894 matches
-
cocoșată de lângă el și-a deschis cutiuța cu mâncare și a început să ronțăie, ca un șoricel, o turtă mare de orez. S-a întors spre Gaston și l-a întrebat zâmbind: — Sunteți american? — Nu... Gaston a clătinat din cap, jenat. Nu vreți o turtă de orez? Nu, mulțumesc. Am mâncat. — Unde mergeți? Și ea era în drum spre Akita, ca să-și vadă fiul, nora și cei trei nepoței. Auzind-o, Gaston a trecut iar în revistă motivele pentru care plecase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
trebuie să fiți stânjenit, îl încurajă Mma Ramotswe. Suntem solicitați de oameni de tot felul. Nu-i nici o rușine să ceri ajutor. De fapt, interveni Mma Makutsi, cei puternici au curajul să ceară ajutor. Numai cei slabi se simt prea jenați ca să vină aici. Mma Ramotswe dădu din cap a încuviințare. Spusele lui Mma Makutsi îl mai liniștiră întrucâtva pe client. Iată un semn bun. Nu toată lumea știe cum să facă un client să se simtă confortabil și faptul că Mma
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
totul!” Magistratul le-a vorbit de parcă pregătea o revoluție. Sau o încheia. S-a întrecut pe sine; târgoveților, brusc, viața de mai înainte le-a devenit și mai urâtă; îmbrăcați ca în urmă cu cincizeci de ani, s-au privit jenați. Bucuroși. Fericiți. Li s-a deschis o cale. Simbrii onorabile, cont personal, profesori, pensii! Gărzile vor aduce la ordine pe oricine se va abate de la contract, pentru că era vorba de o înțelegere: „Eu vă conduc, voi mă ascultați!”. Vicleniei rafinate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2239_a_3564]
-
Doar să îl oprești? Ce ținteai, lobul urechii? Ascultă, Becker, când încerci doar să oprești un om, cu excepția cazului în care ești Buffalo Bill, țintești la picioare, nu încerci să-i faci afurisita de freză. M-am uitat în jur, jenat, aproape așteptându-mă să se fi adunat o mulțime de oameni, dar aleea rămase goală. Am dat din cap spre pistol: — Și ce e cu tunul ăsta? Becker își ridică arma: — Parabellum de artilerie, domnule. — La naiba, n-ai auzit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
păreți de treabă, cred. Aruncă o privire la țigara din mâna mea: Pot să mă răzgândesc în legătură cu țigara aia? — Sigur, i-am zis și i-am întins pachetul. Primul fum păru să o învioreze. Se ambală pe măsură ce povesti, un pic jenată și probabil un pic speriată. — Acum vreo lună, am avut, într-o seară, un client. I-am făcut un masaj și când l-am întrebat dacă voia să-i ofer mai mult, el m-a întrebat dacă poate să mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
n-ar putea să fie ceva ce ar putea să fi făcut fiul dumneavoastră de unul singur, fără să vă spună. Ca și cumpărarea acelei reviste despre care mi-ați povestit. Cum se numea oare? Urania. Era în mod evident jenată și chipul ei începu să se înroșească. Frau Lange înghiți cu greu înainte de a răspunde: — Reinhard are drept de semnătură asupra unui cont bancar limitat care este prevăzut să acopere cheltuielile lui ca director al firmei. Însă nu vă pot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
nu poate fi nici un rău în a recurge la neobișnuit. — Eu credeam că de-asta am apelat la dumneavoastră din capul locului, zise Hildegard pe un ton înțepat. Obișnuitul, cum ziceți dumneavoastră, era ceva ce așteptam din partea poliției. Vogelmann zâmbi jenat: — M-am exprimat prost, zise el. Poate că ar fi trebuit să vorbesc în termeni de ordinar și extraordinar. Celălalt bărbat, Otto Rahn, veni în ajutorul lui Vogelmann: — Ceea ce încearcă Herr Vogelmann să sugereze, cu atâta bun-gust cât poate în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
părea. Acum eu trebuie să înțeleg că și tu te-ai ostenit atât pentru mine? El își duse imediat mâinile la păr să și-l dea la o parte de pe față. — Mda, arăt ca dracu’, așa-i? spuse el ușor jenat. Am pierdut trenul de dimineață și asta mi-a dat tot programul peste cap. A fost un coșmar. — Trenul? Credeam că locuiești în oraș. — Așa e, dar nu mă pot concentra aici, așa că stau să scriu în Hamptons. — Oh, e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2011_a_3336]
-
pe locul din spate? Să-l sune pe Toby? Pe mama ei? La poliție? — Regret, doamnă. Doar că— — Vrei să încetezi să-mi mai spui „doamnă”? îl repezi Adriana, în timp ce toate gândurile despre moartea ei iminentă dispărură. Șoferul se arătă jenat. — Desigur, domnișoară. Spuneam doar că eu cred că veți fi mulțumită să mergeți unde vă duc. — Mergem la Centrul de Kabbala al Madonei? întrebă ea plină de speranță. — Nu, doamnă. Ăă, domnișoară. — La Centrul de Scientologie al lui Tom? — Mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2011_a_3336]
-
Orez? Mă ura, mă ura de-adevăratelea. Chiar atunci a bătut cineva la ușă. Era Julie, urmată de Todd. —Bună, dragule! se entuziasmă ea îmbrățișându-l pe Charlie. Ai venit! El e Todd-ee. O să ne distrăm pe cinste. Nu părea jenată făcând cunoștință unui iubit cu celălalt, dar când dădu cu ochii de mine se îngălbeni. Dumnezeule, iubito, ce s-a întâmplat? De ce arăți ca adunată de pe drumuri? Putem merge alături? întrebă Charlie. Și poate Todd-ee ne poate lăsa singuri. Trebuie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1879_a_3204]
-
de morală, ci de șampanie. Mă simțisem destul de îngrozitor cu o zi înainte - îngrețoșată, slăbită și tristă - dar acum îmi mai revenisem. Aveam o nevoie disperată de ceva care să-mi distragă gândul de la ceea ce făcusem. Vreau să spun, eram jenată până peste poate. Totuși, când am coborât la bar, Charlie nici măcar n-a observat noua mea ținută de la Chloé, pe care mi-a cumpărat-o Julie ca să-mi scoată din cap ideea unei noi tentative de sinucidere. Era încruntat și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1879_a_3204]
-
nu prea conta - am avut o ieșire în fața lui, am insultat pe toată lumea, pe Charlie, pe maică-sa și pe-a mea, și toate astea chiar după un deces în familie. Privind în urmă, mi-am dat seama cât de jenată și supărată sunt în legătură cu toată povestea asta cu Micuțul Conte, deoarece am crezut că Charlie încearcă să mă păcălească. Acum, în timp ce zăceam în întuneric, m-am simțit ca o proastă. Poate am exagerat. Charlie este, probabil, o ființă decentă - chiar dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1879_a_3204]
-
că sunt o hoață. —Ei, hai, zi? mă întrebă, apropiindu-se și sprijinindu-se de perete lângă mine. Trebuia să mă adun. Nu venisem să pun la cale un alt scenariu regretabil cu Charlie. —Ei bine, Dumnezeule, sunt atât de jenată de ce s-a-ntâmplat ieri, am murmurat în cele din urmă. Acum era rândul meu să roșesc. Charlie, îmi pare tare rău pentru ce-am spus. Nu cred că mama ta e o snoabă și n-am vorbit serios când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1879_a_3204]
-
de epilepsie. Am strâns din dinți, mi-am aruncat apă pe față și am intrat la a XII-D să le predau lecția: „Umanismul socialist”. Nu are importanță în acest moment că eu le făceam pur și simplu filosofie și tăceam jenată despre doctrina oficială. „Umanismul socialist” era o contradicție în termeni. Cum să fie ceva absolut colectivist un umanism? Important e că în acea zi am experimentat intrarea regimului totalitar în lenjeria mea intimă și, prin ea, în mica mea demnitate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
aprind o țigară acolo, de față cu ei. Ar fi fost culmea insolenței pe care mi-aș fi putut-o permite. Și desigur, să-i trimit în mama lor republicană (deși venise Bill la putere). După câteva minute de tăcere jenată, le-am zis, gender correct: - OK girls and boys! Mi-am dat seama că nu aveau cum naiba să înțeleagă. Întrebarea lor era „ce e așa de straniu în cultura noastră de produce ura de copii”: avort, abandon, pruncucideri, vânzări
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
cu ce se mănâncă experiența practică și ce va să zică totalitarismul trăit. Nu era încăpățânată. A abdicat. Ba mai mult, a clacat. Și-a dat seama că nu a priceput nimic din propriul ei subiect. A aplecat capul în jos, ușor jenată, dar nu contrariată, de vorbele mele: - Regretul meu e că nu am fost unul dintre cei care trag în el, că nu l-am ucis cu mâna mea. Toată tinerețea am visat la asta. În afara dispariției lui fizice, nu am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
existe nici un pic de ambiguitate în legătură cu lucrurile astea. Oricum, eu nu aveam nici un semn. Sau, dacă aveam, era unul greșit. Au urmat câteva săptămâni ușor penibile, în timpul cărora i-am zâmbit ca o descreierată lui Guy - iar el a părut jenat și a început să mă evite, fiindcă nu voia să a)provoace ruptura unei relații sau b)să o facă în trei cu mine și cu Jacob. N-am înțeles ce se întâmplă, așa că am dat înapoi. După care am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
și o mărire de salariu ! Brusc, e cuprinsă de o nouă idee. Cât vrei ? Spune o cifră ! Conversația asta a luat-o complet razna. — Păi... sinceră să fiu, nu am discutat niciodată efectiv chestiunea salariului... Cobor ochii în pământ, ușor jenată. — Eddie ! Trish tabără pe el mânioasă. E vina ta ! Samantha vrea să plece fiindcă nu o plătești destul ! N-am zis că... încep neajutorată. — Și are nevoie de cratițe și de tigăi noi. De la firmele cele mai bune. Îl împunge
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
cămașă... Începe să caute încruntată printr-un maldăr cu rufe curate din cămăruță. — Cămăși... cămăși... Nathaniel, dă-ți te rog cămașa jos o clipă. Încremenesc. Când mă uit la Nathaniel, văd că și el a încremenit. — Hai, măi mamă! Râde jenat. — Ei, hai, nu te prosti, dragul meu, spune Iris impacientă. Poți să ți-o dai jos o secundă. Doar n-o să ne jenăm acuma. Te jenezi cumva, Samantha ? — Îhm... Am vocea ușor spartă. Îhm... nu, sigur că nu... — Fii atentă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
cauciucul. — Cauciucul, mă îngână el, impenetrabil. Oare a fost o comparație nefericită ? Nu. Ce naiba, cauciucul e sexy. Nathaniel îmi pune menta peste rozmarinul din brațe. Are aerul că încearcă să înțeleagă ce-i cu mine. Mama a zis... Se oprește, jenat. — Ce ? zic cu respirația tăiată. Au vorbit despre mine ? — Mama se întreba dacă ai fost... agresată ? Își ferește privirea. Ești atât de încordată și sari la cea mai mică chestie. — Ba nu sunt încordată și nu sar la cea mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
Mai vorbim. Mă răsucesc pe călcâie ținând mănunchiul de ierburi strâns în mână, trec peste zid, reușind de data asta să nu mă lovesc la picior și pornesc cu pași mari pe cărarea de pietriș către casă. Sunt înfiorător de jenată. S-a ales praful de noua Samantha. E ultima oară când mai fug după un bărbat, în viața mea. Vechea mea strategie de a aștepta politicoasă, de a fi ignorată și apoi de a asista cum respectivul se duce la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
cu brânză, salată de fasole, biscuiți și căpșune și o luăm afară la o masă așezată la umbra unui copac. — Așa, spune, turnând niște ceai la gheață într-un pahar din sticlă marmorată. Ți-e mai bine ? — Da. Mersi, zic jenată. Îmi cer scuze pentru mai devreme. Pur și simplu... — E în regulă, Samantha. Îmi aruncă o privire rapidă, în timp ce taie brânza. Nu trebuie să te scuzi. — Ba da. Inspir adânc. Îți sunt foarte recunoscătoare, Iris. Ai fost atât de amabilă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
îmi răsună în ureche. — Samantha, fată dragă ! Tu ești ? — Sunt chiar eu. Reușesc să schițez un surâs. Să știi că n-am dispărut pur și simplu de pe fața pământului. — Asta speram și eu ! Zi, ești bine, da ? — Sunt... bine, spun jenată. Mersi. Am fost doar surprinsă când am auzit că te pensionezi. — Nu sunt o fire chiar așa de masochistă ! Râde lejer. Treizeci și trei de ani de muncă de galeră, în slujba legii. E destul pentru orice muritor. Ca să nu mai zic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
se clatină vizibil. Lui Trish pare că îi fuge pământul de sub picioarele în saboți cu toc și apucă un scaun pentru a-și regăsi echilibrul. Chipul Melissei arată ca un balon spart. — Am vrut să vă spun... Îmi mușc buza jenată când le văd fețele. Tocmai... încercam să vă spun... Trish cască niște ochi cât cepele în timp ce citește titlul articolului. Deschide și închide gura, dar nu iese nici un sunet. — Ești... avocată ? se bâlbâie într-un final. — Faceți o greșeală ! Obrajii Melissei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
o cochetărie; dar ideea că el Își asumă sarcina de a-și consemna versurile, În modul cel mai serios de pe lume, Într-o carte Înconjurată de mister, iată ce uimește și neliniștește o poete să consacrată normelor elocinței. Omar pare jenat; Djahane este nedumerită: — Ai putea să-mi citești câteva versuri? Khayyam nu vrea să continue discuția. Voi putea să ți le citesc pe toate Într-o zi, când le voi considera demne de a fi citite. Ea nu insistă, renunță
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]