844 matches
-
care sa fie susținută și acceptată în urma unei implementări eficiente. * Analiza amplă a amenințărilor: O mare varietate de amenințări ar trebui luate în considerare în formularea unei SSAI: amenințările economice și sociale (inclusiv pandemiile și dezastrele naturale și accidentale), conflictele interstatale, conflictele interne, terorismul, armele de distrugere în masă și criminalitatea transnațională. * Evaluare sinceră și obiectivă a instrumentelor și datelor supuse analizei. * O SSAI ar trebui să evalueze sarcinile fiecărui organism guvernamental, în ceea ce privește amenințările identificate, precum și politicile actuale pe probleme de
[Corola-publishinghouse/Science/84938_a_85723]
-
67 "Avem mijloacele și capacitatea de a eradica foametea și sărăcia de pe Terra, ceea ce ne lipsește este voința de a o face". (Summit-ul Pământului, Rio+20, 2012) În ultimele decenii, principala formă de conflict violent a evoluat de la razboaiele interstatale la diverse forme de violență, unde implicarea actorilor non-statali au schimbat paradigma conflictului. Spre deosebire de Războiul Rece, formele actuale de violență nu au un obiectiv politic sau ideologic clar, deci nu se mai pot analiza doar cu instrumentele tradiționale prin diplomație
[Corola-publishinghouse/Science/84938_a_85723]
-
agricultură și politicile de mediu - impunând securitatea agroalimentară la nivel global, pentru a gestiona riscurile și vulnerabilitatile din acest sector și a preveni o insecuritate alimentară. Dacă paradigma de securitate tradițională și-a concentrat atenția, mai mult, asupra războaielor civile interstatale majore, alte forme de violențe politice au devenit amenințări la adresa securității sociale în societatea contemporană, diminuând astfel capacitatea guvernelor de a răspunde la crizele prelungite. Deși în trecut se evitau explicațiile mono-cauzale generatoare de conflict, insecuritatea alimentară acută poate fi
[Corola-publishinghouse/Science/84938_a_85723]
-
de confruntare au depășit cu mult orice posibil câștig urmărit de participanți. Această constatare demonstrează cât se poate de elocvent, din punctul de vedere al liberalilor, faptul că războiul pur și simplu nu este o opțiune. Aceeași respingere a violenței interstatale poate fi făcută și dintr-o perspectivă morală. Intenționând schimbarea naturii hobbesiene, presupusă de realiști. Pentru ca securitatea colectivă să poată fi transpusă în practică, statele trebuie să accepte trei principii importante cu privire la modul de instituire a relațiilor între ele. Mai
RELATII INTERNATIONALE by Radu-Sebastian Ungureanu () [Corola-publishinghouse/Science/798_a_1521]
-
-l rezervă statele suverane în a hotărî felul în care sunt dispuse să acționeze etc. toate acestea slăbesc forța aplicării principiului toți pentru unul. Dintr-o perspectivă mai largă, chiar dacă este departe de a fi soluția universală împotriva conflictelor armate interstatale, securitatea colectivă se poate dovedi un mijloc eficient în limitarea acestora. După cum afirmă Charles și Clifford Kupchan, partizani ai acestei instituții, chiar și atunci când nu funcționează, în cel mai rău caz al său (în care toate statele membre, altele decât
RELATII INTERNATIONALE by Radu-Sebastian Ungureanu () [Corola-publishinghouse/Science/798_a_1521]
-
după pacea de la Wesfalia, a luat sfîrșit. Criza actuală a pus în evidență adevărul globalizării, care a contaminat întreaga planetă în mai puțin de un an. Gravitatea acestei crize disipează multe certitudini pe care le consideram perene. Statele și organismele interstatale se dovedesc neputincioase în redefinirea regulilor necesare și a unui control mai bun al lipsei de măsură în urmărirea intereselor private. Actualii actori economici operează în toate domeniile ocultate de analiza tradițională a cooperării economice internaționale. Pare că globalizarea hibridizea
[Corola-publishinghouse/Science/1563_a_2861]
-
doilea război mondial. Desigur, preocupările legate de natura relațiilor dintre state, cauzele războiului, problemele păcii, cooperării internaționale, recunoașterii actorilor internaționali au precedat cu milenii apariția domeniului academic. Istoricul Tucidide a meditat în secolul al V-lea î.Hr. asupra cauzelor conflictului interstatal. Creatori de sistem în filosofia politică precum Machiavelli (secolul al XVI-lea) și Thomas Hobbes (secolul al XVII-lea) au studiat raportul între natura umană și relațiile interstatale. Juriști de marcă precum Hugo Grotius (la începutul secolului al XVII-lea
[Corola-publishinghouse/Science/2061_a_3386]
-
Tucidide a meditat în secolul al V-lea î.Hr. asupra cauzelor conflictului interstatal. Creatori de sistem în filosofia politică precum Machiavelli (secolul al XVI-lea) și Thomas Hobbes (secolul al XVII-lea) au studiat raportul între natura umană și relațiile interstatale. Juriști de marcă precum Hugo Grotius (la începutul secolului al XVII-lea) au încercat să codifice juridic practici ale relațiilor internaționale, iar economiști ca Adam Smith (secolul al XVIII-lea) s-au interesat foarte serios de impactul politicilor economice interne
[Corola-publishinghouse/Science/2061_a_3386]
-
înglobată de domenii în cercetare mai largi, a căror influență se simte și astăzi. Multă vreme s-a crezut că doar istoria relațiilor diplomatice, relatările privind războaiele, descrirea evoluțiilor crizelor internaționale, istoria forțelor militare pot să facă lumină în privința relațiilor interstatale, domeniul fiind astfel subsumat studiului istoriei politice. Nemulțumirile față de o asemenea abordare veneau în principal din neputința acestui domeniu de a oferi căi de modificare a relațiilor internaționale, ca și față de nivelul relativ scăzut de conceptualizare propriu științelor istorice. Un
[Corola-publishinghouse/Science/2061_a_3386]
-
toate ramuri ale domeniului relațiilor internaționale. Spre deosebire de celelalte ramuri însă, istoria relațiilor internaționale se preocupă exclusiv de istoria relațiilor de putere dintre actorii internaționali încă de la formarea sistemului internațional și până în zilele noastre. Desigur, se poate vorbi despre o politică interstatală încă din vremea primelor organizări politice omenești alcătuite pe malurile Tigrului și Eufratului. Unii autori, precum Robert Gilpin, consideră că se poate vorbi despre un sistem internațional chiar și în vremea orașelor-state antice grecești, spre exemplu, sau a imperiilor (mai
[Corola-publishinghouse/Science/2061_a_3386]
-
multinaționale ca actori dominanți ai sistemului internațional, iar acestea, la rândul lor, au făcut loc statelor-națiuni chiar de la sfârșitul secolului al XV-lea. Este adevărat că în cazul acestor orașe-state antice sau al imperiilor medievale putem vorbi despre o politică interstatală - totuși, despre politica internațională putem vorbi doar din momentul în care principalul, dacă nu unicul actor internațional devine statul suveran modern, cel mai adesea constituit pe un teritoriu locuit de un anumit grup național. Din această perspectivă, cadrele teoretice care
[Corola-publishinghouse/Science/2061_a_3386]
-
este cu atât mai puternică cu cât este mai numeroasă decât celelalte rase. Consecința creșterii numerice a unei rase este și apariția celuilalt concept fundamental al teoriilor geopolitice germane: teoria spațiului vital. Pentru național-socialiștii care au îmbrățișat aceste teze, frontierele interstatale, precum și egalitatea între națiuni sunt simple ficțiuni teoretice. Forța determinantă care pune în mișcare relațiile internaționale este tocmai creșterea numerică a unei națiuni. În momentul în care creșterea numerică a unei rase devine prea însemnată, este o lege naturală ca
[Corola-publishinghouse/Science/2061_a_3386]
-
generalizarea aspirațiilor lor morale. Aceasta este o formă ascunsă de politică imperialistă, dar care nu trebuie să devină categorie obiectivă de analiză a moralității statelor sistemului internațional. Deși puterile majore sunt cele care impun regulile după care se ghidează relațiile interstatale, totuși trebuie evitată situația în care acestea urmăresc să transforme sistemul după chipul și asemănarea lor. Acest lucru ar antrena o libertate și mai mică a puterilor minore ale sistemului de a acționa în relațiile internaționale. În plus, această situație
[Corola-publishinghouse/Science/2061_a_3386]
-
internaționale. Societatea internațională de astăzi și, prin urmare, ordinea existentă în cadrul ei vizează menținerea următoarelor scopuri (în ordinea descrescătoare a importanței): păstrarea sistemului în sine; păstrarea independenței statelor (suveranitate externă); pacea (definită ca absența războiului, o condiție firească a relațiilor interstatale); limitarea violenței; respectarea promisiunilor (pacta sunt servanda, în sens de acorduri, înțelegeri, tratate); stabilitatea posesiunilor. Din opera lui Bull nu reiese cu exactitate care sunt criteriile în baza cărora păstrarea sistemului în sine este consacrată ca scop primordial. În privința nivelului
[Corola-publishinghouse/Science/2061_a_3386]
-
să poată deveni posibilă. Se poate spune că în teoriile marxiste, adevărații actori ai vieții politice sunt clasele sociale și reprezentanții lor. Faptul prezintă o importanță aparte pentru domeniul relațiilor internaționale, deoarece confruntarea între clase devine mai importantă decât cea interstatală. Statele capitaliste sunt conduse, de fapt, de interesele de clasă ale elitei economice, adică de interesele burgheziei. Din perspectivă marxistă, explicația cea mai importantă pentru izbucnirea războaielor, de exemplu, este competiția economică dintre capitaliștii diferitelor state. Datorită logicii sale concurențiale
[Corola-publishinghouse/Science/2061_a_3386]
-
intervalul studiat, iar epocile de multipolarism neechilibrat (1793-1815, 1903-1918 și 1939-1945) sunt marcate de războaie majore: războaiele napoleoniene și cele două războaie mondiale. Realismul defensiv Realismul defensiv combină perspectiva structurală cu un set de asumpții despre stimulentele conflictului sau cooperării interstatale. În primul rând, interpretând dilema securității, realiștii defensivi arată că încheierea de alianțe sau înarmarea, în scopul atingerii obiectivelor de securitate ale statului, pot conduce la o diminuare a securității, prin aceea că un potențial rival ar putea judeca greșit
[Corola-publishinghouse/Science/2061_a_3386]
-
lui Keohane și Nye Power and Interdependence (1977) are o importanță specială în acest context, pentru că impune un model de înțelegere a politicii mondiale: interdependența complexă. Asumpțiile situate la baza acestui model erau următoarele: societățile sunt conectate prin multiple canale: interstatale (canalele normale asumate de realiști); transguvernamentale (sesizabile în cazul în care se relaxează asumpția realistă că statele acționează coerent, ca unități); și transnaționale (sesizabile în cazul în care se relaxează asumpția realistă că statele sunt singurele unități cu rol de
[Corola-publishinghouse/Science/2061_a_3386]
-
sesizabile în cazul în care se relaxează asumpția realistă că statele acționează coerent, ca unități); și transnaționale (sesizabile în cazul în care se relaxează asumpția realistă că statele sunt singurele unități cu rol de actori în politica internațională); agenda relațiilor interstatale constă dintr-o multitudine de teme, care nu sunt aranjate într-o ierarhie clară sau consistentă); guvernele nu utilizează forța militară acolo unde prevalează interdependența complexă. Interpretat, de regulă, drept o critică devastatoare la adresa realismului, modelul interdependenței complexe este, în
[Corola-publishinghouse/Science/2061_a_3386]
-
amenințării cu forța între state nu a mai fost decât o parte dintr-un întreg mult mai larg, toate preocupările intelectuale legate de posibilitatea utilizării coerciției între actorii internaționali fiind grupate în subdomeniul studiilor de securitate. Prin importanța consecințelor, conflictele interstatale a obligat fiecare dintre curentele teoretice majore din relațiile internaționale să propună o explicație generică pentru apariția acestora. Se poate spune că explicația oferită pentru confruntările armate dintre actorii suverani a fost unul dintre criteriile de diferențiere cele mai importante
[Corola-publishinghouse/Science/2061_a_3386]
-
nu se putea considera la adăpost de un eventual conflict nuclear în care s-ar fi confruntat Statele Unite și Uniunea Sovietică. Perioada postbelică a cunoscut mai multe confruntări armate, cu sau fără implicarea celor două superputeri. Această realitate a conflictului interstatal a modelat timp de decenii abordarea securității. Problematica legată de război sau de posibilitatea ajungerii la el - fie că se concentrează asupra duratei, intensității, mizei, participanților sau asupra oricărui alt aspect al unui conflict violent, manifest sau nu, între două
[Corola-publishinghouse/Science/2061_a_3386]
-
vor fi rezumate cele mai importante puncte ale teoriilor deja prezentate în capitolele precedente, accentul căzând, firește, pe cele mai relevante aspect ale acestor abordări, prin prisma problematicii securității. Curentele de inspirație realistă pun un accent special pe dimensiunea relațiilor interstatale și asigurarea securității mai ales din punct de vedere militar. Instituția de gestionare a securității internaționale cel mai des invocată este cea a „balanței de putere”, de unde și interesul acordat Marilor Puteri. Evoluția relațiilor dintre state, enorma diversitate a acestora
[Corola-publishinghouse/Science/2061_a_3386]
-
în permanență o însemnată dimensiune material-cantitativă de care nu se poate distinge nici chiar în perioada contemporană. De asemenea, Vagts accentuează faptul că balanța de putere este un instrument al relațiilor internaționale, în sensul în care ea funcționează la nivel interstatal, și nu în interiorul statului unitar. Balanța de putere este un instrument folosit numai de către și între actorii internaționali. Vagts ilustrează această teză prin diferența pe care o face între balanța ce ar putea funcționa la nivel național, pe baza unei
[Corola-publishinghouse/Science/2061_a_3386]
-
de confruntare au depășit cu mult orice posibil câștig urmărit de participanți. Această constatare demonstrează cât se poate de elocvent, din punctul de vedere al liberalilor, faptul că războiul pur și simplu nu este o opțiune. Aceeași respingere a violenței interstatale poate fi făcută și dintr-o perspectivă morală. Intenționând schimbarea naturii hobbesiene, presupusă de realiști, a lumii internaționale, partizanii securității colective pot afirmea că războiul este inacceptabil ca instrument al politicului (Claude [1962], apud Terriff et al. [1999, p. 26
[Corola-publishinghouse/Science/2061_a_3386]
-
-l rezervă statele suverane în a hotărî felul în care sunt dispuse să acționeze etc. - toate acestea slăbesc forța aplicării principiului „toți pentru unul”. Dintr-o perspectivă mai largă, chiar dacă este departe de a fi soluția universală împotriva conflictelor armate interstatale, securitatea colectivă se poate dovedi un mijloc eficient în limitarea acestora. După cum afirmă Charles și Clifford Kupchan, partizani ai acestei instituții, chiar și atunci când nu funcționează, în cel mai rău caz al său (în care toate statele membre, altele decât
[Corola-publishinghouse/Science/2061_a_3386]
-
-și asigura, pe cât posibil, propria supraviețuire, accentele căzând pe o instituție sau alta, în funcție de modul în care decidenții politici identifică riscurile cu care se confruntă și modalitățile de a le gestiona cât mai eficient. Regimul nu este panaceul problematicii securității interstatale. În general însă, prin mediul de interacțiune pe care îl asigură, permite o intensificare a contactelor și o creștere a încrederii mutuale. Prin scăderea riscurilor cu care se confruntă participanții, dilema securității se îmbunătățește chiar și în cazul în care
[Corola-publishinghouse/Science/2061_a_3386]