1,385 matches
-
condamnarea viciului, această expresie de tragic carnal și de tulburare pasională, ce crește din prezența spiritului în carne. În orice viciu este prezentă o tragedie a cărnii, un salt al cărnii din fatalitatea ei, o încercare de sfărâmare a limitelor imanente ce încarcerează elanurile pasionale. O plictiseală organică se ridică până la o deznădejde a nervilor și a cărnii, din care nu se pot salva decât încercînd celelalte forme posibile de voluptăți. Atracția tuturor celorlalte forme decât cele normale picură în senzațiile
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
celelalte forme posibile de voluptăți. Atracția tuturor celorlalte forme decât cele normale picură în senzațiile viciului o neliniște tulburătoare, diversă în consecințe și complexă în agitații. În viciu, spiritul pare că a devenit sânge și se agită ca o forță imanentă în carne. Explorarea în ordinea posibilului nu se poate face fără concursul spiritului, fără intervenția conștiinței. Viciul reprezintă o formă de triumf a individualului. Și cum ar putea reprezenta carnea individualul, fără o intervenție din afară? Acest amestec de spirit
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
inventat toate adevărurile. Din perspectiva transistorică a unui înțelept, soluția franceză sau greacă poate fi nevalabilă; dar să ne gândim ce leagăn plăcut a constituit ea pentru orice grec sau francez, născuți în adevărurile și concluziile ei. A fi asimilat imanent într-o cultură înseamnă a păstra, în îndoieli, în viziune și în atitudine, limita impusă de cadrul acelei culturi. Labilitatea acestuia demarcă un început de declin, un apus stilistic, o dezintegrare a direcțiunii lăuntrice. Este caracteristică micilor culturi - formații periferice
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
au luptat ei, le-au considerat ca finalități ultime. De aici pasiunea, absurdul, crima, bestialitatea unică a istoriei lor. Pentru occidentali, istoria este o finalitate în sine, o totalitate de valori și de drame omenești, ce se rotunjesc în planul imanent al devenirii. Escatologia le-a fost străină (cel puțin modernilor). Hegel - care este mai înclinat spre escatologie, dintre filozofii "oficiali" ai lumii moderne -, n-o concepe totuși în sensul creștin al unei rezolvări finale pe un plan transcendent, ci pe
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
Escatologia le-a fost străină (cel puțin modernilor). Hegel - care este mai înclinat spre escatologie, dintre filozofii "oficiali" ai lumii moderne -, n-o concepe totuși în sensul creștin al unei rezolvări finale pe un plan transcendent, ci pe un plan imanent. Revenirea la sine și interiorizarea spiritului absolut sfârșesc istoria nu în dramă, așa cum se desfășoară sfârșitul în viziunile apocaliptice. De altfel, dialectica, absolutizând procesul și istorizînd cosmosul, refuză - teoretic vorbind - escatologia. Între stil și escatologie, sistemul lui Hegel păstrează un
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
un sens fiindcă tot ceea ce se produce se totalizează într-o regiune specifică de valori și într-o formă determinată, astfel că existentul își revelează finalitatea sa în însuși fenomenul înglobării și totalizării, eliminând orice idee de irațional din productivitatea imanentă a vieții. Rușii n-au stil în cultură, fiindcă ei nu trăiesc în imediatul vieții și cu atât mai puțin în imediatul valorilor; de altă parte, ei nu-și organizează - din inimă - un cosmos rațional, așa încît misiunea lor în
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
de greutate pe viitor, considerat ca o comoară de împliniri naționale. Tradiționalismul este o formulă comodă, neangajantă. El exprimă o solidaritate cu neamul, dar nu o voință de a-i da un mare sens în lume. Orice tradiționalism acceptă limitele imanente ale națiunii. Atunci nu mai este nimic de făcut, națiunea mergând spre viitorul ei ca boul la apă. Un popor n-are destin în lume decât din clipa în care a trecut treapta istorică. Până atunci, este subistorie. Este însă
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
problema spirit - viață. (A soluției intrinseci, practice, a "atitudinii".) Sânt culturi al căror stil se bazează pe o exasperare a conflictului dintre spirit și viață (cultura indiană, egipteană, goticul european și goticul ca o categorie mai mult sau mai puțin imanentă tuturor culturilor). Altele, neputîndu-l învinge, l-au atenuat (cultura greacă, întrucît a realizat o armonie mai mult dorită decât efectivă; cultura franceză, ca o cultură abstractă, în care spiritul nu se opune vieții, ci numai inteligența; cultura japoneză, ca o
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
divergente. Întrucât facem parte dintr-o cultură și sîntem integrați procesului ei, activitatea noastră intră într-un făgaș, despre care putem să nu știm nimic, el nu există totuși mai puțin. Ceea ce putem face este să dezvoltăm la maximum tendințe imanente nouă, dar nerealizate din toate motivele căderii noastre. Nu ne mai rămâne decât să începem a ne descoperi pe noi înșine. Toată forma românească de existență este stăpânită de geniul momentului. În zadar am încerca să ne educăm spiritul înspre
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
în jurul catedralelor? Orgoliul înfrîngea pietatea. În jurul bisericuțelor noastre, umilința înfrînge credința. În genere, românii au prea multă umilință și prea puțină pietate față de lucruri. Pietatea este ultima formă a seriozității în fața ordinii invizibile. Când ea afectează un caracter uman și imanent, atunci viața este convertită într-o valoare echivalentă transcendenței. Este ca și cum toate aspectele realității ar fi străbătute de un suflu divin și s-ar împărtăși, în diversitatea lor, din același izvor absolut. Din pietate se naște un sentiment solemn al
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
mecanic, fără baze în ontologic. Românul vede însă o sursă universală realității esențiale care e destinul. Fatalismul ete determinism pe baze metafizice. Ideea de destin are marele merit de a explica toate și nimic. Forța oarbă, care-și are limitele imanente ale unei logici specifice, ne satisface gustul nostru de a căuta o bază ascunsă și generatoare a tuturor conținuturilor de viață; ea însă nu le poate explica diversitatea și divergența. Exuberanța fenomenală se ridică, autonomă, peste monotonia soartei. Peisajul istoric
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
de utopie. Marxismul și-a făcut un titlu de glorie din a fi rupt cu tradiția utopică a socialismului. Poate că socialismul numai atunci a avut farmec. Astăzi vrea să fie o știință a fericirii pământești, construită pe o escatologie imanentă. Distanța noastră de utopie rezultă din excesul de luciditate. Pe român l-aș putea, la urma urmelor, crede capabil de orice, numai de utopie nu. De aceea, construcția imaginară a unei Românii viitoare n-ar avea pentru noi nici un sens
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
acestea, nu găsesc nimic mai revoltător decât lamentațiile pe marginea soartei maselor. Ele sânt prea tari pentru a nu putea obține ceea ce revine tăriei lor și dacă s-au înșelat și se înșală, aceasta ține de soarta lor, de limitele imanente ale acestei soarte. Este cea mai frecventă prostie aceea de a arunca pe conducători vina. Dacă masele ar avea un nume (în sens spiritual), ele ar putea să se facă ele însele responsabile. Așa, nimeni nu poartă vina falimentului nici unei
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
n-a depășit patriotismul, care va fi o viziune morală, dar nu e una istorică și în nici un caz politică. România nu-și va rata momentul său revoluționar. Dar revoluția pe care va face-o, de nu va întrece limitele imanente ale mediocrității noastre autohtone, dacă nu va da țării proporții peste condițiile ei firești, nivelul nostru istoric nu va cunoaște un salt, și ca atare revoluția noastră n-a făcut decât să mărească superfluul nostru în lume. Un popor există
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
Vitalismul, punând accentul pe imanență, a suprimat dualismul, adică reazemul teoretic al eticii. Devenirea a fost astfel reintegrată în drepturile ei, adică în rosturile ei de a crea și distruge fără nici o răspundere. Toate viziunile de viață care dezvăluie sensul imanent al vieții atribuie un loc foarte mare politicului. Nu există, după economic (care e de fapt un sclav al lui), un domeniu care să aibă mai mult caracterul de a fi în lume decât politicul. Imanentismul lui explică de ce sufletele
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
se reduc la atîta: cu ce drept ne impune un dictator voința sa? De unde erijarea unui individ în absolut? Obiecția sau mirarea aceasta este fără răspuns. Sau, ea n-are decât un răspuns cinic. Este imposibil să găsești o justificare imanentă a autorității sau a suveranității. Un guvernământ este compus din oameni care nu sânt calitativ deosebiți de ceilalți. Ce rațiune are atunci impunerea voinței lor altora? În acest sens, teocrația este singura care are o bază logică și metafizică. Dacă
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
procesul de atomizare socială pe care l-a născut dezagregarea democrației și liberalismului, pretinde că fiecare om are centrul în sine însuși și ca atare dispune de el în mod nelimitat. Cum esența lui este rațiunea, limitele expansiunii sale sânt imanente. Statul, în concepția aceasta, care a fost și a lui Kant, coordonează numai voințele individuale. Un simplu factor de armonie. Numai că viziunea raționalistă a omului are împotriva sa toată istoria.Prezența statului și a dreptului, legate de existența societății
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
o nervoasă viață fizică, nu o esistență nobilă, personală, cu ținte precise, determinate. Și toate acestea pentru ca nu pleacă de la un pozitiv spre a ajunge la alt pozitiv, ci pentru că vânează fantome nerealizabile, idei mari poate, cari însă nu-s imanente punctului dat în timp or în spațiu. De aceea lipsește continuitate în progres, pentru că lipsește punctul pozitiv de la care să pornească continuarea. E o viață fizică, nu una politică *; o vegetare vie, nu o viață personală, conștie, determinată prin ea
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
a d-lui culegător Destin sunt asemenea curioase; ele se numesc: împregiurări. Gurei lumei jurnaliștii i-a dat încă o numire, mai frumoasă - așa ceva gogoneț și simpatic totodată - i-au zis: Opiniune publică {EminescuOpVII 318} Opiniunea publică - Gura lumei - e imanentă și emanentă de Public (nu mire ridicată pentru: Lume). Jurnaliștii sunt răutăcioși - au făcut lumea de sexul d-nealor: Public sub stantivus generis masculini, pe când Lume e substantivus generis feminini id est foemina - și după aceea i-a dat opiniune, adecă
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
pentru că refuză contrastul. Acest fapt arată că domeniul semnificațiilor (prin care noi recunoaștem senzațiile ca plăcute sau dureroase, ca bune sau rele) este heterogen 4 și recesiv cărnii, în care se înregistrează „impresiile originare”. Reducția fenomenologică permite, așadar, relevarea suferinței imanente ca teritoriu necontaminat de judecăți axiologice (bine/rău), ceea ce explică de altfel situația deconcertantă în care aceeași experiență a durerii trupești (suportată într-un lagăr de exterminare, de pildă) acceptă interpretări radical diferite: unii își blestemă zilele, alții își scriu
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
indivizi la lupta pentru existență. Școala constructivistă respinge premisele deterministe ale concepției raționaliste și caracterul inevitabil al raporturilor conflictuale. Ea pune pe prim plan ideea potrivit căreia caracteristicile sistemului internațional sunt rezultatul unei construcții sociologice, și mai puțin a faptelor imanente și observabile. Actorii sunt analizați ca ființe sociale care construiesc mediul în care ele operează în funcție de propriile lor identități, valori sau referințe culturale. Astfel, rezultă o realitate subiectivă care se opune realității materiale descrise de raționaliști, și care susține ideea
Euroarmata şi apărarea României. Analiză de epistemologie constructivistă privind politica de securitate şi apărare comună a Uniunii Europene by Constantin Manolache () [Corola-publishinghouse/Science/1432_a_2674]
-
care astfel presupune delegarea de autoritate către agent. Pe de altă parte, Într-o abordare fenomenologic instituționalistă, Meyer și Jepperson (2000) argumentează În favoarea ideii construcției sociale a agenților și principalilor. Agenții datorează capacitatea responsabilă de acțiune unui proces de Împuternicire imanent, În același timp desacralizant, În baza certificărilor și acreditărilor sociale. Totodată, principalii reprezintă grupuri definite funcțional, prin intermediul intereselor recunoscute ca legitime. În conformitate cu practicile raționale ale societății, În special cunoașterea fundamentată științific, agenții pot folosi capacitatea de acțiune social dobândită nu
Organizare și câmpuri organizaționale. O analiză instituțională by Mihai Păunescu [Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
-
nu au o determinare tehnologică, ci mai degrabă una culturală și politică. Așa cum vom arăta În continuare, Meyer și Jepperson (2000) consideră actorii, atât individuali, cât și colectivi ca fiind rezultatul unui proces de instituționalizare. Consecința acestui proces este asumarea imanentă de către societate a capacității de acțiune prin destrămarea autorității divine. Capacitatea de acțiune este social investită În anumiți actori ce capătă acreditările societății raționalizate, În special prin sistemul educațional, pentru a acționa Într-un anumit domeniu. Ceea ce numim În mod
Organizare și câmpuri organizaționale. O analiză instituțională by Mihai Păunescu [Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
-
agenția) a actorilor este un proces de devoluție a autorității divine. Aceasta din urmă era singura forță acțională În societățile premoderne, indivizii fiind mai degrabă În ipostaza de executanți ai voinței divine. Capacitatea de acțiune responsabilă și autoritatea sunt asumate imanent În practicile și cunoașterea sociale și este rezultatul unui proces de standardizare a mijloacelor raționale pentru a atinge anumite scopuri (de exemplu birocrația ca mijloc pentru atingerea unor scopuri publice, practicile medicale științifice ca modalități de realizare a sănătății publice
Organizare și câmpuri organizaționale. O analiză instituțională by Mihai Păunescu [Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
-
ex. stima de sine, dezvoltarea profesională). Agenții, În sensul de entități acționale, nu sunt o realitate În sine, un dat natural, ci rezultatul unui proces de construcție culturală prin care aceștia sunt autorizați și Împuterniciți de către societate ca forțe acționale imanente, În dauna celor supranaturale. În aceste condiții, interesele și capacitățile de acțiune ale „investitorilor” ce constituie organizația, ar fi astfel modelate cultural și asumate social Într-un anumit context istoric, și nu realități naturale rezultate din presiunea către eficiență și
Organizare și câmpuri organizaționale. O analiză instituțională by Mihai Păunescu [Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]