731 matches
-
peste picior, și-și aprinse o țigară. Întinse păhărelul, ciocni cu Gerard, fără să-l privească în ochi. Îi privi doar mâna ce ținea paharul și întoarse conținutul de coniac pe gât în jos. Ochii înlăcrimați de tăria lichidului îi licăreau parcă forțat, ca și cum ar fi căutat cu sete, mai multă lumină. Cercul se închide - zise Valy reapărut de după paravan, gata îmbrăcat pentru plecare. Cercul nu se mai închide - replică gratuit Gerard. De fapt prin definiție cercul e o curbă care
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]
-
pentru ultima comandă, dr. Czinner apăru În vagonul-restaurant În mijlocul tăcerii, cu genunchii puțin Îndoiți, ca un marinar care se ține bine pe picioare pe-o mare furtunoasă. Un chelner venea În fața lui, dar nu era conștient că e condus. Cuvinte licăreau În mintea lui și deveneau fraze. Spui că sunt un trădător al țării mele, dar nu-mi recunosc țara. Pașii prin pasajul Întunecos, excrementele lângă zidul fără geamuri, fețele Înfometate. Aceștia, se gândi el, cei care au o datorie față de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
Parcă mă întorceam din plimbarea mea obișnuită până la stejarul din răscruce. La ducere, luna mi-a întins un covor argintat ca niciodată... Acum, însă, la întoarcere, noaptea devenise atât de adâncă încât nu vedeam unde pun piciorul... Undeva în zare licărea un grăunte de lumină, care în bezna din jur a devenit izbăvirea mea... Doar dacă ajung acolo am să mă pot dumiri unde sunt... Mergeam poticnit, împiedecându-mă la fiece pas, dar bobul de lumină se depărta mereu... În orbecăiala mea
Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/551_a_859]
-
o apă învolburată... M-am zbătut cu disperare să ies la suprafață... Când, în sfârșit, am reușit să ies, am răsuflat o dată adânc. În acea clipă m-am trezit! Eram lac de sudoare... Speriat, am privit spre geam. Afară mai licărea încă lumina zilei. “Deci, n-am întârziat”, a fost primul gând care mi-a adus liniștea. Am dat fuga la izvor. M-am bălăcit repede și, cu părere de rău că n-am destul timp să rămân în preajma lui, am
Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/551_a_859]
-
în stare să ofere o piele de peste o sută de pesos. Dacă depășea treizeci de centimetri, animalul era imens și dacă ar încerca să-l rănească, ar fi sfârșit el însuși, însoțit de harpon și ambarcațiune, pe fundul lagunei. Lanterna licări de două ori și se stinse lin. Ar fi fost în zadar să încerce să o reaprindă; nu mai era nimic de făcut decât să aștepte, să se obișnuiască din nou cu întunericul și să spere că animalul nu va
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
case și fabrici masive din gresie alcătuiau un orășel. Am zărit drumul pe care apucasem din greșeală cu o noapte în urmă și parcul neîngrijit în care râul maro și viu se revărsase din matcă. Acum, printre copacii de acolo licăreau farurile camioanelor și vehiculelor administrației locale. Alte lumini galbene, intermitente se vedeau și de cealaltă parte a orașului - utilaje de tractare strângând automobilele defecte, mașini de salubrizare și pentru repararea drumurilor. Părea că întreaga așezare era demontată pentru a fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
aduceau bucurii senine și intense. Înainta În semiîntuneric și, dintr-odată, găsea o trecere: câteva formule, câteva factorizări Îndrăznețe Îl Înălțau Într-o zonă de senină și luminoasă. Prima ecuație a demonstrației era și cea mai palpitantă, căci adevărul ce licărea la jumătatea distanței era Încă incert; ultima ecuație era cea mai strălucitoare, mai plină de voioșie. În același an, Annabelle intră la liceul din Meaux. Se vedeau adesea, tustrei, după ore. Apoi Bruno se Întorcea la internat; Annabelle și Michel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
din belșug și ne vom răcori la umbră. Apoi adormeam, veseli nevoie mare, Înfășându-ne În pieile moi pe care ni le dăduse Aban. La căderea nopții, am strâns degrabă casa din piei și am Încercat să vedem dacă luna licărește În apa aceea Îndepărtată, dar n-am zărit nimic. Am căutat Leul Adormit și am văzut că sulița ne ducea undeva mai spre mâna moale față de calea arătată de Aban. Mi s-a făcut deodată frică să nu pierd drumul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
aci, ieși de-aci, tot zicea Gula și așeză În fața chipului lui Unu o făcătură netedă de ziceai că-i o bucată de gheață lucioasă. M-am holbat la lucrul acela nemaipomenit și mi-am dat seama că În el licărea chipul pruncului, Întocmai cum Îl știam. Am dat sa mă uit Îndărătul făcăturii, dar n-am zărit nimic. Tocmai vroiam să Întreb cum de Îl ascunseseră pe Unu În lucrul acela dar, când l-am văzut pe Tuni cum surâde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
Moru că vorbele o să ne facă să pricepem totul mai iute. Spunea că ce ne ia acum cinci zile ca să Împlinim, vom Împlini Într-o singură dimineață dacă Învățăm să vorbim... - Păi vezi? - Îmi spuse, iar ochii prinseră a-i licări. - De ce ți-e așa de teamă, Logon? - Văd Gerul cel Greu cum ne prinde fără vorbe Învățate. Nu e că moare Logon. Nu e că Umbra ia atâția oameni la ea. Nu e nici măcar că Însuși Krog s-ar putea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
N-am să fiu În stare să-l pricep niciodată, fir-ar să fie. Iar el, zâmbind din ce În ce mai larg: - Scept e și el om. - Scept, m-am răstit la Logon, a fost vrăjmașul de moarte al tatălui tău. Ochii Îi licăriră stins. Apoi: - De-ai ști tu, Krog, cât de mult... Începu el dar glasul i se frânse. Fără să mă mai privească, Începu să-și facă de lucru cu degetele prin pământul din groapă. - Să știi, i-am spus după
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
mînă, să facă o pauză și să vorbească cu cineva de pe altă schelă. Între timp, cel care prindea niturile, bucuros de momentul de răgaz, lăsase găleata jos și stătea drept cu țigara În gură, iar flacăra mică a unui chibrit licări În căușul palmelor sale cafenii. Atunci cel care arunca niturile, cu gîtlejul Încă plin de hohotul stîrnit de vreo glumă ce nu-i spunea nimic oțelului, prinse În clește un nit Încins și, pe cînd hohotul Încă-i vibra În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
nimic pe chipul doctorului decît interes, atenție profesională și o expresie asemănătoare cu oboseala și plictiseala. CÎnd Își termină treaba cu stetoscopul, se ridică, Își scoase aparatul din urechi, ridică indiferent, pe jumătate, pleoapele mortului, pentru o clipă. Ochii mortului licăriră cu o privire albăstruie Îngrozitoare. Doctorul se Întoarse și schimbă cîteva cuvinte cu polițiștii care stăteau În jurul lui cu carnetele de Însemnări deschise, cu același aer de răbdare banală și indiferentă, și-și notară conștiincios cîteva cuvinte În ele. Unui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
sprijin de nădejde al crimei - ivindu-se cu dinții de șobolan dezgoliți, cu fața albă ca ceara crispată de frică și de plăcerea lașului de a ucide fără milă și pedeapsă, În timp ce soarele scînteiază necruțător pe butonii manșetelor scrobite și licărește stins pe butoiul pistolului automat albastru, pe care-l strînge În mîna tremurătoare și i-l oferă stăpînului său Însetat de sînge și-i șoptește fioros: — Luați-l! Luați-l, domnu’ Bartlett! Trageți În ticălos, dacă-ncearcă să vă lovească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
cînd În acel strigăt unic, fără cuvinte, Își găseau expresia deplină foamea, speranța puternică și nelămurită? Oare nu s-au plimbat și ei Încet, ca și noi, cînd erau tineri, În ceasurile Întunecate ale nopții, privind cum lămpile de gaz licăresc și pîlpîie la colțuri, aruncînd o lumină lividă la Întretăierea străzilor pavate, străjuite de case de piatră? Oare n-au auzit tropotul unui cal, huruitul roților unei trăsuri pe aceste pietre goale? Și n-au așteptat, tremurînd În Întuneric, pînă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
buzele supte peste gura fără dinți, bombăni batjocoritor: — Doamne! Bull nu zise nimic, ci rămase pe loc fumînd puțin aplecat Înainte, neclintit ca o stîncă. Era aproape Întuneric, mai stăruia Încă lumina slabă a serii, dar stelele mari Începuseră să licărească deja pe cerul fără nori. De undeva, din pădure, se auzea zgomotul unei ape. De departe, abia perceptibil, ca o simplă bănuială, venea prin șine un duduit slab. Băiatul stătea tăcut, asculta și nu spunea nimic. O fată din grupul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
anevoie prin praf și prin căldură. În cele din urmă ajunse În fața casei pe care o căuta. Își dădu seama imediat că nu greșise. Văzu stejarii falnici În fața casei, straturile de flori, grădina și bolta și, ceva mai departe, șinele licărind, Într-adevăr, aceasta era casa pe care o căuta, locul pe lîngă care trecuse de atîtea ori, ținta spre care năzuise fericit. Dar acum, cînd reușise să le găsească, acum, cînd ajunsese aici, oare de ce-i tremura mîna pe clanța
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
fericiți și de emoționați, că practic mergeam țopăind, așa era În seara aceea. Era una din primele zile frumoase de primăvară, aerul era curat și răcoros și totuși plăcut, iar cerul parcă era făcut dintr-o catifea liliachie pe care licăreau stele mari. Străzile din vecinătatea teatrului erau Înțesate de trăsuri, calești, cupeuri particulare și cabriolete; se perindau Întruna prin fața teatrului, iar oamenii urcau mereu În ele. Toți bărbații păreau chipeși, toate femeile erau frumoase: parcă toată lumea era bucuroasă și fericită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
coborît pe uscat. Spaniolul cel chior era istovit, iar echipajul era epuizat: au mîncat ce mai aveau, niște stafide, brînză, au băut vin și, după ce au pus oameni de strajă, s-au culcat, fără să le pese de focurile ce licăreau În satul indian, de zgomotele, cîntecele și murmurul ce se auzeau sau de siluetele ce treceau pe țărm Încolo și Încoace. Apoi luna minunată se Înalță pe cer și lumina sa se revarsă din plin peste apele liniștite ale canalului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
a regăsit liniștea. Spre apus, pe dealurile mărețe pe care n-a ajuns să le vadă, umbrele sorilor treceau peste pustiul veșnic, noaptea copacii se frîngeau pretutindeni de clocotul vijelios al apelor limpezi și iuți, milioane de ochișori clipeau și licăreau, totul se mișca Într-o lunecare foșnitoare, Întunericul fertil murmura, aripile băteau cu putere, pustietatea cînta o simfonie, dar nicăieri nu răsuna mersul apăsat al cizmelor. Spaniolul s-a Întors pe vas și a ridicat pînzele bucuros. Avea doar un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
dat seama că desena cu auzul. Da, cu auzul! L-am văzut strecurându-se pe coridoare, cumplit de singur și, totuși, parcă agasat de amintirile unor vremuri mai puțin drastice. În vremea aceea ajunsesem să-l „înlocuiesc”. Dar ochii îi licăreau ciudat și neliniștitor. Își găsise o privire! Cutreieram amândoi coridoarele și eram ca unul singur. Unde te duci? l-am întrebat. Unde te duci? îmi răspunse. Mai este vreo ieșire? Mai este vreo ieșire? O, Doamne, e ca în jocul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
proprietarul cazanului. Te gândești că, poate, și În 1939 cazanul de țuică al acestui sat se afla tot aici și că oile, pe atunci ale altcuiva, behăiau la fel În timpul nopții. Auzi zgomot de voci și vezi o lumină slabă licărind, prin ușa unei construcții lipsite de orice măreție. Te apropii. Doi tipi ies cu o roabă metalică pe ușa pe care te pregăteai să intri. Conținutul roabei pare cald, scoate aburi. Miroase puternic a drojdie și a folosință. Te saluți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
casei lui, ținând În mână un pahar cu vin, povestind. Dincolo de masă stau acum doar eu și-l ascult. Spune povestea unei alte zile În care din camioane se descărcau alimente pentru Întreaga divizie. Înfometarea din ochii lui de atunci licărește și acum când Își reamintește: am văzut cutii de conserve, cașcaval, unt, țigări și se spunea că ne vor da și bomboane, da’ la prânz nu ne-a dat decât cartofi prăjiți, varză și conserve și 250 de grame de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
lespezi de beton ce acoperea marele mormânt. Reflectoare puternice au înlesnit munca neobosită a legionarilor. Ici, în stânga gropii, cum cobori dâmbul, străjuiește crucea de curând pusă. Pe ea, patrusprezece nume scumpe: Corneliu Zelea Codreanu, Ion Caratănase, Doru Belimace... De jur împrejurul ei licăresc nenumărate lumânări. Veghea lor împrăștie creștineasca rugă pentru cei morți, înmormântați fără mărturia sfântă de ceară și lăsați acolo în hrăpărețul pământ fără nici o rugă, fără să fi îngenunchiat cineva, fără ca vreo lacrimă să fi putut ajunge să mângâie țărâna
Vesnic osânditi by Petru C. Baciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/816_a_1587]
-
i se păruse că blocul 4, unde se aprindeau primele lumini, îi luase urma, așa că gonea din răsputeri. Peste maidan, ținea bine minte, tocmai se arăta cerul acela de asfințit de vară. Țiuiau greieri și din dosul unei cisterne crăpate licărise prima stea. Acasă ajunsese ca vai de el, iar acolo, of! Alte vânătăi. ─ Darul tău a fost primit. Nu-ți fie teamă. Iată, de azi înainte vei avea un prieten de nădejde. Și să nu uiți, eu voi veghea mereu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]