1,194 matches
-
În același timp ideea cea mai Înaltă, pe care spiritul nostru și-o poate face despre esența divină, chiar dacă nu Într-o stare actuală, fiind ceva ce depășește puterea noastră intelectivă. Prin această demonstrare, care pleacă În principal de la stabilirea infinității ca nucleu al conceptului de Dumnezeu, Duns Scot Încerca să suplinească neajunsurile demonstrative ale argumentului anselmian, care lăsa să se creadă că existența lui Dumnezeu poate fi un adevăr nemijlocit, dar și neajunsurile argumentului thomist, care se susținea pe un
Principiile metafizicii carteziene by Ioan Deac () [Corola-publishinghouse/Science/2004_a_3329]
-
făcut-o despre el; și tot atât de imposibil este a dovedi că nu există un proces infinit al Înlănțuirii cauzelor, fapt care ne-ar permite să atribuim efectele percepute din experiență unei cauze prime. Atunci când i s-a atribuit lui Dumnezeu infinitate, omnisciență, omnipotență, sau alte astfel de atribute, consecințe ale perfecțiunii sale unice, și care constituie esența divină sau divinitatea În simplicitatea sa, nu Dumnezeu a fost determinat, ci doar au fost date semnificații, conotații, acestui concept. Toate aceste atribute nu
Principiile metafizicii carteziene by Ioan Deac () [Corola-publishinghouse/Science/2004_a_3329]
-
să se mențină prin cine știe ce șaltcevaț, este, până la urmă, Dumnezeu”. Alt argument În favoarea existenței lui Dumnezeu este cel care privește natura substanțelor. Descartes spune despre Dumnezeu că este substanța infinită, În care toate calitățile se regăsesc În același mod, În infinitatea lor, spre deosebire de res cogitans și res extensa, În care calitățile sunt Întotdeauna limitate. Realitatea obiectivă a lui Dumnezeu este echivalentă cu realitatea formală a ideii pe care o reprezintă. „Căci, deși, de fapt, ideea de substanță se află În mine
Principiile metafizicii carteziene by Ioan Deac () [Corola-publishinghouse/Science/2004_a_3329]
-
conceptului divinității, anume aceea că, dacă ființa pe care o cunoaștem ca finită - e vorba de „ființa mea” - ar fi de fapt infinită, și nu am ști acest lucru, atunci Însă nimic nu ar opri-o să-și confere atributele infinității: atotputernicia, atotcunoașterea etc., atribute care, Însă, nu-i sunt specifice. În această situație, evident că Îndoiala nu și-ar mai avea rostul, conflictul dintre voință și intelect nu ar mai exista. Dar cum aceste caracteristici sunt ineluctabile, urmează că premisa
Principiile metafizicii carteziene by Ioan Deac () [Corola-publishinghouse/Science/2004_a_3329]
-
decât care altceva mai mare nu poate fi conceput”, pe când la Descartes, Dumnezeu este „ființa suveran perfectă”. Definiției epistemologice anselmiene, relativă la capacitatea de cunoaștere, Descartes Îi opune o definiție ontologică, relativă la obiectul Însuși. Pentru Descartes, perfecțiunea este expresia infinității actuale, nu a unei valori maxime indeterminate, nedefinite. El consideră că indeterminatul este conceptibil și În același timp inferior infinitului. „Infinitul, ca infinit, nu este cu adevărat Înțeles, dar cu toate acestea el este judecat; căci a Înțelege clar și
Principiile metafizicii carteziene by Ioan Deac () [Corola-publishinghouse/Science/2004_a_3329]
-
ideea despre Dumnezeu, instanță care certifică atât procesul de cunoaștere, cât și adevărul cunoștințelor dobândite. Adevărurile pot fi descoperite, fie prin Îndoială, fie prin cogitare, În măsura În care ele prezintă o anume analogie cu adevărul a priori. Cunoașterea finitudinii omenești și cunoașterea infinității lui Dumnezeu, se găsesc În una și aceeași conștiință, căreia Dumnezeu și ego-ul Îi sunt doi poli succesiv afirmativi. De aceea Înțelege Descartes să reia În Întreaga Meditație a patra discuția despre primele principii, Îndoiala și cogito-ul - care sunt În
Principiile metafizicii carteziene by Ioan Deac () [Corola-publishinghouse/Science/2004_a_3329]
-
Or, ce Înseamnă asta: flexibil și schimbător? Îmi Închipuiesc oare că fiind rotundă bucata de ceară poate să devină pătrată, și să treacă din șformaț pătrată Într-una triunghiulară? Nicidecum, nu e asta, pentru că o concep În stare de o infinitate de astfel de prefaceri, și totuși nu aș putea străbate această infinitate cu Închipuirea mea și, prin urmare, Înțelegerea aceasta În ce privește ceara nu este Împlinită de facultatea imaginației. Acum, ce este această Întindere? Nu cumva este tot o necunoscută, pentru că
Principiile metafizicii carteziene by Ioan Deac () [Corola-publishinghouse/Science/2004_a_3329]
-
rotundă bucata de ceară poate să devină pătrată, și să treacă din șformaț pătrată Într-una triunghiulară? Nicidecum, nu e asta, pentru că o concep În stare de o infinitate de astfel de prefaceri, și totuși nu aș putea străbate această infinitate cu Închipuirea mea și, prin urmare, Înțelegerea aceasta În ce privește ceara nu este Împlinită de facultatea imaginației. Acum, ce este această Întindere? Nu cumva este tot o necunoscută, pentru că În ceara care se topește ea crește; și este mult mai mare
Principiile metafizicii carteziene by Ioan Deac () [Corola-publishinghouse/Science/2004_a_3329]
-
mai evidentă decât cea a oricărui lucru sensibil, și parte din cauză că nu vedeam ca această succesiune de cauze să mă poată conduce altundeva decât să mă facă să cunosc imperfecțiunea spiritului meu, prin aceea că nu puteam Înțelege cum o infinitate de asemenea cauze au o astfel de legătură unele cu altele din eternitate, dacă n-ar fi avut un Început. Deoarece, din faptul că nu am putut Înțelege asta nu urmează că trebuiau să aibă un Început: la fel cum
Principiile metafizicii carteziene by Ioan Deac () [Corola-publishinghouse/Science/2004_a_3329]
-
legătură unele cu altele din eternitate, dacă n-ar fi avut un Început. Deoarece, din faptul că nu am putut Înțelege asta nu urmează că trebuiau să aibă un Început: la fel cum, din faptul că nu pot Înțelege o infinitate de diviziuni Într-o cantitate finită, nu urmează că aș putea ajunge la un sfârșit; ci, deduc doar că intelectul meu, care este finit, nu poate Înțelege infinitul. Iată de ce Îmi place mai mult să-mi sprijin raționamentele pe existența
Principiile metafizicii carteziene by Ioan Deac () [Corola-publishinghouse/Science/2004_a_3329]
-
însă, că nu aparține în totul unei naturi elementare, fără conștiință. Citează din Pascal „Un arbore nu se știe nefericit” pentru a completa: „Nostalgia mea după vegetal...” (I, 60). Când își imaginează viața de dinainte de naștere, Cioran mărturisește: „Nostalgia acestei infinități anterioare nu e decât regretul că a fost întreruptă o stare ș...ț în care non-manifestarea era o voluptate ș...ț. Pentru mine, nostalgia ne-născutului se reduce la o dorință de non-manifestare. Mi-e groază de tot ce se
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
se dezvăluie pentru prima dată în fața ochilor copilului, construind un "imaginar totemic" 33 prin intermediul căruia "grupul", "familia", își definește raportul dintre natură și cultură 34, înfățișat ca "imaginar nominal" 35 patronat de figura tatălui, până la "imaginea electronică" 36, supusă unei infinități de transformări și de manipulări, dedublarea, alteritatea imaginii, fiind condiția sine qua non a creației umane. Permanenta relaționare dinamică dintre exterioritatea obiectuală și realul interiorizat relevează structura imaginarului, ca structură deschisă care-și asumă destinul imaginilor recreate. Procesul invers, al
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
unitatea și varietatea operelor literare.13 Totuși, poetica nu are drept scop interpretarea operelor literare, ci "elaborarea unor instrumente care să permită analiza tuturor acestor opere"; deci, obiectul său nu reprezintă totalitatea operelor literare, ci discursul literar, care creează o infinitate de texte.14 Înțeles în sensul aristotelic de meșteșug poetic, poiesis denumește acea desfătare rezervată de Augustin lui Dumnezeu, și care, de la Renaștere încoace, a devenit tot mai mult marcă a activității artistice autonome. Ca experiență estetică fundamentală, de tip
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
că acest lucru nu-l putem înțelege pe deplin. (Ciocan Andra) Foarte interesantă, mai ales că un lucru finit poate fi împărțit la infinit. (Anonim) Radu și teoria fractalilor Care din subtemele legate de infinit te preocupă cel mai mult? Infinitatea Lui Dumnezeu. (Oana Hălmăgean) Infinitul în Univers. (Pintea Bogdan) Toate. Mi se pare nedrept să fac ierarhizări. (Romina David) Cel mai mult infinitul în artă, dar și în alte domenii. (prof. Camelia Circa-Chirilă) Dumnezeu. Este cel mai impresionant faptul că
[Corola-publishinghouse/Science/1510_a_2808]
-
în acest moment, după parcurgerea cursurilor, transdisciplinaritatea? "Ceea ce transcende dincolo de orice materie posibilă, cunoaștere, un nivel superior în ceea ce privește școala și esența ei" (Andreea Novanc) "Îmi las ochii să alunece pe valul infinit al vieții și realizez că mă înconjoară o infinitate de ochi care caută, la fel ca ai mei, acel ceva ce ne unește într-unul singur, în trans..." (Flavia Balaș) " Aceeași problemă, temă, văzută prin prisma mai multor discipline." (Tulia Savulov) "Transdisciplinaritatea ar fi posibilitatea de a vedea același
[Corola-publishinghouse/Science/1510_a_2808]
-
Năpasta e astfel evident. Regizorul polemizează cu critica vremii, cu gustul și înțelegerea publicului și chiar cu opera de la care pornește și polemizează în chip creator, nu atît de dragul de a-și impune punctul de vedere, cît pentru a demonstra infinitatea de deschideri ale unei opere literare, infinitatea de posibilități interpretative ale artistului contemporan, precum și infinitatea de posibilități de receptare de care dau dovadă sensibilitatea și inteligența omului modern. Filmul Năpasta are tonalități și ritmuri de tragedie antică. Dacă n-am
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
critica vremii, cu gustul și înțelegerea publicului și chiar cu opera de la care pornește și polemizează în chip creator, nu atît de dragul de a-și impune punctul de vedere, cît pentru a demonstra infinitatea de deschideri ale unei opere literare, infinitatea de posibilități interpretative ale artistului contemporan, precum și infinitatea de posibilități de receptare de care dau dovadă sensibilitatea și inteligența omului modern. Filmul Năpasta are tonalități și ritmuri de tragedie antică. Dacă n-am cita aici decît secvențele din pădure, în
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
chiar cu opera de la care pornește și polemizează în chip creator, nu atît de dragul de a-și impune punctul de vedere, cît pentru a demonstra infinitatea de deschideri ale unei opere literare, infinitatea de posibilități interpretative ale artistului contemporan, precum și infinitatea de posibilități de receptare de care dau dovadă sensibilitatea și inteligența omului modern. Filmul Năpasta are tonalități și ritmuri de tragedie antică. Dacă n-am cita aici decît secvențele din pădure, în care are loc moartea lui Ion, afirmația tot
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
personajele filmului par a rost aceste versuri, în dorința de a se curăța de mizeria trecutului. Întîlnirea lor s-a petrecut lîngă o cișmea, amintindu-ne astfel că în Biblie întîlnirile importante se petrec lîngă izvoare și fîntîni; apa reprezintă infinitatea posibilităților, conține semnele evoluției, ale dezvoltării viitoare. A te cufunda în apă și a ieși din ea înseamnă a-ți regăsi originile și a căpăta forța de regenerare. În tradiția creștină apa simbolizează originea creației și este mediu hierofanic, iar
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
determine alegerea unei poziții anume este locul în care se desfășoară actul sexual, precum și stadiul în care se află cuplul respectiv. Sexul „sportiv“ Pe lângă pozițiile enumerate mai sus ca fiind cele mai răspândite, cei doi parteneri mai pot încerca o infinitate de atitudini corporale pe parcursul contactului sexual. Uneori, ei doresc să facă ceea ce n-a mai făcut nimeni sau ceea ce ei înșiși n-au mai făcut până atunci. Rezultă adesea un efort postural intens, bizar și inutil, dar care are rolul
Lecții particulare : cum sã iei în serios viața sexuală by dr. Cristian Andrei () [Corola-publishinghouse/Science/1331_a_2697]
-
formulează, iar ascultătorul înțelege un număr infinit de enunțuri foarte variate. Capacitatea vorbitorilor de a formula, bazată pe o cunoaștere lingvistica implicită, constituie „competența” iar actualizarea sau manifestarea competenței prin activitatea de producere și de rostire, în fiecare limba, a infinității de enunțuri concrete, constituie „performanța”. Pentru elaborarea unui model al performantei 63 Idem, op.citată, p.213-214. 43 este necesară mai întâi cunoașterea competenței, ea fiind aceea care, dincolo de datele variabile individuale (atenție, memorie, context), fundamentează și condiționează performanța. Distincția
Logica între gândire și limbaj by Elena Manea () [Corola-publishinghouse/Science/1693_a_3069]
-
formulează, iar ascultătorul înțelege un număr infinit de enunțuri foarte variate. Capacitatea vorbitorilor de a formula, bazată pe o cunoaștere lingvistica implicită, constituie „competența” iar actualizarea sau manifestarea competenței prin activitatea de producere și de rostire, în fiecare limba, a infinității de enunțuri concrete, constituie „performanța”. Pentru elaborarea unui model al performantei 63 Idem, op.citată, p.213-214. 43 este necesară mai întâi cunoașterea competenței, ea fiind aceea care, dincolo de datele variabile individuale (atenție, memorie, context), fundamentează și condiționează performanța. Distincția
Logica între gândire și limbaj by Elena Manea () [Corola-publishinghouse/Science/1693_a_3068]
-
ca ea să fie reproductibilă. Dacă teoria nu este refutabilă, ea este, din contra, coroborată, adică a rezistat testelor. 1.4.2.4. Convenționalismul În economie, a fost revendicat de către Pareto, care consideră că faptele pot fi explicate printr-o infinitate de teorii; deoarece un fapt permite o explicație, el permite de fapt o infinitate. Se poate considera, de asemenea, că Friedman și Machlup profesează în mod egal o metodologie convenționalistă. În fața acesteia, K. Popper menține exigențele realismului științific, subliniind ideea
[Corola-publishinghouse/Science/1513_a_2811]
-
coroborată, adică a rezistat testelor. 1.4.2.4. Convenționalismul În economie, a fost revendicat de către Pareto, care consideră că faptele pot fi explicate printr-o infinitate de teorii; deoarece un fapt permite o explicație, el permite de fapt o infinitate. Se poate considera, de asemenea, că Friedman și Machlup profesează în mod egal o metodologie convenționalistă. În fața acesteia, K. Popper menține exigențele realismului științific, subliniind ideea că teoriile au ca obiect, implicit sau explicit, de a face inteligibilă realitatea. Dacă
[Corola-publishinghouse/Science/1513_a_2811]
-
cultură este unul valoric. Realitatea empirică devine cultură atunci cînd o raportăm la anumite valori care o fac semnificativă pentru noi. Fiind o știință a culturii, știința economică nu poate fi obiectivă. "Cultura spune Weber este un decupaj fin din infinitatea fără sens a lumii, decupaj căruia i se conferă sens și semnificație din punct de vedere uman". Cunoașterea economică este, de aseme-nea, una nomologică, adică referitoare la conexiuni cauzale uniforme. Stabilirea unor astfel de regularități nu este scopul, ci un
[Corola-publishinghouse/Science/1513_a_2811]