706 matches
-
felul acesta, o anticipație a scopului dorit de individ. Din acest motiv, orice scop, ca punct final al unei acțiuni umane, va corespunde unei aspirații a eului persoanei respective. Spre deosebire de intenție, care are la bază din punct de vedere psihanalitic „libidoul” sau „pulsiunile eului” (Ichtriebă, scopul urmărește mai mult realizarea unui „ideal”, a unor „aspirații ale eului”, fiind prin aceasta În raport cu supraeul moral. Ea este o experiență spirituală pură, care „dublează” actele noastre, sondând necunoscutul. Pentru R. Le Senne, originea scopurilor
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
al acesteia; de exagerările asemeni, nu putem să nu condamnăm și exagerările înțelesului psihanalitic de „complex” („complex al frustrației”), adică de factor inconștient, rezultat din conflictul intrapsihic dintre instanțe („Sine” și „Eu”, „Eu” și „Supra-Eu”), sau dintre forțele pulsionale ostile („Libido” și „Thanatos”). Antrenând participarea aproape integrală a psihicului, fenomenul frustrației influențează, la rândul său, în mod dinamic, cea mai mare parte a personalității omului: „gândirea” se anagarjează pe o linie strategică, algoritmică și euristică specifică; „afectivitatea” parcurge un proces de
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
în conduită și experiența conștientă, sub o formă ocolită și fără a fi recunoscut de către Eu”. Ceea ce în „teoria frustrației” este desemnat, în mod obișnuit, prin termenul de „situație frustrantă”, în termenii „doctrinei freudiste” semnifică conflictul intrapsihic între pulsiunile vieții (Libido) și cele ale morții (Thanatos), între instanțe personificate (Sine, Supra-Eu, Eu), aflate într-o eternă dispută, mai mult sau mai puțin accentuată a cărei soluționare deplină nu are loc niciodată. „Eul”, ca realitate dinamică, intermediară, așezată între „Sine” și „Supra-Eu
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
un sentiment de libertate, când actele Eului apar ca acte autonome, independente, libere, caracterizate prin „constructivitate” (particularitate specifică „comportamentului pentru rezolvarea unei probleme”, de care vorbește N.K. Maier). Sentimentul de constrângere este determinat, în primul rând, de impulsurile venite din Libido, care „năvălesc ca un puhoi” peste toate barierele noastre, adică ale „Eului” și „Supra-Eului”, căutând plăcerea și numai plăcerea. Găsim în această manifestare „năvalnică” a Libido-ului tenacitatea și perseverența care stau la baza tipului de frustrație descris de S.
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
N.K. Maier). Sentimentul de constrângere este determinat, în primul rând, de impulsurile venite din Libido, care „năvălesc ca un puhoi” peste toate barierele noastre, adică ale „Eului” și „Supra-Eului”, căutând plăcerea și numai plăcerea. Găsim în această manifestare „năvalnică” a Libido-ului tenacitatea și perseverența care stau la baza tipului de frustrație descris de S. Rosenzweig sub numele de „persistența nevoii”. Manifestările violente, care duc la un profund sentiment de descărcare, sunt urmate, de obicei, de un sentiment de jenă și
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
spre deosebire de „inconștientul personal”, care ar reprezenta mai curând conținutul ce nu mai este în întregime conștient. Ca și C.G. Jung, A. Adler și-a dat relativ repede seama (1908) de caracterul unilateral al concerției lui S. Freud, rezultat din exacerbarea „Libidoului sexualis” pentru viața normală și patologică a omului - de unde și interpretările biologizante (și „pansexualismul” freuduan). De aceea, subliniind ideea potrivit căreia individul trebuie cercetat ca „întreg” (ca oo „unitate”) și în strâsă legătură cu mediul din care facae parte - idee
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
interpretare „behavioriste” și „biologiste”, care reduc semnificația „fenomenului de frustrație” la simplismul ipotezei „S-R” („Stimul-Reacție”), sau la înțelesul psihanalitic de „complex” - adică de factor inconștient, rezutat din conflictul intrapsihic dintre „instanțe” (Sine, Eu, Supra-Eu), sau dintre forțele pulsionale ostile (Libido și Thanatos). Credem, în schimb, că „fenomenul frustrației”, ca orice fenomen psihologic complex, apare și se dezvoltă în cadrul interacțiunilor diverse, complexe, ale omului cu lumea obiectivă, în cadrul efortului de autoperfecționare, de lărgire a sferei informaționale și creatoare a personalitășii umane
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
în Cronică sau detaliat în Șapte personaje care trec zilnic prin ochiul delfinului, moartea și dragostea par singurele realități cu adevărat palpabile, fin interconectate: "În acest oraș al aproapelui,/ moartea latră la oameni/ cu tânguirile dragostei". Relația dintre destrudo și libido este, desigur, veche de când lumea. Poeta o știe prea bine, din moment ce recunoaște, undeva, într-un trist Proces verbal, că reiterează o poveste ce datează de secole: "M-am luptat și eu pentru Theba,/ Doamne,/ cu douăzeci de secole mai târziu
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
categorii de instincte componente ale sinelui: a) instinctele de agresivitate pentru autoconservarea individuală și b) instinctele sexuale pentru conservarea speciei. Dată fiind funcția acestora din urmă servesc specia! creatorul psihanalizei le-a rezervat un rol dominant în dinamica vieții psihice; libido-ul forța și energia cu care se manifestă instinctul sexual pune stăpînire pe ființa umană încă din leagăn. Iată încă o idee care a stîrnit puternice proteste împotriva freudismului. Instinctele caută plăcerea, ele tind să fie satisfăcute. Unele reușesc, mai
by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
ne pune în fața unui copil cu o viață psihică extrem de complexă; pulsiuni care tind să se realizeze, manifestări de represiune ale supraeului, refulări insesizabile, izbucniri ale unor mai vechi refulări sau chiar traume psihice. Fazele cele mai interesante ale dezvoltării libidoului sînt acelea care preced vîrsta de trei ani. Cînd copilul a împlinit această vîrstă, i se dezvoltă simțul eului, imaginea de sine, aceasta ghidînd dezvoltarea sa ulterioară. Întemeindu-se pe această idee, Freud a formulat concluzia că liniile directoare ale
by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
URMĂ, E.D.P., București, 1977. 30. JEAN-PIERRE BIGEAULT și GILBERT TERRIER, L'illusion psychanalitique en éducation, P.U.F., Paris, 1978. După opinia acestor autori, educația nouă a avut dintotdeauna elemente de psihanaliză (spontaneitatea spun ei este un alt termen pentru libidoul freudian!, p. 26). 31. GUY PALMADE, Metodele pedagogice, traducere de GINA IONESCU-CODREANU, E.D.P., București, 1975. 32. M. DEBESSE, G. MIALARET (sub dir.), Traité des sciences pédagogigues. Histoire de la pédagogie, P.U.F., Paris, 1971. 33. ROGER GILBERT, La travail individualisé
by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
QT, bradicardie sinusală, sincopă, torsada vârfurilor, tahicardie ventriculară, angină pectorală, blocuri atrioventriculare, stop cardiac Respiratorii: Bronhospasm, wheezing, dispnee Digestive: icter, diaree, dispepsie, necroză hepatică, grețuri, vărsături, flatulență, constipație, creșterea enzimelor de citoliză hepatică, hipoglicemie Sexuale: tulburări ale ejaculării, impotență, scăderea libidoului Cutanate: Hiperpigmentație, alopecie, dermatită exfoliativă, prurit Metabolice: Creștere ponderală, creșterea colesterolului și trigliceridelor, creșterea rezistenței la insulină 111 O analiză recentă a rezultatelor tratamentului antihipertensiv la 40000 de pacienți, a arătat că tratamentul cu -blocante nu este inferior altor opțiuni
Mic ghid al practicianului HIPERTENSIUNEA ARTERIALĂ by Florin Mitu () [Corola-publishinghouse/Science/1679_a_3046]
-
teoriei pansexuale a lui Freud, tabuurile ipocrite se opun magistralului libidou, refulîndu-l. Din această definiție a refulării decurge concepția freudiană a sublimării. A sublima înseamnă pentru Freud a se opune ipocriziei "supraeului" social rigid și prea sever pentru a mări libidoul: energia vitală, elanul vital, presupuse a fi exclusiv de origine sexuală. Toate aceste definiții freudiene sînt consecința confundării supraconștiinței armonizante cu "supraeul", care nu este în realitate decît in sub-eu, rigiditatea sa moralizantă datorîndu-se obsesiei subconștiente și pseudo-spirituale a unei
Divinitatea: simbolul şi semnificaţia ei by Paul Diel [Corola-publishinghouse/Science/1411_a_2653]
-
consideră modelul psihanalitic freudian unul reducționist: toate conținuturile subiectivității depind de logica structurală (oedipiană, fixă, deterministăă a inconștientului. În termeni schizo-analitici, dorința nu mai apare drept o activitate asociativă ca la Freud, ci drept una conectivă, garantând caracterul productiv al libidoului. Prin urmare, Deleuze și Guattari critică psihanaliza care a redus subiectivitatea omului la „complexul lui Oedip”, nerecunoscând multiplicitatea identității și transformând întreg limbajul subiectiv în discursul refulării și al incriminării dorinței (dorința oedipiană este un simplu cod universal: spre exemplu
[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
pozitivă, respectul față de lege, stăpânirea instinctelor. Fără îndoială că din acest motiv el este plasat, alături de măgar, în scenele cu nașterea lui Iisus. Țap Identificat cu diavolul, țapul simbolizează energia pulsională liberă și neînfrânată. Revelează celui ce visează fie un libido puternic, fie dependența de instinctele carnale. Subiectul are resurse și dorințe ce îl fac să îndrăznească, să acționeze, să întreprindă, dar pasiunea sa este prea puternică și amenință să îl copleșească. Se poate da însă și o altă interpretare. Aceasta
[Corola-publishinghouse/Science/2328_a_3653]
-
instinctelor, acordul între dorință și realitate, armonia emoțională; - dacă este agresiv, nervos și neprietenos, reprezintă amenințarea revărsărilor pulsionale; Subiectul nu știe să își gestioneze energia și cade pradă dorințelor; - dacă este rănit ori mutilat, înseamnă o pierdere de energie, lipsa libidoului, instalarea unei stări depresive; - dacă este legat, speriat, pus în jug, exprimă refularea aspectului instinctual a individului, care trăiește lipsit de emoții sau de dorință. Alura calului oferă și informații cu privire la evoluție: dacă merge la pas, evocă lentoarea, dar și
[Corola-publishinghouse/Science/2328_a_3653]
-
cultivă defectele. Lup Dușman dintotdeauna al omului, lupul simbolizează cruzimea și agresivitatea. Simbolizează caracterul neîmblânzit al instinctelor, energia pulsională liberă și nestăvilită, făcându-l pe om să își piardă stăpânirea de sine. În plan psihanalitic, trimite la oralitate, la un libido devorator, la aservirea față de instincte. Asociat cu foamea insațiabilă și vorace, «o foame de lup», el pune problema transgresării lucrurilor interzise. Din acest motiv, este expresia dorinței, a tentației și a ademenirii periculoase din basmul Scufița Roșie. Astfel, deși fetița
[Corola-publishinghouse/Science/2328_a_3653]
-
decât să devină conștient de aceasta, pentru a-și putea exploata talentul. Porc În imaginar, porcul este strâns legat de murdărie și vulgaritate. Descrie comportamentele primare, lipsite de rafinament și de subtilitate. Este și simbolul lăcomiei, al poftei și insațiabilității libidoului. Reprezintă dorințele percepute de supraeu ca fiind reprobabile și impure, mai ales cele referitoare la sexualitatea subiectului (un film pornografic este calificat drept porcos la fel ca și o povestioară fără perdea). Simbolismul puternic negativ al porcului prezintă însă și
[Corola-publishinghouse/Science/2328_a_3653]
-
A mânca). În analiza psihologică, gura este zona care ține de oralitate. Ea este implicată în registrul afectiv, în pulsiunile canibale, în mecanismele de introiecție. Dată fiind funcția fundamentală a gurii, în basme se regăsesc frecvent căpcăuni, transmițând copilului aviditatea libidoului lor, precum și fantasmele de apropriere totală. Oralitatea se structurează pe mai multe nivele: - fizic: prin hrană mai ales, dar și prin alcool, tutun; - sexual: constituind o zonă erogenă predilectă, sursă fundamentală de plăcere (supt voluptuos, sărut, felație); - afectiv: descriind modul
[Corola-publishinghouse/Science/2328_a_3653]
-
culoarea cea mai dinamică din toată gama. Roșul corespunde corpului, planurilor fizic și material. Din acest punct de vedere se opune albastrului, culoarea spiritului. Polaritatea sa este yang, masculină și activă. În plan psihologic, roșul reprezintă arșița trupului, adică dorința, libidoul. Forța lui se exprimă în pulsiunile vitale și sexuale. Domnește asupra instinctelor și asupra emoțiilor. Expresiile populare exprimă clar aceste noțiuni: «roșu de furie», «a vedea roșu în fața ochilor» sau a roși, fenomen ce reflectă emoția. Roșul provoacă, excită, implică
[Corola-publishinghouse/Science/2328_a_3653]
-
un simbol matern. Prezența sa în vis stabilește, în funcție de scenariu, nevoia sau temerile referitoare la mama subiectului. În ceea ce le privește, mănăstirile și pensioanele exprimă o aspirație la calm și la introspecție. Ele subliniază destul de frecvent și o scădere a libidoului, dorința de castitate sau voința de a se purifica. În sfârșit, activitățile legate în mod direct de locurile de cult, slujba și rugăciunea, semnifică rugămintea adresată lui Dumnezeu și nevoia de sprijin spiritual sau divin. În funcție de convingerile religioase ale celui
[Corola-publishinghouse/Science/2328_a_3653]
-
având un rol hotărâtor în procesul de supraviețuire al speciei. Mc Dougall vorbește despre „forța hormică” și, asemenea lui C. von Manakow, pune în primul plan importanța pulsiunilor instinctuale, identificându-le cu „elanul vital” bergsonian. S. Freud denumește pulsiunile instinctuale „libido”. Pentru Cl. Bernard, toate manifestările vitale au ca scop menținerea constantă a „mediului intern”. W.B. Cannon desemnează cu termenul de „homeostazie” această tendință generală de restabilire a echilibrului intern tulburat, afirmând că orice ființă vie este un organism care
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
toți specialiștii în domeniu, se prezintă sub forme diferite, dar care respectă și recunosc toate tulburările de fond. Pentru J.D. Guelfi și colaboratorii săi, tulburările conduitelor sexuale sunt reprezentate prin: a) tulburări prin exces (hipersexualitatea); b) tulburări prin lipsă (scăderea libidoului); c) tulburări de dinamică sexuală (tulburări de erecție și ejaculație, frigiditate, vaginism, dispareunie, priapism); d) tulburări prin devianță (perversiuni sexuale sau parafilii); e) tulburări de identitate sexuală (homosexualitate, transexualismul). R. von Kraft-Ebbing, descrie următoarele grupe de tulburări psihosexuale: a) stări
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
acesta se constată că în cursul actelor sau al conduitelor agresive, pot fi puse în evidență următoarele patru tipuri de procese: - deplasarea acțiunii asupra altor obiecte; - sublimarea energiei agresive în alte forme de manifestare; - restricția scopurilor energiei agresive; - intricația cu libidoul. Sublimarea agresivității permite transformarea energiei agresive în energie neutră care este pusă la dispoziția Eului. Din acest motiv, se admite că agresivitatea se poate manifesta prin neplăcere, insatisfacție și suferință (S. Nacht). Direcția sau sensul de manifestare al actelor de
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
de expresie mimică specifice, - agitație psihomotorie putând merge până la raptus, - inhibiție psihomotorie putând ajunge până la stupoare. c) Simptomele neurovegetative sunt exprimate prin următoarele tipuri de manifestări: - midriază, - paloarea feței, - transpirație bruscă, - tahicardie, - tahipnee, - uscarea mucoasei bucale, - diaree, - inapetența, - insomii, - reducerea libidoului și a potenței. Se poate desprinde din cele de mai sus faptul că stările anxioase reprezintă un domeniu extrem de important și nuanțat al psihopatologiei vieții afective; exprimând în principal „fața exterioară” a acestui grup de suferințe, spre deosebire de depresie care este
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]