1,000 matches
-
cele două voci narative, una feminină, cealaltă masculină, este o sursă a dinamismului naratologic, alături de dramatismul întâmplărilor neverosimile și de dialog. Memoriile au la bază informațiile din jurnale, discursul cultural se regăsește în jurnal, laboratorul emisiunilor e redat în agende. Intertextualitatea ascunde legătura dintre emisiuni și jurnal, oferind modalități diferite de a intra în contact cu semnificațiile aceluiași eveniment. Jurnalul este o scriitură confesivă, Unde scurte o scriitură publică, La apa Vavilonului le combină pe cele două. De aceea, am recomandat
by MIHAELANICOLETA BURLACU [Corola-publishinghouse/Science/1012_a_2520]
-
ea!ť Ultima propoziție cade sec: ŤRestul se cunoașteť." (pag. 818) Până la urmă, nu e de mirare că Manolescu a convocat, comentându-l pe Caragiale, o frază din Cioculescu. Nici un alt critic n-ar fi fost mai potrivit pentru asta. Intertextualitatea nu e, deci, întâmplătoare. Ea ține seama, în selecție, de nivelul de expertiză. Coerența raționamentului e deplină. Așa cum rezultă din Istorie, portretul lui Șt. O. Iosif, epurat de orice element biografic, are exact aceleași coordonate stilistice pe care le-am
Câteva constatări by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/7470_a_8795]
-
altfel, prozele lui Pavel Șușară respectă multe dintre ingredientele postmoderne ale literaturii optzeciste: realismul social (e drept, la Șușară tulburat adesea de o alunecare în fantastic după model Kafka, Borges sau Mircea Eliade), aluziile și citatele livrești, spiritul parodic și intertextualitatea, autoreferențialitatea. În cele mai multe dintre cazuri scriitorul prezintă un cadru de viață banal, populat cu personaje lipsite de relief din nomenclatorul de meserii al regimului comunist (impiegați de mișcare și controlori de bilete, primitori-distribuitori la depozite de mărfuri, scriitori în criză
Viață-literatură și retur by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/13486_a_14811]
-
contemporană, în primul rînd la optzeciști (pentru care, totuși, eticheta de postmoderni, introdusă cu toate explicațiile de rigoare, rămîne discutabilă), autoarea pune în evidență tehnici de supralicitare a descrierii, de deconstrucție a narațiunii, de accentuare a subiectivității, de manifestare a intertextualității, ironiei și parodiei (e semnalat, de pildă, antologicul pasaj al lui Groșan, din O sută de ani de zile la porțile Orientului", care începe cu exclamația "O, dulce plai al Moldovei!..."). Ar mai trebui pomenite comentariile despre marcarea funcției fatice
Tablouri în mișcare by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/11234_a_12559]
-
Cocriș: trei scurtmetraje, surprinzătoare prin originalitate (nu au aerul auto-condescendent propriu multor filme românești, vezi Filantropica, Occident) și prin modul în care jonglează cu genuri de largă respirație pe care le adaptează scurtmetrajului (tragedie, farsă etc.), ca și printr-o intertextualitate subtilă cu il neorealismo. Iar excelenta selecție de scurtmetraje va continua săptămâna viitoare cu cele (românești) care au câștigat premiul de la Veneția și Ursul de Aur...
Retrospectivă "Anonimul" by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/12386_a_13711]
-
o aduce constă în faptul că, într-o societate concentraționară și post-totalitară, această interdependență se manifestă acut. Poziția scriitorului față de cititor este o altă teză introdusă în trilogie. Practic, Marius Tupan merge pe mai multe planuri. Unul este cel al intertextualității, al doilea este condiția scriitorului față de cititor și a cititorului față de textul propus, iar al treilea plan ar fi că toată realitatea zgomotoasă, grotescă și caricaturală se rezumă la materia textuală. Pot spune că trilogia lui Marius Tupan poate fi
Lupta Diavolului cu Îngerul by Mariana Criș () [Corola-journal/Journalistic/9922_a_11247]
-
îndoieli.// Cuvintele ies unul câte unul nedumerite/ nenumite." (Cum se face poezia, p. 76). Parcurcând versurile lui Ion Beldeanu - care, între noi fie vorba, nu sună deloc rău - ai impresia, uneori, că te plimbi prin poezia română din ultimul secol. Intertextualitatea, aluziile livrești, unghiurile din care este privită realitatea, anumite trăiri și emoții oferă o intensă senzație de déjŕ lu. Poeții simboliști de la începutul secolului XX , George Bacovia, Tudor Arghezi, Nichita Stănescu, Lucian Blaga, Virgil Mazilescu și nu doar ei fac
Melancolii și dileme by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/7498_a_8823]
-
stilistică" a scriitorului. Aceasta există, cu siguranță, nu numai în modul de a-și conduce partiturile literare spre formule inedite pentru timpul său, cum ar fi pastișa, parodia, eseul sau apologul, ci în chiar dezvăluirea ,nodurilor" care îl leagă, prin intertextualitate, de diferitele surse ale expresivității. În Duduca Mamuca, (,un juvaer", cum apreciază Caragiale) nu numai conținutul atrage atenția, ci și ,inocența" cu care naratorul se expune stilistic. Aluziile sînt străvezii : visurile cele mai ,năstrușnice" îi par curate pagini din Hoffmann
Februarie by Gabriela Ursachi () [Corola-journal/Journalistic/10838_a_12163]
-
Pia Brînzeu Scriitorii au savurat dintotdeauna natura paradoxală a intertextualității. Pe de o parte, i-a îndârjit frecvent susținuta idee că toate textele noi nu sunt altceva decât reciclări ale celor vechi și, prin urmare, autorii lor pot fi oricând acuzați de plagiat. Pe de altă parte, le-a făcut
Cărțile lui Prospero by Pia Brînzeu () [Corola-journal/Journalistic/7508_a_8833]
-
îndârjit frecvent susținuta idee că toate textele noi nu sunt altceva decât reciclări ale celor vechi și, prin urmare, autorii lor pot fi oricând acuzați de plagiat. Pe de altă parte, le-a făcut plăcere să exploreze implicațiile pozitive ale intertextualității, care, prin aluzii, citări, pastișări sau parodii de tot felul, le-a permis să lege producțiile literare într-o țesătură comună, lărgind limitele creațiilor individuale prin includerea lor într-un text mai larg, transpersonal. Repetând anumite pratici culturale și acceptând
Cărțile lui Prospero by Pia Brînzeu () [Corola-journal/Journalistic/7508_a_8833]
-
depăși codurile verbale înspre cele vizuale prin transpunerea numeroaselor opere clasice sau moderne în filme, seriale TV și jocuri pentru computer, transpunere ce dinamizează rețeaua intertextuală și o lărgește dincolo de granițele discursului literar. Semioticienii anilor 1970 - 80 au dovedit că intertextualitatea este provocatoare și din punct de vedere teoretic, indiferent de direcția abordării lor. Julia Kristeva, Roland Barthes, Umberto Eco, Gérard Genette și mulți alții au definit fenomenul, l-au analizat, în profunzime, au demonstrat cum se negociază înțelesurile și se
Cărțile lui Prospero by Pia Brînzeu () [Corola-journal/Journalistic/7508_a_8833]
-
și a rezonanțelor. S-au inventat noi concepte, precum cel de "rețea", dezvoltat de Michel Foucault (Archeologie du savoir, 1969) sau cel de "rizom", aparținând lui Gilles Deleuze și Felix Guattari (Mille plateaux. Capitalisme et schizophrénie, 1980). S-a abordat intertextualitatea din punct de vedere politic, cibernetic și postcolonial, pentru ca la un moment dat discuțiile să se rărească și centrul de interes al semioticii și al naratologiei să se mute înspre alte concepte. Intertextualitatea părea că a alunecat înspre o fundătură
Cărțile lui Prospero by Pia Brînzeu () [Corola-journal/Journalistic/7508_a_8833]
-
Capitalisme et schizophrénie, 1980). S-a abordat intertextualitatea din punct de vedere politic, cibernetic și postcolonial, pentru ca la un moment dat discuțiile să se rărească și centrul de interes al semioticii și al naratologiei să se mute înspre alte concepte. Intertextualitatea părea că a alunecat înspre o fundătură teoretică, fără să se fi acordat însă suficientă atenție fenomenelor care apar la întretăierea textelor, în spațiul intersemiotic, acolo unde se activează, printr-o pendulare continuă, relația dintre autori și se stabilește legătura
Cărțile lui Prospero by Pia Brînzeu () [Corola-journal/Journalistic/7508_a_8833]
-
la Furtuna, Indigo sau Neguțătorii de sclavi, am avea, desigur, multe alte lucruri de adăugat. În plus, tehnologia complexă folosită de Greenaway, bazată pe animația computerizată, violarea granițelor imaginii, transgresarea spațiilor vizuale și transformarea lor în suprafețe scriptibile inaugurează o intertextualitate mai largă, în care suprapunerea fotografiei, filmului și a tehnicile video, adică ceea ce Yvonne Spielman numește "intermedia" (Intermedia in Electronic Images, 2001), să se lege și ea de intertextualitatea literară și picturală. Viitorul, desigur, ne mai rezervă multe alte surprize
Cărțile lui Prospero by Pia Brînzeu () [Corola-journal/Journalistic/7508_a_8833]
-
transgresarea spațiilor vizuale și transformarea lor în suprafețe scriptibile inaugurează o intertextualitate mai largă, în care suprapunerea fotografiei, filmului și a tehnicile video, adică ceea ce Yvonne Spielman numește "intermedia" (Intermedia in Electronic Images, 2001), să se lege și ea de intertextualitatea literară și picturală. Viitorul, desigur, ne mai rezervă multe alte surprize în această direcție. Expansiunea intertextualității nu poate fi oprită, iar pendularea între literatură și artele vizuale se va amplifica cu atât mai mult cu cât ea imprimă spațiului intersemiotic
Cărțile lui Prospero by Pia Brînzeu () [Corola-journal/Journalistic/7508_a_8833]
-
suprapunerea fotografiei, filmului și a tehnicile video, adică ceea ce Yvonne Spielman numește "intermedia" (Intermedia in Electronic Images, 2001), să se lege și ea de intertextualitatea literară și picturală. Viitorul, desigur, ne mai rezervă multe alte surprize în această direcție. Expansiunea intertextualității nu poate fi oprită, iar pendularea între literatură și artele vizuale se va amplifica cu atât mai mult cu cât ea imprimă spațiului intersemiotic o forță stranie și subtilă, latentă și concentrată, de ale cărei unde este bine să
Cărțile lui Prospero by Pia Brînzeu () [Corola-journal/Journalistic/7508_a_8833]
-
în planurile ei de viitor se află și învățarea limbii franceze. Poveste despre timpul prezent este un fruct târziu și rafinat al postmodernismului: polemică discretă cu doi autori de referință pentru început și sfârșit de secol XX, jocuri subtile de intertextualitate, balans peste granița ficțiunii și confesiunii, pendulare între istoria de ieri și cea de azi a Japoniei și a Americii, oscilație între fizica cuantică și disciplină secretă - „kotodama” sau spiritele cuvintelor. Ruth Ozeki reinventează în romanul ei actul scrierii, prin
În căutarea prezentului etern by Elisabeta Lăsconi () [Corola-journal/Journalistic/3357_a_4682]
-
nu se mai integrează satisfăcător devierilor narcisiste ale personajului. Este cazul tuturor pasajelor cu Veronika și cu Dumnezeu - dar să detaliem. 'Problemă' românului Senzațională evadare... nu este, simplificînd, una de formă, ci una de conținut. Mihai Goțiu încearcă 'să facă intertextualitate' și o face prost. Referințele livreși sînt facile (Coelho, Veronika se hotărăște să moară, Kesey, Zbor deasupra unui cuib de cuci și, evident, Dostoievski) și nici nu adera bine la text. Este inspirat detaliul că obsedatul sexual Mihai Goțiu vede
Literatură cu nebuni by Cristina Ionica () [Corola-journal/Journalistic/15065_a_16390]
-
ei. Toate minunile existenței mele se află aici. Pe această orizontală melancolică, viguroasă și foarte palpabilă, înfiptă în gaura orizontului”.). De altfel, există în roman nu doar tema „misterului feminin” (vulgarizată prin „colecția” de femei), dar și un element de intertextualitate cu Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război: rochia albastră (a Elei), detaliu vestimentar care așază în aceeași sferă fascinatorie o femeie de celuloid, actrița Nicole Kidman, și una concretă, Ada. O fantasmă caleidoscopică, urmărită în diverse ipostaze cinematografice
À travers les femmes by Gabriela Gheorghișor () [Corola-journal/Journalistic/3560_a_4885]
-
să recompun caleidoscopul sufletului meu (...) Atunci ar trebui să transform trupul meu într-un sertar, plin cu citate, ca/ o cutie de vioară în care am închis o mulțime de greieri./ Pentru că trupul meu e-un intertext de trupuri...” (Caleidoscop) Intertextualitatea este aici nu atât o tehnică de structurare a textului cât o condiție existențială, drama postmodernă fiind, prin excelență, drama intertextului: „Am alunecat în pliul dintre două texte, entre Platon et Mallarmé/ Din marsupiul acesta încerc de trei decenii să
LECTURI LA ZI by Irina Marin () [Corola-journal/Journalistic/14325_a_15650]
-
modernismul românesc, a cărui evoluție e decelată și urmărită în planul celui european. Primul nostru modernist i se pare a fi însuși Eminescu, prin prisma a ceea ce d-sa numește "deconstrucția metafizicii", cunoașterea "în epistemă și paradigmă", practica "reinscripției și intertextualității". Trecînd, în mod ciudat, peste Macedonski, pe care-l etichetează, spre surpriza noastră, drept un "poet minor", cercetătoarea apreciază, pe bună dreptate că perioada "modernismului înalt" e marcată pe sol românesc de operele Hortensiei Papadat-Bengescu, de apariția revistei Sburătorul, de
O epură a modernismului by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15901_a_17226]
-
poeziei celui în cauză. Or, aici lucrurile se complică sensibil, uneori în substanța aceluiași poem coabitând, în deplină armonie, un trăirism cu accente nostalgice, specific bănățean (ca la Petre Stoica, de pildă) cu mărcile inconfundabile ale literaturii generației '80 (auto-referențialitatea, intertextualitatea, ironia, aluziile livrești). Toată lirica lui Ioan Flora pare a fi rodul unei lupte permanente între conștiința postmodernă a poetului și sentimentalismul dens, apt în orice moment să reîncarce fake-ul artistic cu o neobișnuit de solidă componentă existențială. Ca și
Un postmodern sentimental by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/9787_a_11112]
-
de maniera scriitorului analizat, amestecând rândurile, punând alături sintagme personale și propoziții (date cu italice) semnate de ilustrul predecesor. Citim fragmente întregi din care ne zâmbesc - sau din care se încruntă la noi - scriitorul și criticul său, îmbrățișați într-o intertextualitate sui generis, unilaterală. Fiindcă, dacă Mircea Mihăieș începe să scrie ca Tolstoi ori Kafka, nici bătrânul moralist, nici domnul "înalt, subțire" nu se apucă să scrie ca Mihăieș. O ultimă observație pe care i-o fac acestui critic inteligent și
Senzații de hârtie by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/9471_a_10796]
-
conține trei poeme lungi sau grupaje de poeme legate, nu prin aceeași temă, ci, și aici intervine prima surpriză, prin tremă, fir epic. Volumul este, pe ansamblu, o încercare în poetica postmodernă: o deplasare spre epic, alegoric, figurile rococoului, formele intertextualității, îndeosebi rescriere și pastișă. Drumul spre epic trece, pentru Gheorghe Pituț, prin suprarealism, baladescul folcloric sau mai vechile obsesii moderniste, miturile genezei. Cele trei poeme sînt foarte diferite ca tehnică și valoare. Primul poem, cel care dă și titlul cărții
Glasuri dulci de la nadir by Roxana Racaru () [Corola-journal/Journalistic/14032_a_15357]
-
de o parte, între aceștia și personajele tragediei antice, pe de altă parte, între prințul Danemarcei și Joseph K., sînt trasate necontenit paralele, demersul comparatist se desfășoară pe mai multe planuri, miturile Antichității sînt redimensionate prin prisma tragicului contemporan, iar intertextualitatea, servește, în mod paradoxal, stabilirii unor multiple conexiuni extratextuale; Dostoievski însuși devine personaj de tragedie, iar Antigona, Hamlet, Ivan Karamazov, prințul Mîșkin, Nikolai Stavroghin capătă înfățișarea unor ființe reale, ies din paginile cărții și se impun sensibilității cu forța realității
Subversivitatea tragicului by Catrinel Popa () [Corola-journal/Journalistic/15984_a_17309]