transmise prin negociere, cu timpi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]