740 matches
-
apariției acesteia, "aparținându-i" astfel în acest sens foarte precis. Această compoziție este o compoziție estetică: relațiile din care este alcătuită, elementele între care se instituie aceste relații sunt ele însele de natură estetică, se situează în interiorul acestei dimensiuni de irealitate principială care este cea a operei. Când pictorul introduce o culoare pe pânză, el nu o cercetează pe aceasta, ci vede compoziția, vede în ea ceea ce corespunde unei anume trăsături de penel sau unei anume pete de culoare, vede, pe
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
Fragmentele de mozaic micile cuburi de sticlă și pietrele șlefuite servesc la figurarea și reprezentarea conținutului acestei compoziții estetice care este în realitate "mozaicul" însă, atunci, ce reprezintă ele, care este acest conținut care nu este îndeajuns calificat prin afirmarea irealității sale? La Daphni, ca și în cazul a numeroase edificii contemporane sau similare, este vorba de un ansamblu de scene religioase despre care spunem atunci când le cercetăm că "reprezintă" viața lui Hristos, precum și întâmplările personajelor care, într-un fel sau
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
succintă analiză a obiectului estetic. Aceasta ne pune în fața unei aporii. Spunem, pe de-o parte, că, fiind constituită pornind de la suportul său material însă dincolo de el, opera este imaginară, desfășurându-se în afara lumii reale, așadar într-o dimensiune de irealitate principială. Nerecunoașterea statutului ontologic al operei de artă de către cunoașterea științifică și de către estetica științifică (care prelungește finalitatea obiectivistă a acesteia) este cea care determină o atare "estetică" să confunde opera cu suportul său, să-și închipuie că autenticitatea celei
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
estetică. Aporia de care ne lovim se lasă așadar formulată după cum urmează: cum poate opera de artă să aparțină lumii reale definite de sensibilitate și în același timp să se situeze dincolo de ea, dincolo de suportul său, într-un imaginar pur? Irealitatea operei de artă nu poate fi înțeleasă doar sau întâi de toate pornind de la raportarea sa la lumea percepției, în opoziția față de aceasta, opoziție încă imediată și naivă. Mai curând, ea trebuie înțeleasă în conexiunea sa originară cu esența vieții
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
care apare ca viață dar care nu este niciodată, în această apariție sub care ni se oferă și în conținutul manifest al acestei apariții, apariția proprie a vieții înseși, adică autorevelarea sa în sfera de interioritate radicală a subiectivității absolute. Irealitatea artei este așadar de principiu, ea este legată de faptul că viața care se afirmă pe sine în mod indefinit, neavând nici o legătură cu lumea, nu poate să o creeze în ea ci doar dincolo de ea, ca ceva care o
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
o ucenicie sau nu, "calificată" sau nu. Această determinare calitativă a muncii obiective nu este decât reprezentarea caracterelor reale ale muncii vii, reprezentare aproximativă și supusă hazardului, convențională, contingentă, ca să spunem tot, în măsura în care ea survolează prăpastia care separă realitatea de irealitate și în care, pe de altă parte, ea face să corespundă o calitate generală "greu", "calificat" acelui ceva care este conținut în singularitatea absolută a diferenței sale absolute. De pildă, o activitate dureroasă sau insuportabilă pentru un individ puțin dotat
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
entitățile ideale ale economiei politice valoare, bani, capital, profit, interes industrial, comercial, financiar, cu ratele lor respective în așa fel încât ele se situează toate pe același plan, au toate în acest fel același statut, cel, tocmai, al idealității, al irealității, în diferența sa funciară față de viață. Ansamblul acestor determinări constituie obiectul economiei politice în cea de-a doua fază a dezvoltării sale, când ea nu se mai confundă cu comportamentul practic al oamenilor care fac în mod spontan schimb de
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
aparte a explorărilor mele adolescentine prin ținuturile Devonului (aparte pentru că nu fusesem crescut Într-o atmosferă rurală și deci nu puteam să iau peisajele de țară drept un dat; fără Îndoială că la mine au ajuns Învăluite de ceva din irealitatea, din aerul nu-tocmai-prezent al unei ficțiuni), prin urmare tocmai această caracteristică m-a făcut să fiu ceea ce sunt azi - și În multe alte privințe pe lângă scris. Astăzi Îmi dau seama că ceea ce-mi plăcea cel mai mult la bogăția
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1911_a_3236]
-
și, în clipa aceea, zeul te sfărâmă între măselele lui, te înghite și uneori te uită după ce-ți digeră inima. Bătrânii aceia anchilozați de reumatisme m-au învățat ce e foamea de artă, foamea de realitate ireală sau de irealitate reală care este viața artei. Devenisem oarecum și prizonierul lor, pentru că așa e publicul, sau cel puțin așa era auditoriul meu din azil, admiră și devoră cu aceeași plăcere insațiabilă. Bătrânii mă hăituiau să-i mint, nu-mi puteam permite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
detalii. Apropo, Dolores O’Toole a murit. Scena se pierdu. Se treziră iar în camera goală. — înțelegi, spuse Grimus. Nu sunt chiar atât de rupt de lume. Nu, se gândi Vultur-în-Zbor. Ai redus toate celelalte vieți la același nivel de irealitate ca și al vieții tale. Acum sunt niște ficțiuni, niște iluzii create de Conceptualizare și de Trandafir... Sub forma asta, pe tine nu te pot afecta. N-au efect asupra ta. Cu voce tare însă spuse: Nu sunt de acord
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
care să garanteze publicarea de cărți și periodoce În limba rusă, cu un tiraj relativ mare la Berlin, Paris și alte orașe; dar Întrucât nici una din aceste scrieri nu putea circula În Uniunea Sovietică, toată afacerea căpăta un aer de irealitate fragilă. Numărul de titluri era mai impresionant decât numărul exemplarelor vândute, iar numele editurilor - Orion, Cosmos, Logos și așa mai departe - păreau plăpânde, instabile și ușor clandestine, precum firmele care scot cărți de astrologie sau de sexologie. Totuși, privind În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
Ficțiunea ordonează viața, exprimă esențele, despoaie realul de tot convenționalismul cotidianului, de falsitatea oportunismelor de tot felul, de emoțiile momentului, luminând ceea ce-i cu adevărat durere profundă, bucurie, iubire sau ură copleșitoare. Suntem, astfel, adevărați în ficțiune. Suntem reali în irealitatea proiecțiilor noastre. Cel puțin eu mă simt mult mai adevărat, mai autentic, improvizând, chiar și în banalul zilelor. Realitatea mea e o continuă ficțiune. Poate, psihanalitic, toate acestea au o explicație. Dar și psihanaliza este o artă a ficțiunii. Căutăm
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
activitate populară, a fost semnată condamnarea aristocrației literare la dezgust. Nu de inspirație duce lipsă gloata, ci de stil, care nu cunoaște democrația. Literatura nu trebuia luată în serios, i-a fost răpit în felul acesta capitalul cel mai prețios, irealitatea. * În ce pământ de ceață ți s-au înfundat picioarele și ai crezut că te-ai mai îndepărtat un pic de moarte? De ce anume te apropii dacă fugi de moarte? De ce suferi dacă nu te mulțumești cu suferința? De ce nu
Singurătatea lui Adam: despre neîmplinire şi alte regrete by Claudiu Soare () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1325_a_2713]
-
micșora, se subția sub ochii noștri, rupînd ultimele sale legături cu viața, iar veșmintele dobîndeau ele Însele personalitate și trăsături mult mai vii decît trupul pe care Îl acopereau. Iar acum chipul mortului ajunsese să arate Înspăimîntător, din pricina acelei ciudate irealități reale care ascunde o cumplită ironie, căci, pe măsură ce le privești, fața și trupul mortului par că-și pierd consistența de carne omenească, asemeni figurilor de ceară dintr-un muzeu, și zîmbesc, privesc, batjocoresc și imită viața, Într-un fel groaznic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
de-a-ntregul, altarul care-l proiectează-n eternitate, somn al meu și nesomn, liman al visurilor, proiecție a purității, acces la proximitatea Infinitului sau la iluzia lui, singura ființă care știe că, pentru el, adevărul stă n vis / realitatea în irealitatea-i adâncă. Motivul zborului este, de asemenea prezent în volum, poetul neputând să-l eludeze, de vreme ce acesta este visul omenirii dintotdeauna, iar iubirea îi facilitează accesul la el: Zburam? / eram aproape de marginea Infinitului, fiindcă zburând ne zidim ca într-o
Aventura lecturii : poezie română contemporană by Mioara Bahna () [Corola-publishinghouse/Imaginative/367_a_1330]
-
clarității și sobrietății; raportat însă la bogația fondului și la ritmul sufletesc, e nu numai un stil necesar ci, prin armonie și echilibru intens, și unul perfect.” Pe o continuă alternare de planuri, pe o permanentă pendulare între realitate și irealitate, este construită opera epică a Hortensiei PapadatBengescu. Mișcarea ființei între acești doi poli are însă începând deja cu romanul Femeia în fața oglinzii) un vădit caracter de circularitate, fapt care poate trece drept semn al impasului, dar el poate să apară
Femeia în faţa oglinzii by Corina Alexa-Angheluş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1162_a_1871]
-
de aceea, Manuela va evita să dobândească o cunoaștere adevărată despre semenii săi, preferând să viseze asupra lor. Iată însă că - deși trăiește sub seducția idealului - Manuela se teme totuși să nu rămână definitiv captivă în lumea închipuirilor sale, în irealitate, aceasta nevoie de reîntoarcere în real, de circularitate este simbolizată prin motivul oglinzii. Insistența cu care personajele se așează dinaintea oglinzii ei de toaletă, cu mânerul de os și cu ovalul ei pur și clar, trădează o nevoie de întoarcere
Femeia în faţa oglinzii by Corina Alexa-Angheluş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1162_a_1871]
-
probabil, tocmai pasiunea cu care am iubit viața m-a adus în situația asta. Nu sunt în stare să concep fatalitatea fără nici o crăpătură, pe unde vine un licăr de speranță. Mai târziu, m-a copleșit o senzație stranie de irealitate. Mă afundam, parcă, într-un fel de timp gol, ruinat, pustiu, auzind ca prin vis vântul care izbea afară, de zid, crengile oțetarilor. Prin întuneric, ghiceam dunga cenușie care e sabia tatei din tabloul de pe perete, dar memoria mea devenise
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
cruci, de parcă făceau parte dintr-o poveste. Iarba înaltă, dintre morminte, plină de flori sălbatice care atrăgeau albinele și viespile, răspândea un miros greu, pătrunzător, care acționa asupra simțurilor mele ca un narcotic, de vreme ce îmi dădea o stare specială, de irealitate. Din când în când, câte o pasăre despica aerul, ca o săgeată neagră. Brazii, plantați cu mulți ani în urmă de-a lungul gardului, semănau cu niște străjeri întunecați care separau ulița de cimitir. Încât aveam impresia că mă găseam
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
ciudat cât de mult mă gândeam la Maitreyi privind și vorbind cu Jenia. O aveam mereu în minte, pe ea, singura, și adesea, închipuindu-mă îmbrățișînd o femeie oarecare, pe Jenia, de pildă, mă nedumiream de imposibilitatea acestei imagini, de irealitatea oricărei eventualități amoroase. Hotărât, o iubeam atât de nebunește pe Maitreyi și amintirea ei îmi anula atât de decisiv orice prezență streină, încît mă întrebam chiar dacă trăirea aceasta într-un trecut viu nu e degradantă. Mă surprindeam, întrebîndu-mă cu spaimă
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
o listă cu ce am de făcut, cum trebuie să cântăresc copilul și tot așa. Era foarte sigură pe ea, era un bun comandant, iar eu gata să fiu un bun soldat. Eram atât de obosită, încât momentul de maximă irealitate era băutul ceaiului - de chimen - la ora 10, pe balconașul însorit care dădea în scuarul străzii Pitar Moș. Ce frumoasă era lumea, ce activi oamenii, ce verzi frunzele castanilor... Tot ce era real mi se părea ca-n vis, profund
Poveşti cu scriitoare şi copii by Simona Popescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/801_a_1778]
-
război neștiut. Acum se afla în propria casă, cu toate că ultimele imagini de dinaintea acelui vis absurd fuseseră luate acolo, pe pod. Înainte de a pătrunde în... vis. Nu știa cum ajunsese acasă - poate că sunt tot felul de uși între realitate și irealitate, apeși clanța și intri, apeși clanța și ieși, te mai plimbi un pic, apoi deschizi altă ușă și uite-așa trece viața, fără să îți dai seam ape ce lume trăiești -, însă nu se sinchisi să-l întrebe pe Magicianul
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
preparând treptat pentru arta de a fi femeie acele exemplare rare, pe care natura le iscă prin Încrucișări neprevăzute; avea fruntea Înaltă, abstractă; când se Încrunta, făcea cute urâte și clipea des din genele negre și lungi; un aer de irealitate: da, iată, am găsit, părea portretul unei ființe, pe care o văzusem Într-un tablou de nu știu care pictor al Renașterii, un tablou apocrif; poate tocmai de aceea coborâse În real; la o neatenție a privitorilor, se amestecase printre ei, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
-i cu ea, poate din cauza mersului împleticit, rezemat de ziduri, și o ocolesc, refuzând s-o privească. Era un soare puternic, după lumina difuză din hangar, lumea părea împodobită cu beteală. Iar acea strălucire nefirească îi dădea o stare de irealitate. În cele câteva zile cât fusese lovită, dusă la secția de poliție, apoi, laolaltă cu alte sute ca ea, în hangarul unde se chirceau pe pardoseala de beton, avusese sentimentul că lumea aceea care amenința, lovea, striga, însângera și zdrobea
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
a răspunsului fiziologic normal la pericol. De multă vreme, hiperventilația pînă în punctul în care apar simptome asociate (moleșeală, amețeală, respirație întretăiată, senzație de sufocare, furnicături sau amorțeală la nivelul membrelor, puls accelerat, durere sau apăsare în piept, senzații de irealitate) a fost observată în cazul pacienților cu tulburări de anxietate (Lowry, 1967; de Ruiter et al., 1989a; Holt și Andrews, 1989b). Kerr și colaboratorii săi (1937) au folosit hiperventilația voluntară ca tehnică educațională pentru pacienții cu asemenea afecțiuni, probabil pentru
Psihoterapia tulburărilor anxioase () [Corola-publishinghouse/Science/92028_a_92523]