964 matches
-
cînd află că vin dintr-o țară comunistă, desi latină, - sorelă - disputa se înviorează și apucăm să vorbim mai bine decît în convorbirile anterioare. Nu știu ce apuc să articulez cu mult aplomb, ca-n românește, ca profesoară scoate pe loc o interjecție admirativa, un fel de aoahhh! o exclamație tipic americană pe care aveam să o folosesc și eu ceva mai tîrziu prefăcîndu-mă cînd erau mai mulți americani de față, si se făcea impresie, milionari mai mult, dornici să afle tot așa
IOWA-CITY OCT. 1978 by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/18013_a_19338]
-
ca și cum l-aș fi luat drept martor. Pe urma l-am privit cu un fel de milă, jucată, si pe teribilul meu Willy. Am oftat, am dat din cap, am scos apoi un heiii lung, lung de tot. Ca si cum această interjecție - singură - ar fi fost codul meu secret sau marfă, averea pe care o posedam și care, fiind incomensurabila, nici nu trebuie să fie explicată cît de cît.
IOWA-CITY OCT. 1978 by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/18013_a_19338]
-
Cât de defavorabilă, asta veți afla văzând filmul, n-ar fi o pierdere de vreme, dar nu vă așteptați la cine știe ce revelație. Nu mai am prea mult spațiu și voi reveni pe larg asupra subiectului, dar nu îmi pot stăpâni interjecțiile admirative la adresa filmului lui Cristi Puiu (scuză: l-am văzut recent). Wow! Nu vreau să dau verdicte globale, mai trebuie să îl văd o dată ca să îl puric pe îndelete, dar până una-alta, e cel mai bun scenariu pe care
O peliculă mai veselă decât alta by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11568_a_12893]
-
Constantin Țoiu Tot în septembrie a.c., pe Antena 1, la rubrica domnului cu bretele și cu "oameni buni" și cu acel "haideți să", care ne calcă pe nervi, a fost invitat și poetul Mircea Dinescu. Prin semne mutești, interjecții, metafore, el ne spuse, în felul său inimitabil, adevărul. Fără nici unul din menajamentele fățarnice ale mediocrităților invitate pe posturi. De remarcat, totuși, că moderatorul din Caracal, când se adresează marelui poet din Slobozia, îi spune frumos Dumneavoastră, cu majusculă. Pe când
Mărunțișuri electorale by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/16671_a_17996]
-
-ar mă-ta. Ea sugerează, pe lîngă urarea macabră, că între înjurător și mama inamicului există o anumită relație! Și în Cel mai iubit... personajele înjură din belșug. Un deratizator își precede înjurătura bîlbîită bab în bida mă-sii, cu interjecția disprețuitoare jjj... Necazurile, literar vorbind, încep cînd autorul pune și lumea universitară imediat postbelică din Cluj să înjure ca la ușa bordeiului Guicii. Un episod original legat de înjurături apare în romanul lui Constantin Chiriță Cireșarii. Un ingenios cireșar, stabilește
Injurii, blesteme, sudalme by Horia Gârbea () [Corola-journal/Journalistic/7662_a_8987]
-
cioplite. Și asta nu prin subterfugii multiple sau prin manipularea abila a diferitelor sofisme, ci prin deposedarea chipului de aroganța propriei identități și de pretenția intrinseca a substanței de a se comunică doar pe șine însăși. Dincolo de fabulație și de interjecție, soluții deja experimentate la nivel maximal, sculptorița a găsit în viziunea populară și în devoțiunea simplă resursă cea mai eficientă a concilierii. Fără a renunța la figurativ, dar și fără a cădea în ego-ul sonor și arogant al acestuia, Silvia
A treia cale sau Inocenta Sfintului Gheorghe by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/14780_a_16105]
-
mareșalism, rudimentarism etc. Din presa ultimului deceniu se pot aduna altele, pentru a dovedi ușurința cu care se formează noi cuvinte: mai ingenioase sau mai greoaie, pornind de la baze uneori atipice din punct de vedere stilistic sau morfologic (cuvinte populare, interjecții), producînd un adaos semantic sau doar forțînd interpretarea: "Ofensiva mîrlănismului" (România liberă = RL 1169, 1994, 16); "Heirupism" (RL 1160, 1994, 3); "ateul convertit la liber-cugetătorism" (RL 2015, 1996, 20); "chilipirgism isterizat" (RL 2093, 1997, 2); uneori formarea cuvîntului este explicitată
"Consumism" / "consumerism" by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/14851_a_16176]
-
După o sumă de destructurări programate, sub impulsuri fragmentariste de suprafață, acesta se coagulează acum în premieră. Măcar sintactic, poemele capătă o fluență neașteptată. Dispar sincopele, se împuținează punctele de suspensie, se îmblânzesc incoerențele, se atenuează, în cele din urmă, interjecțiile. Ar fi interesant să comparăm, atunci când avem ocazia, tratamentul radical diferit la care sunt supuse viziunile arhetipale într-un interval de exact treizeci de ani. Citez din La fanion, debutul din 1980 al lui Stoiciu: „BUN, S| CONTINUI... cum/ îți
Vârstele poeziei by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/5954_a_7279]
-
ca și sensul "a fura" să provină nu dintr-o evoluție semantică pe teren românesc, ci direct din țigănește (dată fiind legătura dintre "a ridica" și "a fura"). Oricum, ar trebui ca această etimologie să fie corelată și cu explicarea interjecției sau a onomatopeii huști sau uști ("cuvânt care sugerează mișcarea făcută de cineva sau de ceva care iese sau dispare repede, se strecoară repede undeva"; "strigăt cu care se alungă păsările de curte", DEX). Prea adesea, interjecțiile sunt explicate în
Ușchit by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/7296_a_8621]
-
și cu explicarea interjecției sau a onomatopeii huști sau uști ("cuvânt care sugerează mișcarea făcută de cineva sau de ceva care iese sau dispare repede, se strecoară repede undeva"; "strigăt cu care se alungă păsările de curte", DEX). Prea adesea, interjecțiile sunt explicate în dicționarele noastre ca formații spontane. Or, în acest caz, e destul de evidentă legătura de formă și de sens cu imperativul țigănesc u�ti ("ridică-te!"), din care probabil că provine interjecția românească. Unul dintre citatele din DLR
Ușchit by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/7296_a_8621]
-
păsările de curte", DEX). Prea adesea, interjecțiile sunt explicate în dicționarele noastre ca formații spontane. Or, în acest caz, e destul de evidentă legătura de formă și de sens cu imperativul țigănesc u�ti ("ridică-te!"), din care probabil că provine interjecția românească. Unul dintre citatele din DLR conține chiar forma ușchi, într-un context ideal atât pentru o interjecție de alungare, cât și pentru un imperativ: "Hai, ușchi de lângă fereastră!" (Horia Lovinescu). Din punct de vedere fonetic, oscilația -ști /-șchi nu
Ușchit by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/7296_a_8621]
-
caz, e destul de evidentă legătura de formă și de sens cu imperativul țigănesc u�ti ("ridică-te!"), din care probabil că provine interjecția românească. Unul dintre citatele din DLR conține chiar forma ușchi, într-un context ideal atât pentru o interjecție de alungare, cât și pentru un imperativ: "Hai, ușchi de lângă fereastră!" (Horia Lovinescu). Din punct de vedere fonetic, oscilația -ști /-șchi nu prezintă dificultăți (o regăsim și în variantele puști/pușchi); în DLR, verbul a ușchi apare cu variante ca
Ușchit by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/7296_a_8621]
-
etc. Așadar, a ușchi (sau a uști, a huști etc.) e un verb împrumutat din țigănește, a cărui formă de imperativ (identică în romaně și în română) - ușchi, uști, huști etc. - are uz interjecțional (și alte imperative tind să devină interjecții, cazul cel mai caracteristic fiind uite - din a uita). Interjecția are și varianta fonetică ușchea: "Ușchea, zice. Fetele sânt speriate și se retrag val-vîrtej" (Zig-zag, 32, 1992). Din a (se) ușchi s-a format, firesc, ușcheală ("plecare, fugă"); substantivul nume
Ușchit by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/7296_a_8621]
-
e un verb împrumutat din țigănește, a cărui formă de imperativ (identică în romaně și în română) - ușchi, uști, huști etc. - are uz interjecțional (și alte imperative tind să devină interjecții, cazul cel mai caracteristic fiind uite - din a uita). Interjecția are și varianta fonetică ușchea: "Ușchea, zice. Fetele sânt speriate și se retrag val-vîrtej" (Zig-zag, 32, 1992). Din a (se) ușchi s-a format, firesc, ușcheală ("plecare, fugă"); substantivul nume de acțiune e folosit mai ales exclamativ, cu valoare de
Ușchit by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/7296_a_8621]
-
are și varianta fonetică ușchea: "Ușchea, zice. Fetele sânt speriate și se retrag val-vîrtej" (Zig-zag, 32, 1992). Din a (se) ușchi s-a format, firesc, ușcheală ("plecare, fugă"); substantivul nume de acțiune e folosit mai ales exclamativ, cu valoare de interjecție, echivalent deci cu ușchi!, în formele ușcheală! sau ușcheala! ("pleacă, fugi!"): "Tu ești tânără, și soarele e sus pe cer. Hai, ușcheala" (Răzvan Petrescu, Grădina de vară, 1989, p. 148).
Ușchit by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/7296_a_8621]
-
a eticului și a spiritualului chiar atunci când nu par preocupați decât de a semnaliza din perspectivă estetică și psihologică. Intuirea eticului și spiritualului este felul lor de a aștepta. Iar această așteptare, încordată uneori până la extaz, le amintește, cu fiecare interjecție creatoare, de spusele lui Brâncuși conform cărora „greu nu e să faci un lucru, ci să te pui în starea de a-l face”. În acest context creația și interpretarea restrâns tehnice, dar și cele amplu speculative apar drept cazuri
Virtuozitate ?i specula?ie by Liviu D?NCEANU () [Corola-journal/Journalistic/84257_a_85582]
-
p. 365) Idealul, nu și formula ca atare. Aceasta e de câteva ori mai complicată. Oroarea de calofilie (probabil înnăscută, nu deprinsă în timp) îi conferă lui Stoiciu un privilegiu stilistic. O originalitate care e inclusiv a redactării (abuz de interjecții, de paranteze, de puncte de suspensie, virgule lăsate la voia întâmplării). Comentatorii imediați au semnalat-o la fiecare nou volum, insinuând și o undă de reproș. Astăzi, cu Lanțul pe masă, toate aceste devieri își luminează adevărata natură de (în
Pa vu ga di by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/4365_a_5690]
-
limbaj și nici nu cred în vreo virtute mistică a frazei stângace și a epitetului vulgar. Afirm, doar, că voluntara omisiune a acestor două sau trei desfătări - divertismentele oculare produse de metaforă, cele auditive produse de ritm, ca și surpriza interjecției sau a hiperbatonului - ne dovedește, de obicei, că pasiunea temei tratate e cea care precumpănește la scriitorul respectiv. Asprimea unei fraze îi e la fel de indiferentă literaturii adevărate, ca și onctuozitatea ei..." Ceva rămâne sigur, notează Borges la capătul Superstițioasei etici
Pagina "perfectă" by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/14199_a_15524]
-
rămîne destul de atipică: diftongii descendenți de tipul ai, ei, oi există desigur în română, dar apar de obicei în finală de silabă sau de cuvînt - rai, mei, noi, haită (hai-tă), raită (raită) etc. - , deci nu urmați de o consoană. Excepțiile (interjecția hait, substantive ca hoit sau seif) sînt puține. De altfel, ultimul cuvînt citat permite un paralelism interesant: termenul englezesc safe, pronunțat seif, a fost în trecut adaptat în română atît în forma care transcrie pronunția (seif), cît și într-una
Situl, saitul... by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/16141_a_17466]
-
a autorului, următoarea mărturisire: "M-am hotărît să adun laolaltă gîndurile risipite în aceste treizeci și două de caiete. Abia peste două sau trei luni voi ști dacă pot să constituie materia unei cărți al carei titlu ar putea fi Interjecții sau Eroarea de a te naște." Că proiectul n-a fost finalizat nu era un motiv de a fi distrus caietele. Primul volum al acestei ediții apare, acum, la Editură Humanitas în foarte bună traducere a dlor Emanoil Marcu și
Un jurnal al lui Cioran? by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/17644_a_18969]
-
extindere sau de specializare a sensurilor. În argouri intervin adesea "deraieri lexicale", devieri imprevizibile, jocuri de cuvinte bazate doar pe formă, evoluții contextuale. Un cuvânt argotic neînregistrat de dicționarele generale ale limbii și probabil puțin prezent în scris este oha: interjecție, marcă discursivă sau chiar pronume negativ, în măsura în care sensul său cel mai puternic în uz este echivalabil cu "nimic": "îți aplici un strat pe mașini... și oha... radarul nu mai vede nimic" (daciaclub.ro). În genere oha nu este folosit atît
Etimologii argotice: oha by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/12561_a_13886]
-
construcții sînt de altfel comune elementelor argotice de negare expresivă ("Mă uit în jur, pauză!", S. Cosmin, 1987; "Te mai salvează cineva de amendă? Sufletu!", C. Olăreanu, 1986). Cuvîntul oha (pe care doar o coincidență de formă îl apropie de interjecția germană oha "vai") mai apare și într-o altă construcție: la oha, pe care contextele ne-o arată ca perfect sinonimă cu locuțiunile la mișto, la vrăjeală etc., avînd deci semnificația "în mod înșelător, fals, neserios": "înspre închisorile comuniste inclină
Etimologii argotice: oha by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/12561_a_13886]
-
să faci previziuni!), dar e un caz interesant din mai multe puncte de vedere. În primul rînd, pare să ilustreze tendința colocvială (mai veche) de a adăuga sufixe diminutivale, cu valoare afectivă, celor mai diverse clase lexico-gramaticale (adverbe, pronume, chiar interjecții: binișor, acușica, mătăluță, nimicuța, aolică). După toate aparențele, mersic provine din atașarea sufixului diminutival -ic la mersi; nu neapărat după o regulă compozițională strictă, ci mai mult prin analogie, după modelul altor derivate. Nu întâmplător îl găsim uneori pe mersic
Mersi - mersici! by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/9233_a_10558]
-
maniera aceasta lapidară, spiritul european are ceva schematic și arid, dar cine deschide cartea va simți arta cu care Noica scoate, din diversitatea exemplelor, corespondențe cu bătaie morfologică. Din cele zece părți de vorbire, Noica lasă deoparte două - articolul și interjecția - considerîndu-le plate, fără ferment speculativ. Totuși, interjecția în varianta onomatopeei (onoma = nume + poiesis = facere) desemnează chiar actul de numire primordială a lucrurilor. Etimologic vorbind, orice substantiv sau adjectiv s-au ivit dintr-o onomatopee, adică dintr-o botezare primitivă în
Onomatopee și holomer by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/4334_a_5659]
-
schematic și arid, dar cine deschide cartea va simți arta cu care Noica scoate, din diversitatea exemplelor, corespondențe cu bătaie morfologică. Din cele zece părți de vorbire, Noica lasă deoparte două - articolul și interjecția - considerîndu-le plate, fără ferment speculativ. Totuși, interjecția în varianta onomatopeei (onoma = nume + poiesis = facere) desemnează chiar actul de numire primordială a lucrurilor. Etimologic vorbind, orice substantiv sau adjectiv s-au ivit dintr-o onomatopee, adică dintr-o botezare primitivă în cursul căreia subiectul, mimînd alura sonoră a
Onomatopee și holomer by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/4334_a_5659]