1,200 matches
-
o ascunde imediat În adâncimi Încă mai mari - ar fi mai simplu să o „tăcem”! -, cât pentru a o face mai cunoscută), acestea includ sâmburele viitoarei lor existențe publice. Situarea intimului Între cele două lumi, la zona de contact a interiorității și a exteriorității facilitează, fără Îndoială, transferul de energie pe care scriitorul mizează În crearea imaginii dorite. Pentru că scrierea jurnalului intim este, Înainte de orice, dovada voinței autorului de a schimba ordinea În mica lume pe care o locuiește. Interdependențe Există
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
jurnalului intim pornește de la strategia sa fundamentală: de la Încercarea disperată de a concilia cele două ființe simultan existente În confesiune: identitatea și alteritatea - un autor care este totodată și subiectul exercițiului confesiv. În același timp, intimitatea acoperă și noțiunea de interioritate, ambele fiind fațete ale uneia și aceleiași realități: „Intimul este superlativul, iar interiorul este comparativul Înlăuntrului”, notează Cecile Wajsbrot 10. Incapabil să iasă din această dilemă, jurnalul Își va construi, ca pe un blestem, propriul destin. El se va scrie
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
și ocultase: expansiunea ființei. Dar și a expresivității acestei ființe. Intimitatea și subiectivitatea conotează, În proporții diferite, desuetul. Moliciunea romantică nu acoperă, Însă, decât un aspect al jurnalului. Părțile nevăzute, albul nescris al paginii se revendică unei alte tradiții: a interiorității și a tainicului, a secretului de primă instanță devenit, mai apoi, bun public. Interioritatea nu e decât forma disimulată a sinelui, a privirii care egalizează contrariile. Eul autorului asigură unitatea confesiunii, argumentează continuitatea și logica textului. Și, oricât de perimată
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
În proporții diferite, desuetul. Moliciunea romantică nu acoperă, Însă, decât un aspect al jurnalului. Părțile nevăzute, albul nescris al paginii se revendică unei alte tradiții: a interiorității și a tainicului, a secretului de primă instanță devenit, mai apoi, bun public. Interioritatea nu e decât forma disimulată a sinelui, a privirii care egalizează contrariile. Eul autorului asigură unitatea confesiunii, argumentează continuitatea și logica textului. Și, oricât de perimată ar fi conotația termenului de intimitate, modernitatea sa rămâne intactă cel puțin Într-unul
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
confesiunii, argumentează continuitatea și logica textului. Și, oricât de perimată ar fi conotația termenului de intimitate, modernitatea sa rămâne intactă cel puțin Într-unul din aspecte. El sugerează dacă nu o soluție de interpretare, cel puțin una de lectură: dinspre interioritatea și subiectivitatea lumii scriitorului spre particularul obiectiv În care-l plasează complexele sale. Puneri În criză Dacă inițial intimitatea se definea În raport cu celălalt, dacă jurnalul aparținea exclusiv zonei invizibilului, păcat nemărturisit și de nepedepsit, cu trecerea vremii conștiința de sine
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
mărginește la Întrebare și la promisiunea răspunsului. Eșecuri sigure, eșecuri de fiecare clipă, incorporate celei dintâi reguli a jurnalului: ritmicitatea. Experiența eului, sondarea propriilor adâncimi nu au loc În afara permanentei puneri În criză a statutului. Pentru un Georges Bataille, experiența interiorității se leagă mai mult de stările extreme, de extaz, de adorație, decât de banalitatea supraviețuirii cotidiene. Dar cazul autorilor de jurnale se plasează, desigur, În altă direcție. Pentru ei, experiența interioară este, cel mult, „revolta perpetuă a unui gând Împotriva
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
se supune. Autorul de jurnale suferă aceeași tiranie a lui trebuie 21 care-l guvernează și pe nevrotic. El trebuie să se confeseze și trebuie să-și asume experiența confesiunii. Subiectul confesiunii este, de fapt, un eu redus la condiția interiorității. Doar că, spre deosebire de experiența religioasă, experiența interiorității nu-și acordă altă autoritate decât sinele 22. Sustrăgându-se tentațiilor exteriorității, eul suspendă orice transfer Între sine și inconștientul social, a cărui dorință manevrează mișcările obișnuite ale subiectului. De altfel, unitatea dintre
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
tiranie a lui trebuie 21 care-l guvernează și pe nevrotic. El trebuie să se confeseze și trebuie să-și asume experiența confesiunii. Subiectul confesiunii este, de fapt, un eu redus la condiția interiorității. Doar că, spre deosebire de experiența religioasă, experiența interiorității nu-și acordă altă autoritate decât sinele 22. Sustrăgându-se tentațiilor exteriorității, eul suspendă orice transfer Între sine și inconștientul social, a cărui dorință manevrează mișcările obișnuite ale subiectului. De altfel, unitatea dintre subiect și ființă nu e decât o
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
la nivelul discursului narativ. Cele mai evidente indicii ar fi utilizarea verbelor care descriu procese interioare, aplicate unor persoane diferite de cea a emițătorului povestirii; acestea nu sunt utilizate în afara ficțiunii, din cauză că, în mod real, accesul este restrâns la propria interioritate. Cu același efect al accesului la subiectivitatea unei alte persoane se utilizează în ficțiune discursul indirect liber și monologul interior. Un alt indiciu lingvistic al ficțiunii este constituit de prezența verbelor de situație în enunțuri având drept obiect evenimente îndepărtate
Proza lui Alexandr Soljenițin. Un document artistic al Gulagului by Cecilia Maticiuc () [Corola-publishinghouse/Science/1022_a_2530]
-
erau bănci, și pe ele se putea sta întins. Și am dat dispoziție să-l instaleze acolo și să-i dea o salteluță 170. (trad. a.) Momentul întâlnirii respective, deși păstrează detalii reale, este supus ficționalizării. Naratorul are acces la interioritatea personajelor și, în felul acesta, poate anticipa relația specială pe care o vor avea bolnavul și medicul său: "Vera Kornilievna era total derutată. Simțea că nu poate să ridice vocea la el pentru a-i porunci să se scoale și
Proza lui Alexandr Soljenițin. Un document artistic al Gulagului by Cecilia Maticiuc () [Corola-publishinghouse/Science/1022_a_2530]
-
să alerge după cai ca să-i înșeueze ori să le sară în spate, nu știe nici să încalece, nici să înhame și se dovedește neîndemânatic până și la bătut cuie. Portretul moral al lui Nerjin este dominat de o profundă interioritate, fascinantă pentru ceilalți. Îl cunoaștem pe Nerjin urmărind discuțiile pe care le poartă cu diferite personaje. Discuțiile sale cu Sologdin, cu Rubin și cu bătrânul Spiridon, precum și cea esențială pentru destinul său, cu Iakonov, luminează personajul din diferite unghiuri. Prietenia
Proza lui Alexandr Soljenițin. Un document artistic al Gulagului by Cecilia Maticiuc () [Corola-publishinghouse/Science/1022_a_2530]
-
unei zile, ne privește imaginea vieții, binecuvântată în solidaritatea ei ne-voită cu smerenia lui Hristos 358. În cazul personajelor discutate, scriitorul acordă mai puțină atenție detaliilor fizice de portret. El reține doar acele trăsături care sunt relevante pentru reflectarea interiorității. Elementele de portret fizic al Matrionei sunt puține, menite să creeze imaginea suferinței: "fața rotundă a gazdei îmi părea galbenă, bolnavă. Și după ochii ei tulburi, puteai vedea că era istovită de boală"359. Scopul acestor detalii este de a
Proza lui Alexandr Soljenițin. Un document artistic al Gulagului by Cecilia Maticiuc () [Corola-publishinghouse/Science/1022_a_2530]
-
ale căror caractere orgiastice conduceau adesea spre forme de depravare. La baza tendinței cultelor misterelor înclinate spre manifestări exterioare, destinate să acționeze asupra simțurilor, se afla o religiozitate superficială datorată civilizației elenistice, care pierdea tot mai mult din profunzime și interioritate. Asupra tendințelor la fel de negative care, disprețuind convingerile și formele de cult ale religiilor antice nu făceau decât să diminueze respectul față de factorul religios, au avut o anumită influență ireverența și critica impertinentă a divinităților foarte accentuată în acea vreme. Ironia
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
răspunsul, sau face să i se dea răspunsul potrivit cu nivelul atins prin eforturile lui. Căci răspunsul echivalează cu înțelegerea ce se ivește în om. Dar sfântul îi prilejuiește și îi confirmă această înțelegere. Aceasta arată din nou intima unire, sau interioritatea reciprocă dintre cel progresat duhovnicește și cel ce-l întreabă. Dar aceasta depinde și de cel ce întreabă ...”<footnote Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, notă explicativă nr. 928, la Sfinții Varsanufie și Ioan, Scrisori duhovnicești, în Filocalia ..., vol. XI, Edit
Actualitatea şi folosul învăţăturilor Sfinţilor Părinţi. In: Biserica Ortodoxă Română by Liviu PETCU () [Corola-publishinghouse/Science/120_a_155]
-
exclusivă. Citatul invadează spațiul intim al personajului, copleșindu-l, tinzând să acopere tot spațiul memoriei. Emergența fragmentelor livrești pune stăpânire pe orizontul amintirii, epurându-l pe reziduuri subiective. [...] Paradoxul relației personajelor lovinesciene cu citatul stă în implicarea deopotrivă a unei interiorități și a unei realități exterioare. Personajele nu pot să își mențină o viață sufletească proprie decât oferindu-și memoria textelor împrumutate" (p. 69). 147 Mite Kremnitz, "Amintiri fugare despre Eminescu", în volumul Mite, Bălăuca, ediție critică, prefață, note, variante, glosar
Scriitorul si umbra sa. Volumul 1 by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
remedii. Starea de disconfort, despre care vorbește diaconul cartaginez este împărtășită de Augustin nu din simplă modestie, ci întrucât ea scoate în evidență limitele fundamentale ale comunicării umane prin intermediul cuvintelor (verbal). Există o prăpastie între „inimă” (cor) - termenul care desemnează „interioritatea augustiniană” - și „expresia verbală” (lingua), o prăpastie care arată că discursul alcătuit din cuvinte este prin însăși natura sa inadecvat să exprime mișcările sufletului. Această insuficiență la nivelul expresiei derivă din faptul că, gândirea și cuvintele se află pe lungimi
Metode de educaţie întâlnit e în opera fericitului Augustin şi actualitatea lor by Mihaela Bobârcă () [Corola-publishinghouse/Science/1682_a_2903]
-
melancolic, ezitant; fire rațională, lucidă/pragmatică/pasională/visă toare/șovă ielnică/contradictorie, imprevizibilă; gândire logică/asocia tivă/imagina tivă/creativă/prac tică etc.). Este utilizat frecvent în proza modernă, „ionică“, în care „va lorile dominante sunt de ordin personal. Autenticitate, interioritate, intimitate“ (N. Manolescu). - Portretul complex (mixt) combină modelele primare ale portretului, însumând trăsături fizice, trăsături de caracter și/sau de personalitate. Procedee și mijloace de caracterizare a personajului Caracterizarea directă este o modalitate clasică, formalizată, mai ales ca discurs descriptiv
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2894]
-
temporalității (adverbe de timp sugerând o succesiune de stări, de situații sau evenimente, timpuri verbale etc.), ai procesualității, ai schimbării etc. Urmărind evoluția poeziei în veacul XX, teoriile moderne au constatat că exigența primară a lirismului - explorarea unui teritoriu al interiorității și comunicarea nemijlocită a subiectivității interioare - poate avea alternative, așa cum discursul eului liric poate fi suspendat prin modalități diferite de obiectivare. „În secolul nostru - afirmă unul dintre teoreticienii postmodernismului românesc, Gheorghe Crăciun - o bună parte a poeziei începe să și
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2894]
-
pictură cu contururi estompate". Sinteză, deci, a mai multor limbaje. Stă în posibilitățile exegeților succesivi să compare, să adâncească, să ierarhizeze și să nuanțeze, pe scurt, să spună cum este poezia, încât, pornind de la texte să ajungă la o relativă interioritate a acesteia. Dar ce sceptic era Novalis! "Poezia motiv de subtile comentarii de Jurnal intim e absolut personală, deci indescriptibilă și indefinisabilă. Cine nu cunoaște și nu simte direct ce e poezia, nu va putea niciodată să priceapă noțiunea. Poezia
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
Pompei, "un târgușor roman", străzile "cam de lărgimea Fundacului Dochia din Țicău" erau cu adevărat străzi ("Cultura" străzii?). Sufletește, rămâne "pentru totdeauna un american, adică un om liber" (Ironia ontologică, p. 54). I La contemporanii lui Platon, cercul (simbol al interiorității) era figură geometrică perfectă; la poetul ieșean, inelul e un substituent al cercului. Chiar în deschidere la al său Inel cu enigmă, se glosează cvasi-barbian despre absconzitățile acestuia: "Un întreit mister tronează: juvaer / cu sensuri trei și totuși unul singur
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
dezgroapă morții / se pune os lângă os în cutii" (Obicei); "șerpi albaștri" străbat Apa de pe valea noastră. Însă dincolo de acestea, pretexte de exteriorități, tipisme vizualizate, se produce o ruptură de nivel; intră în joc un câmp stilistic de-geografizat, vibrații ale interiorității, însemne conferind iluziei biografice dimensiuni reflexive. Față de sceneria plasticizantă din Pasărea tăiată, repetatele apeluri către enigmaticul Ieronim anunță o progresivă imersiune în himeric și ocult, o îndurerată, febrilă căutare; primează așteptarea a ceva nelămurit, impalpabil. Păsări migratoare, făpturi păduratice, neodihna
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
noastre, într-o conștiință mai vastă ("lumină din lumină"), din care se individualizează și evoluează și conștiința noastră, pînă își recunoaște originea și astfel se recunoaște pe sine și se recreează pe sine, redescoperind, printr-o atenție mai subtilă față de interioritate, evidențe și experiențe pierdute din pură ignoranță. Theoria (contemplația) pură învinge ignoranța. De pildă, dacă pozitiviștii ar exercita o contemplație mai intensă asupra duratei-distanței, ar descoperi că ele fac parte doar dintr-o anumită percepție a spațiu-timpului, nespecifică unui non-ignorant
[Corola-publishinghouse/Science/1559_a_2857]
-
a face filosofie din astfel de economisme nu mi se pare absurd, mi se pare aberant. C'est déjà trop, trop à la française. Istoria filosofiei este întoarsă cu susul în jos. Dacă de la Platon încoace, cel puțin era valorizată interioritatea, regăsirea sinelui, conștiința, iar primatul, sub o formă sau alta, era acordat mereu aceluiași, acum totul e orientat spre afară, în favoarea unei exteriorități seculare, dar pragmatice, șocogene. Se caută ce nu poate fi gîndit, raționat și nici exprimat cu ajutorul limbajului
[Corola-publishinghouse/Science/1559_a_2857]
-
chimice care acționează asupra lui, fără el15. Nu mai căutăm soluțiile maladiilor în resursele noastre interioare, ci în acțiunea tehnologiilor moleculare, care, pe deasupra, prezintă și riscul căderii în dependență. Individul dornic să-și dirijeze ori să-și rectifice după plac interioritatea se transformă în individ „dependent”: cu cât oamenii revendică puteri mai depline asupra vieții, cu atât se dezvoltă noi forme de sclavie a indivizilor. Hipermaterialismul medicaltc "Hipermaterialismul medical" Chestiunea medicalizării existenței e interesantă și prin aceea că permite o mai
Fericirea paradoxală. Eseu asupra societății de hiperconsum by GILLES LIPOVETSKY [Corola-publishinghouse/Science/1981_a_3306]
-
de-a face cu trecutul, era consumului-lume a reușit să creeze o stare de imanență totală în care nu mai există decât preocupările pentru securitate, sănătate și plăceri festive, în care individul nu mai are o substanță existențială, trăiește fără interioritate într-un timp în întregime pozitivat, amputat de orice imprevizibilitate, de orice risc, de conflictele și de antagonismele care făceau istoria 18. Așadar, a reușit oare faza III să asigure triumful definitiv al „omului-masă”, al acelui „om mediocru” denunțat de
Fericirea paradoxală. Eseu asupra societății de hiperconsum by GILLES LIPOVETSKY [Corola-publishinghouse/Science/1981_a_3306]