1,606 matches
-
plictisitoare, ale codului civil, mereu aceleași, căci vântul alungător, prin secătuirea Dreptului (nu era vorba de îndreptarea lumii, cum ni se spunea), era același cu cel ce secătuia viața însăși, complexitatea, strălucirea relațiilor umane. Era ca și cum respirația societății se prinse izgonită de o piază rea. Mai era sectorul codului penal cu furtișagurile, escrocheriile lui, nimicniciile vieții omenești, lăturile valului dintotdeauna. Roba de pe umeri ne fusese smulsă de mult, destinul părea să fi fost în felul acesta conștient că urma să prezidăm
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
prezenți să tresară: — Sunt cumva singurul de-aici care crede că moartea merită mai mult decât dezonoarea? Sunt oare singurul care strigă: „O, Doamne, dacă am dat greș în misiunea mea față de Comunitatea Credincioșilor, strivește-mă cu mâna Ta atotputernică, izgonește-mă de pe fața pământului ca pe o insectă dăunătoare. O, Doamne, judecă-mă chiar astăzi, căci conștiința mea e mult prea greu de dus. Tu mi-ai încredințat cel mai frumos dintre orașele Tale, Tu ai pus în mânile mele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
meu. Laptele la cutie, pus pe pervazul ferestrei și saltelele duble, jilave, întinse pe jos, le ajută să crească tot mai voinice pe zi ce trece. Ce-i drept, erau firave la început, dar nimeni n-a încercat să le izgonească, și-apoi ele sunt obișnuite cu terenul nesigur, cu viața precară. Necesitatea istorică e implicată aici. Dar și necesitatea isterică. În timp, toate gurile bărbaților vor deveni gazde pentru sulele bărbaților. O vom face într-o bună zi și, dintre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
strigătele femeilor din vale) încât să producă o iluzie de același fel - dar și contrară - a scurgerii timpului. Tânărul se lăsă cu plăcere în voia acestor miraje contradictorii și armonioase, plutind ușor în derivă către starea de conștiență, care le izgonea pe amândouă și le substituia o a treia iluzie: prezentul. Eu eram băiatul. Eram Joe-Sue, indianul axona, orfan cu nume ambiguu, dat astfel la naștere pentru că sexul meu a fost incert până ceva mai târziu, virgin și frate mai mic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
aparat de fotografiat, îl fac să apară ca prin minune înaintea lor, îl țin acolo, nu galben, nu sfărâmicios, ci carne caldă, așa cum o simțise în noapte cu pliurile-i înfășurând-o, ca s-o țină la adăpost și să izgonească timpul, nimic nu se poate schimba sub acele pliuri de carne. Uite, fotografii. Fetița, scumpa, sărăcuța de ea, spuse Mătușica, să aibă ea așa o cocoașă! Cocoașa, cocoașa, cocoașa cămiloasă. Ea, Frumoasa Doamnă cu Cocoșenii. Sau Doamna fără Milă. Ceruri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
o construise funcționa. Trosc. Ceea ce însemna că avea de gând să-l urmeze. Trosc. Dacă Nicholas Deggle s-ar întoarce, viața ar fi oricum insuportabilă. Virgil era nevoit să-l considere principalul său dușman - după Grimus. Adică de când Grimus fusese izgonit de pe insulă. Trosc. Dacă nu se întorcea, viața n-ar fi fost cu nimic mai bună. Efectul se răspândea. Dolores făcuse niște incursiuni de recunoaștere, urcând puțin de-a lungul coastei, și se simțise rău. Imediat ce va ajunge la mica
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
atât de frumoasă și atât de nedreaptă și totuși atât de frumoasă. Focul din ea putea mistui bărbatul, gheața din ea putea, să-l vindece. Nu eu eram acel bărbat. Pentru. Ea. Liv, culmea înghețată a perfecțiunii, cum m-a izgonit, cât de rău îmi pare... mea, maxima, lucru. Odată. Acum mult timp. înainte. Cei puternici nu iartă. Puținătatea celor slabi. DOUĂZECI ȘI OPT — Liv a fost soția mea, spuse Virgil, așezându-se la marginea luminișului și rezemându-se de un copac
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
voia s-o arunce în celălalt colț al încăperii. Stop. îîn versiunea lui O’Toole despre destrămarea căsniciei cu Dolores el susținea că după ce suferise destul de mult timp și fusese torturat destul de mult timp de diformitatea și nerecunoștința ei, o izgonise. Adevărul era însă altul. Dolores O’Toole își părăsise soțul pentru că O’Toole nu o putea satisface. Flann Napoleon O’Toole nu avea decât o jumătate de testicul. Pierduse restul într-o încăierare cu un câine. Penisul său pipernicit avea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
simțea chiar o anumită simpatie pentru Ignatius Gribb. în ochii ei Gribb era un om grijuliu și drăgăstos, iar ochii ei nu se înșelau. Dar treptat s-au adumbrit, ca și când siguranța ei s-ar fi clătinat... apoi umbra a fost izgonită și ochii au scânteiat din nou. Chiar și antipatia Elfridei față de Iocasta și casa acesteia n-a mai stârnit nici o obiecție. Vultur-în-Zbor avea amintiri neplăcute legate de propriul său trecut destrăbălat și i-a îmbrățișat antipatia cu zelul convertitului. S-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
el. Azi vecina era o pacoste și pentru Elfrida. Era iar un sentiment ciudat și iarăși, ca și în cazul Irinei, nu reușea să-și dea seama ce anume îl producea. Sau poate că evita să o facă, așa cum își izgonise și gelozia de noaptea trecută cu ajutorul gândurilor îndreptate către dragul ei Ignatius. Acum se silea să și-l imagineze adâncit în cărțile sale și în scrisul lui migălos, stând calm ca o stâncă ore în șir și apoi trăgând o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
madame Iocasta. Vrei să-l conduci? Dovedind o iuțeală fără precedent, Gilles Priape îl apucă de brațul drept, și i-l răsuci la spate. Nu, zise Virgil Jones cu vocea sa sobră dintotdeauna. O să-i spun. — Nicholas Deggle a fost izgonit de pe insula Calf de către mine și Grimus, începu Virgil Jones, pentru că el credea că puterea lui Grimus trebuia nimicită. La acea vreme eram de acord cu Grimus că noua cunoaștere era una prețioasă și că forțele reacționare reprezentate de Deggle
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
alesese viața din K, se părea că gorful avusese dreptate. — Pe oameni îi deprimă uneori retragerea din activitate, îi spuse Mediei. PATRUZECI ȘI ȘASE Nimeni care să-l dirijeze; nici o soră care să-l hrănească, nici un șaman care să-l izgonească, nici o livia care să-i comande, nici un deggle care să-l direcționeze, nici un Virgil care să-l instruiască. Trebuia să aleagă - pe care din ele? Oricare din ele? Și apoi să mizeze pe alegerea lor. Și să știe ce vrea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
pe omul ce-i arătase adevărata natură a insulei și-l ajutase să supraviețuiască! Acceptarea socială și tovărășia a două femei frumoase contrabalansau răul pe care-l provocase? Cu siguranță că nu - și chiar și astea erau de-acum pierdute. Izgonit de Irina, confruntat cu o Elfrida schimbatăă probabil că și viața îi era în pericol. înălță din umeri. Nu putea găsi în el însuși puterea de a-și prețui viața foarte mult, nu acum, când capacitatea lui de a aduce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
s-ar fi împrăștiat odată cu fumul. Atunci, în trecut, când o ciupea de funduleț pe Sofia Lermontov, era cavaler și la baluri, și la război, dar acum, când sta și privea și fuma, acum trecutul se îndepărta, iar groaza prezentului izgonea plăcerea vremilor apuse. Ce banal: să mori din pricina morții unui Gribb! Mintea lui cea șubredă să fie înjunghiată de moartea unui Gribb. L-am privit cum moare, cu ochii întorși spre altă lume, cu mâinile și buzele fremătându-i ca și când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
să plecăm de aici, i-a spus el Elfridei. — De ce? a întrebat ea. Acum e casa mea. Casa noastră. — Uite ce e: dacă rămânem, nu ne vor mai da de mâncare și, oricum, probabil că tot vor încerca să ne izgonească. Nu putem înfrunta un oraș întreg. — Dacă pleci, iubirea mea, bineînțeles că te voi însoți, i-a spus ea. Chipul femeii era încrezător și calm, iar atitudinea ei era reținută, chiar dacă lingușitoare. — Atunci plecăm, a zis el. — Unde o să mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
pus în primejdie. Mă ajuți? Am fost cucerit de ardoarea acelor ochi strălucitori și ascunși. — Cum? am întrebat. — Singur nu sunt sigur că pot s-o fac, a zis el. Va fi nevoie de voințele noastre reunite. Trebuie să-l izgonim pe vandal de pe insulă. L-am vizitat pe Dota azi-noapte și mi-a arătat o metodă. Dar e greu. Nu-mi mai bat capul cu explicațiile care au urmat. E de ajuns să spun că am mers în Camera Trandafirului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
i se agitară mai mult ca niciodată. — Negi faptul că, alegându-te pe drept Subiect, ți-am remodelat viața de atunci încolo? Negi faptul că, luând-o pe sora ta din tribul axona, ți-am provocat expulzarea? Negi faptul că, izgonindu-l pe Nicholas Deggle în continuumul tău, te-am călăuzit către insula Calf? Negi faptul că, lăsându-te să cutreieri lumea timp de secole, în loc să te aduc aici, te-am făcut bărbatul care ești acum, cameleonic, flexibil și dezorientat? Negi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
a Trandafirului. Și mai puțin riscantă, ținând cont de ce se întâmplase după încercarea lui Deggle. Acum a fost momentul în care eul-Grimus a făcut ultima încercare. Mi-a arătat ceva ce uitasem că știa: coordonatele Dimensiunii mele, înspre care îl izgonise pe Nicholas Deggle cu atât de mult timp în urmă. înțelesul era simplu: dacă hotăram să nu distrug Trandafirul, mă puteam întoarce în lumea mea. Eul-Grimus prefera mai degrabă să meargă cu eul-Vultur undeva departe de Trandafir, poate chiar fără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
pairii principali , lăsându-i pe ceilalți să se înfățișeze singuri , pe maăură ce evenimentele îi vor aduce în scenaî. Începem, deci, cu Orlando . ORLANDO Milon sau Milone , un cavaler de familie mare și înrudit de aproape cu Carol Magnul , fusese izgonit din Franța și excomunicat de Papa pentru că se casatorise în taină cu Berta , sora împăratului . După o pribegie lungă și plină de suferințe , umblând pe jos ca niște cerșetori , Milon și soția sa au ajuns la Sutri în Italia , unde
AVENTURI ALE PAIRILOR De la curtea lui Carol cel Mare sec.al VIII-lea e.n. by Thomas Bulfnich () [Corola-publishinghouse/Imaginative/349_a_559]
-
lui Carol Magnul. Astfel Rinaldo era nepotul lui Carol Magnul și vărul lui Roland. Atunci când Rinaldo atinse vârsta la care putea lua armele, Roland era vestit pentru luptele sale cu sarazinii, pe care Carol Magnul și vitejii săi cavaleri îi izgonise din Franța. Faima lui Roland aprinse în Rinaldo o nobilă râvnă. Nerăbdător o porni în căutarea gloriei. Intr-o zi pe când rătăcea prin împrejurimile Parisului, a văzut, la un momentdat ,în marginea unei păduri, legat de un copac, un cal
AVENTURI ALE PAIRILOR De la curtea lui Carol cel Mare sec.al VIII-lea e.n. by Thomas Bulfnich () [Corola-publishinghouse/Imaginative/349_a_559]
-
sa era exagerată de răutatea lui Gano, duce de Maganza, un vrăjmaș plin de rea credință al lui Rinaldo și al întregii sale case. Intr-o vreme, Rinaldo își atrase mânia împăratului într-o asemenea măsură, încât acesta l-a izgonit de la curte. Ne mai nădăjduind să obțină iertarea suveranului, Rinaldo trecu în Spania și intră în serviciul regelui sarazin, Ivo. Frații săi: Alarde, Ricardo și Ricciardetto, l-au urmat și toți patru l-au slujit pe acest rege cu atâta
AVENTURI ALE PAIRILOR De la curtea lui Carol cel Mare sec.al VIII-lea e.n. by Thomas Bulfnich () [Corola-publishinghouse/Imaginative/349_a_559]
-
aproape cu neputință de cucerit. Clădit din piatră albă și situat în fruntea unui promontoriu de marmură, castelul strălucea ca o stea, iar Ricardo îi dădu numele de Montalban. Își aduna aici prietenii, dintre care mulți erau ca și el izgoniți de la curtea împaratului, și țăranii le aduceau plocoane în schimbul protectței pe care castelul le-o asigura. Numai că, unii dintre oamenii lui Rinaldo erau certați cu lege și câteodată proviziile aduse nu prea ajungeau, astfel că Rinaldo și garnizoana sa
AVENTURI ALE PAIRILOR De la curtea lui Carol cel Mare sec.al VIII-lea e.n. by Thomas Bulfnich () [Corola-publishinghouse/Imaginative/349_a_559]
-
ca pe-o ninsoare, Mai aspră ești, de sufăr și mă doare Și chinu-mi înflorește în obraz; Mă legi de frământările bizare, De stările materiei plângând Și mă menții pe loc, zile la rând, Nepotolit, în spasm de căutare; Mă izgonești și mă primești apoi Cu dragoste flămândă de meduză, Îmi spulberi visul, iute, ca pe-o spuză Și-mi torni jăratec peste sânii goi; Mă biciui și mă tragi ades pe roată Și rănile mi le sărezi râzând, Mă depărtezi
CHIN by Ioan Știfii () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83763_a_85088]
-
nostru punând temelie creștină idealului său cu care străbatem veacurile. A readus pe Dumnezeu în sufletul românului în lupta cu răutatea care îndepărtează pe om de Dumnezeu, în lupta cu fiara roșie din Apocalipsă care s-a ridicat pentru a izgoni pe Hristos din lume. „Să fim conștienți că numai întorcându-ne la legile creștine, chezășia supraviețuirii noastre ca Neam, vom fi noi înșine și urmași demni ai părinților noștri și ai glorioșilor noștri voievozi creștini.” SLAVĂ ȘI OTRAVĂ Dumnezeu ne
Vesnic osânditi by Petru C. Baciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/816_a_1587]
-
putut? Dacă ar fi venit niște culegători de vie la tine, n-ar fi lăsat ei nici un strugure pe urmă? 6. Vai! Ce scormonit este Esau! Cum i s-au descoperit comorile! 7. Toți cei uniți cu tine te-au izgonit înapoi pînă la hotar, prietenii tăi te-au înșelat și te-au stăpînit. Cei ce mîncau din pîinea ta ți-au întins curse pe care nu le-ai băgat de seamă! 8. Oare, zice Domnul, nu voi pierde Eu în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85129_a_85916]