1,224 matches
-
Armate Revoluționare din Columbia (FARC), legate, la origine, de PC columbian, ajung, în 1964, să controleze o parte a teritoriului. în 1967, moartea lui Che Guevara în Bolivia marchează începutul sfârșitului influenței Noii Stângi. Eșecul gherilelor urbane și rurale, și ineficiența PC tradiționale, evidențiază incapacitatea unora și a altora de a înțelege că America Latină a intrat într-o perioadă îndelungată de creștere economică. și, în timp ce Biserica catolică, în mod tradițional adversară a comuniștilor, își redefinește orientările apropiindu-se de stânga, începând
Dicționarul comunismului by Stéphane Courtois () [Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
națiuni este lung și sinuos, dar pentru moment el trece prin diplomație. În cele din urmă ar putea apărea un stat mondial, dar începuturile depind de armonia, limitările și simțul interesului comun create prin practica diplomatică. Nu întâmplător, după ce arată ineficiența rețetelor concurente pentru asigurarea păcii mondiale, Morgenthau își încheie studiul subliniind primatul diplomației. El începe prin evaluarea celor patru scopuri ale diplomației și ale motivelor declinului său contemporan, apoi, în capitolul final, examinează viitorul diplomației și metodele prin care ar
Politica între națiuni. Lupta pentru putere și lupta pentru pace by Hans J. Morgenthau () [Corola-publishinghouse/Science/2126_a_3451]
-
Polonia, Cehoslovacia și România în perioada interbelică erau destinate menținerii statu-quoului, în principal, în perspectiva unei tentative germane de a-l modifica. Tratate asemănătoare între Cehoslovacia, Iugoslavia și România și tratatul dintre Cehoslovacia și Uniunea Sovietică au avut același scop. Ineficiența lor, demonstrată între 1935 și 1939, a fost unul dintre motivele cele mai importante care au stat la baza atacului Germaniei împotriva Poloniei din 1939. Alianța britanico-poloneză din 5 aprilie 1939 a fost ultima tentativă de a proteja măcar o
Politica între națiuni. Lupta pentru putere și lupta pentru pace by Hans J. Morgenthau () [Corola-publishinghouse/Science/2126_a_3451]
-
SUA în afara conflictului european, au părut aproape nerăbdătoare să implice acest stat, declarându-i război pe 10 decembrie 1941. Hitler este citat cu următoarea declarație din 1934: „Americanul nu este soldat. Inferioritatea și decadența presupusei Lumi Noi sunt vizibile în ineficiența sa militară”11. O desconsiderare de asemenea proporții își avea originea în primul rând în ceea ce s-ar putea numi absența unei politici americane de prestigiu, cel puțin în ceea ce privește reputația puterii militare. Departe de a demonstra celorlalte națiuni ce ar
Politica între națiuni. Lupta pentru putere și lupta pentru pace by Hans J. Morgenthau () [Corola-publishinghouse/Science/2126_a_3451]
-
numai de a salva vieți, ci și de a proteja interesele pe termen lung ale națiunii. Același amestec de angajament retoric și inacțiune politică a asigurat sprijinul opiniei publice pentru politicile legate de Uniunea Sovietică, dar, în același timp, și ineficiența lor. Indiferent de interpretarea particulară a semnificației ocupației Afganistanului de către armata sovietică, reacția verbală belicoasă a președintelui era complet disproporționată față de măsurile adoptate în replică. În timp ce agresivitatea i-ar fi surprins poate pe ruși, absența acțiunilor comparabile cu discursurile nu
Politica între națiuni. Lupta pentru putere și lupta pentru pace by Hans J. Morgenthau () [Corola-publishinghouse/Science/2126_a_3451]
-
doar cu un sistem de drept internațional puternic și eficace, deoarece acesta este centralizat. Nu este deloc incompatibilă cu o ordine juridică internațională descentralizată și, de aceea, slabă și ineficace, întrucât suveranitatea națională este chiar sursa acelei descentralizări, slăbiciuni și ineficiențe. Dreptul internațional este o ordine juridică descentralizată într-un dublu sens. În primul rând, regulile sale sunt, ca o chestiune de principiu, obligatorii doar pentru acele națiuni care au consimțit la ele. În al doilea rând, multe dintre regulile care
Politica între națiuni. Lupta pentru putere și lupta pentru pace by Hans J. Morgenthau () [Corola-publishinghouse/Science/2126_a_3451]
-
este exercitată printr-un sistem de reguli specifice poziției ocupate de individ o anumită perioadă de timp. La Weber, termenul „birocrație” are un cu totul alt sens decât în limbajul uzual. Dacă pentru acesta din urmă birocrația este sinonimă cu ineficiența, cu excesul de acte, hârtii, dacă ea este identificată cu administrația publică ineficientă, pentru Weber, birocrația este cea mai eficientă formă de organizare, ea constituind un tip ideal de organizare spre care ar trebui să se îndrepte toate organizațiile. Superioritatea
Tratat de psihologie organizațional-managerială (Vol. II) by Mielu Zlate () [Corola-publishinghouse/Science/2267_a_3592]
-
birocratizarea și adhocratizarea. Când se păstrează în limitele raționalității formale, birocrația poate fi eficientă; când însă raționalitatea ei este extinsă până la cele mai mici detalii previzibile, eliminând orice sursă de spontaneitate și creativitate, devine total ineficientă. Așadar nu birocrația produce ineficiența, ci birocratizarea excesivă (problemele care nu se încadrează în raționalitatea amănunțită predefinită nu sunt recunoscute ca existând; în virtutea omniscienței regulamentare, se propun soluții anterioare la probleme cu totul noi). # Extensia exagerată a raționalității birocratice generează în mod paradoxal iraționalitatea birocratizării
Tratat de psihologie organizațional-managerială (Vol. II) by Mielu Zlate () [Corola-publishinghouse/Science/2267_a_3592]
-
este de fapt irațională în raport cu realitatea problemei abordate (Vlăsceanu, 1993, p. 117). # Același lucru este valabil și pentru adhocrație: atâta vreme cât instabilitatea și tranziența se mențin în anumite limite tolerabile, ea este eficientă; când însă instabilitatea devine maximă, adhocrația conduce la ineficiență și chiar la haos. Toffler furnizează suficient de multe exemple în cartea sa din care rezultă acest fapt. El povestește cazul unei prietene, care în perioadele de „cutremure organizatorice”, cu răsturnări neașteptate, obișnuia să lase în fiecare dimineață, când pleca
Tratat de psihologie organizațional-managerială (Vol. II) by Mielu Zlate () [Corola-publishinghouse/Science/2267_a_3592]
-
cultivării trăsăturilor necesare activității de conducere este pertinentă și trebuie reținută ca atare. 2.3. Teoriile comportamentistetc "3. Teoriile comportamentiste" Au apărut și s‑au dezvoltat în continuare și ca o alternativă la teoriile personologice. Prin anii ’50, constatându‑se ineficiența listelor interminabile de trăsături, de cele mai multe ori contradictorii, în studiul conducerii, cercetătorii și‑au pus problema dacă nu cumva, schimbând unghiul de vedere al investigării persoanei, s‑ar putea apropia mai mult de soluționarea problemei. Așa încât, rămânând centrați pe persoana
Tratat de psihologie organizațional-managerială (Vol. II) by Mielu Zlate () [Corola-publishinghouse/Science/2267_a_3592]
-
lider eficace și ineficace; putem vorbi pur și simplu de un lider eficace în unele situații și ineficace în altele (Fiedler, 1967, p. 261). # De aici decurge necesitatea specificării situației în care liderii acționează bine sau rău, obținând eficiență sau ineficiență. O asemenea concluzie are puține consecințe asupra selecției conducătorilor (ca în teoria trăsăturilor) sau asupra formării lor (ca în teoriile comportamentiste), în schimb are mari implicații în repartizarea conducătorilor, adică în amplasarea acestora în situațiile care sunt compatibile cu stilul
Tratat de psihologie organizațional-managerială (Vol. II) by Mielu Zlate () [Corola-publishinghouse/Science/2267_a_3592]
-
de conduceretc " 3.4. Efectele practicării stilurilor de conducere" Stilul de conducere este o variabilă cauzală, practicarea lui având nenumărate efecte. Nu stilul în sine este important, ci tocmai efectele pe care le generează, deoarece în funcție de ele se determină eficiența/ineficiența conducerii. De aceea, aproape că nu există teorie sau model asupra conducerii, nu există tipologie a stilurilor de conducere care să nu se refere direct sau indirect, explicit sau implicit la efectele produse de practicarea diferitelor stiluri de conducere. Să
Tratat de psihologie organizațional-managerială (Vol. II) by Mielu Zlate () [Corola-publishinghouse/Science/2267_a_3592]
-
Apoi, subordonații cu înaltă calificare răspund favorabil la acest stil, pe când cei cu calificare slabă răspund favorabil mai degrabă la stilul directiv. Asemenea cercetări conduc spre aceeași idee: necesitatea stabilirii unui sistem de criterii în funcție de care să se evalueze eficiența/ineficiența stilurilor de conducere. 3.4.2. Criterii pentru evaluarea eficienței stilurilor de conduceretc "4.2. Criterii pentru evaluarea eficienței stilurilor de conducere" Încercăm în cele ce urmează să schițăm și să argumentăm câteva criterii după care s‑ar putea evalua
Tratat de psihologie organizațional-managerială (Vol. II) by Mielu Zlate () [Corola-publishinghouse/Science/2267_a_3592]
-
cele calitative. Mai mult, el oferă posibilitatea interpretării stilurilor de conducere nu în sine, ci în corelație cu alte variabile, și anume variabila timp (durată). Limita lui constă tocmai în faptul că, din multitudinea factorilor și variabilelor care influențează eficiența/ineficiența stilului de conducere, decupează unul singur, ignorând multe alte aspecte generative. • Criteriul situațional. Se pare că este cel mai bun criteriu de evaluare a eficienței/ineficienței stilurilor de conducere. Mai toate cercetările întreprinse au arătat că stilurile de conducere sunt
Tratat de psihologie organizațional-managerială (Vol. II) by Mielu Zlate () [Corola-publishinghouse/Science/2267_a_3592]
-
lui constă tocmai în faptul că, din multitudinea factorilor și variabilelor care influențează eficiența/ineficiența stilului de conducere, decupează unul singur, ignorând multe alte aspecte generative. • Criteriul situațional. Se pare că este cel mai bun criteriu de evaluare a eficienței/ineficienței stilurilor de conducere. Mai toate cercetările întreprinse au arătat că stilurile de conducere sunt inegal productive tocmai în funcție de particularitățile situației în care sunt practicate. Aceasta înseamnă că unele stiluri sunt mai potrivite pentru anumite situații, în timp ce alte stiluri - pentru alte
Tratat de psihologie organizațional-managerială (Vol. II) by Mielu Zlate () [Corola-publishinghouse/Science/2267_a_3592]
-
manager puternic; 4) lider slab - manager slab. Cele patru combinații sunt inegal productive: prima este cea mai fericită, conducând în mod firesc la obținerea succesului organizațional, în timp ce ultima este cea mai nefericită combinație, ducând în mod inevitabil și indubitabil la ineficiență organizațională. Combinațiile de la mijloc (2 și 3) pot fi în funcție de situații și împrejurări parțial, conjunctural sau momentan eficiente, în realitate ele fiind la fel de nefericite. Se consideră chiar, în literatura de specialitate, că cea de‑a doua combinație (lider puternic - manager
Tratat de psihologie organizațional-managerială (Vol. II) by Mielu Zlate () [Corola-publishinghouse/Science/2267_a_3592]
-
și fiziologice (creșterea tensiunii, creșterea colesterolului, aritmii cardiace). Kahn și Byosiere (1992) introduc în ciclurile stresului alte două momente importante: antecedentele organizaționale ale stresului (indicatorii stresului, caracteristicile organizației: mărime, aspectele muncii etc.) și consecințele stresului (sănătate sau boală, eficiență sau ineficiență organizațională, afectarea performanțelor în alte roluri). Modelul „ciclurilor stresului” a facilitat operaționalizarea conceptelor folosite și elaborarea unor instrumente de diagnoză a stresului. Din păcate, modelul recurge la o diagramă simplificată, secvențială a stresului care, deși intuiește corect natura variabilelor avute
Tratat de psihologie organizațional-managerială (Vol. II) by Mielu Zlate () [Corola-publishinghouse/Science/2267_a_3592]
-
pun accent pe alegerea riguroasă a salariaților, pe urmărirea lor; acordarea de gratificații; salariații nu se cunosc între ei; contactele cu direcția sunt rare. Cele patru tipuri de personalități colective pun în evidență un anumit grad de patologie, deci de ineficiență, de unde și necesitatea intervenției de tip terapeutic. 6.1.2. Miturile organizaționale Un alt exemplu de patologie organizațională în sens larg este existența unor mituri în organizații, care apar în calitate de factori perturbatori. Organizația se „îmbolnăvește” de miturile sale, care pot
Tratat de psihologie organizațional-managerială (Vol. II) by Mielu Zlate () [Corola-publishinghouse/Science/2267_a_3592]
-
Hayek (1899-1992) a reluat termenul de servitute În titlul celei mai cunoscute și mai polemice dintre cărțile sale, Drumul către servitute (1944), lucrare pe care a numit-o În introducere „de politică” și care avea ambiția afișată de a demonstra ineficiența și nocivitatea socialismului. El a exprimat cum nu se poate mai bine În ce măsură acesta constituia, În ochii săi, o paranteză și cât de necesar era să se reia reflecția liberală asupra condițiilor de realizare a unei societăți deschise și democratice
Dicționarul alterității și al relațiilor interculturale by Gilles Ferreol () [Corola-publishinghouse/Science/1934_a_3259]
-
postnatal să fie silențiate funcționează mecanisme complexe. Dar, cunoștințele actuale sunt încă prea limitate și fragmentare pentru înțelegerea deplină a unor asemenea procese de tip macaz. Printre condițiile ereditare care predispun la malignizare se citează perturbările funcției imunitare, transmise recesiv, ineficiența proceselor de reparare a leziunilor moleculei de ADN și activitate hormonală anormală (Cavenee și colab., 1989). Un alt grup de condiții ce predispun la malignizare include modelele familiale bazate pe ereditatea unor trăsături patologice dominante. Neoplaziile de sân, de colon
Imunogenetică și oncogenetică. Principii de oncogenetică și oncogenomică. Partea II by Lucian Gavrilă, Aurel Ardelean () [Corola-publishinghouse/Science/91988_a_92483]
-
APOPTOZĂ. Tot astfel, toate cazurile în care celulele obișnuite sunt obligate să-și activeze genele implicate în desfășurarea morții celulare programate genetic, ca urmare a unor circumstanțe speciale (încărcătură mutațională peste un anumit prag, sub acțiunea unor agenți mutageni/clastogeni, ineficiența proceselor de reparare a leziunilor din ADN, infecții cu virusuri sau cu microorganisme patogene), să fie caracterizate prin termenul de APOPTOZĂ INDUSĂ, iar procesul să fie denumit INDUCȚIA APOPTOZEI. Factorii de creștere stimulează celulele aflate în repaus (quiescent) în faza
Imunogenetică și oncogenetică. Principii de oncogenetică și oncogenomică. Partea II by Lucian Gavrilă, Aurel Ardelean () [Corola-publishinghouse/Science/91988_a_92483]
-
care tind să producă fenomenul de inundare antigenică și „paralizie” imunitară. Răspunsul imun antitumoral este deopotrivă umoral și celular. De cele mai multe ori, anticorpii specifici nu au eficiență antitumorală. Cel mai adesea, celulele tumorale supraviețuiesc acțiunii factorilor umorali și se multiplică. Ineficiența acțiunii acestora s-a demonstrat în experiențe cu celule maligne închise în camere poroase, permeabile numai pentru molecule, amplasate în cavitatea abdominală a unor organisme imunizate cu mojarat de țesut tumoral. Anticorpii sunt efectori eficienți față de celulele maligne de origine
Imunogenetică și oncogenetică. Principii de oncogenetică și oncogenomică. Partea II by Lucian Gavrilă, Aurel Ardelean () [Corola-publishinghouse/Science/91988_a_92483]
-
este însoțită de creșterea incidenței neoplaziilor. Imunosupresia naturală este mediată de limfocitele Ts. Antigenele tumorale par să activeze mai ușor celulele Ts decât limfocitele Th. Limfocitele Ts sunt mai numeroase la pacienții neoplazici și pot să represeze răspunsul imun până la ineficiență totală. Reactivitatea imunitară poate diminua datorită mascării antigenelor tumorale. De exemplu, sialomucina de pe suprafața celulelor unor tumori formează un glicocalix abundent care maschează antigenele tumorale și le face inaccesibile recunoașterii imunitare și efectorilor imunitari. Sialomucina poate fi îndepărtată, in vitro
Imunogenetică și oncogenetică. Principii de oncogenetică și oncogenomică. Partea II by Lucian Gavrilă, Aurel Ardelean () [Corola-publishinghouse/Science/91988_a_92483]
-
și regimul politic: Parlamentul, armata, poliția, administrația publică, tribunalele și asistența socială. Trei instituții, fără a fi direct parte a sistemului politic, contribuie la funcționarea acestuia: sindicatele, marile afaceri și Bisericile. Pentru unele dintre persoanele intervievate, motivul absenței încrederii este ineficiența instituțiilor, în timp ce pentru altele, principalele motive sunt abuzul de putere, favoritismul, patronajul și în câteva țări, corupția, în special în Rusia și în țările est europene. Nivelul de încredere în instituții nu trebuie să fie confundat cu proporția persoanelor care
Comparaţii şi explicaţii în ştiinţa politică şi sociologie by Mattei Dogan [Corola-publishinghouse/Science/918_a_2426]
-
Disidenți și rezistenți. Relația naționalism-comunism este, în opinia autorului, "o ecuație dintre cele mai confuze și mai controversate în ideologia contemporană", iar "dintr-un sistem utopic (comunism) nu se poate ieși cu utopii reformiste", promovate cu obstinență, dar cu totală ineficiență după 1989. În locul unei democrații reale, a unei căi proprii, s-a continuat cu vechea noastră "democrație de basculă", între Moscova și Occident. În capitolul IX, Theodor Codreanu explică diferența semantică între "disident" și "rezistent", disidența neînsemnând o ruptură de
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]