KorAP: Find »[drukola/base=jura & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...26 27 28 ...323 >

8,051 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205

că veți reuși, toți trei, ceea ce mi-ați promis. Îi privi cu ochii ei imenși, întunecoși, care-i făceau să tremure. În compensație, și țin să subliniez c-o fac de bunăvoie și cu reală bucurie, sunt dispusă să vă jur fidelitate din acest moment. Zâmbi dulce. La toți trei. —La toți trei? se miră Vetéa Pitó. —La toți trei, repeta Maiana cu fermitate. De azi încolo nimeni în afară de voi n-o să mă mai atingă, iar atunci când o să vă-ntoarceți o sa

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
Bora? Că ne-am speriat de o mână de bătrâni, femei și copii? — Mie n-o să-mi fie rușine niciodată săaccept că mi-a fost frică să provoc un masacru. —Poate ție nu, dar mie da. Când am plecat, am jurat că, dacă prințesa Anuanúa este încă în viață, am să mă-ntorc cu ea, și încă nu mi-a demonstrat nimeni c-ar fi murit. Îl privi fix în ochi și adaugă: Dacă vrei, poți să pleci, dar eu și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
reflecteze, o altă față adaugă cu glas stins: A fost un adevărat coșmar, pentru că ne mai și obligă să asistăm la ceea ce făcea cu prietenele noastre, conștiente fiind că după aceea urmăm noi. În ceea ce mă privește pe mine, vă jur că, dacă n-aș fi fost legată, m-aș fi aruncat în mare, căci aș fi preferat să fiu devorata de adevăratele baracude, decât să trec printr-o asemenea experiență și printr-o asemenea umilință. —Ticălosul! spuse, indignat, Vetéa Pitó

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
să-l doboare pe cel mai bun marinar care a traversat vreodată marile. Un marinar ajunge să fie cu adevarat bun doar atunci când accepta toate legile mării, răspunse. Ține minte! Oceanul este un zeu care, dacă-i dăruiești viața ta, jurându-i supunere, te lasă să trăiești pe suprafața lui până în ziua când se va hotărî să te transforme într-o parte din el... Căpitanul Mararei zâmbi cu o căldură ciudată. Dacă e mulțumit de comportamentul tău, o să te ducă direct

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
ajunsese pe insulă. RoonuíRoonuí și cu oamenii lui trebuiră să se grăbească să se ascundă în desiș înainte ca astrul nopții să capete forță. O jumatate de oră mai tarziu, cei care făcuseră de gardă pe creasta ar fi putut jură că nu se petrecuse nimic anormal pe insula în timpul cât fusese cufundata în întuneric. Și nu se petrecu nimic demn de menționat nici în orele în care Peștele Zburător se menținu la vreo trei mile în larg, căci dulgherul avea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202

părul blond prins în coadă de cal. Veriga Lipsă, nasul lung atârnându-i și barba întunecată și sălbatică. Așa cum azi oamenii vorbesc despre Villa Diodati, în viitor vor vorbi despre cafeneaua noastră. Oamenii care nici măcar n-au văzut anunțul vor jura că au fost acolo. Ei, deștepții care n-au fost de acord să meargă în adăpostul asta pentru scriitori. Altminteri ar fi morți. Sau bogați. În timp, cafeneaua, cu raftul ei de ziare gratuite și panoul de anunțuri plin de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
Într-o bună zi, spune doamna Clark, asta o să ți se întâmple și ție, și în secunda aia viața ta ți se va părea cu vreo sută de ani prea lungă... În a cincea zi de zăcut în pat, ar jura că trăiesc de când lumea. Să zaci în pat zi după zi, probabil cam așa se simte un vampir. Închipuie-ți că te-ai născut cu mii de ani în urmă și tot faci aceleași greșeli stupide. Timp de mii de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
înțeles. Cu fața ascunsă într-o batistă de dantelă, Tovarășa Lătrău spune: — Nu știu de ce-ar trebui să-l plângem. Respiră prin parfumul vechi impregnat în batistă, încercând să nu simtă duhoarea. Spune: „Personajul meu n-ar plânge”. Spune: — Jur pe trandafirul tatuat pe fesă că bătrânul m-a violat. Și brusc cortegiul funerar se oprește. În clipa asta, Tovarășa Lătrău e victima numărul unu între victime. Restul suntem cu toții în roluri secundare. Doamna Clark, care ne conduce, privește îndărăt

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
Să bea bere light. În fiecare orășel nou, îl puteai suprinde pe câte unul din ei stând din profil în fața unei oglinzi, privindu-și abdomenul cu umerii trași în spate și curul împins înafară. În fiecare oraș ai fi putut jura că fiecare avea altă valiză. Pentru rochiile simandicoase, pentru rochiile de seară. Aveau și ambalaje speciale ca să nu li se șifoneze hainele. Aveau genți cu pantofi și cutii cu peruci. Câte-o trusă babană de machiaj fiecare. Toaletele lor au

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846

era o femeie cu suflet, care iubea copiii și se bucura de prezența lor, meritul acesta va cântări în fața Domnului, atunci când o va lua în împărăția Lui. Luana bombănea, îmbufnată. O apreciere așa îndepărtată nu o mulțumea în nici un fel. Jura că data viitoare nu o va mai lăsa pe mama să ia însoțitori, vor ieși pe poartă mândre nevoie mare și nu se vor uita măcar o dată înapoi. Să simtă și ceilalți copii amarul, durerea, suferința abandonării. Promisiuni deșarte ce-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
străzii, din cauza emoțiilor, un copil fără cap, era în top. Adâncită în lecții și "istorioare interesante" o prinse iarna, una care avea să nu mai fie ca toate celelalte. Moșul nu găsi calea spre cămăruța Luanei nici anul acesta. Fetița jurase că va face tot posibilul să-l prindă într-o zi și să-l aducă în casa ei dar încă nu reușise. An de an, în seara de ajun, îl pândea din pragul ușii. Stătea cu ochii lipiți de poartă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
suplimentare? I-ar fi povestit, cu dragă inimă, ultimul roman citit dar nu credea că profesorul dorește asta. Înțelegând privirea pierdută a fetei, el o rugă să se așeze și-i dădu, cu nonșalanță, nota patru. Luana plânse ziua întreagă. Jură că se va retrage de la școală, că nu se simțea în stare să facă față unor astfel de cerințe. Cu timpul, descoperi că în spatele catedrelor de la liceu se aflau oameni ca toți oamenii, profesori ca oricare alții, doar că aveau

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
Se întoarse spre Violeta cu o privire de fiară. Dă-mi-le! Acum! Violența gestului o lăsă pe fată fără grai. Reuși să bâiguie: Sunt acasă. Ți le aduc mâine. Luana ridică pumnul. Cealaltă se chirci și strânse ochii. Îți jur! Ți le aduc mâine. Trezită din furie, Luana se liniști. Spuse doar scurt, metalic: Mâine. După-amiază ieși cu bicicleta. Alese un traseu oarecare, obsedată de gândul la Violeta. "Data viitoare o dau cu fundul de pământ!" Remarcă, deodată, prezența unei

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
trup subțire și armonios. Seara au mers la bal, distracția favorită de duminică a tinerilor din sat. Au dansat în cerc, retrași, ferindu-se de aglomerație. Luana nu se așteptase ca Renar să stăpânească ritmul atât de bine. Ar fi jurat că va sta deoparte analizând, plin de o importanță critică, mișcările celorlalți. La primul blues a invitat-o la dans, serios și galant și privind-o în ochi și-a cerut iertare. Te rog să mă scuzi pentru tot ce

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
la mătușa Anda și-o ruga să-i facă rost de carne, telemea sau chiar de pâine. Oamenii se fereau să mai vorbească, discuțiile din casă se purtau în șoaptă și chiar prin semne. Când se difuza un film american, jurai că l-ai prins pe Dumnezeu de-un picior. Luana, spre disperarea mamei, pierduse timpul într-o seară vizionând un film românesc în care apărea un cal pe o pajiște. Animalul a păscut și-a alergat, apoi a păscut din

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
tragă hainele de pe ea. Aruncată în apa clocotită, fata abia respira. Pe măsură ce cada se răcea, se liniștea și sufletul Luanei. În acompaniamentul hohotelor de plâns și a văicărelilor necontrolate ce răsunau, să dărâme casa, în spatele ușii camerei de baie, ea jură că era pentru prima și ultima dată când îi destăinuia mamei relațiile amoroase din viața ei. De acum încolo se va descurca singură, în toate evenimentele ce aveau să apară. În a noua zi a prieteniei lor, o zi de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
că există, într-adevăr, ceva și el nu a avut timpul sau ocazia să afle ce anume. Îngenuncheați pe scăunele în fața altarului, Luana diafană în rochia albă de mireasă, Ștefan de o frumusețe unică în costumul negru, ei și-au jurat, în fața preotului și a lui Dumnezeu, fidelitate, iubire și înțelegere la bine și la rău iar mai apoi au aflat că ceea ce Domnul a legat omul nu va dezlega niciodată. Și-au pus verighetele și au părăsit biserica, în aplauzele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
fusese cu foarte puțin timp în urmă. Din toată gloata de comuniști, acum nici unul nu auzise, nu văzuse și habar n-avea. Decanul a fost destituit pentru că aderase la comunism. Profesorii "cutărică" și "cutărică" la fel. Toți negau, cu vehemență. Jurau, făcându-și cruce, uitând că se lepădaseră de Dumnezeu întru slava ceaușistă. Unii artiști ai erei proaspăt căzute în dizgrație sufereau de amnezie și nu-și mai aminteau odele frumos intonate, dedicate cu stimă și aleasă prețuire dragului președinte și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
tine? Stau toată ziua în casă și slugăresc patru pereți în timp ce bărbatul meu umblă lelea cu femei. Ștefan îi mângâie sânii, îi sărută pântecul alb de porțelan. Îmi pare rău că te-am neglijat. Recunosc, sunt un măgar. Dar, îți jur, nici dacă ar fi frumusețea pământului nu m-aș uita la alta. Nu te-am înșelat niciodată și nici nu-mi trece prin cap s-o fac. Ce-ar spune religia ta dacă aș face una ca asta? M-ai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
ar fi frumusețea pământului nu m-aș uita la alta. Nu te-am înșelat niciodată și nici nu-mi trece prin cap s-o fac. Ce-ar spune religia ta dacă aș face una ca asta? M-ai pus să jur în fața lui Dumnezeu, femeie! Îi dezveli trupul gol, amețitor. O privi în ochi pierdut. Când te-am luat de nevastă am știut ce fac, Luana. Tu ai știut? Se lipi de ea, scâncind: Tu ai știut, Luana? Nu putea spune

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
fi fost, din nou, fetița frumoasă și iubită a bunicii. Luana plângea cu lacrimi fierbinți și amenința că va divorța. Bica îi prinse fața în palme și-o privi cu dragoste în ochi. Să nu mai spui niciodată asta. Ai jurat în fața lui Dumnezeu că vei fi alături de el și la bine și la rău. Domnul v-a unit, tot el vă va despărți. Luana, unde ți-e credința? Unde e fetița care mulțumea pentru toate lucrurile bune și accepta, umilă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
abandonate într-un astfel de moment, filozofa, cu un rictus în colțul gurii. Vezi, Ema, nu trebuie să te afli, musai, nemăritată, ca să fii singură! Petrecerea se termină la cinci dimineața, spre ușurarea doamnei Escu. Se închise în camera ei, jurând că nu-l va ierta pe Ștefan. El bătu la ușa casei în jurul orei opt. Luana îi interzise mamei să deschidă. Te rog să fii educată, o repezi femeia. Sigur s-a întâmplat ceva de n-a putut veni. Termină

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
mai pot întoarce în casa asta știind că tu nu mai ești aici. Deși te îndrepți spre un mal îndepărtat, eu nu voi face altceva decât să merg după tine. Într-o zi, te vei întoarce la mine, Luana. Ai jurat în fața Domnului. Nu te va lăsa să faci altfel. Ea coborî împovărată scările și o dată ajunsă în stradă izbucni în plâns. Lacrimi amare, puhoaie devastatoare gata să inunde pământul, arzându-i obrajii, pustiindu-i sufletul, perdea opacă și dureroasă prin

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
îngustă, rămase în loc, prostită. Se înroși, asigură femeile că-și pot vedea de treabă și plecă iute, fără să privească în urmă. Muncitorii și-au terminat lucrul liniștiți iar după ce au intrat în posesia banilor au dat bir cu fugiții, jurând că nu vor mai călca vreodată pe acolo. Mătușa Anda nu reuși să-și înghită înfrângerea. Fierbea și zile întregi se tot legă de Luana, pentru orice nimic. Dan și nevasta lui o secondau, ca pe o starletă de cinema

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
O dată cu plecarea lui Zereghia, Nuța Cordel umplu biroul directorului Liga cu rugăminți și bocete, susținând sus și tare că ea merită, după atâția ani de muncă în fabrică, să fie numită șefă la registratură. Vărsă râuri de lacrimi pe mochetă, jurând că era capabilă să ducă funcția și că va muri, ea și toată familia ei, dacă domnul director, om bun și inteligent cum îl știa, nu-i îndeplinea dorința. Până la urmă, obosit și plictisit de insistențele femeii, acesta făcu demersurile

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]