1,072 matches
-
1667) ori manuscrise (precum acea „carte latinească” dată ambasadorului la Pekin de iezuitul Verbiest), din sinteze de topografie, chinezești sau făcute de alții (căci, scrie într-un loc, „chinezii își zugrăvesc împărăția lor pe hărți în chip de pătrat, dar iezuiții o înfățișează mai bine, ca o lună nu tocmai plină”), din unele sinteze locale de istorie („pentru o mai bună înțelegere a vechimii împărăției lor, vom scrie pe scurt din condica lor letopisețul dinastiei împăraților chinezi”), consultate, probabil, cu ajutorul unor
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288140_a_289469]
-
locale de istorie („pentru o mai bună înțelegere a vechimii împărăției lor, vom scrie pe scurt din condica lor letopisețul dinastiei împăraților chinezi”), consultate, probabil, cu ajutorul unor traducători. Relația cu cartea lui Martini există, dar M. l-a citit pe iezuitul italian în selecția făcută de J. Nieuhoff, autor care și-a adunat știrile din tot ce însemna atunci sinologia europeană, începând cu Marco Polo („Marcu Pavel venețianul”, îl numește solul). Martinius Martini e folosit și prin intermediul compunerilor primite de la Krijanici
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288140_a_289469]
-
documentul istoric face ca viața cronicarului Miron Costin să fie descrisă și cu intenția de a explica o personalitate complexă, vag idealizată. Fără vreo impietate ficțională asupra veridicului, imaginația autorului caută să recreeze atmosfera epocii: de la anii de colegian la iezuiți, în Polonia, unde viitorul dregător și intelectual își pune în acord conștiința de sine cu ambițiile politice și virtutea, până la executarea sa din ordinul lui Constantin Cantemir. Acolo, în Filioara (1943) este romanul unei familii de țărani, în anii primului
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285308_a_286637]
-
este o tăcere, a doua este o utopie. Nimic nu este mai reglementat, mai împărțit, mai ierarhizat decît un teritoriu lingvistic efectiv. Orice act de vorbire se naște sclav al suportului său, al sintaxei, al instituțiilor, al depozitarilor săi. Istoricii iezuiți din Paraguay i-au inspirat lui Voltaire ideea de a-l trimite pe Candid să se vindece de naivitate în "străvechea patrie a incașilor", însă nu toți etnologii întorși din Paraguay au avut această șansă. Regretatul Pierre Clastres scria, invocînd
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1031_a_2539]
-
preocupat generații de exegeți ale scrierilor sfântului basc: în ce sens pot fi considerate drept „scrieri literare” aceste documente ignațiene atât de greu clasificabile în rândul genurilor literare (re)cunoscute ca atare și, respectiv, cum se conciliază în biografia fondatorului iezuiților trăirea interioară, preocuparea literară și acțiunea vizibilă, exterioară. Primul lucru la care ne gândim când ne punem întrebarea despre calitatea literară a scrierilor lui Ignațiu este că, de regulă, marii autori spirituali au fost totodată mari scriitori, precum imnografii din
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2024_a_3349]
-
și frustă a autorului nu pare nicidecum compatibilă cu accepțiunea curentă a unor formulări „literare”. Într-adevăr, Ignațiu nu a scris mult, dacă lăsăm deoparte corespondența sa impresionantă 1: în afara celor trei texte prezentate în volumul de față, fondatorului ordinului iezuiților i se mai recunoaște paternitatea literară a Constituțiilor Societății lui Isus și a celorlalte documente care descriu întemeierea ordinului. Mai mult decât atât, el nu a scris nici măcar „frumos”. Însă scrierile sale, puține la număr și de multe ori atât
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2024_a_3349]
-
foarte precise („...devoción y gracia mucha asistente calorosa, lúcida y amorosa.... viendo a Jesú al pie de la Santísima Trinidad, y con esto mociones y lágrimas”2). Scopul procesului comunicativ al Jurnalului privește alegerea tipului de sărăcie ce va caracteriza comunitățile iezuiților și de aceea structura de alegere iese în evidență în paginile acestuia, mai ales în numerele 10-11. La rândul ei, Istorisirea mărturisește trăirile autorului sub forma unui limbaj de interpelare a lui Dumnezeu, fie și prin intermediul altor persoane și realități
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2024_a_3349]
-
fie și prin intermediul altor persoane și realități, cu scopul de a cunoaște și înfăptui voința Lui. Și aici regăsim acel gen de scriitură generatoare de limbaj despre care se vorbește în Exerciții 3: aidoma unui îndrumător spiritual, Ignațiu le istorisește iezuiților momente din viața lui, în mod succint și „con tanta claridad, que parece que hace al hombre presente todo lo que es pasado”4. În urma acestor succinte considerații, credem că acum ne putem orienta ceva mai bine în căutarea unor
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2024_a_3349]
-
Polanco. 1541 Se naște El Greco. 1545 Deschiderea Conciliului de la Trento, cel de-al nouăsprezecelea conciliu ecumenic în Biserica Catolică, ținut între 1545 și 1563 pentru clarificarea problemelor apărute o dată cu Reforma protestantă. 1546 Moare Petru Favre. Francisc Borgia intră în ordinul iezuiților. Moare Martin Luther. 1547 Ignațiu înființează în cadrul Societății provincia Spania (1 septembrie). Andreas Frusius traduce Exercițiile spirituale în latină, traducere care va primi aprobarea Papei laolaltă cu traducerea făcută de Polanco. 1547 Victoria lui Carol Quintul împotriva Ligii de la Schmalkalden
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2024_a_3349]
-
al VIII-lea. Se naște Cervantes. 1548 Papa Paul al III-lea aprobă prin documentul Pastoralis officii cartea Exerciții spirituale, care ulterior va fi tipărită într-un tiraj de 500 de exemplare. 1548 Se naște Giordano Bruno. 1549 Sosirea primilor iezuiți în Germania. Începutul Contrareformei în Germania. 1549 Francisc Xaveriu ajunge în Japonia și predică creștinismul. 1550 Pontificatul lui Iuliu al III-lea, care reconfirmă ordinul iezuiților prin bula Exposcit debitum. 1552 Ignațiu scrie Istorisirea Pelerinului. 1552 Las Casas și Sepúlveda
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2024_a_3349]
-
un tiraj de 500 de exemplare. 1548 Se naște Giordano Bruno. 1549 Sosirea primilor iezuiți în Germania. Începutul Contrareformei în Germania. 1549 Francisc Xaveriu ajunge în Japonia și predică creștinismul. 1550 Pontificatul lui Iuliu al III-lea, care reconfirmă ordinul iezuiților prin bula Exposcit debitum. 1552 Ignațiu scrie Istorisirea Pelerinului. 1552 Las Casas și Sepúlveda dezbat la Valladolid dacă amerindienii au sau nu suflet. Francisc Xaveriu moare în apropiere de coasta chineză. 1554 Ignațiu împarte Societatea din Spania în trei provincii
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2024_a_3349]
-
Istorisirea PelerinuluiTC "Istorisirea Pelerinului" (Autobiografia Sfântului Ignațiu de Loyola)tc "(Autobiografia Sfântului Ignațiu de Loyola)" Introduceretc "Introducere" Un testament spiritual sub forma unei autobiografii Textul de față, scris între anii 1553 și 1555, parte în spaniolă, parte în italiană, de către iezuitul portughez Luis Gonçalves da Câmara 1, care a strâns și dezvoltat mai multe însemnări în urma convorbirilor purtate cu Ignațiu 2, poartă titluri diferite în manuscrisele și edițiile vechi. Astfel, Jeronimo Nadal l-a numit Acta quaedam Reverendi Patris Ignatii; ediția
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2024_a_3349]
-
după spusele lui Ignațiu însuși - matricea Exercițiilor spirituale. Cum a înțeles Societatea lui Isus să-și însușească această moștenire se poate vedea căutând corespondențele dintre acest text autobiografic și textul legislativ al Constituțiilor ignațiene acolo unde este vorba despre formarea iezuiților. Într-adevăr, formarea umană și spirituală a lui Ignațiu și a primilor lui însoțitori a constituit prototipul formării generațiilor de după ei. Ea începe printr-un timp de probă (noviciatul) în care vocația candidatului va fi supusă mai multor încercări: exerciții
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2024_a_3349]
-
lungi și fără mijloace materiale, așa cum se poate citi în Istorisire. Apoi perioada studiilor este concepută ca un mijloc de „a ajuta sufletele”. Ignațiu a ținut cont încă o dată de propria experiență atunci când a schițat stilul de viață al studenților iezuiți. În fine, după hirotonire și înainte de a se fi pus la dispoziția Papei, cei dintâi însoțitori s-au retras în reculegere undeva prin împrejurimile Veneției. În acest răstimp, Ignațiu a retrăit câte ceva din experiența sa de la Manresa, într-un fel
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2024_a_3349]
-
dintâi însoțitori s-au retras în reculegere undeva prin împrejurimile Veneției. În acest răstimp, Ignațiu a retrăit câte ceva din experiența sa de la Manresa, într-un fel propriul său noviciat. Un posibil ecou al acestei perioade este ultima etapă a formării iezuiților, numită „a treia probă” și care se vrea, la sfârșitul anilor lungi de studiu intelectual, o „școală a inimii”. La rândul lor, și voturile de sărăcie, curăție și ascultare, pe care le depun membrii Societății lui Isus, își regăsesc arhetipul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2024_a_3349]
-
sfârșitul anilor lungi de studiu intelectual, o „școală a inimii”. La rândul lor, și voturile de sărăcie, curăție și ascultare, pe care le depun membrii Societății lui Isus, își regăsesc arhetipul în viața lui Ignațiu și a primei generații de iezuiți. De fapt, Istorisirea se mărginește să menționeze că la Veneția, în 1537, Ignațiu și însoțitorii săi au depus „voturile de sărăcie și curăție”1. Cât despre votul ascultării, acesta apare deocamdată in nuce în hotărârea luată la Paris, în cazul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2024_a_3349]
-
vrut. Jurnalul mișcărilor lăuntricetc "Jurnalul mișcărilor lăuntrice" tc "" Introduceretc "Introducere" Cronica prescurtată a unui exercițiu mistic Trei sunt motivele pentru care textul ignațian prezentat în acest volum sub titlul Jurnalul mișcărilor lăuntrice 1 poate fi considerat o „relicvă” a întemeietorului iezuiților: este vorba despre un valoros fragment hagiografic, este un manuscris autograf, iar însemnările aparțin unui sfânt mistic. Există două izvoare scrise care ne încredințează că acest text- sau mai bine zis colaj de texte, după cum vom vedea în continuare - constituie
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2024_a_3349]
-
Cienuegos, aveau să vadă lumina tiparului în integralitatea lor abia în 19343. Dar acest fir de argint contrastează șocant cu „firul” interior care traversează de la un capăt la altul Jurnalul mișcărilor lăuntrice: căutarea sărăciei radicale, în legătură cu spiritul misionar specific ordinului iezuiților. Alegerea ca iezuiții „să aibă sau nu venituri” constituise obiectul unei deliberări pentru Ignațiu și însoțitorii săi încă în anul 1541, când se hotărâse ca rentele să fie admise numai în cazul bisericilor, în timp ce casele membrilor professi 4 urmau să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2024_a_3349]
-
vadă lumina tiparului în integralitatea lor abia în 19343. Dar acest fir de argint contrastează șocant cu „firul” interior care traversează de la un capăt la altul Jurnalul mișcărilor lăuntrice: căutarea sărăciei radicale, în legătură cu spiritul misionar specific ordinului iezuiților. Alegerea ca iezuiții „să aibă sau nu venituri” constituise obiectul unei deliberări pentru Ignațiu și însoțitorii săi încă în anul 1541, când se hotărâse ca rentele să fie admise numai în cazul bisericilor, în timp ce casele membrilor professi 4 urmau să trăiască numai din
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2024_a_3349]
-
binefăcătorilor. Trei ani mai târziu, Ignațiu revine asupra acestei distincții pe care o consideră insuficientă, dacă nu chiar primejdioasă, pentru radicalitatea sărăciei ordinului și propune tovarășilor săi la 12 martie 1544 să renunțe și la rentele fixe destinate întreținerii bisericilor iezuiților. De acum înainte, numai colegiile unde se formau scolasticii iezuiți aveau să fie scutite de prevederile acestei decizii. Însă aceste sumare considerente istorice nu sunt în măsură să explice decalajul de timp dintre rapiditatea cu care Ignațiu alege ca iezuiții
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2024_a_3349]
-
pe care o consideră insuficientă, dacă nu chiar primejdioasă, pentru radicalitatea sărăciei ordinului și propune tovarășilor săi la 12 martie 1544 să renunțe și la rentele fixe destinate întreținerii bisericilor iezuiților. De acum înainte, numai colegiile unde se formau scolasticii iezuiți aveau să fie scutite de prevederile acestei decizii. Însă aceste sumare considerente istorice nu sunt în măsură să explice decalajul de timp dintre rapiditatea cu care Ignațiu alege ca iezuiții să nu aibă nici un fel de venituri fixe și stăruința
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2024_a_3349]
-
iezuiților. De acum înainte, numai colegiile unde se formau scolasticii iezuiți aveau să fie scutite de prevederile acestei decizii. Însă aceste sumare considerente istorice nu sunt în măsură să explice decalajul de timp dintre rapiditatea cu care Ignațiu alege ca iezuiții să nu aibă nici un fel de venituri fixe și stăruința cu care el continuă să ceară în rugăciune o confirmare a justeții deciziei sale. Într-adevăr, din Jurnal reiese că argumentele pro sau contra veniturilor fixe au fost enunțate și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2024_a_3349]
-
ca marcă personală, îi deschide la rândul ei ochii în fața sărăciei celui de lângă el, permițându-i nu numai să trăiască din primirea pomenilor, ci și să le transforme mai departe în dar. Așa descoperă că sărăcia individuală și colectivă a iezuiților nu este un capăt de drum pentru propria lor desăvârșire, ci mai degrabă începutul unui drum care duce spre celălalt, o alteritate care îmbrățișează aproapele în Dumnezeu. Mistica ignațiană nu sfârșește așadar într-o contemplare extatică în fața Sfintei Treimi, ci
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2024_a_3349]
-
Introduceretc "Introducere" Un text multiplu și deschis Carte trăită înainte de a fi scrisă, Exercițiile spirituale ignațiene, ca operă literară, își tăinuiesc momentul precis al redactării lor. Din partea lui, Ignațiu nu precizează decât faptul că nu a făcut exercițiile „dintr-o dată”. Iezuitul Nadal, unul dintre apropiații săi, distinge în acest sens două perioade, și anume, cea dinaintea studiilor (1522-1524) și cea care le-a urmat (1537-1548): „El a scris o bună parte a Exercițiilor pe când încă nu făcuse nici un fel de studii
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2024_a_3349]
-
dovedit a fi insuficientă, din moment ce în 1547, atunci când se punea problema ca Exercițiile spirituale să fie supuse aprobării pontificale, P1 a fost corectată, luând astfel naștere P2. În paralel, s-a simțit și nevoia unei traduceri latine mai bune. Tânărul iezuit francez André des Freux, mai cunoscut sub numele latinizat de Frusius, a redat în versiunea prelucrată de el „numai sensul, dar l-a redat cu fidelitate”2, în anii 1546-1547. Traducerea lui Frusius poartă numele de Vulgata (V)3. În
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2024_a_3349]