1,182 matches
-
1955). Tot aici trebuie căutat, în termeni psihanalitici, un impuls sublimat fundamental al lui Nabokov, devenit artă pură. Dacă ar fi să conceptualizăm emoția în cauză, emoție, desigur, estetizată, ar trebui probabil să vorbim despre tensiunea erosului interzis, despre presiunea ireductibilă a sexualității nepermise. Volumele care au adus o astfel de "stare" auctorială la apogeu literar sînt amintita Lolita și chiar mai tulburătoarea, din unghiul tematicii ne-canonice, Ada or Ardor: A Family Chronicle/Ada sau Ardoare: O cronică de familie
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
spre celălalt prin limbaj, reprezintă efectiv dovada că omul este o singularitate.” Și este singular Într-o cu totul altă manieră decât cea a individualilor care se subsumează unui concept generic, păstrându-și totuși identitatea concretă. Ființa umană este inefabilă, ireductibilă la orice alt gen de ființare din univers, pentru că ea este infinit responsabilă, reprezentând un mod de ființare specific: un „pentru-altul”. În relația Eului cu Celălalt se naște umanitatea noastră. Are prea puțină importanță ce sunt Eu pentru Celălalt: este
Peripatethice by Sorin-Tudor Maxim () [Corola-publishinghouse/Science/1800_a_3164]
-
etică de Înțelegere a situării Eului În lume este o categorie aparte de cunoaștere, a cărei principală sarcină este de al gândi pe Celălalt-În-sine (fără a-l Înțelege ca pe un „alter ego”Ă, ca pe un altul, diferit și ireductibil, cu propria lui identitate, cu propria sa individualitate care, adesea, se opune din toate puterile modului de existență a Eului. Mesajul pe care Încerc să-l transmit este un Îndemn spre a Învăța ceea ce n-am știut niciodată: că, În
Peripatethice by Sorin-Tudor Maxim () [Corola-publishinghouse/Science/1800_a_3164]
-
opune din toate puterile modului de existență a Eului. Mesajul pe care Încerc să-l transmit este un Îndemn spre a Învăța ceea ce n-am știut niciodată: că, În spațiul comun al unei umanități universale-non- generice se regăsesc ființe individuale, ireductibile unele la altele, cu propriile lor vieți și propriile lor opțiuni, care au dreptul la diferență și la exprimări distincte. Aceasta, dacă Înțelegem că „Nu existăm ca persoane decât În măsura În care ne aflăm În relație. Statutul de persoană ne este dat
Peripatethice by Sorin-Tudor Maxim () [Corola-publishinghouse/Science/1800_a_3164]
-
În societatea bazată pe cunoaștere „dezinteresat” sau „pur” și mai legat de eficiența și interesul general iar, prin acestea, de Binele public. Tehnica, dar mai ales ritmurile extraordinare de Înnoire a tehnologiilor declanșate de revoluția informațională au născut și conștiința „ireductibilei noutăți” ce va trebui să caracterizeze lumea de mâine. În consecință, În plan social se identifică posibilitatea reproiectării viitorului, pornind de la Înțelegerea și interpretarea proceselor sociale noi, provocate de dezvoltarea tehnicii, procese care dau naștere unei noi culturi: cultura schimbării
Peripatethice by Sorin-Tudor Maxim () [Corola-publishinghouse/Science/1800_a_3164]
-
este pentru Sartre absurdul, În timp ce pentru Lévinas este motiv pentru a regândi evenimentele. Problema care se pune pentru Lévinas este următoarea: gândirea etică ne-a obișnuit să punem tema responsabilității În termeni de universalitate ori, logica chipului este ireductibilă la generalitatea conceptului. Pentru moralist, generalizarea sau universalizarea exigenței morale nu este fondată pe logică ci pe autoritatea profetică a Celuilalt, care Întotdeauna este „celălalt de lângă mine. Se poate, Însă, converti o asemenea individualizare a responsabilității Într-o gândire
Peripatethice by Sorin-Tudor Maxim () [Corola-publishinghouse/Science/1800_a_3164]
-
postura celui care înșiră cuvinte "lustruindu-se" pe sine. Elvira Sorohan arta comunicării Lăcrămioara Petrescu Marile întâlniri, în viața dedicată unei profesii, țin de șansă. Să te afli în raza unei acțiuni modelatoare, copleșitoare prin forța exemplului, în același timp ireductibilă și multiplicatoare, ca partitura unei simfonii, imprimă drumului începător un sens. Toată configurația relației cu modelul, a istoriei personale pe punctul de a se așeza în matca unei proiecții reflectă, cu certitudine pentru cel inspirat, un înțeles fericit, o dinainte
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
nou și cînd... Odată cu trecerea timpului, femeia se descurajează, devotamentul o apasă tot mai mult. Vocea ei, mai întîi timidă și ezitantă, se întărește treptat și începe să-i povestească bărbatului adormit îndoielile și spaimele ei, apoi rătăcirile, suferințele, suma ireductibilă a ranchiu nilor sale, frustrările, umilințele îndurate ca urmare a unor tradiții ce nu menajează deloc femeile. Finalul nu intră în tiparele romanești occidentale ; bărbatul se trezește subit din comă și "pocnește", ca o syngué sabour, înșfăcîndu-și nevasta și sucindu
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
simetrie care șterge toate diferențele el îi opune asimetria subordonării și a înălțimii. După cum nici invocarea unui Tu absolut, etern, în care să comunice imensa comunitate de tu-uri nu-l atrage pe Lévinas, pentru că această stare fuzională abolește distanța ireductibilă în viziunea sa -, aceea a ileității. A rezuma sistemul relațional uman, în toate nuanțele sale, la ecuația Eu-Tu, i se pare lui Lévinas schematică și reducționistă, căci exclude terțul, fără de care nu poate exista un "altul al celuilalt", nici
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
teritoriul apartenențelor sale, pe care îl revendică drept al său, care îl confirmă în sentimentul său de identitate. Eul are în mod structural conștiința faptului că Celălalt, prin definiție, nu este ca el, și această conștiință își strigă singularitatea dureros ireductibilă. Dar la Fondane, "teritoriul" de la care se reclamă se traduce prin "drumuri", singularizare spațială extremă, pericol de fractură internă și de necoincidență cu sine. El însuși, în tr-un proiect de antologie, își definise astfel poezia: Universul poetic al lui Fondane
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
nu le-a negat vreodată. Rațiunile inimii au prevalat, afectivitatea, sau sensul unei justiții universale au deschis o breșă în regnul cunoașterii și al non-contradicției, introducînd sacrificiul uman consimțit ca formă de minunare capabilă să îndoaie orice sistem în care ireductibilul sufletului nu-și are locul. Identitatea sa etnică este, poate, discutabilă. Dar dacă e să ne gîndim la rădăcinile spirituale care au determinat concepția sa despre libertate, la acele ecouri îndepărtate dintr-o memorie care ne vine de altundeva, atunci
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
și perfect stăpînită ingeniozitate pe cele două planuri, lăsînd balanța să încline cînd într-o parte cînd în alta și afirmînd în ultimă instanță, prin această duplicitate asumată, identitatea de structură a celor două tipuri de totalitarisme, premisa disprețului pentru ireductibilul ființei individuale, cultivarea masificării, a nivelării submediocre, a sufocării discernămîntului, a neîncrederii generalizate, a spaimei pînă la dimensiuni mitice și, desigur, a unor sancțiuni menite să distrugă, dacă nu existența fizică, cel puțin pe cea spirituală. Doar că, totuși, comunismul
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
postmodernismului francez contemporan. Posibilele și imposibilele noastre Lumea nu este decît fructul unei viziuni despre lume. Teoria posibilelor și imposibilelor postulează că omul este creator de lume prin intermediul reprezentărilor și al imaginației sale, iar istoria omenirii este povestea acestei pluralități ireductibile a lumilor. Însă, paradoxal, științele umane nu iau omul în serios, ci ajung dimpotrivă la marginalizarea lui, subliniind constrîngerile exterioare și structurile deterministe. Suntem, oare, condamnați la această lume? Singurul nostru viitor este, oare globalizarea, în sensul războiului economic? Insistînd
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
adevărul, obiectivitatea, cunoașterea etc. Relația dintre filosofie și retorică s-a transpus, în terminologia lui Richard Lanham, în două tipuri de structuri sau "specii" disticte: "homo seriosus" și "homo rhetoricus". Homo seriosus este prototipul filosofului, care deține o identitate centrală, ireductibilă, în timp ce homo rhetoricus este privit ca un "actor" care mai degrabă manipulează realitatea în funcție de propriile sale scopuri, decât încearcă să o cunoască din punct de vedere obiectiv. Dacă homo seriosus suspectează procedeele lingvistice ale lui homo rhetoricus, acesta din urmă
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
cele ale lui Artaud, Bataille etc.) considerate a fi impus "o contestare teoretico-formală". Operația presupune acceptarea discontinuității atât în interiorul câmpului literar, cât și în cel istoric, deconstruind idealul unei unități perfecte. În contextul dat, "scriitura "care recunoaște ruptura" este deci ireductibilă la conceptul clasic (reprezentativ) de "text scris": ceea ce se scrie nu este niciodată decât o parte din ea însăși"264. Scriitura înglobează deci scrierea, opera, partea materială a acestui act, dar nu se poate reduce la ele. Ea presupune practica
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
sau vizibil, fiind asemenea unei fantome holiste ori a unei prezențe de neocolit. Ea pare a se integra într-un efort al "reducerii la monade", în sensul operării cu ireductibilități sau al căutării a ceea ce, de exemplu, în obiect este ireductibil la subiect sau a ceea ce în subiect este ireductibil la el însuși. Dacă în limba latină paroxitonul înseamnă penultimul, iar paroxismul ar fi, plecând de aici, momentul penultim, premergător sfârșitului, atunci am putea spune că, deși seducția nu are un
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
unei prezențe de neocolit. Ea pare a se integra într-un efort al "reducerii la monade", în sensul operării cu ireductibilități sau al căutării a ceea ce, de exemplu, în obiect este ireductibil la subiect sau a ceea ce în subiect este ireductibil la el însuși. Dacă în limba latină paroxitonul înseamnă penultimul, iar paroxismul ar fi, plecând de aici, momentul penultim, premergător sfârșitului, atunci am putea spune că, deși seducția nu are un topos, ea ar putea fi situată în această stare
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
radicală pe care o construiește pare a opri transformarea conceptelor sale în clișee lipsite de însemnătate. Filosoful francez își construiește discursul în jurul unei strategii principale de aducere a lucrurilor la extrem, de radicalizare a ipotezelor de lucru în vederea "găsirii punctului ireductibil care să ofere o vedere imposibil de obținut asupra lumii"574. Menținerea incertitudinii definitive a gândirii este una dintre tehnicile principale și poate cea mai productivă prin care se pot obține soluții și puncte de vedere noi la o serie
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
vol.1, p. 508). 201 Ibidem, p. 267. 202 Matei Călinescu, Cinci fețe ale modernității, p. 269. Aceste schimbări în conceperea călinesciană a relației modernism avangardă postmodernism sunt subliniate și de Antoine Compagnon (op. cit., p. 155); pentru acesta, avangarda rămâne ireductibilă la modernism, iar postmodernismul i se pare că nu se opune modernismului (cel puțin de tip baudelairian), ci avangardei, cu pasiunea sa nestăvilită pentru depășire și progres. 203 Jean-François Lyotard, Postmodernul pe înțelesul copiilor. Corespondență 1982-1985, p. 75. 204 Ibidem
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
s-a putut ajunge la un acord sau la o soluție. A doua obiecție pe care o declanșează opozanții procesului de constituționalizare este de natură normativă. A presupune încă de la început eșecul unui proces constituțional, erodat de confuzii și conflicte ireductibile, înseamnă a refuza virtuțile și avantajele deliberării. Înseamnă, de ase-menea, să crezi că dezbaterea publică, indiferent de formele sale, este incapabilă să conducă participanții spre adoptarea unui consens. Or, filosofia contemporană a comunicării, mai ales cea a lui Habermas, a
Europa politică: cetăţenie, constituţie, democraţie by Paul Magnette () [Corola-publishinghouse/Science/1437_a_2679]
-
noutatea și orginalitatea răspunsurilor, a ideilor, soluțiilor, comportamentelor. Prin acești termeni corelăm creativitatea cu timpul și durata. Ce altceva este noutatea dacă nu distanța în timp a unui lucru față de cel ce îl precede, iar originalitatea, distanța față de un început ireductibil? Firește, neuitând că pot fi lucruri noi dar neoriginale și invers. La însușirile menționate se adaugă creațiilor și valori, eficacitate, productivitate, utilitate și alte caracteristici sociale. " Persoana umană" poate fi "creator" luat individual, dependentă de un colectiv, o comunitate sau
Modernitate și tradiție in Est by TĂNASE SÂRBU [Corola-publishinghouse/Science/1010_a_2518]
-
preexistent reprezentării, nu poate fi produs de aceasta, întrucât astfel și-ar pierde caracterul absolut; iar din acest caracter absolut provine și caracterul său unitar și „nechestionabil“ (ausser alle Frage). Atât identificarea adevărului cu Ființa, cât și caracterul său absolut, ireductibil la reprezentare sunt exemplificate de Benjamin prin teoria platoniciană a ideilor. În acest loc, legătura cu textul despre Kant, cu care am început, poate fi refăcută. În Programm der kommenden Philosophie, „experiența“ era nume le dat „unității cunoașterii“, continuității formelor
City Lights: despre experienţă la Walter Benjamin by Ioan Alexandru Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/1346_a_2383]
-
scriere le salvează astfel, dialectic: contemplația care le face să survină nu este subiectivă, reverie, calcul abstract al formei sau divinație, ci ea provine, de fapt, neinten țional, din structura lucrului ca atare sau din semnul în mate rialitatea sa ireductibilă: „Wo das Symbol den Menschen in sich zieht, schießt aus dem Seinsgrund Allegorisches der Intention auf ihrem Weg hinab entgegen und schlägt sie dergestalt vors Haupt.“ Alegoristul devine o figură enigmatică, asimilată de Benjamin, mai târziu, colecționarului. El cunoaște codul
City Lights: despre experienţă la Walter Benjamin by Ioan Alexandru Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/1346_a_2383]
-
viață a spiritului, care ajunge la întâlnire cu sine. Pentru Benjamin, această înțelegere a dialecticii păstrează, într-adevăr, doar apa rența istoricității. Imaginea, iar nu conceptul, este, în Passagen-Werk, locul veritabil al dialecticii, întrucât doar ea dă negativității o expresie ireductibilă: „Was die Bilder von den Wesenheiten der Phänomenologie unterscheidet, das ist ihr historischer Index. [...] Der historische Index der Bilder sagt nämlich nicht nur, daß sie einer bestimmten Zeit angehören, er sagt vor allem, daß sie erst in einer bestimmten Zeit
City Lights: despre experienţă la Walter Benjamin by Ioan Alexandru Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/1346_a_2383]
-
data aceasta prin actualizarea unui trecut în percepția fulgerătoare a prezentului. Cheiurile Senei, exemplu reluat în multe locuri de Benjamin, trimit direct la timpul trecut al tramvaielor trase de cai, redeschid imaginea Parisului pierdută de mult și sesizează, astfel, tensiunea ireductibilă din tre înțelesurile unei lumi și moartea acesteia. Când ultimele elemente se confruntă, anume atunci când pierderea unui obiect coexistă cu persistența înțelesului lui, iau naștere imaginile dialectice: „Dialektische Bilder sind Konstellationen zwischen entfremdeten Dingen und eingehender Bedeutung, inne hal tend
City Lights: despre experienţă la Walter Benjamin by Ioan Alexandru Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/1346_a_2383]