1,179 matches
-
îl apucă vreo curiozitate. Închid computerul și mă uit în jur, la încăperea tăcută. Acum sunt aici. Și nu acolo. Acea parte din viața mea s-a sfârșit. Când intru cu respirația tăiată pe ușă, căsuța lui Iris arată la fel de idilic ca întotdeauna. Poate chiar și mai idilic, pentru că acum o gâscă se plimbă în voie prin fața mea, printre găini. — Bună. Ridică privirea zâmbind din locul în care stă, cu o ceașcă de ceai în mână. Pari grăbită. — Mi-a fost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
mă uit în jur, la încăperea tăcută. Acum sunt aici. Și nu acolo. Acea parte din viața mea s-a sfârșit. Când intru cu respirația tăiată pe ușă, căsuța lui Iris arată la fel de idilic ca întotdeauna. Poate chiar și mai idilic, pentru că acum o gâscă se plimbă în voie prin fața mea, printre găini. — Bună. Ridică privirea zâmbind din locul în care stă, cu o ceașcă de ceai în mână. Pari grăbită. — Mi-a fost teamă să nu întârzii. Mă uit în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
Nu vreau să aduc lumea aia în lumea asta, zic în cele din urmă. Pur și simplu nu vreau. Nathaniel dă să zică ceva, dar îmi feresc privirea, înainte să apuce să rostească vreun cuvânt. Mă uit iar la priveliștea idilică de pe fereastră, clipind în razele soarelui, cu mintea agitată. Poate că ar trebui să renunț să mă mai gândesc la tot coșmarul ăla. Să uit. Să-l las în urma mea. Oricum, sunt slabe șanse să pot dovedi ceva vreodată. Arnold
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
Doi ani! Închise breviarul, își termină rugăciunile și îl privi îndelung pe bărbatul care, la mai puțin de douăzeci de metri, citea la umbra unui arbore înalt de capoc, ținând o gută în cealaltă mână. Tabloul ar fi putut fi idilic fără căldura de patruzeci de grade și fără posibilitatea ca o anacondă sau un caiman să se ivească pe neașteptate din adâncurile mlaștinii. Amazonia era un pământ neprimitor pentru cei care nu știau să îl înțeleagă. Mii de oameni muriseră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
tot bătrâne șed torcând la umbră pe prispă {EminescuOpVII 305} și moșnegii adunați la crâșmă își petrec restul vieței lor bând și povestind. Abia sara, când satul devine centrul vieței pământului ce-l înconjură, se începe acea duioasă armonie câmpenească, idilică și împăciuitoare. Stelele izvorăsc umede și aurite pe jumalțul cel adânc și albastru al cerului, buciumul s-aude pe dealuri, un fum de un miros adormitor împle satul, carile vin cu boii osteniți, scârțiind, din lanuri, oamenii vin cu coasele
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
Dacă scopul declarat al societății închise este acela de a asigura supremația unei clase îsau a unei rase ori a unui grup) asupra alteia, ea își poate îndeplini scopul în mod eficient. Dar, dacă obiectivul e să revină la condițiile idilice ale unei societăți organice, este sortită eșecului. Există o prăpastie între idealul unității sociale și realitatea exploatării de clasă. Pentru a o elimina, este nevoie de explicații sofisticate care, prin definiție, contrazic faptele. Principala sarcină și criteriul de succes al
Epoca failibilității. Consecințele luptei împotriva terorii by George Soros [Corola-publishinghouse/Science/1960_a_3285]
-
simbolistă, de „spital”, Întreținută de decorul monoton-sumbru al „orașului Întunecat”. Tentația evaziunii („Case mici și albe voiau din orașul Întunecat să fugă”, „O! Lumina care vine acolo de pe cîmp, luminoasă”) completează evantaiul simbolist al viziunii; eliberare promisă de un peisaj idilic, (cvasisămănătorist!): „Și am vrut amîndoi bisericuța mică și albă din sat / așa simplu, cum ar vrea un copil bun o jucărie” - e afirmată decis: „Vreau să rătăcesc dincolo de mîhniri”. Iar acest „dincolo” e ținutul (evocat și mai tîrziu În creația
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
ce să-i faci așa e jocul arză-l-ar focul. (TITLUL) Pe de altă parte, în Georgicele lui Mircea Cărtărescu putem detecta cu ușurință și un alt tip de intenție „parodică”, vădit polemică de astă dată, orientată împotriva imaginii idilice a satului, impuse de semănătoriști și perpetuate cu bună știință de propaganda comunistă. Din acest punct de vedere, Georgicele cărtăresciene se situează, spuneam, pe același palier cu volumele lui Marin Sorescu din seria La Lilieci, cu Un potop de simpatii
Pragul și Neantul. Încercări De Circumscriere A Morții [Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
Începutul zilei, cînd stejarii se Înalță cu fală, „se Îndreptează”, ridiclnd brațele spre cîmpiile cerului. Orizontul e dulce, luminos, unda rîului e lină... Însă, iubitor de contraste și statornic În tristețe, poetul nu gustă nici acum deplina mulțumire. În spațiul idilic apar teribilele versuri: „Pui mîna p-a mea frunte și caut un mormînt .................................................................. Zic lumii un adio: iau lira și mă duc”... O figură a nestatorniciei se prefigurează, așadar În aceste versuri. Poetul este predestinat să rătăcească În Întunericul durerii
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
de rod. El celebrează „sfînta muncă de la țară” - „izvor sacru de rodire” —, dulcea Înfrățire - cum zice tot el - dintre om și pămînt. (Plugurile, Sămănătorii, Rodica, Secerișul, Cositul). Sentimentul de natură lucrată, Însuflețită se Întărește prin aceste scene cîmpenești. Lirismul devine idilic și etnografic. Totuși idilismul, reproșat poetului În diverse chipuri, nu distonează cu atmosfera generală a Pastelurilor, pregătirea pentru sărbătorile naturii, unirea mistică dintre soare și pămînt, procesul fecundității, integrarea elementului uman (Într-un chip, e drept, decorativ!) În ritmurile cosmice
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
este constituit din „a firii rușinare”, iar lagărul lui este sînul etc. În Cine-i Amoriul este indicat tot sinul ca cetățuia În care locuiește zeul. Curios, Conachi, care Își construiește poezia pe un imens suspin, se arătă Încrezător și idilic cînd vorbește În general despre muncile lui Eros. Coșmarul acestei idile se termină cînd iubirea este adusă pe un plan subiectiv. Poetul schimbă atunci foaia și pruncul cu arc devine simbolul unei mari, iremediabile nenorociri. Într-un poem meditativ ( CÎnd
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
funduntur, strepit omnis murmure campus.1 Câteva tălăngi și țipete de copii anunțau capre în mers. Când se sculă constată că niște muscoi violacei dădeau târcoale grindei unse, de care atârnase cândva o slănină. Ioanide își modifică profund ideea despre idilicul rural. Gazda și nevastă-sa, cu un ferăstrău mare de două persoane, tăiau un buturug, în vederea aprinderii focului și încălzirii unui ceaun ce aștepta trântit afară, căptușit cu pojghița uscată a mămăligii. Fata cea mare, cu un enorm tambur de
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
și atrăgător și n-a existat în trecutul nostru procesiunea sinistră ca a catolicilor din vremea Inchiziției, având nevoie de un decor înspăimîntător. Teatralul nu-i în spiritul nostru. Biserica tradiției românești e mică, pierdută adesea printre pomi, cu clopotnițe idilice care o semnalează în văi. Albul ei imaculat o distinge de verdeața câmpului, când anume ornamente sculpturale sau picturale nu o asimilează cu natura. De aceea încercarea de a se introduce în canonica arhitecturii noastre sacre siluete de zgârie-nori, contururi
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
așa călduros cum s-ar fi așteptat Pomponescu. Preoții bătrâni, sensibili la cuvântul "tradiție", fără o analiză mai adâncă a lui, fură mai satisfăcuți, preoții tineri, contaminați de Mișcare, visau, dimpotrivă, procesiunea grandioasă și chiar terifică, fiind de părere că idilicul e una din maladiile vechilor generații. Și unii și alții aveau o anume nedumerire, pentru că toată lumea fusese de acord și Pomponescu însuși aderase la această idee, că este nevoie de o "catedrală", deci de o biserică de proporții mari, ca să
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
Meșter Manole dublu", mistuit de "universal" și ignorând "particularul" până în ceasul conflictului sau cu o lume înspăimîn-tătoare, desfigurată de ură și crimă. Spectacolul inteligenței e prezent în fragmente ce pot fi oricând incluse în seria eseurilor călinesciene, precum paginile despre "idilicul rural" (hiperbola e a inteligenței!), unde se joacă un spectacol al paradoxurilor imprevizibile, insolite. "Bietul Ioanide" călinescianizează, dacă se poate spune așa, inventîndu-și un interlocutor sau căutîndu-l printre "ascultători" (vorbindu-i Erminiei ca și când ar redacta un tratat de "erotologie"; glosând
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
răul) a sufletului omenesc. De la un capăt la celălalt, narațiunea are aspectul unei confruntări în care, spre a ține echilibrul și a interveni cu îndeobște cunoscutul său bun simț dialectic, se implică și Sfântul Petru. Bineînțeles, contrar viziunii idealizante și idilice a originalului, acum câștigul de cauză îl are Aghiuță, acest personaj privilegiat care, cum se va vedea, face una din cele mai spectaculoase cariere în proza fantastică a lui Caragiale. Realizate și ele în scopul obținerii de efecte direct moraliste
Fantasticul în proza lui Ion Luca Caragiale by Elena Deju () [Corola-publishinghouse/Science/1278_a_1923]
-
șoselele naționale pe care întîlneai căruțe ponosite, bicicliști beți, femei împingînd cărucioare hodorogite, turme de vaci și de oi, bătrâne îndoite din șale care cărau legături de vreascuri în spinare, toată viața aceasta a "Romîniei profunde" care nu avea nimic idilic în ea ― o vedeam fără să o percep în incomensurabilul mizeriei ei atotstăpînitoare. Ea era a mea, stătea lipită de mine, mistificată și devenită invizibilă prin chiar subînțelesul ei. Ea mă învăluia și o iubeam cu acea "dragoste de învăluire
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
de fete care vorbeau de zor despre "gagicul meu", "dragele mele, limba română e atât de frumoasă! Aveți "drăguțul meu", cum se spune în Maramureș, de ce să spuneți "gagic"? Zău, dragele mele, de ce să batjocoriți așa limba?" O, ce vremuri idilice! Ce s-ar fi făcut Noica, astăzi, cu tinerii care ascultau în extaz șlagărul "Ce p...a mea"? El care numea actul sexual "o îmbrățișare", iar când devenea mai îndrăzneț, "o îmbrățișare activă"... 8 ianuarie Astăzi la 12, înmormîntarea lui
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
cazuri conflictuale deschise. În multe alte situații, implicarea afectivă, intenția pozitivă de conservare a familiei fac să fie trecute sub tăcere nedreptăți mărunte, de fiecare zi. În general, reprezentările privind familia sunt pozitive, distanța dintre realitatea trăită și imaginea oarecum idilică despre un astfel de grup fiind mai mare. Reprezentările sociale privind raporturile de putere în familie pot fi analizate și din Barometrul de gen1. De pildă, familia poate fi considerată partenerială 2 la nivelul declarativ al intențiilor, dar se dovedește
Gen și putere by Oana Băluță () [Corola-publishinghouse/Science/1991_a_3316]
-
într-o companie aristocrată, a unor tineri, care pun tot felul de întrebări legate de dragoste, în maniera celor descrise a avea loc la curțile din Franța. Plăcerile nobile ale celor din regatul Napolelui au fost asociate cu toposul grădinii idilice, pline de splendoare, în care tinerii manierați trăiesc clipe de desfătare spirituală. Motivul acesta devine încărcat de melancolie pentru că amintește de o lume ideală, în acord deplin cu natura, pe care autorul se pare că a cunoscut-o, dar de
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
Symonds, Giovanni Boccaccio as Man and Author, AMS Press, Inc., 1968, p. 89. (trad. n.) 56 încercarea lor mărturisită de a valorifica, în unele dintre nuvele, o tradiție epică orală drept sursă.”136 Rama plasează acțiunea boccaccescă într-un spațiu idilic, îndepărtat de decăzuta și morbida Florență, măcinată de plagă. „Încadrând povestirile într-o ramă, Boccaccio se supune mai întâi unei imperative nevoi artistice de ordonare. Rama îl ajută să delimiteze istorisirile, să facă comentarii asupra lor și să controleze întreg
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
forța cuvântului propun o lume mai frumoasă. Iubirea este sentimentul dominant al lumii boccaccești, ea guvernează tot și ei i se supun legile firii, în numele ei naratorii fac uneori rabat și de la morală, iar Neifile, tânăra îndrăgostită, devine o imagine idilică a nubilei ce experimentează primele trăiri arzătoare ale dragostei. La polul opus iubirii nu poate fi decât trădarea și suferința, iar Elisa este cea asemănătoare Didonei, părăsită în mod nedrept de Enea.145 Desigur că au fost oferite, în critica
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
146 Prin aceste voci care reușesc să nu rămână doar simple alegorii, Boccaccio își trasează, încă din incipitul Decameronului, dorința de a realiza o inițiere într-o lume complexă, aflată sub semnul bucuriei, al jocului și al cântecului, o lume idilică și ademenitoare, care uneori cunoaște și supliciul dragostei neîmpărtășite și care dorește, cu orice preț, să se afirme, să fie recunoscută și recompensată pentru noile valori pe care le propovăduiește. Cu siguranță, tot refugiul lor și toată existența aproape edenică
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
și de gândire. Guvernând ca regină ziua a cincea, zi ce cuprinde istorisiri de dragoste care au un deznodământ fericit, așadar o tematică optimistă, Fiammetta nu-și dezminte natura veselă și plină de vitalitate, dorința de a oferi o alternativă idilică unei vieți amenințate de pericolul iminent și aproape inevitabil al morții și de a aduce o laudă femeilor virtuoase și înțelepte, cum ar fi donna Giovanna, cea care este impresionată vădit de dragostea plină de mărinimie pe care i-o
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
femei, asistăm la o dihotomie - lumea masculină, reprezentată prin spiritul religios versus lumea feminină, a zânelor, a miraculosului. Întoarcerea târgoveței, prin basmul rostit, în acele timpuri magice poate fi interpretată ca o încercare de a crea o lume ideală sau idilică în care puterea de exprimare a femeilor și independența lor pot coexista, nemaifiind supuse opresiunii masculine, reprezentate simbolic de violul cavalerului. Pierderea lumii miraculoase, de basm, reprezintă simbolic feminitatea deposedată de posibilitatea de exprimare și de manifestare a independenței. Rolul
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]