2,345 matches
-
poduri de-argint, Cu țărmuri de smirnă, cu flori care cânt; Să treci tu prin ele, o sfântă regină, Cu păr lung de raze, cu ochi de lumină, În haină albastră stropită cu aur, Pe fruntea ta pală cunună de laur. O, moartea e-un chaos, o mare de stele, Când vieața-i o baltă de vise rebele; O, moartea-i un secol cu sori înflorit, Când vieața-i un basmu pustiu și urât. Dar poate... o! capu-mi pustiu cu furtune, Gîndirile-mi
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
pământ. Te fălești că înainte-ți răsturnat-ai val-vârtej Oștile leite-n zale de-mpărați și de viteji? Tu te lauzi că Apusul înainte ți s-a pus?... Ce-i mâna pe ei în luptă, ce-au voit acel Apus? Laurii voiau să-i smulgă de pe fruntea ta de fier, A credinții biruință căta orice cavaler. Eu? Îmi apăr sărăcia și nevoile și neamul... Și de-aceea tot ce mișcă-n țara asta, râul, ramul, Mi-e prieten numai mie, iară
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
de unde au venit fluturii aceștia cu urme de animale preistorice pe aripi vă zic mâine o să plouă peste tristeți frânturi de cântece vechi se aud din urnele funerare ascunse în tumulul de la marginea sufletului bătrânul Orfeu împletește o coroană de lauri pentru prințesa care mângâie lyra aproape pictorul Delaunay decupează melancolia și o așează pe ultima sa pânză prieteni eu doar pășesc prin deșert spre Marea Oază pe care cei mai puțin înțelepți o numesc moarte vă zic mâine o să plouă
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
viață e desființarea țării! Hai să ne unim cu toții care țin condeiu-n mână Și să devenim o forță pentru nația română, Să eliminăm limbuții, demagogii, xenofilii, S-arătăm că România nu-i supusă convertirii! Nu ne trebuie renume, nici de lauri s-avem parte, Ci să potolim odată setea noastră de dreptate! S-arătăm că românismul este singura simțire Ce îndeplinește țării dreptul ei la fericire! Prea ne-am detașat de toate, închistați în nostalgie, Evocând atâtea nume mari pe-un
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
calului. Nu-i așa? În loc de răspuns, Antonius arătă spre signum manipularis pe care un signifer îl ducea sus, deasupra capetelor soldaților care mărșăluiau. Soarele strălucea pe mâna de fier argintat aplicată la capătul bățului și înconjurată de o cunună de lauri. Nu crezi că ar trebui să-i ajungem din urmă pe soldații noștri? Dădu pinteni calului, cu ochii la signum. Vântul făcea să oscileze însemnele de bronz, cele două discuri aurii și cele patru de aluminiu atârnate de bara transversală
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
este A, explică neliniștit Valerius, apucându-l strâns de braț pe gladiator. Iar cele două sunete scurte sunt T... Le-ai auzit? Antonius a dat adtentio! Signifer-ul primi semnalul și ridică repede signum manipularis. Urmărind mișcările mâinii argintii înconjurate de lauri, șaizeci de genieri ridicară scuturile dreptunghiulare și se așezară repede într-un dispozitiv care se termina la extremitățile celor două șanțuri. Rapid, se formară trei linii de câte douăzeci de oameni. Strânseră la piept scuturile, alcătuind un zid a cărui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
părăsit orașul în carul său luxos, împodobit cu ghirlande, în fruntea unei armate de bucătari și soldați... Din câte știu, multe statui ecvestre ale lui, care fuseseră ridicate în orașe, s-au dărâmat, iar vântul i-a smuls cununa de laur, aruncând-o într-un pârâu. — Statuile au căzut ca să facă loc gloriei împăratului aflat în viață... Iar cununa, vântul a depus-o într-un izvor sacru - ambasadorul cel bătrân nu-și mai putu înfrâna mânia. Sunt prevestiri faste. Ai fost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
de lână. Tunica albastră, care în față se termina în colț, era mai scurtă pe părți, dezvelindu-i picioarele musculoase, dar zvelte. Brațul stâng susținea un scut dreptunghiular, convergent, de culoarea purpurei, în centrul căruia era o cunună rotundă de laur, galben-ocru. În mâna dreaptă își ținea coiful. Se opri și se întoarse. — Vezi? - grăsanul îl prinse iar de braț pe Valerius. Vezi cum își arată chipul mulțimii? Noi am plătit, ce crezi... Am plătit și vrem să fim siguri că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
ordin ca soldații să-i jure credință lui Vitellius. Poporul îl aplaudase pe noul împărat, considerând că l-a răzbunat pe Galba, și purtase în procesiune, de la un templu la altul, statuile împăratului decapitat de Otho, acoperind cu coroane de laur locul unde fusese săvârșit omorul. Numidul mai spuse că Senatul se grăbise să decreteze că lui Vitellius îi erau rezervate toate onorurile cuvenite unui împărat. Imediat, învingătorilor de la Bedriacum le-a fost trimisă o delegație care să transmită armatei venite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
urmă. În păduri, pe câmpuri și pe drum încă se mai zăreau mâini și picioare tăiate, leșuri putrezite a căror duhoare se simțea de la multe mile. Nimeni nu îngropase morții. În schimb, cremonezii presăraseră petale de trandafiri și frunze de laur pe drumurile ce duceau în oraș. Vitellius coborî de pe cal și merse printre trupurile putrezite, urmat de Caecina și Valens, care îi explicau momentele cele mai memorabile ale bătăliei. Porunci să se aducă vin. Unii începură să se plângă de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
în piele roșie, pe care erau reprezentați cu auriu doi clești ai zeului făurar Vulcanus, unul în partea de sus și celălalt în partea de jos, simetrici și verticali, cu gurile îndreptate una spre alta, înfășurate în ramuri verzi de laur. Flamma își punea pe brațul stâng manșonul din bucăți de piele, care pornea de la încheietură și ajungea sub braț. Ca să nu cadă, îl prinse cu o curelușă sub brațul drept. Valerius își trase pe brațul drept manșonul cu solzi metalici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
victorie, ultima fiind cea de la Bedriacum, în care augurii văzuseră începutul căderii lui Vitellius. — Augurii mai greșesc, îi șopti Titus lui Errius Sartorius. — Nu greșesc. Errius se așeză pe pat. — Dacă Antonius moare, un altul se va grăbi să culeagă laurii victoriei, primul dintre toți Mucianus, apoi câțiva legați din armata noastră, care spun că sunt prietenii generalului, dar, de fapt, îl invidiază pentru curajul său, ca și Mucianus. Antonius delira. Zări chipul lui Errius, care se pierdu însă printre trunchiurile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
al cărei fast i se părea grotesc. Își simțea nervii întinși din cauza așteptării, nu a fricii. Câteva ajutoare așezau buchete de trandafiri roșii pe gardul ce despărțea arena de treptele amfiteatrului, împodobit cu bucăți de pânză purpurie și ghirlande de laur, legate cu mătase roșie. Două orgi mari aveau să marcheze ritmul mortal al luptelor. Lângă ele, în fumul de tămâie ce se ridica spre cer, tubicines erau gata să anunțe luptele acelui spectacol extraordinar. Imitându-l pe marele Augustus, care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
Bucătarii tăi pot veni cu tine oricând dorești. Vitellius intră clătinându-se în templu, unde îl întâmpinară liniștea adâncă și lumina slabă a câtorva lămpi. Jură în fața zeului, care i se păru uriaș și batjocoritor așa cum stătea, având cununa de laur pe cap. — Uită-te la mine, îl imploră, ridicând mâinile pline de grăsime. Totul e pierdut... Plec. Auzi un foșnet în stânga lui. Îl văzu pe Ausper ivindu-se din întuneric și întinzându-i o cupă de lut. Vitellius se dădu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
Vrea să fie cel mai important om al împăratului. Antonius izbucni: — Atunci de ce e încă în Illiria, în loc să lupte alături de mine? De ce stă la adăpost, fără să riște? — Te trimite pe tine înainte. El va veni în urma ta, să culeagă laurii victoriei. Va face orice ca să-l întoarcă pe Vespasianus împotriva ta. Auzind acele cuvinte, bărbatul așezat la masă încuviință, tăcut. — Și ce-ar trebui să fac? întrebă Antonius nervos. Ar fi trebuit să atac imediat Roma... Poate aș fi reușit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
ghiocurile ascunse de semințe și flori, din cărăbușii ca cerneala și din bambusul gol pe dinăuntru. Văzuse petalele albe ale florilor de noapte desfăcându-se, o spuză de stele lucitoare apărând deasupra sa; mirosise iasomia plantată de mama sa și laurul otrăvitor, privise fluturii de noapte traversând întunericul ca să plutească, nefericiți în dragoste, peste o floare de tutun. Cu degetul ridicat, urmărise traseele magice ale constelațiilor, alcătuindu-le după bunul său plac, lăsând apoi mâna să-i cadă înapoi în poală
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
Gribb cu un salut milităresc glumeț și pe Vultur-în-Zbor cu o strângere stângace a degetului mare. — Așadar, Ignatius, murmură el, ți-ai găsit un protejat, și încă unul atât de... atât de atrăgător. Ar trebui să-mi păzesc cununa de lauri, nu? — Spiritul competitiv nu prea te caracterizează, nu-i așa, conte? spuse Gribb. — Poate că ai dreptate, zise Cerkasov. Da. Probabil că nu. — Oricum ar fi, continuă Gribb, eu sunt cel care ar trebui să se simtă stingher, fiind singurul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
să zburde prin plămânii săi. Când și-a scos panamaua ca să-și netezească petecul de chelie, lumina i-a aruncat străluciri orbitoare. Când vântul mării i-a răvășit o șuviță de păr cărunt, aceasta a plutit ca o cunună de laur în jurul capului său. Confruntat cu această viziune, Jonathan s-a mai însuflețit. Iată un om înțelept, un om bun. Jonathan era încă asistentul lui și împreună porniseră să extindă limitele științei antropologice. Ce scop mai înalt ar fi putut avea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
în Confederație. Toți cei ca tine vor dispărea odată pentru totdeauna. Iar noi vom putea acționa așa cum vom crede de cuviință. Da, poate că aici în ceea ce fac eu va fi începutul sfârșitului Independenților. Iar eu voi ști să culeg laurii care mi se cuvin, își frecă el în gând palmele de bucurie. Căpitane, să nu ne mai ascundem după degete. Aduce-ți rebelul pe care-l ascundeți și poate nu am să îndeplinesc în totalitate ceea ce-mi cere regulamentul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85108_a_85895]
-
iar au revenit și i-au fluturat sultanului aceeași propunere de alianță militară, ba, pe deasupra, și promisiunea retrocedării tuturor cuceririlor rusești din Crimeea și Georgia. Asta, bineînțeles, după victoria asupra rușilor. Sultanul se și vede cu imperiul sporit și cu laurii victoriei pe frunte. Mai curând și-ar trimite la moarte o întreagă armată de ieniceri decât să le dea rușilor ceva din ceea ce îi aparține. De aceea consideră că deocamdată ar trebui să mai așteptăm și să lăsăm timpul să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
aia nenorocită în care tânărul țar Alexandru îl ignorase și mersese pe mâna superficialului Dolgoruki, om plin de fumuri și cu totul lipsit de fler militar. Mersese încrezător spre dezastrul pe care el, Kutuzov, îl prevăzuse. Și, în timp ce Napoleon culegea laurii unei victorii ușoare și trasa hotare pentru noile state, Alexandru o ținea tot într-o fugă. Nu scăpase decât atunci când îi asigurase pe urmăritori că încheiase deja un armistițiu cu Napoleon. Ceea ce era o minciună gogonată. Halal țar pentru Mama
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
pe pământul Persiei, mon général. Poporul meu dansează dinaintea ta și se bucură de robie. În trăsurica imediat următoare, Regele Soare își mușcă buzele, potrivindu-și mai bine generoasa perucă pudrată cu pulbere de aur. ― Ce tot spune Dariustimo acolo? „Laurii lui Vergiliu” se odihneau cu demnitate pe un piept latin. Iancu nu și-i așezase pe cap, de teamă să nu-i piardă în goana trăsuricii. ― Nu te mai frământa, dumneata unchiulache! Ai pierdut-o deja. Ce femeie crezi că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
să înțeleagă ce se întâmpla, de fapt, între Regele Soare și Napoleoană pe acolo, pe unde rătăceau împreună. Într-un alt cabinet, dar nu de lucru, ci de toaletă, poetul latin tocmai se ușurase și acum se privea în oglindă. „Laurii lui Vergiliu” îi căzuseră până la sprâncene. Arăta destul de comic, chiar vulgar. Îi mai lipsea doar cana de bere din mână. Ridică ceva mai sus cununa, dar încă nu se declară mulțumit. Îi mai lipseau doar vreo doi centimetri până la perfecțiune
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
cana de bere din mână. Ridică ceva mai sus cununa, dar încă nu se declară mulțumit. Îi mai lipseau doar vreo doi centimetri până la perfecțiune. „Lasă-ți fruntea liberă. Să se vadă bine ce fel de om ești.” Își potrivi „laurii lui Vergiliu” puțin deasupra frunții, după dorința mamei. Și - minune! Ceva misterios pluti peste fruntea lui înaltă și senină. Da, acum era perfect. Acum avea și el o aură de poet. Își sprijini mâinile de lavaboul din cristal pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
Știu, știu, neghiobule! Tu recunoști întotdeauna femeia aia și numai pe aia. Hmm! Hai s-o spunem altfel!... Mmm!... Satiri, pani, silvani... Pa-pam, pam, pa-pam... Da, ține-o tot așa!... Satiri, pani, silvani... Toți aproape-mi se adună... Păstrează ritmul!... Lauri... Nu, fără lauri!... Cununa... Da... Cununa de iederă să-mi pună... Risipiți prin odăi, invitații se odihneau pe fotoliile cu tapisserie Aubusson, pe scaunele aurite sau între pernele divanurilor și canapelelor din preajma sobelor svelte, cu teracota albă modelată în ghirlande
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]