1,196 matches
-
moartea-mi s-aibă preț, Să nu zic despre mine, ce despre om s-a zis: Că-i visul unei umbre și umbra unui vis!... Bolnav în al meu suflet, cu inima bolnavă, Eu scormonesc în minte-mi a gândurilor lavă, Închin a mea viață la scârbă, și-ntristare Și-mi tîrîiu printre ani-mi nefastă arătare... Prea bun pentru-a fi mare, prea mândru spre-a fi mic 60Viața-mi, cum o duce tot omul de nimic, Supus doar ca nealții
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
căsniciei. Bărbatul trebuie să știe neapărat că din garderoba zilnică a femeii nu poate lipsi tandrețea. Marea iubire are aripă de izvor și plămâni de furtună. Din iubirea noastră nu ies în pierdere nici îngerii nici diavolii. Iubirea poate fi lavă clocotită la 60 de ani, dar și supă reîncălzită la douăzeci. Când iubești și cugeți, cel puțin una din acțiuni este de prisos. O frumoasă declarație de dragoste poate transforma haosul picăturilor de tandrețe într-un curcubeu. Puse pe jarul
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
acută nevoie de machiaj. Flacăra poeților este cea mai grăbită. Arta și iubirea sunt sevele fundamentale ale condiției umane. Obsedant este uneori chinul în fața pustiului incolor al foii de scris. Alchimia artei vizează transformarea perisabilului în etern. Arta poate transforma lava noastră intelectuală în sublim. În artă, mai mult decât în alte domenii, acționează principiul complementarității, nu al exclusivismului. Capodopera este vestimentația de colecție a artei. Miorița este cota de absolut turnată în estetica noastră populară. Capodoperele sunt instrumente cu care
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
De libelulă, ori de vultur. Instinctualii ratează arta, nu și contul în bancă. Poezia a mai pierdut câte ceva din adrenalina de altădată. În artă, toate croncăniturile obraznice se erijează în triluri. Muzica este un culoar spre sublim. Cântecul popular - o lavă aromată a gliei. Românii au încă imense resurse creatoare pe care istoria nu i - a lăsat să le valorifice. Creația se zămislește în foc. Nu la căldură. Marginalizați pe pământ, artiștii și - au privatizat cerul. Arta cântă în om petele
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
era luata. Coborâm amândoi în Antahanarivo. Nu eram foarte sigur dacă e cea mai bună soluție, dar de data asta trebuia să-i dau o lecție îngîmfatului ăla de J.P. De Vero nu mă atinsesem încă, deși frigeam amândoi ca lava. Cred că asta îl și oftica cel mai tare pe J.P. Ne-a supravegheat din prima secundă. Convingerea că între noi nu s-a întîmpiat nimic nu a avut-o decât după ce i-a confirmat prietenul lui cel mai bun
Singur sub duș by Dan Chișu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295575_a_296904]
-
va fi, probabil, corectată în versiunea viitoare, Life II, sau cum se va fi numind. Computer games forever Ce Dumnezeu caut aici? Dar numele Lui nu este binevenit în aceste ținuturi. Aici sânt ghețuri eterne printre care curg râuri de lavă, sânt munți și prăpăstii. Cine sînt? Nu-mi pot aduce aminte. Tot ce văd în fața mea e peisajul măreț și abstrus - și o Armă. Nu pot privi în jos ca să-mi văd măcar vârful încălțărilor, pe care le simt de
Pururi tânăr, înfășurat în pixeli by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295573_a_296902]
-
frică și nu mă pot opri. Sânt întocmai ca Ei. Dar bun. Nu-i timp pentru alte gânduri. Mă atacă viespi mecanice. M-am rătăcit pe culoare. Apăs resorturi. Fug în sus pe scări în spirală. Alunec pe podele de lavă care-mi ard tălpile. Am Cheile. Ucid hoarde de căpcăuni până dau de prima poartă. Aici cristalele sânt mai rare. Aproape că-mi dau duhul prin mațele astea de piatră. Trec de poarta de opal, apoi de cea de turcoaz
Pururi tânăr, înfășurat în pixeli by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295573_a_296902]
-
al acestui ocean, prin blocarea unei mari cantități de apă rece care stagnează pe fundul oceanului, aflată în imposibilitatea de a realiza un schimb semnificativ cu apele celorlalte oceane, în principal cu Atlanticul. Fundul oceanului s-a format prin acumularea lavei bazaltice în urmă cu aproximativ 60 milioane ani și prezintă un relief accidentat, în cadrul căruia se remarcă Dorsala oceanică de tip ridge Lomonosov, care trece și prin dreptul Polului Nord. Această dorsală are dimensiuni mari și se desfășoară la adâncimi cuprinse
Geografia mediilor temperate şi reci ale globului by Larion Daniela () [Corola-publishinghouse/Science/1179_a_2048]
-
Cel mai reprezentativ este vulcanul Erebus, cel mai sudic vulcan activ al Terrei, care este situat în Insula Ross, la latitudinea de 77ș5' S. Vulcanul este activ și are o înălțime de 3794m, prezentând în crater un lac permanent de lavă. Are în general erupții de tip strombolian și o vârstă estimată la cca.1 milion ani. Din 1972 acest vulcan erupe aproape continuu. În 2004 cercetătorii canadieni au descoperit un vulcan submarin în zona Peninsulei Antarctice, iar dovezile recente arată
Geografia mediilor temperate şi reci ale globului by Larion Daniela () [Corola-publishinghouse/Science/1179_a_2048]
-
de nisip care sunt prezente mai ales în partea centrală, aflorimentele de sare care apar uneori sub formă de creste și ace de sare cu dimensiuni de până la un metru, relieful vulcanic, în care se remarcă în special curgerile de lave și conurile vulcanice - încântă privitorul și sunt tot la fel de multe locuri de explorat. Lumea animală este ceva mai bogată, incluzând 26 specii de mamifere, câteva specii de șerpi (între care șarpele cu clopoței), multe specii de șopârle, 14 specii de
Geografia mediilor temperate şi reci ale globului by Larion Daniela () [Corola-publishinghouse/Science/1179_a_2048]
-
vin după ei, papii și episcopii, reinjectează imaginea în idee, pentru că numai ea dă trup Spiritului, carne promisiunii, iar mulțimilor un stindard în jurul căruia să se unească. Difuzorii colorează albul și negrul profeților, pentru a lărgi aria de audiență. Așa cum lava se răcește și devine rocă, elanul predicii milenariste se transformă în figurare materială. Își pierde ea sufletul? Cum un suflet fără trup n-a mântuit niciodată pe nimeni, dilema nu-i ușor de tranșat. Este un fapt recurent al transmiterilor
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
ilirică. Numele Olt a fost apropiat și de unele posibile etimoane latinești: Allutus, format de la verbul alluo, „spăl“, „curg pe lîngă“ < ad-luo (a se compara cu alluvies < adluvies, alluvium < adluvium, „puhoi“, provenite, în ultimă instanță de la luo, „spăl“, ca și lavo, „spăl“); lut < lutum . C. Poghirc a comparat numele Olt cu hidronimul baltic Aluote și cu entopicul aluots „izvor“, presupunînd că ambele au la bază un radical indo-european *el-/*ol, „a curge, a se revărsa“, constituit din mai multe cuvinte cu
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
nimerit fără nici o inițiere într-o noapte atât de fierbinte. Strecurîndu-mă prin mulțime, mă întreb de ce spunea Camus că tăcerea nu mai e posibilă decât în orașele zgomotoase... Ne întoarcem la hotel, lăsând în urmă fiesta, care aruncă mai departe lavă colorată pe străzi. nevoia de sărbătoare Înainte de a ajunge în Mexic și chiar după aceea, câteva zile, am fost convins că fiesta e un produs al unei lumi care se distrează ușor. Abia după ce mi-am pierdut o noapte citind
Caminante by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295603_a_296932]
-
sunt înghețați, nu-mi pot imagina acești vulcani stinși. Nu m-ar mira să zăresc la un moment dat un fir de fum prelingîndu-se din craterele pline, probabil, acum, cu zăpadă. După care din măruntaiele munților ar izbucni valuri de lavă fierbinte cu violența cu care izbucnesc fiestele în singurătatea mexicanilor. Acest ultim gând mă face să văd în cei doi vulcani martori ai multor "lumi", dacă judecăm ca în credința aztecilor, o adevărată emblemă a Mexicului. Singurătatea lor seamănă cu
Caminante by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295603_a_296932]
-
urechilor. Pe urmă mi-am spus că pot exista relații mai puțin obișnuite între oameni și anumite locuri. N-aș găsi nici acum o comparație mai bună pentru Mexic decât un vulcan care unește lucruri aparent incompatibile: piatra arsă de lavă și zăpezile care fac la amiază din Popocatepetl o catedrală ninsă, pașnică și majestoasă. Dacă sărbătoarea este aici cealaltă față a singurătății, fața strălucitoare, când mexicanul simte nevoia să se reverse peste limitele sale pentru ca, odată reîntors la ele, să
Caminante by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295603_a_296932]
-
fața cărora trece din când în când câte un nor. Sunt zei care au umbră, regrete și amintiri, căci au descoperit timpul. Iată pe scurt ce m-a învățat Mexicul, unde totul e excesiv ca la vulcani: și singurătatea, și lava. Fără pasiune această țară ar fi tristă. Și parcă aud pe plajă cum scrâșnește nisipul sub copitele cailor opriți brusc, în aplauzele mulțimii, la spectacolele de charros. Întrucât în întîmpinarea Afroditei se grăbesc aici nu sculptorii, ci tinerii cu sombrero
Caminante by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295603_a_296932]
-
care m-a înglobat și m-a absorbit în aurul pur, imaterial, din adânc. Eram, da, în Cartea atâta visată, eram Prințul-Spermie gata să-și îmbrățișeze Prințesa-Ovul în cerul pur al Celei-mai-frumoase-pouești-de-dragoste, în nunta totală, în adevărul ultim și orbitor. Lava dumnezeiască mi-a ars într-o clipă hainele și părul, pielea și zgârciurile, vinele și oasele, mațele și fecalele din ele, fierea și otrava din ea, creierul și nebunia din el, boașele și viitorul din ele, traheea și laringele și
Travesti by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295574_a_296903]
-
vechilor vulcani stinși, unele pline de tufișuri, altele distruse în parte de mare și transformate în mici golfuri. La poalele lor se afla un lac rotund, care fusese odinioară un mic crater. Îl despărțea de mare un diafragm subțire de lavă solidificată, în care fusese săpat un canal navigabil. În jur se ridicau cele mai frumoase vile din întregul imperiu. Campi Phlegraei, miticele Câmpii de Foc, se întindeau de acolo până departe, la ultimele ramificații din Neapolis. Însă ultima gură a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
dafini și, mai sus, castani, ale căror fructe le îndrăgea, potrivit lui Vergilius, blânda păstoriță Amaryllis. Însă păstorii și tăietorii de lemne povesteau: „Muntele cel mai înalt e un vechi vulcan; spre norocul nostru, doarme de veacuri întregi“. Vechea masă de lavă devastatoare se întărise până la porțile Romei. Acum, în vârf strălucea templul lui Jupiter Latiaris. Noaptea, focul altarului său se vedea de pe muntele Tarracina, unde se afla sanctuarul megalitic al lui Anxur, și din Lavinium, de pe malul unde, după spusele lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
malul unde, după spusele lui Vergilius, debarcase Aeneas și se ridicase sanctuarul ezoteric al Celor Douăsprezece Temple. Preoții și poeții susțineau că triunghiul format de acele temple avea puteri magice, deoarece sub ele, în adâncuri, zăcea un imens bazin de lavă, ape sulfuroase și vapori. Merseră până dincolo de Aricia, în pădure o apucară pe Via Virbia, unde, într-un loc despre care se spunea că este magic și demn de zei, Julius Caesar construise o vilă în vremea poveștii sale de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
fu impresionat de apa liniștită și nemișcată; era netedă ca o placă de metal. Manlius spuse cu jumătate de glas: — Bătrânii povestesc că vulcanul avea douăsprezece guri și că aceasta era cea mai adâncă. Într-adevăr, malurile erau formate din lavă, iar sub pământ vulcanul poate că mocnea încă, declanșând cutremure neașteptate și tulburând apele. — Însă nu se vede de unde vin apele acestea, explică Manlius, înăbușindu-și accentul grosolan din Velitra. Nu se vede de unde izvorăsc... Era, poate, respect, poate o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
apa inunda în mod misterios malurile, iar oamenii locului săpaseră în stâncă o galerie lungă, pentru a dirija fluxul spre mare. Pe coasta abruptă dinspre nord se deschidea un luminiș, unde se înălța un singur edificiu mohorât, din piatră cenușie, lava solidificată a vechilor erupții. — Acela este templul zeiței, spuse Claudius. Instinctiv, toți rămăseseră nemișcați. Cel despre care vorbește Vitruvius? întrebă Împăratul. — Întocmai, Augustus, răspunse Claudius, și continuă ca și cum ar fi recitat un poem: Nu există lumină ca aceea a lunii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
Cineva a scris că semăna cu un templu: „...o bisericuță cu nicchia“. Majoritatea cercetătorilor nu i-au acordat atenție. Însă în zilele noastre, când Ma-ne-djet a fost reconstituită cu grijă la scară, cu ajutorul rămășițelor descoperite, asemănarea cu templul ivit de sub lava de la Pompei este uluitoare. Într-adevăr, se construise un templu pe apă. Platforma rotativă destinată statuii zeiței a fost construită cu adevărat, la fel ca toate celelalte. Pe prima corabie s-a găsit o robustă platformă de lemn, cu diametrul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
atât și-a făcut datoria. Dar peste tot ceea ce gândeam se coborâse parcă un văl de ceață. De fapt, nu gândeam nimic, Încercam doar să-mi fac curaj. Primul pas În traseu a fost declanșarea. Deodată, energii nebănuite, torente de lavă interioară m-au copleșit. Fiecare pas În sus mi se părea ca un cuvânt de dragoste șoptit stâncii aceleia unice. Senzațiile neplăcute au fost foarte puține: țin minte că la primul bivuac mi-a venit rău și am vomitat din cauza
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
de boieri. Îl scufunzi În plumbul istoriei. Cetatea. Un haiku de piatră. Agora, un cimitir de cuvinte. Dan Lotoțki le trage pe roată. E vremea marilor disperări. Neputându-se Împotrivi vălăului de lături rămase de la porc, scurgându-se ca o lavă rece În panta abruptă a dealului. Foile de hârtie, cimentate definitiv În amorfa masă de scârnă și gunoaie aruncate de secole din cetate. Niște foi de jurnal. 24 februarie Un vis cu doi câini mari, fioroși. Coborând spre sanatoriul T.B.C.
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]