4,253 matches
-
cîntă al bucuriei cîntec Roților de aur ce se-nvîrtesc peste a cerurilor pardoseala, si toate 720 Satele lui Lúvah sună; și cărămizile de aur ale satelor Răspund viorilor, micilor tobe, fluierului, flautului, lirei și chimvalului. Apoi căzut-au ale Tainei Legiuni în caos înnebunitor, Jos, jos prin nesfîrșire, țipînd, înfuriate și deznădăjduite, În teascurile lui Luváh; urlînd cădeau ciorchinii 725 De omenești familii prin adînc; fost-au umplute teascurile vinului; Sîngele vieții curse din belșug. Miresme ale vietii se-înălțară Peste
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
Grand Opéra l-a 418 avut în rolul lui Amonasro pe baritonul Maurel. Verdi a fost sărbătorit cu fast, iar la dineul dat în onoarea lui, Presedintele Grévy l-a recompensat cu titlul de Mare Ofițer al Ordinului Național al Legiunii de Onoare. Festivalul anual de la Verona a fost inaugurat în 1913 cu o producție plină de culoare cu opera Aida - o producție care se poate viziona și în zilele noastre. În secolele 20 /21 opera Aida a continuat să facă
Opera italiană în capodopere by Alexandru Emanoil () [Corola-publishinghouse/Science/1302_a_1926]
-
presedintele Wilson dorește crearea unei Polonii independente, care s... cuprind... „teritoriile locuite de populație indiscutabil polonez...”, nu face În schimb nici o precizare referitoare la limitele noului stat. Acestea sînt stabilite Într-un context dificil, marcat de implicarea În lupte a legiunilor lui Pilsudski și de neînțelegerile dintre Marea Britanie și Franța. Parisul se arăt... adeptul unui stat polonez Întins și puternic, bastion Împotriva germanismului și bolșevismului, În timp ce Londra se teme c... un astfel de stat d...uneaz... echilibrului european, sporind influență Franței
[Corola-publishinghouse/Science/2022_a_3347]
-
la noua hală (aflată În construcție) care va găzdui această manifestare tradițională. Inaugurarea de la Nevers se Încheie aici, cu toate că parcursul politic și ceremonial al președintelui Mitterand a continuat cu vizita la Lornes, unde i-a decernat unui consilier local distincția Legiunea de Onoare, a ținut un discurs În fața localnicilor și a luat prânzul cu consilierii din Lornes. După-amiază, François Mitterand a inaugurat (după același scenariu ceremonial) un ansamblu de 24 de apartamente În Charite-sur-Loire și a decorat câteva oficialități locale. Apoi
Introducere în antropologia culturală. Mitul și ritul by Mihai Coman () [Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
analizăm vizita lui F. Mitterand, dubla dimensiune a ritualului apare cu claritate: pe de-o parte, un grad Înalt de formalism, pentru că toate acțiunile sunt codificate, de la tăierea panglicii, la depunerea coroanelor de flori, la onorul dat noilor cavaleri ai Legiunii de Onoare. Pe de altă parte, combinarea acestor comportamente suscită o emoție puternică. Traseul prezidențial a combinat diferite acțiuni, unele cu un caracter ritualic evident (inaugurări și comemorări), altele ținând de protocolul politic (primire solemnă, Înmânarea unor decorații, discursuri), iar
Introducere în antropologia culturală. Mitul și ritul by Mihai Coman () [Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
încă din prefață. Menționăm, în primul rând, lucrarea marelui cărturar și istoric V. Pârvan, Contribuții epigrafice la istoria creștinismului daco-roman. Cartea istoricului P. P. Panaitescu, Introducere la istoria culturii românești, este indispensabilă cercetătorului acestei perioade acoperind întreaga perioadă, de la plecarea legiunilor romane la întemeierea statelor românești. Apoi, N. Iorga, Istoria Românilor, vol. II și III, o altă lucrare importantă, necesară istoricului acestei perioade. Menționăm și alte titluri: Mircea Eliade, De la Zalmoxis la Genghis-han, A. D. Xenopol, Istoria Românilor din Dacia Traiană, vol
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
deprecierea monedei. În acest context dificil pentru Imperiu, se produce retragerea din Dacia, sub împăratul Aurelian (270-275). Priveliștea Daciei în momentul primelor năvăliri barbare, a doua jumătate a secolului al III-lea, se poate reconstitui prin cazuri asemănătoare, după retragerea legiunilor, în Galia sau Britania. În sud-estul Europei, constatăm aceeași imagine: Nicopol, Atena, Eleusis erau în ruine. Însă, în ceea ce privește părăsirea Daciei, nu se poate vorbi de o invazie și încă de una distrugătoare. Istoricul Jung spune: "O distrugere a populației unei
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
Imperiul nu era un obiect de ură sau dispreț, ci un model sau îndreptar. Barbarii rămâneau clienții statornici ai Imperiului.1 Dacă acestea erau raporturile între barbari și Imperiu, să vedem care era situația provincialilor din nordul Dunării, după plecarea legiunilor romane. Hotărârea lui Aurelian de "părăsire" (Iorga pune cuvântul în ghilimele) a Daciei, în 275, n-a fost un act de deserțiune și umilire. Armata și administrația romană au plecat, dar provincialii au rămas, deși, este adevărat, istoria nu "învrednicește
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
se "barbarizează" și se uniformizează în tot nordul Dunării. Legăturile romanității din nordul Dunării cu cea din sud Părăsirea Daciei sub împăratul Aurelian (275) n-a însemnat un transfer de populație, ci un transfer de autoritate. Retragerea administrației și a legiunilor nu a însemnat desprinderea din sânul romanității imperiale. Abandonarea provinciei, în 275, nu a fost un eveniment semnificativ, ci anul 602, când Imperiul a părăsit limesul danubian. Între 275-602, Dacia din nordul Dunării s-a aflat în continuare sub dominația
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
existat realmente o viață creștină în teritoriile dacilor liberi din Muntenia și Moldova. Cercetările arheologice au arătat că se poate vorbi de o viață creștină "în forme populare" (Pr. Păcurariu). Astfel, la Barboși (Piroboridava ?)-Galați, au staționat unități militare din legiunile I Italica și V Macedonica, iar în rândurile lor se aflau probabil și soldați creștini, care au încercat să răspândească credința și printre locuitorii din apropierea castrelor romane. Pe lângă soldați, au putut să se afle și negustori creștini care-și etalau
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
nu o realitate pentru conștiințe". Astfel, "religia lui Zalmoxis fusese credința aristocrației dacice și se stinsese odată cu căderea ei", iar cât despre "religia Capitoliului" aceasta era "religia statului, a împăratului, a autorităților, religie oficială, care se retrăsese peste Dunăre cu legiunile și administrația Imperiului".51 Afirmațiile lui Panaitescu sunt nu doar exagerate, ci de-a dreptul eronate: este de neconceput să credem că vechea religie zalmoxiană, ce dăinuia în Dacia de o mie de ani, n-a mai avut adepți în
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
de o mie de ani, n-a mai avut adepți în nordul Dunării, după 275. La fel de greu de admis este afirmația că religia romană, împărtășită de numeroșii coloniști aduși în Dacia, după 106, ar fi încetat să existe după plecarea legiunilor, deoarece coloniștii în bună măsură au rămas aici cu credințele lor cu tot. Mircea Eliade susținea în cartea sa, De la Zalmoxis la Genghis-han: Nu știm ce s-a întâmplat cu Zalmoxis și cultul său după transformarea Daciei în provincie romană
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
închegată, ci tradiții, obiceiuri și datini în legătură cu calendarul agricol și păstoresc, care țin și de folclor și magie, nu doar de religie. Aceste credințe s-au menținut în popor și sub aristocrația (regalitatea) dacică și sub stăpânirea romană. După retragerea legiunilor (275) și până la începuturile creștinismului, aceste credințe populare au persistat, în paralel, cu menținerea religiei zalmoxiene și a celei romane. Credințele vechi populare, consideră el, au constituit "singura credință după retragerea Imperiului (275) și până la instalarea religiei lui Hristos".53
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
locale, dar sunt și influențe și prezențe efective ale triburilor imigrate, sarmați, goți, gepizi. În cadrul acestor influențe și prezențe se află cuprinsă, după 275, și contribuția comunităților de daci liberi, care s-au stabilit pe teritoriul fostei provincii după plecarea legiunilor și au adus cu ei elemente de cultură materială și spirituală proprii. Soarta triburilor imigrate, care nu au părăsit aceste locuri, a fost integrarea și asimilarea lentă în masa populației autohtone, romanice și apoi românești-ei "dispar"! Arheologia și numismatica dau
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
după 256, aici nu s-au mai bătut monede. În același timp, pe plan militar, după înfrângerea provocată de goți la Abrittus, în Moesia, în 251, situația din Dacia nu mai putea fi menținută, iar evacuarea era necesară. Cele două legiuni, cantonate în provincia Dacia, trebuiau retrase altminteri riscau să fie izolate printre barbarii care organizau incursiuni în sudul Dunării. Dar ceea ce este mai dificil de evaluat este proporția (numărul) acelor provinciales, care au părăsit provincia după plecarea armatei și administrației
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
15 În legătură cu părăsirea Daciei de către Aurelian, în 275, s-a născut "una din cele mai vajnice întrebări din istoria poporului român" (Xenopol): populația locală, daco-romană, a rămas în nordul Dunării, după părăsirea regiunii de către romani, sau s-a retras împreună cu legiunile în sudul ei, golindu-se provincia Dacia de populația ei? Încercând să răspundă la această întrebare grea, dramatică, fundamentală în istoria noastră, A. D. Xenopol consideră că nu i se pare întemeiată susținerea că cetățenii romani care nu erau atât de
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
plus, s-a ajuns la o înțelegere tacită între locuitorii provinciei romane (Dacia), ruinați de fiscalitate, și cuceritorii barbari. În același sens se exprimă și C.C. Giurescu.18 În sfârșit, N. Iorga invocă exemplul concludent al Britaniei unde, după plecarea legiunilor romane, civilizația a dispărut, dar neamul a rămas-la fel s-a întâmplat și în Dacia.19 Gh. Brătianu insistă asupra populației rămase în Dacia și citează pe R. Forrer, autorul lucrării L'Alsace romaine: "Populația rurală se pare că a
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
romane... Aceștia nu aveau interes să se lipsească nici de meșteșugari care, așezați în târgușoare și mai ales în orașe, știau să prelucreze foarte bine bronzul, fierul, aurul și argintul."20 Rândurile acestea se referă la Alsacia romană, după plecarea legiunilor și instalarea germanilor pe malul drept al Rinului, dar istoricul român consideră că, în același fel, retragerea populației rurale în pădurile și munții Daciei, după 275, în fața ocupației barbarilor este plauzibilă și nu mai pare absurdă. Brătianu subliniază un aspect
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
profunzimea romanizării, Brătianu atrage atenția asupra unui aspect nu mai puțin interesant: de unde ne-am fi așteptat la o romanizare mai serioasă într-o zonă mai lijniștită, dimpotrivă, exemplul unor provincii de limes (frontieră) dovedește exact contrariul -în Alsacia, prezența legiunilor a grăbit și a intensificat acest proces. La fel s-a întâmplat și în Dacia.21 Dacă examinăm urmările părăsirii Daciei, observăm că apărarea provinciei a fost reorganizată și consolidată sub Galerius și Diocletian. În timpul domniei lui Constantin (306-337), orașul
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
a orașelor, a comerțului și a armatei, latina a fost însușită treptat de autohtoni-în 212, prin constituția lui Caracalla, întreaga populație liberă din Dacia primea cetățenia romană. Rolul cel mai important în romanizarea Daciei l-a avut armata cele două legiuni, precum și numeroase unități auxiliare răspândite pe întreg teritoriul provinciei. Trupele romane construiau drumuri (via) și trăiau în tabere militare (castra), în jurul cărora se închegau așezări civile (canabae), adevărate focare de romanizare. O contribuție însemnată au avut-o veteranii din armată
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
a cunoscut și el o intensă romanizare, cu excepția coloniilor grecești de pe litoralul pontic. Pe linia Dunării dobrogene se aflau localități rurale getice, romane sau celtice, două orașe erau municipii (Tropaeum Traiani și Troesmis), iar în orașul Durostorum se afla reședința legiunii a XI-a Claudia. Moldova sudică era supravegheată de trupele romane aflate în castrul de la Tirighina (Barboși)-teritoriu roman ce aparținea Moesiei Inferior -, pe valea Siretului se realiza legătura între Transilvania, Dobrogea și nordul Mării Negre, prin pasul Brețcu unde se
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
găsește gruparea în plină degringoladă. E din nou stare de asediu. Mihail Polihroniade și Al. Cristian Tell sunt arestați (mai târziu, după asasinarea, în 1937, a celuilalt prim-ministru, Armand Călinescu, vor fi arestați iar și executați); ei aderaseră la Legiune, refuzând de principiu întâlnirea cu stângiștii sau democrații. Practic, activitatea publică a grupării încetează. În februarie 1934, la Sala Dalles, s-a mai organizat totuși, sub egida C., „Salonul 1933” de artă plastică; printre expozanți, Michaela Eleutheriade, Margareta Sterian, Lucia
CRITERION. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286517_a_287846]
-
inspector general al teatrelor. Din 1937 va fi codirector la „Însemnări ieșene”, alături de M. Sadoveanu și Gr. T. Popa. În 1942 devine membru corespondent al Academiei Române. Pentru valoarea operei sale poetice obține mai multe distincții, între care Ordinul Național al Legiunii de Onoare din Franța (1929), precum și Premiul „Năsturel-Herescu” al Academiei Române (1915), Premiul Direcției Generale a Teatrelor (1919), Marele Premiu Național de Poezie (1925). Debutează ca poet la cincisprezece ani, în 1891, cu un Sonet și o Glossă, în revista „Lumea
CODREANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286315_a_287644]
-
este și protagonist (Cotletele de Bertrand Blier, de exemplu), precum și trei volume de eseuri și proză confesivă, Portrete și subtexte (1968), Luni, marți, miercuri (1978) și Note de insomniac (2000). Este laureat al Premiului Academiei Române (1997) și Mare Ofițer al Legiunii de Onoare (2002). Cărțile lui B. sunt pseudo-jurnale, texte în care coexistă amintiri, portrete, note critice, învederând o „existență plurală” lucidă, un permanent dialog cu sine însuși, cu viața, literatura, teatrul. Ca și în rolurile care l-au făcut celebru
BELIGAN-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285688_a_287017]
-
Traian vizitează țările dunărene. .......... Burii aliați cer lui Traian să se-ntoarcă. 102 bătălie la Tapae L. Licinius Sura, *** pe lângă * pers[oana] împăratului, [și] Claudius Livianus, prefectul pretorienilor, nu-s primiți de Decebal. 38r Sora lui Decebal e prinsă. Vulturii legiunilor lui Fuscus luate. Pace. Tarabostii. Triumf. Dacicus Al doilea război ................ Unire cu vecinii. Bate pe iazygi și ei ia o bucată de țară. Traian vine. Podul. Apollodor din Damasc. Germani. Sarmați. Mauretani din Lybia liberă. Cum se reprezenta Traian în
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]