KorAP: Find »[drukola/base=intertextualitate & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...26 27 28 ...41 >

1,001 matches

Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873

se dovedește problematic pentru : ce parte a subiectivității și interpretării proprii introduce artistul (scriitorul) în operă ?21 La Eminescu, opera de artă plastică descri să nu există, este o invenție. Dar rostul artei, ca poartă către adevăr, depășește retorica. Pentru intertextualitate, ekphrasis-ul complică puțin mecanismul: opera literară verbalizează piesa artistică non-verbalizată. Distanța intersemiotică dublează practic diferirea din motorul (repe tare/diferire) mecanismului intertextual (Gignoux: 2005, 105). Dacă vom considera punerea în abis ca un efect intertextual, "Căderea îngerilor" este un tablou

[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
tablou fictiv -, ne vom trezi în fața unui fals hipotext. După consumarea evadării în Paradis și soluționarea situației telurice, nuvela Sărmanul Dionis trimitea la Théophile Gautier pentru a face înțeles mesajul nostalgiei inverse pe care cititorul ar trebui să îl deslușească. Intertextualitatea explicită (poate prea, o fi capcană, avatarii celor doi scriitori nu aparțin aceleiași familii mitologice) realizează punerea în abis (ideea hipotextului lămurește, retroactiv, ce a rămas confuz din mesajul hipertextului), în ipostazierea primului tip din cele trei evocate de L.

[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
trans generice. Diviziunea tetratomică a intratextualității prezintă și o ultimă categorie: intratextualitatea transauctorială, care angajează legătura dintre un text eminescian în proză original și altul tradus de Eminescu. Discursul critic parcurge un drum invers, de la hipertext la hipotext, ca și intertextualitatea dinspre acum către illud tempus. Lectura prozei eminesciene în cheie intratextuală exercită o tentație aparte datorită faptului că țesătura din pagini se descoperă nu atât ca produs, cât ca producere. Pasaje cvasi-identice în texte al căror titlu este pus sau

[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
abia aici atinge virtuozitatea. Vom putea remarca două serii intratextuale explicite paralele: prima conține preludiul imagistic-echivoc al cântecului viorii, iar a doua serie este cea care desfășoară principalul fir intratextual cel violonistic. La rândul lui, acest paralelism intratextual pregătește alegoria intertextualității: vioara. (H4a) Era noapte și ploaia cădea măruntă pe stradele nepavate, strâmte și noroioase ce trec prin noianul de case mici și rău zidite din care consistă partea cea mare a capitalei României, și prin bălțile de noroi ce împroșcau

[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
l-au preces, fără cari el n-ar fi fost, împreunată cu a celora ce sunt. De ce plâng oamenii auzindu-l? Pentru că simt că el e resumțiune a lor ([Istorie miniaturală] Eminescu: 2011, II, 252). În multe cercetări axate pe intertextualitate, nodurile intertextuale urmează morfologia unor scenarii; pentru ochiul critic, contează modul în care un scenariu (récit) dintr-o operă consacrată este prelucrat în paginile unei cărți noi. Pentru prezentul studiu, articularea intratextului vizează puncte esențiale ale cugetării eminesciene. Nu se

[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
viitor e în sufletul meu, ca pădurea într-un sâmbure de ghindă, și infinitul asemene, ca reflectarea cerului înstelat într-un strop de rouă" (Sărmanul Dionis Eminescu: 2011, II, 34). Atingerea hipertextului de hipotext degajă o tensiune aparte, tama eliadiană. Intertextualitatea proiectează operele / fragmentele în care acțio nează într-o dimensiune în afara diacroniei; istoria nu trebuie citită linear, ci, de o manieră tabulară, au loc avansări și reveniri halucinante. Identificarea unui segment inter-/intratextual comportă și un fel de eliberare de

[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
îl cuprinse [Lectura lineară se pune în mișcare și devine tabulară; în primă instanță, cititorul se simte derutat și încearcă să nu se piardă în acest spațiu în care diacronia este convertită în sincronie. Privirea din nou sugerează faptul că intertextualitatea este dependentă de recitire. O singură lectură nu ajunge pentru a desluși orientarea vectorială a intertextualității. Săgețile înspre hipotext pot fi vectori alunecători sau chiar vectori liberi. Abia recitirea permite ieșirea din prezent. Cititorul pune degetul pe nucleul intertextual și

[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
simte derutat și încearcă să nu se piardă în acest spațiu în care diacronia este convertită în sincronie. Privirea din nou sugerează faptul că intertextualitatea este dependentă de recitire. O singură lectură nu ajunge pentru a desluși orientarea vectorială a intertextualității. Săgețile înspre hipotext pot fi vectori alunecători sau chiar vectori liberi. Abia recitirea permite ieșirea din prezent. Cititorul pune degetul pe nucleul intertextual și se lasă cuprins de voluptate.] El nu se mai îndoia... de o mână nevăzută el era

[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
o parte, prin inserția unui fragment aparținând altui gen (corespondența) în paginile prozastice; pe de altă parte, prin efectul de autenticism pe care paginile epistolare îl exercită. Fig. VI Tipuri/direcții de generare intratextuală 4.2.2.2. [Archaeus]. Alegoria intertextualității Intertextualitatea nu leagă, propriu-zis, un hipertext de un hipotext "inocent": orice hipotext este hipertext, la rândul lui. A citi despre realitate în cărți este o iluzie, o înșelare asupra rostului literaturii. Și atunci, de ce citim? Pentru a descoperi, dacă știm

[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
parte, prin inserția unui fragment aparținând altui gen (corespondența) în paginile prozastice; pe de altă parte, prin efectul de autenticism pe care paginile epistolare îl exercită. Fig. VI Tipuri/direcții de generare intratextuală 4.2.2.2. [Archaeus]. Alegoria intertextualității Intertextualitatea nu leagă, propriu-zis, un hipertext de un hipotext "inocent": orice hipotext este hipertext, la rândul lui. A citi despre realitate în cărți este o iluzie, o înșelare asupra rostului literaturii. Și atunci, de ce citim? Pentru a descoperi, dacă știm să

[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
rând din esența sa lingvistică (Mureșanu Ionescu: 1996, 38). Limbajul curent, apoi cel din pagina de literatură funcționează ca niște filtre, ecrane interpuse între real și ficțiune. Elementele primului nu se regăsesc identice în cel de al doilea spațiu [și intertextualitatea demonstrează adevărul din non idem in ipso], unde se recompun conform unei noi logici. Regulile jocului, despre care vorbesc mai toate teoriile legăturii hipertext/hipotext, dictează re-morfologizarea pânzei din pagina de carte (văzută etimologic) înnoite după inserția și integrarea prin

[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
sub aspect temporal, de fapt, să o anulăm, în virtutea principiilor de funționare ale MER. Diferența din medierea literară acționează prin spațiere; diferența intertextuală (diferirea) produce spațializare, prin lectura tabulară. În imposibila regăsire a semnului cu originea citim ideea în virtutea căreia intertextualitatea ar transcrie literar un verb inexistent (încă): "a nesfârși" [infinir]. Paradoxul repetării rezidă din a combina un efort depus pentru desăvârșirea formală cu o exigență infinită. Repetarea nesfârșește textul 48. În spațiul prozei eminesciene, alegoria semiosis-ului este Archaeus. Istoria lui

[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
era de nevoie numai ca să fixeze pe Archaeus.( ["Nu...Dar înainte de-a-mi povesti..."] Eminescu: 2011, II, 316). În problemele aceluia [legătura intratextuală [Archaeus]-Sărmanul Dionis] e mai mult adevăr decât în siguranțele acestuia [legătura intratextuală [Archaeus]-[Avatarii faraonului Tlà] ]". Intertextualitatea implicită oferă, paradoxal, o conexiune mai sigură prin aceea că se produce la nivel ideatic, în structura de adâncime a textului decât intertextualitatea explicită marcată de invocarea poveștii regelui Tlà, element vizibil la suprafața textului. Cine ar accepta miezul de

[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
Archaeus]-Sărmanul Dionis] e mai mult adevăr decât în siguranțele acestuia [legătura intratextuală [Archaeus]-[Avatarii faraonului Tlà] ]". Intertextualitatea implicită oferă, paradoxal, o conexiune mai sigură prin aceea că se produce la nivel ideatic, în structura de adâncime a textului decât intertextualitatea explicită marcată de invocarea poveștii regelui Tlà, element vizibil la suprafața textului. Cine ar accepta miezul de adevăr din speculația călinesciană cumcă [Archaeus] este introducere la [Avatarii faraonului Tlà] va concepe același [Archaeus] ca încheiere pentru Sărmanul Dionis. Prezentul capitol

[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
textului. Cine ar accepta miezul de adevăr din speculația călinesciană cumcă [Archaeus] este introducere la [Avatarii faraonului Tlà] va concepe același [Archaeus] ca încheiere pentru Sărmanul Dionis. Prezentul capitol propune o abordare neîncercată încă pentru citirea nuvelei : Archaeus alegorie a intertextualității. În această "sală de marmură albă" a cugetării au fost convocate ideile legate de semiosis-ul ilimitat lingvistic, respectiv intertextual, de medierea literară, inclusiv intertextuală, de faptul că intertextualitatea transcrie literar verbul infinir (vezi supra). "Archaeus este singura realitate pe lume

[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
capitol propune o abordare neîncercată încă pentru citirea nuvelei : Archaeus alegorie a intertextualității. În această "sală de marmură albă" a cugetării au fost convocate ideile legate de semiosis-ul ilimitat lingvistic, respectiv intertextual, de medierea literară, inclusiv intertextuală, de faptul că intertextualitatea transcrie literar verbul infinir (vezi supra). "Archaeus este singura realitate pe lume, toate celelalte sunt fleacuri Archaeus este tot" (Eminescu: 2011, II, 206). Orice text este intertext (Roland Barthes); cărțile, ca operă deschisă, sunt întrupări ale intertextului arheic "hârtia chiar

[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
de nevoie numai ca să fixeze pe ea Archaeus" (Eminescu: 2011, II, 316). Vom realiza, ca o paranteză introductivă, studiul comparativ al variantelor definiționale pentru alegorie, în ideea de a ne apropia lectura lui [Archaeus] ca pe un dialog socratic despre intertextualitate. Figură macrostructurală de tip complex. În mod tradițional, este privită ca o suită de metafore, deci de figuri microstructurale.[...] Ea consistă din a ține un discurs despre subiecte ab stracte (intelectuale, morale,psihologice,sentimentale, teoretice), oferind pentru aceste teme mentale

[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
dacă s-a stabilit: [Archaeus] este o alegorie. Rămâne să citim explicațiile și imaginile expuse neofitului, dar mai ales pe cele rămase în ms. 2268 ["Nu...Dar înainte de-a-mi povesti..."] pentru a conveni că poate fi vorba despre alegoria intertextualității. Din mecanismul proiectării în concret (sau cel puțin în inteligibil) a unor conținuturi abstracte, s-ar ivi riscul amestecului noțional al alegoriei cu simbolul. De aceea operăm delimitarea necesară.Alegoria este în general definită în opoziție cu simbolul, căruia îi

[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
ca fiind o introducere a cărei ilustrare este adusă de [Avatarii faraonului Tlà], atunci am avea chiar o parabolă. "Lumea nu-i cumu-i, ci cum o vedem" (Eminescu: 2011, II, 203). De la M.Riffaterre, jumătate sau mai bine dintre teoreticienii intertextualității au privit fenomenul de pe "malul" lectorial. Au fost chiar identificate patru planuri în care cititorul conlucrează cu textul prin intertextualitate: memoria, cultura, inventivitatea interpretativă și spiritul ludic (Samoyault: 2001, 68). Acestea sunt acționate în general împreună (nu neapărat toate odată

[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
nu-i cumu-i, ci cum o vedem" (Eminescu: 2011, II, 203). De la M.Riffaterre, jumătate sau mai bine dintre teoreticienii intertextualității au privit fenomenul de pe "malul" lectorial. Au fost chiar identificate patru planuri în care cititorul conlucrează cu textul prin intertextualitate: memoria, cultura, inventivitatea interpretativă și spiritul ludic (Samoyault: 2001, 68). Acestea sunt acționate în general împreună (nu neapărat toate odată), iar rezultanta lor determină nu cumu-i lumea livrescă, ci cum o vedem noi. Reprezentarea eckprastică 58 a potențialului arheic de

[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
Unde este timpul? Mai productivă pentru scopul prezentei cercetări este sesizarea nuanțelor stilistice ale diferirii intratextuale. "Tabloul viu de viață" devine "icoană vie a vieții", ca expresie a faptului că, de îndată ce este convocat, intertextul nu numai că răspunde, dar conferă intertextualității forma ei plenară, dinamică în spectrul artistic-sacru. Identitatea ătman-Brahmăn se traduce, în termenii alegoriei arheice, ca expresie a memoriei identității intertext-Intertextualitate, ca să actualizăm disocierea atât de inspirată și utilă a lui M. Riffaterre. Întregul este convocat și reprezentat prin parte

[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
termenii alegoriei arheice, ca expresie a memoriei identității intertext-Intertextualitate, ca să actualizăm disocierea atât de inspirată și utilă a lui M. Riffaterre. Întregul este convocat și reprezentat prin parte cu fiece reeditare intertextuală. Se pot multiplica propunerile de citire a definițiilor intertextualității în cheie arheică și invers. Considerăm mai mult decât sugestiv faptul că Archaeus, așa etern cum este, are nevoie de suportul tipografic: "Ș-apoi nu uita că hârtia chiar era de nevoie numai ca să fixeze pe Archaeus". Manuscriptul, nucleu intratextual

[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
Archaeus". Manuscriptul, nucleu intratextual predilect la Eminescu, ilustrează cel mai bine conotația intertextuală a "studiului de caz" cu directorul de teatru. 4.3. Intratextualitate transgenerică. Al treilea model cosmologic, einsteinian Am văzut într-un capitol anterior cum se produce, prin intertextualitate, un efect de spațializare care anulează conjugarea verbului la trecut, prezent și viitor. Vom promova în prezentul capitol o dimensiune unitară blocul temporal. Sintagma fizicii recente se dovedește relevantă atât pentru conceptul din teoria textului, cât și pentru comprehensiunea viziunii

[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
trebuie să capteze mai mult decât formularea lor poetică. Dar pasiunea manifestată de autorul nuvelei Sărmanul Dionis pentru un domeniu al științei sau altul își găsește o reflectare prea vizibilă în text, ca să fie ignorată într-un studiu axat pe intertextualitate. Intuirea tabloului în care timpul avea să coloreze (in)finitul după teoria relativității sau chiar a copierii la scară microcosmică a evoluției înregistrate la scară macrocosmică ("pădurea într-un sâmbure de ghindă"), pentru a da numai două exemple, intuirea, spuneam

[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
scară macrocosmică ("pădurea într-un sâmbure de ghindă"), pentru a da numai două exemple, intuirea, spuneam, nu a fost rezultatul unei revelații sau o întâmplare. În fond, nici teoria relativității nu s-a scris din senin. Și în fizică există intertextualitate. Bazele pregătirii lui A. Einstein în fizică au venit dintr-o bibliografie cu care s-a intersectat și Eminescu în studenție. Nu susținem că au avut pe masa de lucru aceeași carte, este vorba de un spirit al epocii: secolul

[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]