1,485 matches
-
88 e) Concluzii pe marginea istoricului istorismului / 90 2. Viziunea istoristă asupra filozofiei / 93 A) Istorism și supraistorism / 94 a) Continuitate și discontinuitate / 94 b) De la unitatea istoriei la "unitățile" ei / 95 B) Istorismul lui Dilthey / 98 a) Relativizarea apriorismului kantian / 98 b) Rolul conștiinței istorice în depășirea istorismului / 102 c) Sensul istoriei / 105 d) "Critica rațiunii istorice" / 108 e) Metafilozofia ca modalitate de a depăși istorismul în plan filozofic / 110 f) De la "conceptele particulare" la conceptul generic de filozofie / 119
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
clasicul încearcă să reproducă pentru lumea de jos universalul acestora, astfel încât idealul perfecțiunii îl conduce spre cultivarea mimetică a unor "forme închise"30. Am sugerat la începutul acestui subcapitol că, pentru a-și asigura obiectivitatea imperativ cardinal pentru clasici -, transcendentalismul kantian păstrează încă tiparele universaliste și imuabile ale raționalismului. Urmărind distincția dintre conceptual și empiric, Kant rămâne atașat de modelul clasic al metafizicii, de tradiția filozofiei analitice, într-o epocă în care încep să se prefigureze marile sisteme speculative "ce își
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
Ținând seama de criza filozofiei din epocă și nu mai puțin de complexa situare a lui Dilthey în raport cu principalele tendințe enunțate (vezi supra și nota 96), credem că este util să ne referim în continuare la relația lui cu filozofia kantiană și cu Hegel, apoi cu romanticii și, în fine, cu pozitiviștii. Nu vom întreprinde o analiză detaliată, ci vom fixa doar câteva repere, pe care le vom urmări ulterior pe parcursul lucrării. C) Relația cu filozofia kantiană În spirit iluminist, Kant
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
relația lui cu filozofia kantiană și cu Hegel, apoi cu romanticii și, în fine, cu pozitiviștii. Nu vom întreprinde o analiză detaliată, ci vom fixa doar câteva repere, pe care le vom urmări ulterior pe parcursul lucrării. C) Relația cu filozofia kantiană În spirit iluminist, Kant își plasase modelul de cunoaștere într-un cadru atemporal, static, prestabilit. Plasând între subiect și obiect formele sensibilității (spațiul și timpul) și ale intelectului (categoriile) prin urmare, niște forme ideale, ce creează "experiența de viață" pe
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
Pe deasupra, mai trebuie subliniat faptul că o cunoaștere a faptelor istorice de tipul celei practicate de către Dilthey iese oricum din cadrele filozofiei transcendentale, care se rezumă exclusiv la investigarea posibilităților de cunoaștere. Refuzând imobilitatea apriorismului, Dilthey mută modelul de cunoaștere kantian plasat de autorul Criticii rațiunii pure într-un cadru atemporal într-un alt cadru, veșnic fluctuant: cel al istoriei. "A priori-ul lui Kant este rigid și mort", declară el în Breslauer Ausarbeitung unde afirmațiile sale sunt mai categorice decât
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
așadar că după părerea lui Blaga, experiența poate infirma o viziune metafizică. Nu însă și o teorie a cunoașterii am adăuga noi acum -, pentru că, pe urmele lui Dilthey, se cuvine să facem totuși o distincție între "teoria cunoașterii" de tip kantian care vizează valabilitatea universală și stabilește identitatea metafizicii și o "viziune metafizică", satisfăcută cu condiția de a fi o simplă perspectivă, fără a-și "aroga statutul acelor teorii ce-și propun să formuleze condiții și criterii universal valabile ale întemeierii
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
marile certitudini, dincolo de momentul lor de autenticitate pe scena istoriei, sunt relative. Așa cum anticipam, aici este unul dintre punctele în care Dilthey se apropie de pozitiviști. F) Relația cu pozitiviștii Arătam că refuzul (cel puțin parțial) al apriorismului de tip kantian și al metafizicii transcendente îl apropie pe Dilthey de pozitivism. Într-un subcapitol precendent (2Bc) am subliniat deja câteva asemenea puncte de convergență: apelul aproape exclusiv 154 la empiric, la experiență ca punct de plecare și teren de validare a
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
nota 135) și urmarea altor căi decât cele ale "monismului metodologic" specific pozitiviștilor. Dar să spunem că această clasificare făcută de Lehmann este una dintre atâtea altele posibile; ba poate naște chiar controverse în legătură cu plasarea lui Dilthey într-o descendență kantiană, mai ales dacă avem în vedere alt punct de divergență al lui cu pozitiviștii, sugerat de Metzger. În limbajul său obscur, el anticipează (în 1933) disocierea dintre tradiția hermeneutică și cea pozitivistă, distincție pe care von Wright o va clarifica
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
și în faptul că dimensiunea etică a istoriei ca Geschichte este ilustrată în principal de Droysen, ceea ce ne oferă prilejul de a face o comparație între istorismul lui și cel al lui Dilthey, evidențiind totodată relația celor doi cu filozofia kantiană. Mai întâi observăm că Schnädelbach echivalează primul stadiu al istorismului cu ceea ce Droysen numea Historik (vezi II, nota 1). Istoria este chemată să se substituie rațiunii, devenite insuficiente. Acest imperativ e subliniat de Droysen, care afirmă răspicat: "Etica și istoria
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
categorie și definire a naturii subiectului cunoașterii, ceea ce are ca rezultat "o ciudată încrucișare între filozofia transcendentală și ontologia istoriei"37. Cel de-al doilea stadiu al istorismului, relativismul istoric, este pus de Schnädelbach tocmai pe seama acestei relativizări a apriorismului kantian. Consecința faptului că "apriorismul cunoașterii istoriei este integrat el însuși în procesul istoric" este o intensificare extremă a tendinței istoriste, ceea ce face ca relativismul sau perspectivismul să devină de nestăvilit în absența unei "rațiuni principiale, independente de istorie"38. Trebuie
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
care noi îl atribuim istoriei ca Historik? Răspunsul la această întrebare l-am anticipat deja când am arătat că Droysen pornește de la "cunoașterea obiectului", iar nu de la "obiectul cunoașterii", ceea ce îl plasează pe acest reprezentant al istorismului în apropierea transcendentalismului kantian. (De altfel, către finalul capitolului după ce vom fi luat în dezbatere și alte aspecte, spre a surprinde nuanțele unei asemenea problematici -, vom căuta să răspundem pe larg la întrebarea anterioară.) Pentru Droysen, ideea de continuitate înseamnă "generalul și necesarul care
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
filozofia istoriei, "defăimată anterior". Desigur, în condițiile date, aceasta "nu mai poate fi de tipul speculației hegeliene asupra istoriei". Acum intră în scenă Dilthey, o dată cu care "filozofia istoriei devine critica rațiunii istorice"70. B) Istorismul lui Dilthey a) Relativizarea apriorismului kantian În subcapitolul precedent am văzut că Riedel vorbește despre faptul că Droysen "s-a văzut obligat să renunțe la unitatea rațiunii". Este timpul să adăugăm că mai nimerit ar fi fost ca Riedel să fi spus: "unitatea rațiunii transcendente", chiar dacă
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
componentă transcendentală. La o eventuală întrebare despre cum se împacă totuși acest apriorism cu o viziune care pornește în mod declarat de la experiență și de la imanența vieții, răspunsul nostru este că lucrurile sunt cu putință printr-o relativizare a apriorismului kantian. Am optat pentru termenul de "relativizare" din două motive: 1) deoarece tocmai "rațiunea istorică" reprezintă un context, un șir de corelații de cele mai diverse tipuri (vezi III), cu alte cuvinte, un cadru dat aprioric, constitutiv în sensul unor condiții
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
cuvinte, un cadru dat aprioric, constitutiv în sensul unor condiții de posibilitate, ce-i drept, variabile în timp și spațiu, ceea ce 2) îl determină pe Dilthey să se abată de la caracteristicile transcendentalismului tradițional, așa cum au fost ele statuate de investigația kantiană. Sintetizând acum cele două motive într-o singură formulare, putem spune astfel: Cu toate că infirmă consistent apriorismul kantian, Dilthey nu părăsește totuși apriorismul în genere. La aceste abateri, simptomatice pentru istorismul lui Dilthey, am avut deja ocazia să ne referim. Pe
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
timp și spațiu, ceea ce 2) îl determină pe Dilthey să se abată de la caracteristicile transcendentalismului tradițional, așa cum au fost ele statuate de investigația kantiană. Sintetizând acum cele două motive într-o singură formulare, putem spune astfel: Cu toate că infirmă consistent apriorismul kantian, Dilthey nu părăsește totuși apriorismul în genere. La aceste abateri, simptomatice pentru istorismul lui Dilthey, am avut deja ocazia să ne referim. Pe de o parte, apriorismul lui Dilthey nu este nicidecum static, rigid și atemporal, ci se (re)constituie
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
aceste "unități din istorie" nu sunt preformate, ci se formează în timp și, mai mult decât atât, se remodelează permanent în funcție de datele experienței. În Das Wesen der Philosophie după ce trece în revistă principalele "eșecuri" ale filozofiilor anterioare, inclusiv al transcendentalismului kantian -, Dilthey deplânge faptul că nici măcar speculația germană postkantiană 73 nu fost capabilă să găsească "puntea care să conducă de la necesitate, ca fapt al conștiinței noastre, la valabilitate obiectivă". El adaugă că "noua metafizică germană", care pornește de la Kant, "caută zadarnic
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
pierde statutul de forță constitutivă, de formă a priori în raport cu un conținut dat. În acest sens, însăși conștiința istorică devine condiție de posibilitate a experienței, oricât s-ar deosebi ea de acea conștiință în genere pe care o vizează apriorismul kantian. Poate că din cauza acestor diferențe, Dilthey evită să vorbească explicit despre apriorism în cazul său și preferă conceptul de structură sufletească. Aceasta apare ca o categorie flexibilă, constituită și reconstituită istoric, în condițiile în care autorul consideră că viața psihică
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
că în configurația viziunii lui Dilthey este inclusă și "ideea regulativă" (Simmel și Freyer vorbesc, poate mai expresiv, despre un weltanschauliches Apriori vezi III, 4) ne întărește convingerea că filozoful german nu abandonează cu totul apriorismul, ci numai varianta lui kantiană. În schimb, în viziunea empiristă există numai doi factori: faptele și construcția, pentru că "o idee regulativă" ar scăpa de sub controlul faptelor. Schnädelbach notează că "dubla confruntare cu filozofia și cu științele naturii, foarte caracteristică pentru conștiința istorică din Germania, solicită
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
abordare transcendentală la care ne-am referit și noi. Fiind însă "concepută genetic", această "poziție" a lui Dilthey se istoricizează și capătă mobilitate, ceea ce ne-a îndemnat să vedem în ea o relativizare a transcendentalismului anistoric și static de tip kantian (vezi II, 2Ba). Pentru a determina din punct de vedere istoric "esența filozofiei", Dilthey pornește de la o serie de "sisteme filozofice care s-au întipărit înaintea tuturor celorlalte în conștiința umanității și au dat o orientare permanentă în legătură cu ceea ce este
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
conștiințe filozofice" (recunoscute ca fiind legitime numai în cadrul propriilor sisteme). Să fie într-adevăr vorba despre o inconsecvență fundamentală în Weltanschauungslehre? Găsim oare aici o inoportună deviație supraistoristă? Considerăm că prin analiza pe care am întreprins-o cu privire la relativizarea apriorismului kantian de către Dilthey (vezi II, 2Ba) am înlăturat deja această presupusă inconsecvență. Să rememorăm acele concluzii. Formele relativ apriorice ale lui Dilthey sunt de factură romantică, adică sunt mobile și deschise, au propria lor istorie și se adeveresc numai în temporalitate
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
precizăm că momentele evocate de Riedel îl plasează pe Droysen încă în apropierea lui Kant; în schimb, la Dilthey care nu separă, ci identifică actul și obiectul cunoașterii la nivelul trăirii, suprimând distincția dintre subiect și obiect -, transcendentalismul în sens kantian este relativizat, iar dimensiunea etică nu este determinantă. 40 Apud H. Schnädelbach, Philosophie in Deutschland..., p. 57. 41 H. Schnädelbach, ibid., p. 58. 42 Apud M. Florian, Recesivitatea..., II, pp. 359-360. De altfel, începând cu p. 361 a acestei cărți
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
340. 106 Apud ibid., IV, pp. 339-340. 107 Spunem "activi" nu numai în logica afirmațiilor pe care le-am făcut, ci având în vedere și ceea ce spunea Noica despre categoriile apriorice ale conștiinței, cărora li se opune conștiința istorică: "Îngrădirea kantiană lasă conștiința să fie pasivă, cu garnitura ei de categorii, și să primească, de la un lucru în sine pasiv și el, diversul materiei, pe care formele conștiinței îl unifică." (C. Noica, Viziunea metafizică a lui Lucian Blaga și veacul al
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
Nachbilden), retrăirea (Nacherleben) și, în cele din urmă, comprehensiunea (Verstehen)34 de către hermeneut a respectivelor "exteriorizări" ale spiritului în creațiile culturale, care nu sunt, în fond, altceva decât tot Lebensäußerungen 35. Aici mai trebuie spus că Dilthey acționează în tradiția kantiană, despărțind "imperiul naturii" (al "necesității obiective") de "imperiul al istoriei" (al "libertății")36. El diferențiază astfel "științele naturii" de cele ale "spiritului". De fapt, "imperiile" celor două categorii de științe nu apar la Dilthey ca niște domenii autonome în sine
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
pare ambiguu, ci chiar "terenul" pe care sunt așezate de către Dilthey științele spiritului, întrucât "sunt ele însele <<obiectivări ale vieții>> și participă la toate schimbările vieții. Chiar și conștiința istorică, a cărei analiză psihologică Dilthey a pus-o în locul teoriei kantiene despre <<conștiință în genere>>, este lăsată să intre în șuvoiul vieții care se obiectivează în istorie, iar faptele acestei conștiințe par totuși să se schimbe permanent în șuvoiul vieții."38 Am înfățișat deja modul în care Dilthey înțelege să se
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
această poziție fundamentală de tip filozofic transcendental este concepută genetic" (s.n. vezi II, 2Be). Nu am reluat întâmplător ultima remarcă a lui Hufnagel: ea sugerează deja faptul că în cazul lui Dilthey nu putem vorbi despre un transcendentalism în sens kantian. În capitolul anterior am analizat pe larg motivele care ne determină să adoptăm această poziție și să avansăm ideea relativizării apriorismului (vezi II, 2Ba și II, 2Be). Credem că aici este suficient să reamintim doar faptul că în condițiile istoricizării
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]