1,986 matches
-
toate astea. Toată chestia asta hidoasă cu mama care și muncește. Hugo a simțit cum în el se năștea un val familiar de furie. Nu mai avea chef de tot rahatul ăsta cu autoiluzionarea. Aducându-și aminte de Barbara, aproape leșinată de oboseală în holul de la Chicklets, chinuindu-se să-l ajute pe el, lui Hugo i-a venit să-i urle Amandei să revină la realitate. Sau să-și ia tălpășița. De ce să-și irosească una dintre ultimele după-amiezi pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
multe direcții. Așa că, în curând, o să începi să-ți primești dividendele. Of, Alice, a fost așa o mare încurcătură! Dar să sperăm că acum... Alice n-a mai auzit ultimele propoziții. Trăncăneala lui Jake i se stinsese în urechi. A leșinat, prăbușindu-se pe fotoliul făcut dintr-o cutie portocalie. Capitolul 30tc " Capitolul 30" Hugo și-a desprins fața de pe pieptul îmbrăcat în halat alb al unei femei excepțional de frumoase. Gonise prin spital într-un asemenea hal încât nu luase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
criză de chicoteli, iar eu trebuia s-o plesnesc ca s-o fac să-și revină. Ce e și mai rău, dormea toată noaptea, iar apoi căsca toată ziua. Dormea așa de mult că i se Înmuiseră oasele. De-aia leșina tot timpul ca o meduză scoasă din apă“. În timpul războiului, când prețul cărnii de porc bună și grasă se triplase, Mama Scumpă zicea: „Deși avem destui bani, eu mă mulțumesc să mănânc puțină carne, doar pentru gust și nu mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
de ele, soldații le-au Împușcat. Pe toate mai puțin una. S-a rugat și s-a rugat să nu moară chiar și când soldații o foloseau. Iar Domnul Atotputernic i-a răspuns la rugăciuni. În timp ce soldații o foloseau, a leșinat, iar ei au aruncat-o Într-un colț. Când și-a venit În simțiri, a văzut că erau ocupați cu o altă fată, așa că s-a târât spre junglă. Peste multe zile, a dat de un sat și le-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
La „Romană“, n-a coborât nimeni, s-au urcat vreo sută. Încă mai aveam aer, nu foarte mult. Ajunsesem lipit de una dintre uși, imaginile rulau limpede pe geam: o mână mă buzunărea prudent. Puțin mai în spate, o femeie leșinase, iar în stânga mea, un tip în trening se împingea cu sexul într-o doamnă, ca și cum s-ar fi aplecat metroul la curbe. Când s-au deschis ușile, mulțimea a năvălit spre scările rulante: femei, bătrâni, copii, lovindu-se cu plase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
pas; un domn și-o doamnă, călcând manierat. Probabil așa mergeau și pe stradă. Prin gaura geamului a apărut și capul lui Penciu: „Jigodie!“ „Gura, Penciule! Hai la dispecerat!“ Au fost ultimele cuvinte pe care le-am auzit, înainte să leșin. Despre leșin v-aș putea spune multe, aș avea și răbdarea și priceperea să povestesc. Ținusem un curs la Litere despre istoria leșinului, literatura națională se întrecea în kere, duduci și zambile gata să dea ochii peste cap și să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
peste cap și să se răstoarne cu umbrelele rochiilor desfăcute în sus. Cel puțin în secolul 19, era prăpăd, nu deschideai o carte fără să-ți cadă una în brațe, jurai că sar din pagină cu tot cu caleașcă și servitori. Se leșina oricum, oriunde, dar mai ales în locurile de maximă vizibilitate, unde bărbații puteau interveni amabil și eficient, cu batiste și-odicoloane: la geam, pe ușile trăsurilor, în mijlocul unui dans, după perdeluțe, la cofetărie, în mulțime sau chiar pe cal (varianta Sadoveanu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
mai încolo). Lucrurile începeau pe la 1837, și parcă nu mai aveau sfârșit. Rubiconda Zoe, sedusă și părăsită de Iliescu (nu, nu era vorba de președintele României!), se îmbracă în arnăut și spionează viața amoroasă a fostului amant, înainte de-a leșina de nervi: „Mișelul! Vorbirile lui însemna lovituri de cuțit pentru Zoe!“. Eu jubilam alături de mișel, spre disperarea lui Negruzzi. Frosa cea bălaie, născocită de Bolintineanu prin 1855, încearcă o faptă mai temerară: se sărută frățește pe gură cu Manoil (care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
pentru Zoe!“. Eu jubilam alături de mișel, spre disperarea lui Negruzzi. Frosa cea bălaie, născocită de Bolintineanu prin 1855, încearcă o faptă mai temerară: se sărută frățește pe gură cu Manoil (care, în scripte, nu figura deloc ca fratele ei) și leșină, înainte de-a „muri de plăcere“. O adevărată metaforă a iubirii; rămânea doar să completezi scena, întrebându-te ce-o omorâse în halul ăsta? Șapte ani mai târziu, la 1862, boieroaicele Zoe și Elena (proaspăt căsătorite) leșină pe rând în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
fratele ei) și leșină, înainte de-a „muri de plăcere“. O adevărată metaforă a iubirii; rămânea doar să completezi scena, întrebându-te ce-o omorâse în halul ăsta? Șapte ani mai târziu, la 1862, boieroaicele Zoe și Elena (proaspăt căsătorite) leșină pe rând în grădină, în timp ce fac conversație cu admiratorii lor iliciți. Dacă ar fi să ne luăm după același Bolintineanu, fețele lor deveneau când „pale ca astrul nopții“, când „roșii ca vișina“, semn de-o oarecare tulburare, dacă nu chiar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
tunel, mi-o arătase și mie odată, la lumina lanternei, într-o pungă de plastic termoizolant, ermetică; mă obligase să-mi pun mănuși, înainte să umblu cu ea. În varianta asta, cam fără perdea, Maria (fata neprihănită a banului C.) leșină în brațele lui Dinu Păturică, înainte de a-și pierde neprihănirea. „Gusta plăcerea...“, zice, simplu și la obiect, naratorul. V-aș fi putut deci povesti toatea astea (și multe altele), dacă n-aș fi fost leșinat. Când m-am trezit, praful
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
a apucat de braț și m-a sărutat pe ceafă, după ureche. „Eu n-am reușit cu Alex nici cu cinci fiole. Nu-l oprește nimeni când se enervează.“ „Noi nu vrem să-l enervăm pe scriitoraș. Doar să nu leșine când îl bumbăcim.“ „De când ne ocupăm și de-așa ceva?“, m-am interesat, „Parcă nu intra în fișa postului.“ „Oricând e nevoie. Și, mai ales, când suntem călcați pe bătături.“ „Oricum, algocalmin fiole nu se mai dă la farmacii.“, a intervenit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
și-acolo vreo două rafturi. Totul plutea ordonat, tras la linie: „vechea“, pașoptismul, „Marii Clasici“ (întotdeauna mă întrebasem care or fi „micii clasici“?), epoca modernă, contemporana. Oriunde întorceai privirea, dădeai de ediții complete, grele, de la „Fundații“ sau „Minerva“. Maică-mea leșinase când intrase prima oară pe ușă și văzuse șantierul. Te lua cu amețeală, ziceai că sar cărțile pe tine. Pe de-o parte, îi înțelegeam obsesia - veneam dintr-o lume în care te-obișnuiai să prețuiești orice, de la dopuri, la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
Cum instalația de răcire ceda după o oră-două, speciile o luau razna, se urcau unele pe altele, împreunându-și libidinos cremele și culorile. Lichidele se-amestecau fără jenă, savarinele, cu basca lor roșie, se cățărau pe amandine, iar eclerele cădeau leșinate peste rulade. În orgia asta dulceagă și neprevăzută, nu mai știai dacă ai nimerit azi sau pe vremea lui nea’ Nicu. Vânzătoarele arătau la fel, dospite și mustăcioase, cu brațele vârâte energic în borcane cu dropsuri și biscuiți. Până și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
mine, Maria cărase din Pajura un sfert minuscul de bibliotecă, în frunte cu Cella Serghi, Martha Bibescu și Henriette-Yvonne Stahl. Pulsa o viață de-operetă acolo, cu fecioare sensibile și însiropate, gata să iasă cu umbreluța la Șosea și să leșine de plăcere la primele complimente ale admiratorilor. Bărbații se descurcau mai bine, păreau niște duri cu pretenții de sportsmeni și intelectuali, antrenați să seducă și să părăsească. O sfârșeau cu toții prost, cu focuri de revolver, citate din Hegel și batista
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
Încă șase luni și, În fiecare dintre zilele acestor luni, Oan-san crezuse că nu va putea merge mai departe. Poate doar o zi, după care În corpul lui se va rupe ceva sau plămânii lui vor lua foc, sau va leșina În plin antrenament și prima tehnică de ucidere aplicată de adversar Îl va anihila. În multe nopți tremurase, dar nu de frig, ci din cauza epuizării. „Nu mai pot...” Își spunea singur, dârdâind sub pătură. „Mâine Îi voi spune lui Shiro
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
bucuria va deveni mai puternică decât tristețea, va fi prea obosit ca să mai lupte. Chemă În ajutor amintirile. Dar amintirile nu reușeau să treacă de pânza aceea de durere care Îl separase de lumea reală În timpul interogatoriului. Poate că atunci leșinase pentru prima oară. Ba da, frânturi din ceea ce trăise cu câteva ore Înainte reveneau Încet, odată cu o lumină crudă, ireală. Lumina soarelui din timpul zilei, un soare fierbinte și copleșitor. Din când În când, lumina aceea era Întreruptă de chipuri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
Încercă să se smucească. Durerea Îl cutremură. În sală se răspândi mirosul de carne arsă. Fierul se Îndepărtă, apoi se lipi iarăși de umăr. Partea sensibilă a trupului i se Încordă, iar ascuțimea durerii Îl duse până la leșin. Dar nu leșină. Rămase În starea aceea, vecină cu moartea, simțind o nouă arsură, de data aceasta În partea dreaptă a pieptului. - Oastea Moldovei, se auzi vocea calmă a lui Ogodai. O cifră. O nenorocită de cifră. Atât. Lui Oană i se păru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
când Îi văzu privirea și Înțelese că se Întâmplă ceva grav. - Erina! strigă căpitanul apropiind-și calul de al ei. Trebuie să ne pregătim de plecare! - N-avem de ce și nu poți călări mai mult de cinci minute fără să leșini de durere! spuse Erina. Ce se Întâmplă? - Nu știu exact, dar e o primejdie uriașă care se apropie de noi, sau de măria sa! - Mi-e teamă că greșești! răspunse Erina, tulburată totuși de presimțirile căpitanului. Când am plecat de la Suceava
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
Leipzig s-a terminat într-un mod care, scos din context, poate părea ridicol, dar atunci m-a emoționat. S-a ridicat o doamnă, o olandeză, și a zis către o americancă, care apăra filmul din răsputeri: Dacă ai fi leșinată, goală pe asfalt, rănită, plină de sânge și te-ar filma și tu n-ai putea să spui nimic, că nu ești conștientă, ce părere ai avea? Americanca s-a ridicat și a zis: Dacă m-ar filma cineva cu
Documentar şi adevăr. Filmul documentar în dialoguri by Lucian Ionică [Corola-publishinghouse/Science/1413_a_2655]
-
pretutindeni peste două mile; nici câmpul nu l-au părăsit pentru a lupta cu polonii necontenit, pe care, însă, îi nimicea regulat din flancuri”. Asediul Sucevii a ținut până la 18 octombrie. În Letopisețul lui Ștefan cel Mare se arată că leșii „au bătut 3 săptămâni, ziua și noaptea, dar nimic n-au reușit”. Înțelegând că nu poate cuceri cetatea, Ioan Albert s-a adresat apărătorilor, care erau conduși de Luca Arbure, cerându-le să capituleze. Portarul Sucevii i-a răspuns astfel
Ştefan cel Mare şi Sfânt – domn al Ţării Moldovei : (1457-1504) by Manole NEAGOE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101012_a_102304]
-
cavou au îmbrățișat-o de mai multe ori. Și nu s-au dezlipit de ea până ce nu i-au luat și îndepărtat groparii. Dintre toți, coana Zitta a țipat la un moment dat, ca din gură de șarpe și-a leșinat, acolo pe grămada de țărână. Bițu s-a ținut mai tare ca toți. Cineva îmi spunea că el ar fi zis unui prieten de la Regionala Moldova, un inginer care era mozaic și care l-a sunat și i-a prezentat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]
-
se mutase locul și un major zice: „Rămâi În poartă, futu-ți Dumnezeul mă-tii!”. Brigada cutare... „stai!”. Și m-a oprit În poartă și mi-a dat vreo 10-15 la fund. Acuma te punea să numeri, ca să vadă când leșini (râde - n.n.) și nu știu când am leșinat sau cum mi-am revenit, că m-am trezit ud... Probabil că mi-a turnat o găleată cu apă În cap. Asta a fost... Cred că vreo 15, țin minte, că am
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
-
În poartă, futu-ți Dumnezeul mă-tii!”. Brigada cutare... „stai!”. Și m-a oprit În poartă și mi-a dat vreo 10-15 la fund. Acuma te punea să numeri, ca să vadă când leșini (râde - n.n.) și nu știu când am leșinat sau cum mi-am revenit, că m-am trezit ud... Probabil că mi-a turnat o găleată cu apă În cap. Asta a fost... Cred că vreo 15, țin minte, că am numărat... Nu vă mai amintiți numele celui care
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
-
ca să-mi facă pneumotorax, să introducă aer În plămân, să anihileze plămânul, și, În timpul ăsta, un planton de drept comun mă ținea de mâini și eu Îl țineam pe el... Și la un moment dat, m-a pătruns... și am leșinat. Și am avut senzația că mă duc, că pătrund prin pământ, că tot timpul coboram... Și parcă nici nu exista pământ... După aceea mi-o spus plantonul că l-am strâns de nu și-o putut desface mâinile..., așa de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]