1,350 matches
-
și intuiției în asociere. 9. Evaluarea procesului de instruire este un demers realizat în direcția evidențierii/reflectării interacțiunii profesor predare, elev învățare și a concordanței rezultatelor obținute cu finalitățile prevăzute. 5.2. Ipotezele cercetării Premisele cercetării au generat câteva aserțiuni interogative cărora neam propus să le răspundem argumentat, prin demersul de cercetare experimentală: * poate fi implementat conceptul de instruire timpurie la atletism, la probele de aruncări ?; * în ce condiții poate fi abordată instruirea tehnică în probele de aruncări, la vârsta de
Argumente în promovarea instruirii tehnice timpurii la atletism : aruncări by Constantin Alexandrina Mihaela () [Corola-publishinghouse/Science/375_a_1252]
-
de 8-10 ani, fără a perturba procesul normal de creștere și dezvoltare a copiilor?; * se pretează instruirea programată procesului instrucțional în condițiile particularităților de vârstă ale copiilor și de tehnică a probelor de aruncări? În demersul nostru de cercetare aserțiunile interogative sunt coroborate cu ipotezele cercetării: 1. Experiența pozitivă acumulată pe plan internațional în privința conceptului de pregătire timpurie poate fi valorificată și în cazul aruncătorilor, prin coborârea vârstei la care se începe procesul de antrenament la 8 ani, dacă obiectivele pregătirii
Argumente în promovarea instruirii tehnice timpurii la atletism : aruncări by Constantin Alexandrina Mihaela () [Corola-publishinghouse/Science/375_a_1252]
-
puncte, ceea ce înseamnă că 65% dintre copii au avut o precizie bună, iar 7 dintre subiecți, adică 35%, au obținut un total de 6 puncte, ceea ce înseamnă că precizia a fost maximă. CONCLUZII 1. Rezultatele cercetării oferă răspunsuri argumentate aserțiunilor interogative care au precedat ipotezele cercetării și confirmă ipotezele într-un anumit context metodologic. 2. S-a demonstrat prin cercetare că poate fi implementat conceptul de instruire timpurie în pregătirea aruncătorilor, în ceea ce privește componenta tehnică a antrenamentului, la vârsta de 8-10 ani
Argumente în promovarea instruirii tehnice timpurii la atletism : aruncări by Constantin Alexandrina Mihaela () [Corola-publishinghouse/Science/375_a_1252]
-
mult extins, dar baza lui a rămas conversația, instituindu-se atunci cînd un locutor și un interlocutor își schimbă în mod repetat rolurile, prin utilizarea simultană a mai multor cadre de referință și apelînd la elemente metalingvistice și la forme interogative. Totuși, forma de suprafață a dialogului, caracterizată prin alternanța luărilor de cuvînt, nu ilustrează poziția ierarhică în cadrul schimbului de opinii și nici organizarea lui funcțională, căci, din punct de vedere conversațional, o schimbare de rol între protagoniști nu înseamnă întotdeauna
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
MAINGUENEAU 2002. RN INTONAȚIE. Prin intonație se înțeleg variațiile de intensitate cu care se rostesc unele cuvinte sau grupuri de cuvinte din interiorul unui enunț. Ea dă o anumită curbă melodică frazei și transmite informații în legătură cu tipul de enunț (declarativ, interogativ sau exclamativ) ori în legătură cu starea afectivă, cu atitudinea și intențiile vorbitorului. Constituind unul dintre aspectele prozodiei, intonația este asimilată, într-o manieră imprecisă, melodiei sau modulației enunțului oral, fiind apreciată chiar ca un element fondator al acestuia, dar de nivel
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
al acestuia, dar de nivel suprasegmental, căci îl vizează în întregime. Intonația are o funcție distinctivă și este specifică fiecărei limbi. Astfel, în română, intonația enunțiativă este marcată printr-un ton descendent spre sfîrșitul enunțului (Mă duc din nou.), cea interogativă are de obicei un ton ascendent (Mă duc din nou?), iar cea exclamativă are o curbă descendentă pronunțată (Mă duc din nou!). Problema intonației se pune în cazul a n a l i z e i d i s c
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
traversînd o "manieră de a spune". V. etos. CHARAUDEAU - MAINGUENEAU 2002. RN ÎNTREBARE. Actul de vorbire performat de locutor pentru a obține un răspuns din partea alocutorului este o realitate pragmatică, numită întrebare, noțiune ce trebuie distinsă de cea de "enunț interogativ", care constituie o realitate sintactică, avînd o organizare specifică, o intonație corespunzătoare sau alte mărci distinctive (pronume și adverbe interogative). În cercetarea procesului de comunicare, dar și în a n a l i z a d i s c u
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
a obține un răspuns din partea alocutorului este o realitate pragmatică, numită întrebare, noțiune ce trebuie distinsă de cea de "enunț interogativ", care constituie o realitate sintactică, avînd o organizare specifică, o intonație corespunzătoare sau alte mărci distinctive (pronume și adverbe interogative). În cercetarea procesului de comunicare, dar și în a n a l i z a d i s c u r s u l u i interesează mai ales raportul dintre actul de vorbire întrebare și actualizarea acestuia prin structuri
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
cercetarea procesului de comunicare, dar și în a n a l i z a d i s c u r s u l u i interesează mai ales raportul dintre actul de vorbire întrebare și actualizarea acestuia prin structuri (non)interogative; de regulă, întrebării îi corespunde, la nivel sintactic, o propoziție interogativă, dar există și situații în care întrebarea se formulează prin structuri lingvistice care nu presupun un raspuns din partea alocutorului (interogativele indirecte, interogativele retorice). V. act de vorbire, enunț. GA
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
i z a d i s c u r s u l u i interesează mai ales raportul dintre actul de vorbire întrebare și actualizarea acestuia prin structuri (non)interogative; de regulă, întrebării îi corespunde, la nivel sintactic, o propoziție interogativă, dar există și situații în care întrebarea se formulează prin structuri lingvistice care nu presupun un raspuns din partea alocutorului (interogativele indirecte, interogativele retorice). V. act de vorbire, enunț. GA 2005. RN L LANȚ ANAFORIC. Lanțul anaforic este o succesiune de
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
de vorbire întrebare și actualizarea acestuia prin structuri (non)interogative; de regulă, întrebării îi corespunde, la nivel sintactic, o propoziție interogativă, dar există și situații în care întrebarea se formulează prin structuri lingvistice care nu presupun un raspuns din partea alocutorului (interogativele indirecte, interogativele retorice). V. act de vorbire, enunț. GA 2005. RN L LANȚ ANAFORIC. Lanțul anaforic este o succesiune de expresii referențiale dintr-un discurs ale căror interpretări referențiale sînt toate condiționate de introducerea anterioară în discurs a aceluiași referent
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
întrebare și actualizarea acestuia prin structuri (non)interogative; de regulă, întrebării îi corespunde, la nivel sintactic, o propoziție interogativă, dar există și situații în care întrebarea se formulează prin structuri lingvistice care nu presupun un raspuns din partea alocutorului (interogativele indirecte, interogativele retorice). V. act de vorbire, enunț. GA 2005. RN L LANȚ ANAFORIC. Lanțul anaforic este o succesiune de expresii referențiale dintr-un discurs ale căror interpretări referențiale sînt toate condiționate de introducerea anterioară în discurs a aceluiași referent. Lanțurile anaforice
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
pentru a nu încălca sau pentru a redresa ofensele aduse feței negative a receptorului, reprezentînd modul politicos de adresare. Principalele strategii ale politeții negative, în opinia lui Brown și Levinson, presupun utilizarea actelor de vorbire indirecte, prin înlocuirea imperativelor cu interogativul ( Închide ușa! devine Vrei să închizi ușa?), reducerea presupunerilor despre credințele și dorințele interlocutorilor, prin folosirea formulelor evazive sau atenuatoare (probabil, bănuiesc, cred), reducerea constrîngerii receptorului prin exprimarea pesimismului în legătură cu gradul de adecvare a unui act ce urmează a fi
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
de altă parte, dobîndirea valorilor pragmatice ale acestor forme): constituirea formelor de politețe, evoluția conectorilor pragmatici (evoluția conectorilor adversativi din limba română), tratată diferențiat în funcție de registru și variantă funcțională a limbii, focalizarea prin topică și particule specializate, mărci prezentative, particule interogative, utilizarea deixis-ului textual, regulile specifice de constituire a lanțurilor anaforice în textele vechi etc. V. conector, deixis, gramaticalizare. ERMAN - KOSTINAS 1993; JUCKER 1995; BRINTON 1996; SARFATI 1997; MARCHELLO- NIZIA 2006. RN PRAGMATICĂ. În anul 1938, filozoful american Charles Morris a
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
Kate, strigă Gabriel cu subită însuflețire, și-s gata să tai un cîrd întreg de gîște, dacă-i nevoie. Pentru sistematizare, am putea clasifica dacă el era pricina plecării ei neașteptate ca GI și nu ca GIL, deși are inversiunea interogativă caracteristică ultimei (o GI standard ar fi fost Gabriel se întrebă dacă el era pricina plecării ei neașteptate), deoarece aceasta rămîne introdusă explicit de o propoziție-cadru. Dar, cum am mai menționat deja, avem o varietate destul de „liberă” a Gîndirii Indirecte
Naraţiunea Introducere lingvistică by Michael Toolan () [Corola-publishinghouse/Science/91885_a_92305]
-
un amestec remarcabil al Discursului Indirect sau al opțiunii naratoriale pentru 1, 2 și 3 (timp gramatical, pronume și inamovabilitate grafologică), dar și o opțiune DD sau caracterologică pentru 4, 5 și 6 (sintaxa propoziției regente - observabilă mai ales în interogative, imperative și exclamații; fără complemenți; deixisul spațiu/timp al personajului și lexic/coloratură). Dar Discursul Indirect Liber nu este pur și simplu a combinație judicioasă de caracteristici DD și DI, nu doar o cale de mijloc între acestea două. Atît
Naraţiunea Introducere lingvistică by Michael Toolan () [Corola-publishinghouse/Science/91885_a_92305]
-
2.5. Nume proprii recategorizate ca substantive comune 2.3. Substantivele abreviate 2.4. Substantivele la plural, fără determinanți 2.5. Termenii din metalimbaj 2.6. Substantivele care desemnează locutorul 2.7. Termenii inclusivi 2.7.1. Pronumele indefinite, negative, interogative și relative 2.7.2. Grupurile substantivale cu utilizare inclusivă 2.8. Pronumele și locuțiunile pronominale de politețe 3. Subiectul non-nominal 3.1. Formele verbale nepersonale 3.2. Grupurile prepoziționale 3.3. Propozițiile reduse 4. Acordul unor tipuri de verbe-predicat
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
de vedere teoretic, deoarece nominalul subiect nu are o trăsătură de persoană pe care să o transmită prin acord verbului, astfel încât ar trebui să acceptăm că verbul are trăsături interpretabile. Termenii inclusivi sunt de două tipuri majore: pronume indefinite, negative, interogative sau relative și substantive (grupuri substantivale). 2.7.1. Pronumele indefinite, negative, interogative și relative Unele pronume indefinite, negative, interogative și relative (lipsite de trăsătura persoanei), aflate în poziția de subiect, acceptă ca verbul-predicat să fie la persoana I sau
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
care să o transmită prin acord verbului, astfel încât ar trebui să acceptăm că verbul are trăsături interpretabile. Termenii inclusivi sunt de două tipuri majore: pronume indefinite, negative, interogative sau relative și substantive (grupuri substantivale). 2.7.1. Pronumele indefinite, negative, interogative și relative Unele pronume indefinite, negative, interogative și relative (lipsite de trăsătura persoanei), aflate în poziția de subiect, acceptă ca verbul-predicat să fie la persoana I sau a II-a: (82) a. Câțiva am / ați ajuns mai devreme. b. Unii
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
astfel încât ar trebui să acceptăm că verbul are trăsături interpretabile. Termenii inclusivi sunt de două tipuri majore: pronume indefinite, negative, interogative sau relative și substantive (grupuri substantivale). 2.7.1. Pronumele indefinite, negative, interogative și relative Unele pronume indefinite, negative, interogative și relative (lipsite de trăsătura persoanei), aflate în poziția de subiect, acceptă ca verbul-predicat să fie la persoana I sau a II-a: (82) a. Câțiva am / ați ajuns mai devreme. b. Unii am / ați ajuns mai devreme. c. Aceia
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
propozițiile cu subiect exprimat prin substantiv, unde acordul semantic este mult mai restricționat. Totuși, în limba vorbită, și substantivul poate admite acordul semantic al verbului-predicat (vezi infra, 2.7.2). Din grupul pronumelor nepersonale inclusive fac parte pronumele nehotărâte, relative, interogative și negative: toți (toate), câțiva (câteva), unii (unele), fiecare, oricare, care, câți (câte), niciunul (niciuna), niciunii (niciunele). Uneori pronumele inclusiv este la singular, în timp ce verbul-predicat este la plural. Trebuie să presupunem că aceste pronume fac parte din sintagme partitive, în
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
55)b acordul la plural este posibil deoarece substantivul din sintagma partitivă este la plural (studenți). În (55)a, substantivul cuantificat este la singular, blocând acordul la plural (care ar putea avea o justificare semantică în context). (vi) Care Pronumele interogativ care acceptă atât acordul la singular, cât și pe cel la plural, în funcție de sens. Acordul se asociază neechivoc cu interpretarea "o entitate" implicată / "mai multe entități" implicate în evenimentul desemnat de verbul-predicat: (56) a. Care dintre studenți au predat referatul
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
alți determinanți definiți, ori prin numeral prepozițional. (ii) CD prepozițional este exprimat printr-un substantiv comun personal ori personificat, substantiv propriu nume de persoană sau pronume (personal, reflexiv, de politețe, demonstrativ, nehotărât, pronumele semiindependente al și cel, pronumele relativ sau interogativ care), indiferent de poziția față de verb. Așadar, sunt două tipuri majori de contexte cu dublare obligatorie: (i) CD este antepus; (ii) CD este exprimat printr-un termen cu trăsătura +personal sau un pronume. 2.1.2. DC nu este posibilă
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
exprimat printr-un substantiv cu articol definit, în construcțiile cu dativ posesiv plasat înaintea verbului (dativul posesiv făcând referire la complementul direct). (iii) CD exprimat prin substantiv propriu inanimat este postpus verbului. (iv) CD este exprimat prin pronumele relative sau interogative cine, ce și compusele lor. (v) CD este exprimat prin pronumele negative nimeni (prepozițional) și nimic, indiferent față de poziția față de verb. (vi) CD exprimat prin pronumele demonstrative populare asta și aia sunt postpuse verbului. 2.1.3. DC este facultativă
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
sunt vinovați de atacul asupra românilor (Antena 1, 3.XI.2007) Cine îi fac pe roboții ăștia? (Radio România Actualități, 19.IX.2008). Careva și cineva se pot acorda și la persoana a II-a, în contexte deictice, în enunțuri interogative: (43) Sunteți superstițioși careva? (OTV, 21.X.2007) Știți cineva despre ce e vorba? (Antena 1, 20.X.2007). 2.4. Dezacordul anumitor tipuri de verbe-predicat Destul de frecvent, în limba vorbită verbele la diateza pasivă cu se nu sunt acordate
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]