1,431 matches
-
cum spuneam. — Aiurezi și eu pierd concertul, copile. Doamna avizitat un tânăr student, asta a fost. Un student eminent, de altfel. Un băiat superb, de care s-a interesat cu o gingășie infinită, angelică. Domnul doctor Anton Marga își descheie, iritat, gulerul cămășii apretate. Purta un costum ușor, de vară, în culoarea albăstrelelor. Costum ușor, de vară, deși interlocutorul său se credea în iarnă. Doctorul ținea în dreapta un scurt baston de cauciuc, tocul unei umbrele. Își ștergea, din când în când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
când în când. Așa, de sărbători, haine, delicatese, fleacuri. Cică, frate-miu ar fi matol. Senil, vreau să zic. Adică, nu chiar, ea nu zice asta. Imobilizat. Comoție, naiba știe. L-au apucat nostalgiile. Așa zice... Coana Venera tresărise, parcă, iritată. Dar se așezase, în sfârșit, în fața povestitorului, să-l asculte. Da, da, înțeleg. Serviți, serviți. Domnul Vancea se destinse în fotoliu. Își desfăcu fularul de la gât, își descheie încă un nasture de la gulerul cămășii negre. Venise direct de la serviciu și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
proverbe, ar fi explodat până și un hipopotam. Simțea că va ceda, curând, se hotărâse deja să cedeze. Continua, totuși, sfătos, perorația, fără a mai aștepta încuviințare decât din partea tenebrosului Tavi. Lui i se adresa, de fapt, cu tot mai iritată nerăbdare. Vorbea, privind doar în ochii acestui serv protector, încolăcit la picioarele Venerei. Tavi asculta calm, fără reacții, noutăți, urmărind sceptic malaxorul de nimicuri. Poate tocmai scepticismul mut al acestui martor să-l fi descumpănit pe agitatul intrus. Continua încăsă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
aparentă. De fapt, complicita cu ceea ce nega. Cu ceea ce mima că neagă și combate. Adevărații combatanți vor învia cândva? Să curețe murdara subterană... Irina se ridică, enervată, își aprinde țigara. Se reazemă de balustrada de lemn a terasei. Îl privește, iritată, pe combatantul de altădată. — Spaima de primăvara asta. De lumea asta chircită, pocită, sufocată atâta vreme. Ațipită atâta vreme, anihilată atâta vreme. Iarna lungă a așteptării. Și acum... bucuria păgână, ilicită! Sfidarea care n-are curaj să sfideze. Ceva viclean
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
îl urmăresc cum o linge pe Lucy pe față, rămân aproape de Tom, pentru eventualitatea în care voi fi chemat să-i spun câteva cuvinte Pamelei. Nu sunt, dar ascult jumătatea de conversație care îi aparține lui Tom, surprins de reacția iritată a surorii lui vitrege față de vestea că sosirea noastră la Burlington se va face cu întârziere. Ca și cum faptul că s-a stricat mașina e din vina noastră. Ca și cum nu ar avea loc tot timpul întâmplări neașteptate. Dar Pamela tocmai și-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
atâtea? Dacă nu se poate împăca ușor cu o mică dezamăgire, ce fel de înlocuitor de mamă va fi pentru Lucy? Ultimul lucru de care are nevoie fetița e o burgheză nevrozată care să o cicălească tot timpul cu pretenții iritate și imposibile. Tom nici n-a închis telefonul, dar eu am decis deja că Soluția Burlington cade. Șterg numele Pamelei de pe listă și mă autonumesc tutore temporar al lui Lucy. Sunt mai pregătit să mă ocup de Lucy decât Pamela
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
Audrey Fitzsimmons. Audrey poartă ochelari, ni se spune, dar e cea mai puternică din clasa a patra. Nu numai că le bate la skanderberg pe toate celelalte fete, dar e mai puternică și decât toți băieții. În cele din urmă, iritați, renunțăm, însă nu înainte ca Lucy să-mi amintească de cei cincizeci de dolari pe care i-am promis când reîncepe să vorbească. — N-am spus așa ceva, zic. — Ba ai spus, mă contrazice ea. Alaltăieri la cină. Când te-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
o să câștig vreun concurs de frumusețe în dimineața asta, dar nu mi-am dat seama că arăt atât de groaznic. Rimelul mi s-a întins până la jumătatea feței, pentru că am uitat să mă demachiez aseară și am pielea umflată și iritată. Sunt așa nervoasă pe mine pentru că m-a văzut unul din piloți în halul ăsta. Or să râdă toți de mine. Hmm. Pun pariu că Mike se bucură că a ales-o pe Amy în locul meu. Sunt sigură că îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2278_a_3603]
-
doar o placi, te înșală. — O să vin pe la tine și o să vorbim cum trebuie, îi spun. În ce cameră stai? Amy arată cum arătam și eu azi-dimineață când am dat peste Mike, dar mai rău. Are ochii roșii și pielea iritată. Nu arăți deloc bine, îi spun nemiloasă. —Mersi. De fapt, arată groaznic. — Deci, zic așezându-mă pe marginea patului ei. Ce te face să crezi că Donald te înșală? — Păi nu sunt sută la sută sigură. Se apleacă în pat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2278_a_3603]
-
vreau să-i fac cadou mamei o zi la spa. Ți-am spus ! Am discutat despre asta, acum câteva luni. În grădină ! — Serios ? Îmi zice Kerry În treacăt. Nu-mi amintesc. — Ba da ! Sigur că-ți amintești. — Emma ! face mama iritată. A fost o simplă greșeală. Nu-i așa, Kerry ? — Evident că da ! spune Kerry, cu ochi mari, inocenți. Emma, iartă-mă dacă ți-am stricat bucuria momentului... — N-ai de ce să te scuzi, Kerry draga mea, spune mama. Se mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
fapt, de regulă dacă se adună vreo șase amețiți. — Astăzi vom avea ceaiuri și cafele, spune el. Și biscuiți. Bine ? A, și vezi că vine și Jack Harper. — Poftim ? Mă holbez la el consternată. — Vine și Jack Harper, repetă Paul iritat. — Și trebuie neapărat să vin și eu ? spun Înainte de a mă putea opri. Poftim ? Paul mă fixează cu o căutătură ușor Încruntată. — Tocmai mă Întrebam dacă... trebuie să vin și eu sau pot să... spun, din ce În ce mai stins. — Emma, dacă poți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
fug mâncând pământul, și totul o să fie foarte bine. Viața va reveni la normal și nu mă voi mai simți de parcă radarul mi-ar fi distorsionat de nu știu ce forță magnetică invizibilă. Nu știu de ce sunt atât de nervoasă și de iritată. Fiindcă, deși ieri am murit de jenă, situația se prezintă destul de bine. În primul rând, se pare că eu și Connor nu vom fi dați afară pentru că am făcut sex la serviciu, lucru de care Îmi era foarte frică. În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
a căzut copanul din gură. — Jack Harper - multimilionarul, spune tata, doar ca să se asigure că a Înțeles bine. — Multimilionarul ? spune mama, confuză. Păi atunci... crezi că mai vrea cutia aia de quiche? — Evident că n-o mai vrea ! spune tata iritat. Ce să facă cu o bucată de quiche ? Are bani să-și cumpere câte milioane de quiche vrea ! Mama privește agitată pătura. — Hai, repede ! spune brusc. Pune chipsurile În castron. E un castron În coș... — Mamă, lasă-le, că stau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
că trebuie să-mi povestească câte ceva despre femei și bărbați... Lissy o privește bulversată. — Și atunci ți-a spus și că trebuie să-l dai pe tip cu ulei de chili ? — Doar dacă se poartă urât cu tine, spune Jemima iritată. Lissy, care e problema ta ? Crezi că ar trebui să-i lăsăm pe bărbați să ne calce pur și simplu În picioare și să scape ? Ar fi o mare lovitură dată feminismului. Nu zic asta, spune Lissy. Zic doar că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
către cealaltă. — Opt ? face Lissy iar. Cum ai reușit să ai atât de multe ? — Simplu ca bună-ziua. Dar sunt sigură că și ale tale sunt la fel de bune, spune Jemima regal. Începe tu, te rog. — OK, spune Jemima cu o privire iritată și-și drege glasul. Numărul unu : Vrea să mute toată corporația Panther În Scoția. S-a dus acolo În recunoaștere și n-a vrut să zică nimic, ca să nu Înceapă să circule zvonurile. Numărul doi : e implicat În cine știe ce fraudă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
să zboare pietricele În toate direcțiile. Ne fixăm unul pe celălalt ca doi dueliști. Respirația mi s-a accelerat vizibil. Evident că vreau să știu. Iar el știe că vreau să știu. Atunci, zi, spun În cele din urmă, ridicând iritată din umeri. Dacă vrei să-mi spui, spune-mi. Jack mă conduce În liniște spre un colț mai retras, departe de mulțime. În timp ce pășesc lângă el, aerul beligerant mi se evaporă Încet. De fapt, mă cuprinde o ușoară Îngrijorare. Aproape
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
sus deasupra ușii). De-aproape e o copilă țigănoasă, cu sâni obraznici care dau să-i descoasă bluza, păr semilung vopsit blond, ochi verzi care, de la înălțime, s-au oprit pe mine. Mai vreți și altceva? întreabă pe un ton iritat, dând la vedere niște dinți cu strungăreață mare, când vede că nu mă dau dus. Cum se săltase pe scaun, exact în dreptul feței mele i s-a dezgolit o fâșie de spate bronzat, între bluză și pantalon. Nu, îmi iau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
nu mă crede. Simt cum un val de umilință îmi arde obrajii. Ce crede? Că am inventat că Luke e iubitul meu? — Păi, să vă las să vă vedeți de șandvișuri, nu? zic, încercând ca glasul să nu sune la fel de iritat cum mă simt. Eu o să... mă duc să văd dacă nu cumva mama are nevoie de mine. O găsesc în capul scărilor, la ultimul etaj, împachetând perne de grădină în niște saci transparenți de plastic, apoi scoțând aerul din ele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
Așa. Deci... ce vrei să spui? Spun că ar fi bine s‑o iei încet. Nu te aștepta să te acomodezi imediat. Stresul și ritmul vieții de aici e, sincer, cu totul altul decât la Londra. Mă uit la el iritată. — Și crezi că n‑am să fac față, da? — N‑am zis asta. Spun doar să o iei încet. Încearcă să simți pulsul orașului; imaginează‑ți cum ar fi să trăiești aici. Poate o să‑l urăști! Poate o să‑ți dai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
clipă, am sentimentul oribil că o să‑mi spună să‑mi văd de treaba mea. Dar el își trece mâinile prin păr, expiră adânc și ridică privirea spre mine. — Ai dreptate. Adevărul e că unul dintre susținătorii noștri financiari e cam iritat. — A, zic, mirată. De ce? — Pentru că s‑a răspândit un nenorocit de zvon cum că am fi pe punctul de a pierde Banca Londrei de client. — Serios? Mă uit la el și simt cum mă ia cu fiori pe șira spinării
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
blândețe. Și Madonna are unul exact la fel. — A! Madonna. Îi e adus cappuccino‑ul și ia o gură. — Deci... cum merge treaba? întreb, cu glasul ușor mai scăzut. Luke mi‑a zis că unul dintre susținătorii lui e cam iritat. — Da. Michael dă din cap grav. Nu înțeleg deloc ce se întâmplă. — Dar de ce aveți nevoie de investitori? întreb. Doar Luke are o grămadă de bani... Niciodată nu‑ți investești banii proprii, zice Michael. Prima regulă a afacerilor. În afară de asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
de raport pe care l‑am trimis vreodată... Există cea mai mică posibilitate de a fi dați în judecată pentru asta? Cine a fost secretara firmei în 1993? Ce mașină conduci? Ce... blestemată de pastă de dinți folosești? Se oprește iritat și‑și golește paharul, iar eu îl privesc supărată. — Par oribili, zic și chipul lui Luke e traversat rapid de umbra unui surâs. — Nu sunt oribili. Sunt doar niște investitori conservatori, de școală veche, și ceva îi deranjează. Nu știu ce. Expiră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
sună din nou. Nu sunt în stare să răspund. Nu pot vorbi nu nimeni, nici măcar cu Suze. Telefonul sună pentru a patra oară, iar Luke iese cu pași mari din baie, în prosop, și cu părul ud. — Nu răspunzi? zice iritat, și apucă telefonul. Alo? Da, sunt Luke Brandon. Cuprinsă de panică, strâng cuvertura mai bine în jurul meu. — Bine, zice Luke. Bine, ne vedem atunci. Pune telefonul jos și scrie ceva pe o hârtie. — Cine era? zic, încercând să nu‑mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
înghit în sec. Crezi că au văzut articolul? — A, cred că da, spune Luke. E ceva în vocea lui care mă face să tresar. — Da, sunt destul de sigur că l‑au văzut. Se luptă cu ultimul nasture al cămășii. Brusc, iritat, trage de cămașă, și o rupe. — Luke, zic neajutorată. Îmi... îmi pare așa de rău. Nu știu ce pot face. Respir adânc. Am să fac tot ce pot. Nu poți să faci nimic, zice Luke categoric. Intră baie și, câteva clipe mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
mi spui. E o încordare în glasul meu, care‑l face să tresară. — Becky... — La fereastră sau la culoar? îl întrerupe fata de la check‑in. — La fereastră, vă rog. — Becky... Mobilul lui începe să sune strident și el îl oprește, iritat. — Becky... vreau să vorbim. — Acum vrei să vorbim? zic uimită. Bravo. Ți‑ai ales perfect momentul. Exact când trebuie să mă îmbarc. Îi dau una ziarului. Și cu ședința de urgență ce faci? — Poate să mai aștepte. Viitorul companiei tale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]