2,209 matches
-
construcția sintactică; poate fi: • tranzitiv sau intranzitiv: „...Urmează să explicăm mai departe tehnica ermetismului, spre a-l deosebi de falsul ermetism.” (G. Călinescu) „Urmuz, dimpotrivă, de câte ori este pe punctul de a cădea într-o asociație normală...” (G. Călinescu) • personal sau impersonal: Începuse a ninge..., A tăcea înseamnă , în multe situații, a accepta umilința. În structura enunțului sintactic, intră în relația de opoziție, specifică verbului, afirmativ-negativ; forma negativă o realizează, de asemenea, cu modalități caracteristice verbului: prin adverbul de negație nu (sau
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
verbaletc "Caracteristici verbale" Gerunziul poate fi: • tranzitiv sau intranzitiv: „Aducerile-aminte pe suflet cad în picuri, Redeșteptând în față-mi trecutele nimicuri.” (M. Eminescu) „Iară purcelul calcă înainte pe covoare grohăind și începe a mușlui prin casă.” (I. Creangă) • personal sau impersonal: Plouând prea tare n-am mai plecat. Caracterul personal devine manifest în construcții absolute: Fiind eu bolnav, a trebuit să plece el în locul meu. sau când este însoțit de un pronume reflexiv (morfem lexical sau morfem de diateză): Uitându-mă
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
Dezvoltarea construcțiilor sintactice generate de verb și a câmpului semantico-sintactic pe care acesta îl descrie este dependentă de valențele lui libere (corespunzătoare golurilor semantice), în funcție de care verbele românești se grupează în două principale clase organizate antitetic: 1. verbe personale - verbe impersonale 2. verbe tranzitive - verbe intranzitive Verbe personale - verbe impersonaletc "Verbe personale - verbe impersonale" De apartenența verbului la una din cele două categorii depinde dezvoltarea câmpului semantico-sintactic central, descris de nucleul predicațional, întemeiat pe relația predicat subiect. Verbele personale devin predicate
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
îl descrie este dependentă de valențele lui libere (corespunzătoare golurilor semantice), în funcție de care verbele românești se grupează în două principale clase organizate antitetic: 1. verbe personale - verbe impersonale 2. verbe tranzitive - verbe intranzitive Verbe personale - verbe impersonaletc "Verbe personale - verbe impersonale" De apartenența verbului la una din cele două categorii depinde dezvoltarea câmpului semantico-sintactic central, descris de nucleul predicațional, întemeiat pe relația predicat subiect. Verbele personale devin predicate în desfășurarea predicației, prin intrarea în relație sintactică de interdependență cu un nume
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
de partea adevărului. Supraviețuiesc ticăloșiei cei ce rămân de partea adevărului. Dacă propoziția-subiect are predicat multiplu, verbul-predicat al propoziției complexe se situează la singular: Cine cunoaște adevărul și-l tace se așează singur între ticăloși. În desfășurarea predicației, verbele (expresiile) impersonale absolute (a ploua, a însera, a-i fi dor etc.) își actualizează propriul conținut lexical, absolutizându-l în planul semantic al predicatului pe care îl realizează. Prin aceasta, verbele impersonale absolute generează nuclee predicaționale monomembre: „Afară târgul stă pustiu / Și
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
se așează singur între ticăloși. În desfășurarea predicației, verbele (expresiile) impersonale absolute (a ploua, a însera, a-i fi dor etc.) își actualizează propriul conținut lexical, absolutizându-l în planul semantic al predicatului pe care îl realizează. Prin aceasta, verbele impersonale absolute generează nuclee predicaționale monomembre: „Afară târgul stă pustiu / Și ninge ca-ntr-un cimitir.” (G. Bacovia) Mi-e dor de cel ce-am fost cândva. Verbele (expresiile, locuțiunile) impersonale relative intră în relație cu un subiect, care nu reprezintă
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
semantic al predicatului pe care îl realizează. Prin aceasta, verbele impersonale absolute generează nuclee predicaționale monomembre: „Afară târgul stă pustiu / Și ninge ca-ntr-un cimitir.” (G. Bacovia) Mi-e dor de cel ce-am fost cândva. Verbele (expresiile, locuțiunile) impersonale relative intră în relație cu un subiect, care nu reprezintă, însă, originea/cauza planului lor semantic, ci expresia sintactică a unui conținut semantic supus modalizării în procesul de actualizare prin predicație: Nu-mi trebuie/nu-mi place/nu-mi convine
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
care nu reprezintă, însă, originea/cauza planului lor semantic, ci expresia sintactică a unui conținut semantic supus modalizării în procesul de actualizare prin predicație: Nu-mi trebuie/nu-mi place/nu-mi convine această atitudine. Ca și verbele personale, verbele impersonale relative realizează nuclee predicaționale bimembre, care se înscriu, însă, în interiorul opoziției categoriale de persoană numai la persoana a III-a: „Timpul mort și-ntinde trupul și devine vecinicie, Căci nimic nu se întâmplă în întinderea pustie.” (M. Eminescu) „Ne place
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
un pericul.” (M. Eminescu) În enunțuri cu verbul a însemna în structura predicatului, realizarea subiectului prin infinitiv cere în mod curent realizarea și a numelui predicativ prin infinitiv: „A tăcea înseamnă a-i accepta ticăloșiile.” În relație cu verbe (expresii) impersonale, infinitivul realizează funcția de subiect, în alternativă cu realizarea curentă prin propoziții sau, mai puțin frecvent, prin substantiv sau pronume: Îmi place a călători. să călătoresc. Îmi plac călătoriile. Enunțul cu subiectul un infinitiv este sinonim cu enunțul cu subiectul
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
construcțiile sintactice ale infinitivului în același mod în care o face verbul-predicat; generează diferite funcții sintactice în raport cu câmpul semantico-sintactic pe care îl guvernează, în strânsă legătură cu planul semantic al verbului, în care își are originea: • subiect, dacă verbul este impersonal: Îl neliniștea gândul de a trebui să plece chiar a doua zi. Infinitivul verbelor impersonale absolute realizează funcția de subiect și în relație cu verbe de aspect: A început a ploua. • complement (direct, indirect), dacă verbul este tranzitiv, cu tranzitivitate
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
sintactice în raport cu câmpul semantico-sintactic pe care îl guvernează, în strânsă legătură cu planul semantic al verbului, în care își are originea: • subiect, dacă verbul este impersonal: Îl neliniștea gândul de a trebui să plece chiar a doua zi. Infinitivul verbelor impersonale absolute realizează funcția de subiect și în relație cu verbe de aspect: A început a ploua. • complement (direct, indirect), dacă verbul este tranzitiv, cu tranzitivitate directă/indirectă: „Focul meu a-l stinge nu pot cu toate apele mării.” (M. Eminescu
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
infinitivul și totodată cu substantivul sau cu propoziții având ca predicat verbe la conjunctiv. Planul semantic al regentului face posibilă realizarea funcției sintactice guvernate prin oricare din variantele morfologice: infinitiv, supin, conjunctiv sau orientează selecția: • subiect; în relație cu expresii impersonale: e bine, e greu, e necesar, e ușor etc. sau cu unele verbe întrebuințate impersonal: a nu-i arde, a rămâne, a urma etc. E ușor de citit/(a citi)/să citești. Nu-i arde de învățat/(să citească). Urmează
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
semantic al regentului face posibilă realizarea funcției sintactice guvernate prin oricare din variantele morfologice: infinitiv, supin, conjunctiv sau orientează selecția: • subiect; în relație cu expresii impersonale: e bine, e greu, e necesar, e ușor etc. sau cu unele verbe întrebuințate impersonal: a nu-i arde, a rămâne, a urma etc. E ușor de citit/(a citi)/să citești. Nu-i arde de învățat/(să citească). Urmează de rezolvat/a se rezolva/să se rezolve problema traducerii. Verbele impersonale admit, de regulă
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
unele verbe întrebuințate impersonal: a nu-i arde, a rămâne, a urma etc. E ușor de citit/(a citi)/să citești. Nu-i arde de învățat/(să citească). Urmează de rezolvat/a se rezolva/să se rezolve problema traducerii. Verbele impersonale admit, de regulă, sau verbe la conjunctiv sau infinitive: a-i conveni, a i se cuveni, a-i părea, a-i veni etc. sau numai conjunctivul: a se întâmpla: Îmi place să călătoresc/a călători. S-a întâmplat să vină
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
fost chip de plecat înaintea Ioanei. Supinul verbelor tranzitive este determinat în mod necesar de • complement direct: Acestea sunt povești de adormit copiii! Are o nouă metodă de descoperit loc de fântână. Dacă supinul intră în relație cu verbe întrebuințate impersonal sau cu expresii impersonale, indiferent de tranzitivitatea verbului în care își are originea, construcția sa - mediată de întreaga sintagmă - este reprezentată de funcția sintactică de subiect: Rămâne de văzut cine vine. Mai rămâne de venit Tudor. Este greu de stabilit
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
înaintea Ioanei. Supinul verbelor tranzitive este determinat în mod necesar de • complement direct: Acestea sunt povești de adormit copiii! Are o nouă metodă de descoperit loc de fântână. Dacă supinul intră în relație cu verbe întrebuințate impersonal sau cu expresii impersonale, indiferent de tranzitivitatea verbului în care își are originea, construcția sa - mediată de întreaga sintagmă - este reprezentată de funcția sintactică de subiect: Rămâne de văzut cine vine. Mai rămâne de venit Tudor. Este greu de stabilit ordinea/cine este primul
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
La diateza dinamică, verbele își completează cu obligativitate câmpul semantic prin dezvoltarea funcției sintactice în care subiectul este direct interesat:complement indirect: „Tata s-a îngrijit de voi, / V-a lăsat vite, hambare.” (T. Arghezi) Verbele intranzitive întrebuințate la diateza impersonală devin auto-suficiente semantico-sintactic; realizează nuclee predicaționale monomembre: Se respiră. Aceste verbe dezvoltă cel mai adesea un câmp semantico-sintactic secundar prin realizarea funcției de circumstanțial: de mod, timp, loc: Se pleacă mâine. Se înaintează pe sub munte. Se trăiește greu. Dintre verbele
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
trăiește greu. Dintre verbele tranzitive, cele cu tranzitivitate directă își restrâng câmpul semantico-sintactic la relația subiect-predicat, poziția „subiectului” fiind preluată de „obiectul” pasiv; „subiectul” activ este trecut de pronumele reflexiv în „nedeterminat”: Scrisul lui se descifrează foarte greu. Dacă sensul impersonal este complementar sensului pasiv, câmpul semantic al verbului implică și realizarea unui complement de agent, expresie sintactic-lexicală a „subiectului” activ: Scrisul lui se descifrează greu de necunoscători. MODULTC "MODUL" Gramatica Academiei (și gramaticile curente) disting câte două categorii de moduri
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
caracterizează întrebuințarea verbului la oricare din cele cinci moduri autentice (moduri personale și predicative, în perspectiva Gramaticii Academiei și a gramaticii curente): indicativ, conjunctiv, potențial-optativ, prezumtiv, imperativ. Dacă unele verbe sunt defective de persoanele I și a II-a (verbe impersonale și verbe unipersonale) iar unele moduri verbale cunosc o singură persoană, a II-a (imperativul) sau au forme omonime pentru toate trei persoanele (conjunctivul perfect), ele își asumă predicația, - constituindu-se prin ele înseși în nucleu predicațional monomembru al unei
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
Proză literară, p. 30), „De-așa vremi se-nvredniciră cronicarii și rapsozii” (Idem, p. 149) „O astfel de moarte-i iadul.” (Ibidem, p. 53) În interiorul relației de interdependență, adverbele calificative și situaționale intră uneori în alcătuirea predicatului analitic, prin structuri impersonale, în categoria predicatului stării: „Dar și mai bine-i când afară-i sloată,/ Să stai visând la foc, de somn să picuri.” (Idem, p. 119) sau ca nume predicativ: „Așa era elementul său. O lume întreagă de închipuiri umoristice îi
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
diferite ipostaze categoriale, împreună cu care dezvoltă o identitate specifică parte de vorbire, în terminologia tradițională, sau clasă/categorie lexico-gramaticală: Raportul însuși dintre nucleul semantic originar și interpretarea lui categorială (verb, substantiv etc.) generează alte componente semantice, de tip lexico-gramatical: personal/impersonal, tranzitiv/intranzitiv etc. Prin această structură a planului semantic, reflectată, în mod relativ și în planul expresiei (prin mărci de ‘verbalitate’, ‘substantivitate’ etc.), cuvântul se situează pe o anumită poziție în sistemul lexical și, totodată, în spațiul de interferență cu
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
în stil indirect, într-o relație de dependență, ca termen regent: „Însă tu îmi vei răspunde că e bine ca în lume Prin frumoasă stihuire să pătrunză al meu nume.” (M. Eminescu) într-o relație de interdependență, întrebuințate la diateza impersonală: Mi s-a spus că toți au plecat din oraș. sau, în stil direct, într-o relație de incidență, în structura unui enunț complex: „- Stăpâne, ziceau servitorii cu goarne, mistrețul acela nu vine pe-aici.” (Șt.Aug. Doinaș) Enunțurile asertive, cu
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
urnească.” Predicatul dezvoltat trebuie târât prezintă la al doilea nivel al planului semantic al predicației o situație sintactică analogă: trebuie - predicat târât - subiect / (subiect interior) Unitatea funcțional-predicativă a sintagmei a trebui + participiu determină trecerea verbului a trebui din clasa verbelor impersonale (relative) în clasa verbelor personale; cu această întrebuințare verbul primește în structura temei de prezent sufixul -esc: „Căci trebuiesc luptate războaiele aprinse.” (M. Eminescu) Tu trebuiești trimis cât mai departe. Predicat verbal multiplu Gramatica Academiei și, de fapt, mai toate
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
s-a îmbolnăvit de nervi. - Pr. sintetic/verbal Bătrânul a devenit bolnav de nervi. - Pr. analitic/nominal. Predicat descriptiv - Bătrânul bolește de trei ani. - Pr. sintetic/verbal Bătrânul e bolnav de trei ani. - Pr. analitic/nominal. * Un grup de verbe impersonale constituie, prin conținutul lor lexical, o categorie specifică de predicate - predicatul stării, cu o identitate proprie, dar realizându-se, totodată, și ca predicate narative/descriptive: E seară. - predicat verbal descriptiv Înserează. - predicat verbal narativ Se face seară. - predicat nominal narativ
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
verb (sintagma verbală, expresie verbală)-realitate extralingvistică: E frig. sau prin raportare semantică la protagoniștii actului lingvistic, fără ca aceștia să primească expresia sintactică a subiectului gramatical: (Mi-) e frig., (Mi-) e teamă. Predicatul stării se realizează prin verbe și expresii impersonale absolute, care desfășoară predicația ca predicate narative: „Ninge, parcă toți muriră, parcă toți au înviat.” (G. Bacovia) sau ca predicate descriptive: „Tălăngile trist, / Tot sună dogit... Și tare-i târziu, / Și n-am mai murit.” (G. Bacovia) Nucleul lexical al
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]