765 matches
-
își stoarseră puterile sarasinii în nenumarate atacuri , nu reușiră să-i înspăimaâte pe francezi. In cele din urmă , pe la patru după amiază , cand Abdalrahman se pregătea pentru o nouă și uriasă ofensivă , care trebuia să spargă frontul localnicilor , o mare larmă s-a auzit în rândurile sarazinilor . Era regele Eude , care cu aquitanii săi , le atacase tabara și , astfel , o bună parte din sarazini părăsiseră câmpul de luptă spre a-și apăra prăzile .In acea clipă de învălmășeală francii înaintară făcând
AVENTURI ALE PAIRILOR De la curtea lui Carol cel Mare sec.al VIII-lea e.n. by Thomas Bulfnich () [Corola-publishinghouse/Imaginative/349_a_559]
-
Dacă e adevărat că armele pe care le porți sunt ale lui Hector atunci se vede că le-ai dobândit prin furt.” Cât ai clipi din ochi cei doi se atacau cu furie. Spadele lor se încrucișau umplând văzduhul de larmă. Zebrino dibaci și sprinten, a reușit o vreme să scape de loviturile Durindanei, dar în cele din urmă s-a ales cu o rană adâncă la gât. S-a prăbușit de pe cal, iar regele tătar a plecat cu prada victoriei
AVENTURI ALE PAIRILOR De la curtea lui Carol cel Mare sec.al VIII-lea e.n. by Thomas Bulfnich () [Corola-publishinghouse/Imaginative/349_a_559]
-
de braț. Îmi zâmbi, clătinând încurajator din cap, ca pentru a îndemna un copil să treacă de-o barieră mentală. - Îl putem revedea în ampex. Cu încetinitorul. Mulțimea se îndrepta spre mesele demontabile, vocile ridicându-se din nou într-o larmă de ușurare. M-am întors, așteptându-l pe Vaughan să ni se alăture. Stătea printre scaunele goale, cu ochii încă ațintiți asupra mașinii distruse. Sub centură, o pată de spermă întuneca prohabul pantalonilor. Ignorând-o pe Helen Remington, care se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]
-
clasă alertată de profesoară, distinge într-adevăr un vag iz de colonie ieftină, dar și de țigări. A dat din umeri indiferentă cine are nevoie de istoria contemporană? Doar ei urmează s-o înfăptuiască! Și spuse înțelegătoare : - Vedeți nu faceți larmă în această oră, cât sunteți singuri. Doamna Martinov refuză să mai vină în clasa voastră. Vă rog să nu se mai repete, că avem scandal cu directorul. Aerisiți și voi mai mult când aveți istoria! Ca de obicei seara se
un liceu la malul mării by aurel avram stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91601_a_92358]
-
scufund în gârlă iară, Dar doar atât, pentru o vară. Să prind gâze-n insectar, Să mă simt copilă iar, Să joc șotronul pe trotuar, Of, de-aș fi copilă iar! Joc de seară Peste drum în fapt de seară Larmă mare e în toi, Mic și mare strânși în gloată Fac un mare tărăboi. Saltă praful de pe uliți Câinii latră fără glas Ceata de copii năvalnici Joacă, cântă, fac alai. Blând privește mândra lună Pe ștrengarii mititei, Râd pe sub mustăți
ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
uscat încă de ieri. Cu al lor foșnet adormitor Pășim pe ele ca pe un covor Și cum vântul bate-afară Îi duce pe copii la școală. Iarna Iarna a sosit Pe dealul înzăpezit Și copiii ies afară Ca să facă mare larmă. Copiii au o mare escapadă Ca să iasă la zăpadă Dar părinții nu îi lasă Ca să nu se-mbolnăvească. Popa Maria, clasa a VI-a Școala Gimnazială „Mihai Viteazul” Boldești-Scăeni - Prahova profesor coordonator Albu Elena Copilăria nu o poți uita Copil
ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
față. — Și voi susțineți teza meșterului Francesco? Întrebă el cu răceală. Voi toți? Bruno sări În picioare, Însuflețit de o vădită emoție. Părea pe punctul de a răspunde dar, oricare i-ar fi fost argumentația, ea fu Înăbușită de o larmă asurzitoare, provenită dinspre intrarea cârciumii. Un grup de oameni Înarmați dădea năvală, prin agitația mușteriilor din preajmă, care Încercau să se Îndepărteze În grabă, răsturnând bănci și mese. Dante se răsucise și el, În timp ce mâna Îi alerga spre daga ascunsă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
de lemne dinspre mori, de-a lungul Arnului. Ocupați să lupte Împotriva flăcărilor spre a-și salva propriile averi, poate că oamenii aceia aveau să se potolească. Alungă repede gândul acela dictat de disperare. După o ultimă cotitură pe Lungarno, larma sporise În intensitate. În depărtare, se zăreau deja torțele celor două tabere care se Înfruntau. Era stranie această confruntare nocturnă, se gândi, În timp ce se oprea o clipă, aplecându-se din pricina efortului. Îi lipsea pe adversari de plăcerea de a se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
și au zăvorât ușa. Unul dintre ei mă ținea întins la pământ, în întuneric, sub amenințarea săbiei lui în formă de cruce, și multă vreme a fost liniște, până când orașul, atât de tăcut, s-a umplut dintr-o dată de o larmă necunoscută, am auzit glasuri pe care le-am înțeles cu greu pentru că rosteau cuvinte în limba mea, dar de cum răsunară, ascuțișul săbiei se aplecă deasupra ochilor mei iar straja mă privea țintă, fără o vorbă. Atunci s-au apropiat două
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
de război pe care mă sfârtecă, oh, fie-vă milă, râd, binecuvântez lovitura ce mă țintuiește răstignit. Ce tăcere s-a lăsat peste deșert! E noapte și sunt singur mi-e sete. Și așteptarea fără capăt, unde-i orașul, ce larmă se aude în depărtare, poate soldații sunt biruitori, nu, asta nu, chiar dacă soldații au biruit, ei nu-s de ajuns de răi și n-or să știe să se poarte ca niște stăpâni, vor spune iar că trebuie să fim
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
Esposito nu spuse nimic din toate astea, mânia i se șterse treptat de pe chip, și el îl bătu încetișor pe umăr pe Ballester, în timp ce toți ceilalți își reluară lucrul. Din nou ciocanele răsunară, din nou marele hangar se umplu de larma binecunoscută și de mirosul așchiilor și al hainelor vechi, îmbibate de sudoare. Ferăstrăul cel mare huruia, mușcând din lemnul verde al doagei pe care Esposito o împingea încet sub tăiș. Din locul tăieturii izvora n rumeguș umed, care acoperea ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
de acum înainte nu va mai picta niciodată, era fericit. Auzea strigătele copiilor, zgomotul apei și al farfuriilor. Louise vorbea. Când trecea vreun camion pe bulevard, ferestrele mari zăngăneau. Lumea era acolo, tânără, vrednică să fie iubită. Jonas asculta minunata larmă a oamenilor. Venind de atât de departe, ea nu mai zădărnicea acea forță fericită din el, arta lui, acele gânduri cărora nu le putea da glas, pe veci tăcute, dar care-l înălțau deasupra tuturor lucrurilor, într-un aer liber
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
se iviră capete oacheșe de copii ce dispărură de îndată, cu râsete înăbușite. În camera de oaspeți, de o frumoasă arhitectură, se aflau doar câteva mobile, din crengi de palmier împletite, și niște colivii mari cu păsări ce făceau o larmă asurzitoare. Balconul pe care se așezară dădea în mica piață din fața bisericii, unde începuse să se adune o mulțime neînchipuit'de tăcută, ce rămânea nemișcată sub căldura care se revărsa din cer în valuri aproape vizibile. Numai copiii alergau în jurul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
se fi terminat. Tocmai se pregătea să le spună celorlalți să coboare cu toții spre a vedea ce se întâmplă, când clopotele bisericii se porniră dintr-o dată să bată puternic. Chiar atunci, din stânga, de la capătul străzii, ajunse până la ei o mare larmă și tot atunci se ivi și mulțimea, nespus de însuflețită. De departe puteai vedea cum pelerinii și penitenții se îngrămădeau, de-a valma, în jurul raclei, înaintând, în zgomot de pocnitori și cu urlete de bucurie, de-a lungul străzii înguste
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
păru că începe să urce pe' ziduri, d'Arrast își dădu seama că bucătarul lipsește. Sări de la locul lui și, fără să-și mai ceară iertare, părăsi balconul și camera și coborî în goană scara. Se pomeni în stradă, în larma asurzitoare a clopotelor și a pocnitorilor. Trebui să se lupte cu mulțimea veselă, cu cei ce purtau lumânări, cu penitenții jigniți. Dar, fără să dea un pas îndărăt, înaintând cu trupul lui mare în susul puhoiului de oameni, își croi drum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
la drum cu pași mari și, fără să-și încetinească mersul, străbătu distanța care-l despărțea de mulțimea îngrămădită la capătul străzii, croindu-și drum cu hotărâre printre primele rânduri, care-i făcură loc să treacă. Intră în piață, în larma clopotelor și a pocnitorilor, printre două șiruri de oameni tăcuți, care-l priveau cu uimire. Înainta cu același pas năvalnic, și mulțimea se despicase în două, deschizându-i o cărare până la biserică. Greutatea începea să-i strivească țeasta și ceafa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
pedepsește încă naiva mea greșeală. plânge pentru că nu o cred când minte (Saint-Exupery) minciuna ce-a rămas la tine-n zodii și-mi face pleoapa stângă să se zbată așa cum lacom iscodesc în rodii dorințele din fiecare fată coboară-n larma poftelor plurale ademenind răspunsuri și adună săruturi silnice și-atingeri goale pe somnul cald cu tihna lui cea brună eu nu te cred că netezești lumina sau că-mi dezmierzi suflarea ori risipa și încă sorb din asfințit rugina cu
Căutări prin vara arsă de cuvinte by Nicolae Stancu ; ed. îngrijită de Vasile Crețu, Nicoleta Cimpoae () [Corola-publishinghouse/Imaginative/472_a_1434]
-
nou, paharul, iar Lucille îmi mai oferea un Dunhill. Era plăcut să întâlnești oameni care refuzau să renunțe la vicii. Stomacul mi se lamenta în surdină - nu luasem decât o îmbucătură de mâncare toată ziua, iar nervii mei făceau o larmă prea mare din cauza combinației dintre tirada lui Vivian și întâlnirea cu părinții lui Randall - dar, ca la semnal, o servitoare îmbrăcată cu o uniformă scrobită s-a materializat cu o tavă cu aperitive. Am luat, recunoscătoare, o bucată de pepene
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2113_a_3438]
-
Xenofon. Iată ce scrie el spre știința mea și a tuturor neștiutorilor: „Fiindcă zgomotul creștea din ce În ce, cu cât soldații se apropiau mai mult, și cum oamenii ce Înaintau dădeau năvală spre cei care strigau tot timpul, iar larma devenea și mai puternică pe măsură ce se Îngrămădeau acolo, Xenofon se gândi că se petrece ceva important. Încălecă pe cal și, luându-l cu el pe Lykios cu călăreții lui, porni În ajutorul lor. Dar deodată Îi auzi pe soldați strigând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
bine, cu gloria se descurca, iar eu îi stricam reputația; era peste puterile lui să se împace cu asta. De câte ori primea oaspeți și avea nefericita inspirație să mă închidă în cameră, băteam cu pumnii în ușă până ce, dacă nu era larma prea mare și se auzeau zgomotele, se vedea nevoit să-mi deschidă, spumegând de furie și îngrozit de ce va urma; deoarece în prezența prietenilor și cunoscuților lui eram totdeauna și mai îndrăzneț, îmi arătam cu cruzime sentimentele antipaterne și răspundeam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
se simțea din ce în ce mai înzdrăvenit. Când ajunse în oază, se opri locului uimit de starea în care se găsea: orice urmă a grelei oboseli pierise. Dimpotrivă, parcă se simțea mai sănătos ca oricând. Numai gândurile îi sfâșiau mintea. În tabără era larmă. Soldații își strângeau corturile. Robii încărcau poveri pe tauri și asini și se încărcau ei înșiși cu poveri. Noaptea se lăsa repede. Zărindu-l de departe, un soldat veni la Auta cu sufletul la gură. Îi spuse gîfîind: - Unde ai
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
țările depărtate. Alți slujbași sau sclavi mânau spre corăbii turme de oi. Bătrâne femei atlante, din sărăcime, umblau prin mulțimea de oameni și își lăudau în gura mare plăcintele sau turtele cu miere ce le aveau de vânzare. Erau în larma și în înghesuiala obștească și altfel de oameni, mai scunzi, cu fața mai albă, unii cu bărbi negre, dar iuți și guralivi, care alergau de la o corabie la alta, strigând, lăudîndu-se sau văicărindu-se, până când își ajungeau ținta; și atunci
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
mici de piatră sclipind cu mii de fețe, atât de prețuite de bogații stăpâni ai Atlantidei, fie burdufuri cu vin auriu și tare, stors din strugurii de la capătul de răsărit al Mării dintre Pământuri. Intrând din liniștea mării în această larmă, Iahuben a pășit pe țărm bucuros că picioarele lui pipăie iar pulberea pământului țării. A trecut prin mulțimea pestriță, s-a rânduit în șirul armatei și a pornit spre cazărmi. Seara, unul dintre căpitani l-a chemat la sine și
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
toate uneltele cu ei și toate armele soldatului de pază, lăsîndu-i numai coiful. În zori, când slujbașul regesc veni să adune robii la muncă, rămase cu gura căscată în fața peșterii goale. Întâi vru să strige, dar se gândi îndată că larma i-ar fi fost vătămătoare, întrucît ar fi aflat și robii ceilalți și alți slujbași care abia așteptau să-l prindă cu vreun cusur pentru a-l pîrî. Astfel, ieși tăcut și, stăpînindu-și anevoie furia și ciuda, se duse în
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
amesteca mireasma lemnului proaspăt cu duhoarea pieilor crude, a vopselelor, a cleiului fiert. Mai departe, toate aceste străduțe locuite de meșteșugari se adunau într-un maidan plin de gunoaie după care se auzeau tot felul de strigăte amestecate într-o larmă cumplită. Dincolo de maidan era piața orașului. Când intrară în piață, străinul se opri uimit. Se uită la șirurile de oameni aproape goi care ședeau cu picioarele strânse sub ei în fața câte unei grămezi de marfa, și strigau din răsputeri: - Uite
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]