1,474 matches
-
din timp Gauss și-a petrecut-o la noul observator, terminat în 1816. Publicațiile sale din această perioadă includ "Disquisitiones generales circa seriem infinitam", o tratare riguroasă seriilor, "Methodus nova integralium valores per approximationem inveniendi", un eseu practic pentru aproximarea integralelor, "Bestimmung der Genauigkeit der Beobachtungen", o discuție despre estimatorii statistici și "Theoria attractionis corporum sphaeroidicorum ellipticorum homogeneorum methodus nova tractata", operă inspirată de metodele geodeziei. În 1818 i se cere un studiu geodezic al ținutului Hanovrei, studiu pe care Gauss
Carl Friedrich Gauss () [Corola-website/Science/299817_a_301146]
-
aproape sigur 0. Funcția Heaviside este o primitivă a funcției impulsul Dirac: "u"′ = "δ". Aceasta se scrie uneori ca deși această dezvoltare ar putea să nu aibă sens pentru "x" = 0, în funcție de ce formalism se folosește pentru a da sens integralelor ce implică "δ". Se poate defini o formă alternativă a treptei unitate ca funcție de o variabilă discretă "n": unde "n" este număr întreg. Impulsul unitate în timp discret este prima diferență a treptei unitate Această funcție este suma cumulativă a
Treapta unitate Heaviside () [Corola-website/Science/309882_a_311211]
-
obiceiului acestuia de a o include în examenele pentru premiul Cambridge. În 1854, a cerut studenților săi să demonstreze această teoremă la un examen. Nu se știe dacă a reușit vreunul din ei. Teorema fundamentală a calculului integral spune că integrala unei funcții "f" pe intervalul ["a", "b"] poate fi calculată prin găsirea unei primitive "F" a lui "f": este o generalizare a acestei teoreme în următorul sens. Astfel, teorema fundamentală spune: Fie "M" o varietate orientată derivabilă pe porțiuni de
Teorema lui Stokes () [Corola-website/Science/309985_a_311314]
-
formulărilor duale. Acesta este cazul 1+1 dimensional dualizat (dualizat pentru că este o afirmație despre câmpurile vectoriale). Acest caz special este adesea denumit "teorema lui Stokes" în multe cursuri universitare de introducere în calculul vectorial. Teorema Kelvin-Stokes clasică: ceea ce leagă integrala de suprafață a rotorului unui câmp vectorial pe o suprafață formula 9 în spațiul tridimensional euclidian de integrala curbilinie a câmpului vectorial pe frontiera acelei suprafețe, este doar un caz special al teoremei lui Stokes generale (unde "n" = 2). Curba pe
Teorema lui Stokes () [Corola-website/Science/309985_a_311314]
-
Acest caz special este adesea denumit "teorema lui Stokes" în multe cursuri universitare de introducere în calculul vectorial. Teorema Kelvin-Stokes clasică: ceea ce leagă integrala de suprafață a rotorului unui câmp vectorial pe o suprafață formula 9 în spațiul tridimensional euclidian de integrala curbilinie a câmpului vectorial pe frontiera acelei suprafețe, este doar un caz special al teoremei lui Stokes generale (unde "n" = 2). Curba pe care se calculează integrala curbilinie (formula 10) trebuie să aibă orientare pozitivă, astfel încât formula 11 se mișcă în sens
Teorema lui Stokes () [Corola-website/Science/309985_a_311314]
-
rotorului unui câmp vectorial pe o suprafață formula 9 în spațiul tridimensional euclidian de integrala curbilinie a câmpului vectorial pe frontiera acelei suprafețe, este doar un caz special al teoremei lui Stokes generale (unde "n" = 2). Curba pe care se calculează integrala curbilinie (formula 10) trebuie să aibă orientare pozitivă, astfel încât formula 11 se mișcă în sens trigonometric la parcurgere când suprafața normală (formula 12) e îndreptată spre privitor, conform regulii mâinii drepte. Poate fi rescrisă și ca unde "P", "Q" și "R" sunt componentele
Teorema lui Stokes () [Corola-website/Science/309985_a_311314]
-
Gauss-Ostrogradski) este un caz special dacă se identifică un câmp vectorial cu forma "n"−1 obținută prin contracția câmpului vectorial cu forma de volum euclidiană. Teorema lui Green se recunoaște imediat ca fiind al treilea integrand din ambele părți ale integralei cu "P", "Q", și "R" de mai sus.
Teorema lui Stokes () [Corola-website/Science/309985_a_311314]
-
secretar al comisiilor pentru acordarea Premiului premiului ministru Levi Eshkol pentru scriitori și compozitori.De asemenea s-a numărat printre întemeietorii și directorii secției de învățământ și cultură al primăriei orașului Dimona și a fost un timp directorul Școlii profesionale integrale Ort din orașul Lod. De asemenea, a fost conferențiar de istorie militară la Universitatea din Ariel. Shahan este căsătorit, are trei copii și șapte nepoți și locuiește la Beit Yehoshua,lângă Netanya
Avigdor Shahan () [Corola-website/Science/336067_a_337396]
-
În analiza matematică, integrala unei funcții este o generalizare a noțiunilor de arie, masă, volum și sumă. Procesul de determinare a unei integrale se numește integrare. Spre deosebire de noțiunea înrudită de derivată, există mai multe definiții posibile ale integralei, fiecare cu suportul său tehnic. Acestea
Integrală () [Corola-website/Science/298291_a_299620]
-
În analiza matematică, integrala unei funcții este o generalizare a noțiunilor de arie, masă, volum și sumă. Procesul de determinare a unei integrale se numește integrare. Spre deosebire de noțiunea înrudită de derivată, există mai multe definiții posibile ale integralei, fiecare cu suportul său tehnic. Acestea sunt însă compatibile. Oricare două moduri de integrare a unei funcții vor da aceleași rezultate când ambele sunt definite
Integrală () [Corola-website/Science/298291_a_299620]
-
În analiza matematică, integrala unei funcții este o generalizare a noțiunilor de arie, masă, volum și sumă. Procesul de determinare a unei integrale se numește integrare. Spre deosebire de noțiunea înrudită de derivată, există mai multe definiții posibile ale integralei, fiecare cu suportul său tehnic. Acestea sunt însă compatibile. Oricare două moduri de integrare a unei funcții vor da aceleași rezultate când ambele sunt definite. În mod intuitiv, integrala unei funcții continue, pozitive, "f", de variabilă reală și luând valori
Integrală () [Corola-website/Science/298291_a_299620]
-
Spre deosebire de noțiunea înrudită de derivată, există mai multe definiții posibile ale integralei, fiecare cu suportul său tehnic. Acestea sunt însă compatibile. Oricare două moduri de integrare a unei funcții vor da aceleași rezultate când ambele sunt definite. În mod intuitiv, integrala unei funcții continue, pozitive, "f", de variabilă reală și luând valori reale, între două puncte "a" și "b", reprezintă valoarea ariei mărginite de segmentele "x=a", "x=b", axa "x" și graficul funcției "f". Formal, considerând atunci integrala funcției "f
Integrală () [Corola-website/Science/298291_a_299620]
-
mod intuitiv, integrala unei funcții continue, pozitive, "f", de variabilă reală și luând valori reale, între două puncte "a" și "b", reprezintă valoarea ariei mărginite de segmentele "x=a", "x=b", axa "x" și graficul funcției "f". Formal, considerând atunci integrala funcției "f" între "a" și "b" este măsura lui "S". Termenul "integrală" se poate referi și la noțiunea de primitivă a unei funcții, adică o funcție "F" a cărei derivată este funcția dată "f". În acest caz, se numește integrală
Integrală () [Corola-website/Science/298291_a_299620]
-
integrala funcției "f" între "a" și "b" este măsura lui "S". Termenul "integrală" se poate referi și la noțiunea de primitivă a unei funcții, adică o funcție "F" a cărei derivată este funcția dată "f". În acest caz, se numește integrală nedefinită, pe când integralele discutate în acest articol sunt numite integrale definite. Principiile integrării au fost enunțate de Isaac Newton și Gottfried Wilhelm Leibniz la sfârșitul secolului al XVII-lea. Prin teorema fundamentală a calculului integral, pe care au dezvoltat-o
Integrală () [Corola-website/Science/298291_a_299620]
-
între "a" și "b" este măsura lui "S". Termenul "integrală" se poate referi și la noțiunea de primitivă a unei funcții, adică o funcție "F" a cărei derivată este funcția dată "f". În acest caz, se numește integrală nedefinită, pe când integralele discutate în acest articol sunt numite integrale definite. Principiile integrării au fost enunțate de Isaac Newton și Gottfried Wilhelm Leibniz la sfârșitul secolului al XVII-lea. Prin teorema fundamentală a calculului integral, pe care au dezvoltat-o independent unul de
Integrală () [Corola-website/Science/298291_a_299620]
-
S". Termenul "integrală" se poate referi și la noțiunea de primitivă a unei funcții, adică o funcție "F" a cărei derivată este funcția dată "f". În acest caz, se numește integrală nedefinită, pe când integralele discutate în acest articol sunt numite integrale definite. Principiile integrării au fost enunțate de Isaac Newton și Gottfried Wilhelm Leibniz la sfârșitul secolului al XVII-lea. Prin teorema fundamentală a calculului integral, pe care au dezvoltat-o independent unul de altul, integrarea este legată de derivare, iar
Integrală () [Corola-website/Science/298291_a_299620]
-
definite. Principiile integrării au fost enunțate de Isaac Newton și Gottfried Wilhelm Leibniz la sfârșitul secolului al XVII-lea. Prin teorema fundamentală a calculului integral, pe care au dezvoltat-o independent unul de altul, integrarea este legată de derivare, iar integrala definită a unei funcții poate fi ușor calculată odată ce este cunoscută o primitivă a ei. Integralele și derivatele au devenit uneltele de bază ale analizei matematice, cu numeroase aplicații în știință și inginerie. O definiție riguroasă a integralei a fost
Integrală () [Corola-website/Science/298291_a_299620]
-
al XVII-lea. Prin teorema fundamentală a calculului integral, pe care au dezvoltat-o independent unul de altul, integrarea este legată de derivare, iar integrala definită a unei funcții poate fi ușor calculată odată ce este cunoscută o primitivă a ei. Integralele și derivatele au devenit uneltele de bază ale analizei matematice, cu numeroase aplicații în știință și inginerie. O definiție riguroasă a integralei a fost dată de Bernhard Riemann. Ea este bazata pe o trecere la limită prin care se aproximează
Integrală () [Corola-website/Science/298291_a_299620]
-
derivare, iar integrala definită a unei funcții poate fi ușor calculată odată ce este cunoscută o primitivă a ei. Integralele și derivatele au devenit uneltele de bază ale analizei matematice, cu numeroase aplicații în știință și inginerie. O definiție riguroasă a integralei a fost dată de Bernhard Riemann. Ea este bazata pe o trecere la limită prin care se aproximează aria unei regiuni curbilinii prin descompunerea acesteia în zone verticale subțiri. Din secolul al XIX-lea, au început să apară tipuri de
Integrală () [Corola-website/Science/298291_a_299620]
-
a fost dată de Bernhard Riemann. Ea este bazata pe o trecere la limită prin care se aproximează aria unei regiuni curbilinii prin descompunerea acesteia în zone verticale subțiri. Din secolul al XIX-lea, au început să apară tipuri de integrale mai sofisticate, în care atât tipul funcției cât și domeniul peste care se face integrarea au început să fie generalizate. O integrală curbilinie este definită pentru funcții de două sau trei variabile, iar intervalul de integrare formula 2 este înlocuit de
Integrală () [Corola-website/Science/298291_a_299620]
-
prin descompunerea acesteia în zone verticale subțiri. Din secolul al XIX-lea, au început să apară tipuri de integrale mai sofisticate, în care atât tipul funcției cât și domeniul peste care se face integrarea au început să fie generalizate. O integrală curbilinie este definită pentru funcții de două sau trei variabile, iar intervalul de integrare formula 2 este înlocuit de o anumită curbă care leagă două puncte din plan sau din spațiu. Într-o integrală de suprafață, curba este înlocuită de o
Integrală () [Corola-website/Science/298291_a_299620]
-
integrarea au început să fie generalizate. O integrală curbilinie este definită pentru funcții de două sau trei variabile, iar intervalul de integrare formula 2 este înlocuit de o anumită curbă care leagă două puncte din plan sau din spațiu. Într-o integrală de suprafață, curba este înlocuită de o bucată de suprafață din spațiul tridimensional. Integralele formelor diferențiale joacă un rol fundamental în geometria diferențială modernă. Aceste generalizări ale integralelor au apărut datorită necesităților din fizică, și joacă un rol important în
Integrală () [Corola-website/Science/298291_a_299620]
-
două sau trei variabile, iar intervalul de integrare formula 2 este înlocuit de o anumită curbă care leagă două puncte din plan sau din spațiu. Într-o integrală de suprafață, curba este înlocuită de o bucată de suprafață din spațiul tridimensional. Integralele formelor diferențiale joacă un rol fundamental în geometria diferențială modernă. Aceste generalizări ale integralelor au apărut datorită necesităților din fizică, și joacă un rol important în formularea multor legi din fizică, în principal a celor din electrodinamică. Conceptele moderne ale
Integrală () [Corola-website/Science/298291_a_299620]
-
curbă care leagă două puncte din plan sau din spațiu. Într-o integrală de suprafață, curba este înlocuită de o bucată de suprafață din spațiul tridimensional. Integralele formelor diferențiale joacă un rol fundamental în geometria diferențială modernă. Aceste generalizări ale integralelor au apărut datorită necesităților din fizică, și joacă un rol important în formularea multor legi din fizică, în principal a celor din electrodinamică. Conceptele moderne ale integrării se bazează pe teoria matematică abstractă numită integrală Lebesgue, dezvoltată de Henri Lebesgue
Integrală () [Corola-website/Science/298291_a_299620]
-
și joacă un rol important în formularea multor legi din fizică, în principal a celor din electrodinamică. Conceptele moderne ale integrării se bazează pe teoria matematică abstractă numită integrală Lebesgue, dezvoltată de Henri Lebesgue. Leibniz a introdus notația standard a integralei, de forma unui "S alungit". Integrala din paragraful anterior se notează formula 3. Semnul ∫ notează integrarea, "a" și "b" sunt extremitățile intervalului, "f(x)" este funcția care se integrează, iar "dx" notează variabila în care se face integrarea. La început, "dx
Integrală () [Corola-website/Science/298291_a_299620]